DESPRE BLOG

Sunt profesor și m-am gândit ceva timp înainte de a lansa acest blog. Mă preocupă faptul că, de aproximativ 20 de ani, adică atunci când am fi putut să facem ceva pentru învățământ, nici măcar n-am încercat.

Vreo 10 ani  toate guvernele care s-au succedat la „cârma” țării s-au ghidat după „principiul” minerilor: „Noi muncim nu gândim”. De ce ? Răspunsul e simplu și în același timp îngrozitor de banal : o mentalitate ( aș putea să spun ultraretrogradă) care, și în regimul comunist, situa învățământul pe locul ultim în „ierarhia” economică fiindcă nu producea. Adică nu producea tablă, nu producea minereuri, nu producea camioane, nu producea  mașini, nu PRODUCEA.

De acum vreo 10 ani unii guvernanți au început să se preocupe de învățământ dar…la modul electoral. Promisiuni deșarte, salarii mici indexate doar ca să nu se revolte tot sistemul, drepturi nerespectate, elevi lipsiți de șanse egale, miniștrii nu neapărat incompetenți ci, mai degrabă paraleli cu ce trebuiau să facă. Iată începutul listei.

Nici un guvern sau vreun partid n-a propus și n-a încercat măcar să conceapă o reformă reală și cu planuri pe termen scurt, mediu și lung care să facă sistemul adaptabil la timpurile moderne. În învățământul românesc nu elevii sunt problema. Ei doar au devenit probleme pentru că este normal ca tinerele generații să se revolte la un moment dat. E în legea firii. Numai că noi nu punem nimic în locul revoltei lor. Și atunci ei cred că au dreptate mereu și în totalitate.

Și totul pornește de la educație. A educa – a instrui, a îndruma pe drumul cel bun, a forma. Sistemul educațional e în criză în România și implicit cel de învățământ.

 De la 2-3 ani și de la grădiniță copilul nu mai este educat ci învățat să se „apere”. De toți și toate. Să calce în picioare tot și să supraviețuiască. Să aibă de toate și să nu prețuiască nimic. Să aibă bani și să nu aibă prieteni. Să se descurce singur și să fie vinovat (mulți părinți cred asta)  dacă pe la 13-14 ani nu înțelege problemele grave ale părinților.

Părinții, pe de altă parte, așteaptă de la sistemul educațional tot. Și când spun tot aceasta include, eventual, și grija pentru masa de prânz sau prezentarea copilului la medic. Sigur că într-o societate care a tins un anume grad de civilizație și a investit în sistemul educațional aceste situații ar trebui să pară normale. Pentru societatea noastră ele nu sunt normale fiindcă:

1. Școala s-a adaptat singură și din mers la timpurile moderne dar, din păcate, nu poate face față;Cadrele didactice au început prin a face ( în loc de instrucție și educație)  „hârțoage” (multe) în primul rând pentru alocații;
2. Au continuat prin a face tot felul de situații (documente, hârtii) pentru statistici, pentru minister sau inspectorate, pentru diverse organizații sau agenții (deși asta ar fi treaba secretariatului sau contabilului sau;  statistici care vin când vrei și când nu vrei;
3. Diriginții (chiar și învățătorii) au trebuit să se adapteze la o programă de consiliere care le cere să fie experți în: dezastre naturale și apărare civilă, educație sexuală, consiliere pentru carieră, completare fișe de liceu cu amenințarea (ușor voalată) ca nu cumva să nu instruiască bine părinții!, consiliere psihologică acolo unde nu există psihologul (oare unde există?) etc.
4. În ultimii ani tot ceea ce credeam în materie de  „nu se poate”  în învățământ a devenit nu numai posibil dar chiar aplicabil. N-a contat nimic! Elevul, învățătorul, profesorul sau părintele n-au prea avut nimic de spus. Doar s-au supus unor legi și regulamente aberante.
5. Asta ca să enumăr doar vreo câteva situații care solicită cadrul didactic în afara disciplinei pe care trebuie să o predea.

De-asta s-a ajuns în situația în care un părinte vine să „confirme” că elevul este foarte bolnav zile în șir dar nu merge la medic. Sau, părintele sună învățătorul sau dirigintele să spună că nu știe ce să facă cu copilul bolnav fiindcă el are servici. Sau, nu poate veni la ședința de instruire pentru completarea fișelor de liceu fiindcă copilul e destul de mare să facă asta și singur. Enumerarea poate continua la nesfârșit.

Propunerea de reformă a sistemului educațional trebuie să pornească de la cei care sunt în sistem pentru că ei sunt cei care constată zi de zi cum ar trebui să fie școala și nu e.

Va urma…

Etichete Technorati: reforma învățământului,educație,diriginte,învățător,profesori,părinte,elevi