Problema universităților românești care nu renunță, în secolul XXI-anul 2008, la cursurile teoretice nu e nouă. E atât de veche încât s-au plictisit de ea până și profesorii universitari. Din păcate pentru noi, profesorii universitari trebuie să iasă la pensie de acolo, studenții trebuie să învețe acolo, universitățile trebuie să aibă studenți iar profesorii trebuie să aibă lefuri (poate prea mari raportate la eficiență?).
Fenomenul nu se manifestă doar la nivelul universităților ci și în învățământul preuniversitar unde de ani de zile se introduc opționale (pe care nimeni nu le solicită, respectiv nici elevii, nici părinții) pentru ca unii profesori să aibă catedre. Uneori acestea sunt de-a dreptul aberante: de ce ar dori un elev de clasa a V – a să facă un opțional despre gramatica limbii engleze?
Și dacă în Universități funcționează autonomia universitară, în învățământul preuniversitar funcționează un fel de milă sau de ajutor social. „Cum să plece săracul/săraca pentru o/două ore la altă școală?” Sigur că există și situații reale și care răspund unor necesități practice dar acestea sunt puține.
Restructurarea și eficientizarea catedrelor în învățământul preuniversitar nu ar face decât să ofere tuturor cadrelor didactice și alte oportunități dar, în același timp, ar oferi și elevilor/părinților posibilitatea reală de a-și alege un opțional. Acesta ar trebui prezentat elevilor și părinților, profesorul ar trebui să demonstreze calități de pedagog și o anumită pasiune pentru a obține acel opțional. Sau să existe posibilitatea de a putea alege din mai multe opționale. Actualmente nici un elev din învățământul preuniversitar nu poate alege nimic, dispărând astfel esența opționalului: aceea de a opta.
De ce nu poate alege asta e o altă poveste. În primul rând pentru că, dacă un opțional este ales doar de vreo câțiva elevi, acela nu se poate realiza. Dacă îl aleg vreo 15 elevi (aprox. jumătate de clasă) orarul unei școli va fi puțin dat peste cap și spațiul (și așa insuficient) va fi o problemă. Să ne imaginăm că există vreo 5 opționale și le aleg cca. 75 de elevi, adică minimum. Dificultățile de încadrare în orar, de spațiu pentru desfășurarea acestora, de aducere a profesorilor în afara orelor propriu – zise sunt deja majore. Același lucru se întâmplă cu religia de exemplu (pentru care elevii pot opta).
Elevii care nu doresc să participe la orele de religie (fiind de altă confesiune sau pentru că părinții sunt atei) au 2 opțiuni propriu – zise: 1. Să plece de la ora de religie, în cazul în care ora e ultima sau să nu vină dacă e prima. 2. Să rămână în clasă în timpul orei de religie, deși a făcut cerere să nu participe. În ultima situație profesorul nu poate(prin regulament) să-l lase să părăsească sala de clasă pe perioada cursurilor chiar dacă nu face religie. Deci, unde e opțiunea? Nicăieri. Și, în fond, poate opta „obligatoriu”să rămână în clasă.
Revenind la problema universităților trebuie spus că acestea (probabil tot din considerente de umplere a golurilor din catedre) realizează și cursuri de formare pentru profesorii din învățământul preuniversitar. Cu aceeași ineficiență. Și profesorii plătesc cu bani grei aceste cursuri și sunt obligați să le facă fiindcă fac parte, chipurile, din perfecționarea lor.
Va urma…
Completat sub: 1, Educatia, Invatamant | Tagged: autonomie, învățământ, educatie, elevi, ineficiență, opționale, profesori universitari, teorie




"Toate programele în vigoare conţin seturile de competenţe generale şi specifice care urmează să fie dezvoltate pe parcursul ciclului respectiv sau al anului şcolar, după caz. 
"Pentru că oamenii aşteaptă ca Poliţia să se upgradeze, ca poliţia să vină în întâmpinarea nevoilor lor. Practic, eliminăm barierele în comunicare". Aşa a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan, crearea canalului pe Youtube. 

