Am găsit vinovații

„Mamele nu au o educaţie corespunzătoare şi, tocmai de aceea, nu sunt capabile să îşi educe eficient copiii în legătură cu metodele de contracepţie. Discuţiile legate de sex sunt considerate ruşinoase şi de aceea sunt evitate de către părinţi”, a precizat, dr. Ruxandra Dumitrescu, specialist în obstetrică-ginecologie.

Știrea de mai sus  a apărut pe data de 27 septembrie pe site-ul Realitatea.net  și este în strânsă legătură cu statisticile apărute în zilele anterioare, statistici îngrijorătoare în legătură cu numărul tot mai mare de adolescente care devin mame. Fenomenul devine mult mai îngrijorător și privind vârsta acestor fete: 12,13,14 ani și chiar mai puțin.

29.000 de adolescente devenite mame au situat România pe un loc pe care nu ni l-am dorit  în ierarhia țărilor care se confruntă și ele cu un astfel de fenomen.

Afirmațiile de mai sus demonstrează însă de ce în România nu se poate face nimic. Un medic, specialist în obstetrică – ginecologie, face precizări în legătură cu vinovații. Adică să se știe sigur de ce au devenit mame cele 29.000 de adolescente. Ministerul Sănătății nu are vreo vină, nici medicii de familie care ar trebui să acorde mai mult timp adolescentelor care se prezintă, cel puțin o dată pe an la ei, nici faptul că nu există cabinete de contracepție care să vină cu sfaturi medicale pentru astfel de situații.

În fiecare septembrie, când începe școala, elevii claselor gimnaziale și de liceu trebuie să treacă pe la medicul de familie pentru a primi o adeverință care să ateste că sunt apți pentru a face educație fizică. Atunci ar fi cazul ca elevele să fie măcar informate, întrebate, sfătuite de  medic.

Cabinetele medicale școlare există degeaba în școli. Au în evidență toți elevii școlii și mai dau câte o pastilă, mai fac câte o injecție, și se trezesc că au mult de muncă doar în perioadele de campanie de vaccinări. Adică de vreo 2 ori pe an. Normal ar fi ca Ministerul Sănătății să semneze un protocol (dacă mai e nevoie de hârtii) cu MECT prin care să stabilească un program obligatoriu de educație sexuală pentru elevii școlilor. Cabinetele să fie dotate cu materiale, pliante, chiar pastile contraceptive, și medicul sau asistenta să discute cu elevele. Faptul că dirigintele trebuie să discute aceste aspecte cu elevii la orele prevăzute în programă este mult prea puțin și mult prea vag. (El trebuie să discute despre o mulțime de alte lucruri în vreo 35 de ore). Este important ca astfel de informații să vină de la specialist, adică de la medic.

Stabilirea de vinovați nu prea are darul să miște lucruruile din loc ba chiar mi se pare că se aplică principiul „ne-am spălat frumos pe mâini ” de acestă poveste. Vinovați există și mulți, nu numai părinții. Să nu uităm că actualele generații de părinți au crescut în timpul regimului comunist, au fost educate în acel regim în care educația sexuală a copilului nu intra nicidecum (sau rareori) în vederile părinților. Discuțiile de acest fel erau  considerate, nu rușinoase, ci chiar pornografie și nicidecum educație. Sigur că unii părinți au depășit (probabil cu greu) bariera și astfel de prejudecăți și au făcut ceea ce trebuie pentru copiii lor. Alții însă nu au știut cum să facă asta.

Pare aberant într-o lume a informației, internetului, televiziunii etc. să nu știi, ca mamă, ce sunt acelea anticoncepționale. Am întâlnit totuși acestă situație. Inițial m-am mirat foarte tare dar, după citirea statisticilor referitoare la mamele adolescente, am realizat că soluția trebuie să vină dintr-o colaborare a unor instituții cu școala și familia, cu părinții și copiii și nu din găsirea de vinovați. Asta nu va îndrepta lucrurile.

Forța educației

„Peste tot unde educația a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă” spunea cu vreo 2400 de ani în urmă Aristotel. Nu e nevoie neapărat să constatăm că Aristotel are dreptate, mai important ar fi să constatăm că spusele lui Aristotel se aplică perfect statului român actual. În 2008 România se confruntă, din cauza neglijării totale a sistemului educațional și a celui de învățământ, cu fenomene extreme și violente la acest nivel. Eu așa le consider.

Să începem cu tinerii care au reușit să depășească bariera învățământului „înțepenit” în proiect (ca să-l parafrazăm pe d-nul Liiceanu) și și-au dorit o carieră.

Au terminat o facultate și au ajuns pe faimoasa „piață a muncii”. Șansele  să se realizeze profesional dar și personal în România s-au dovedit a fi aproape nule. Și atunci au căutat rapid alternative. Cei care nu s-au temut de schimbări și adaptare, cei care au învățat din mers cum trebuie să muncești, cei care și-au cunoscut potențialul și capacitățile nu au stat pe gânduri.  Au plecat rapid în afara țării, acolo unde munca lor este recunoscută la justa ei valoare și, mai ales, plătită.

Ei au fost curajoșii și încă mai sunt. Mulți.

Ce face în acest timp statul român? Nimic. Toate statisticile spun că nu avem destulă  forță de muncă cu studii superioare, miniștrii se întrec în a spune că nu-i adevărat. Ne pleacă medicii transmite mass-media, ministrul sănătății  nu se îngrijorează. Nu avem profesori, ministrul  Adomniței spune povești. Și nu numai copiilor ci și cadrelor didactice, cetățenilor , Parlamentului, etc. Inginerii cu specializări în domeniul informatic se duc să facă bani în alte țări europene și în Statele Unite. Până și studenții, din ce în ce mai mulți, acced prin concurs la universități din străinătate care le plătesc studiile acolo. Și, în continuare, statul român nu face nimic.

Dacă ar fi numai cei cu studii superioare ne-am gândi că e ceva trecător. Dar, și mai îngrijorător mi s-a părut faptul că, oameni de 35-40-45 de ani (cu profesii din cele mai diverse) pleacă să muncească afară, în alte țări. De cele mai multe ori nici nu practică meseria sau profesia pe care o au.  Acești oameni sunt cei care la revoluția din 89 aveau 15-20-25 de ani. Ei erau educați de un alt regim, cel comunist. De ce pleacă? Răspunsuri ar fi multe dar unul cred trebuie să ne îngrijoreze. Pleacă pentru că au ajuns la jumătatea vieții și România nu le-a oferit nimic. Nu au o casă, nu au un serviciu, nu au alte mijloace de subzistență, au copii, trebuie să trăiască.

Deși exemplele ar putea continua am vrut doar să atrag atenția că citatul de mai sus e la fel de valabil acum ca și atunci.

Am pornit să scriu aceste rânduri de la un articol din ziarul „Gardianul” care descria cu lux de amănunte un viol. Trei tineri, polițiști de frontieră, au violat-o pe prietena unuia dintre ei timp de 5 ore.

Faptele tinerilor m-au înspăimântat și oripilat în același timp. Tineri, aflați la început de viață și carieră, n-au avut nici un fel de reținere în a abuza de prietena unuia dintre ei. La 21-22 de ani, deși lucrau în Poliția de frontieră, aveau gândire de infractori. Nu s-au gândit nici un moment la consecințele faptelor lor, ba chiar și-au făcut un plan diabolic bazat pe o mentalitate care în alte cazuri se aplică: fata nu va fi crezută findcă ei sunt polițiști. Din păcate pentru ei nu aveau vârsta și ceva grade în ierarhie fiindcă altfel ar fi stat lucrurile după cum bine am văzut în alte cazuri.

Acei tineri trecuseră printr-o școală,  finalizaseră niște studii prin care se angajaseră să apere societatea și de astfel de fapte. Cu toate acestea n-au stat prea mult pe gânduri când au hotărât  să abuzeze de tânăra respectivă. Din scenariu n-au lipsit nici bătaia și nici  amenințările,  fapte care ne duc cu gândul că nu era prima dată când acționau în acest fel. Și nu mă refer la vreo altă faptă blamabilă ci doar la anii petrecuți în școală și la violențele ce se întâmplă între elevi. Puține dintre acestea ajung să fie cunoscute și, și mai puține, pot fi pedepsite în vreun fel.

Nici măcar relația de prietenie pe care unul dintre polițiși o avea cu fata n-a contat ci, din contra, a dus la viol. Mai precis tânărul a văzut în fată o pradă ușoară, în loc să „vadă”(simtă?) acele sentimente deosebite, respectul pentru celălat, frumusețea unei relații, etc.  În fond, asta nu trebuie să ne mire pentru că, mulți dintre copiii și tineri actuali nu înțeleg sentimentul prieteniei în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu este vina lor. O societate care îți arată zilnic doar forța banului nu are cum să te învețe ce forță extraordinară se ascunde într-un sentiment atât de generos cum e prietenia.

A ajuns deci la 21-22 de ani, și în conduita lui nu erau acele valori și atitudini pe care le propun toate programele școlare de liceu.  Vorbe/cuvinte fără acoperire, scopuri ce nu pot fi duse la îndeplinire, un ideal educațional care nu funcționează și care e doar o frază în Legea învățământului.