Prăbușirea în gol

Cam asa vor juca politicienii romani cand vor reusi sa dea  toate ordonantele care se refera la invatamânt. În acest moment doar educația primită de la părinți și de la dascălii mei, în cei 12 ani de  școală de muzică pe care i-am urmat, mă îndeamnă să nu dau drumul unor invective sau unor vorbe grele care-mi stau pe limbă de vreo câțiva ani de zile.

Și toate astea le-aș adresa în egală măsură oricărui ministru care s-a așezat pe scaunul de la Ministerul Învățământului (și nu-mi pasă ce denumire a vrut să-i dea fiindcă a arătat la fel de prăfuit, învechit, ponosit și sărăcit de idei cum arată și în acest moment) sau oricărui mărunt (poate nu chiar atât de mărunt)  funcționar în acest minister. Nu a fost între ei nici o diferență. Nici unul nu a făcut nimic pentru a mișca ceva (în afară probabil de lefurile domniilor lor în sus).

Astăzi, în 2009, mă încearcă același sentiment care ne cam încerca pe toți (cetățeni ai României nu numai dascăli) înainte de revoluția din 1989: sentimentul, aproape demn de Don Qijote, că ne luptăm cu morile de vânt și că știm că nu există șanse să câștigăm, indiferent cât de mult ne-am dori asta.

Sa demolam ce-a mai ramas din invatamantul romanesc! După ce am urmărit vreo șase luni de zile impertinențele (și le numesc cu blândețe) guvernului Boc la adresa oricărui bugetar, dar mai ales la adresa dascălilor, mă întreb dacă șeful, d-nul Boc, a făcut vreo școală și, dacă a făcut-o, făcea parte dintre elevii impertinenți care își băteau joc de profesori (fie și fără ca aceștia să știe)?

Sau poate ar fi mai bine să mă întreb ce fel de profesor îmi cere d-na Ministru să fiu eu ? Urmărind aberațiile debitate, uneori aproape zilnic, de domnia sa încep să cred că la fel ar trebui să mă comport și eu cu elevii mei. Dacă trebuie să iau exemplu de la cel mai înalt  for care (teoretic) conduce învățământul românesc eu ar trebui să devin un profesor cel putin …debusolat, necontrolat, neinspirat, ne…orice.

În fiecare zi să predau ceva și a doua zi să le spun elevilor că nu e bine și că am greșit. A treia zi aș putea să le spun că, în fond, nu e mare deosebire și voi preda în continuare după o programă mai veche. Dacă elevii (sau părinții) se declară nemulțumiți aș putea să-i chem la școală sâmbăta ca să le explic cu mai multe amănunte. După care nu s-ar termina totul fiindcă aș apela la director, la inspector și chiar la primar să-mi spună ce să fac. Sau, urmând cu atenție sporită modelul oferit de parlamentari, să dorm, să mă cert, să fac declarații inflamante, să mă duc la vreo câteva posturi de televiziune și să mă arăt indignată, etc. Și ei fac toate astea pe vreo câteva zeci de milioane nu pe câteva milioane pe care le am eu.

În acest moment și după toate simptomele, învățământul românesc se prăbușeșete în gol. Nimic nu merge. Totul stagnează într-o atmosferă apăsătoare. Și să nu ne imaginăm că în anii anteriori mergea! Nu. Ordonanța deconcentratelor a mai pus încă o „…-n” coasta inspectoratelor școlare și nu prea are darul să impulsioneze munca.

Dacă dascălii intră la ore, dacă elevii mai vin la școală, dacă secretarele mai fac adeverințe și state de plată, dacă se mai ține câte o ședință și se mai pregătește cineva (indiferent cine) pentru teză, toate astea sunt inerțiale. Cât de curând toate nemulțumirile acumulate în vreo 20 de ani de mereu false promisiuni (și nu mă refer la salarii) vor exploda probabil și, în secunda următoare, vor pune la pământ un sistem educațional care s-a sprijinit pe picioare de lut sau a rămas ( în secolul XXI !) doar la stadiul de laude: avem olimpici, avem un învățământ performant, avem profesori de excepție,bla,bla, bla…Ce-i drept afirmațiile de mai înainte sunt perfect adevărate. Din păcate procentul în care ele pot fi susținute este atât de mic că devin total irelevante.

Întrebarea esențială pe care mi-o pun eu, profesor cu vreo 30 de ani vechime în învățământ:

De ce aș dori să mai fiu eu profesor într-un sistem care nu vrea să schimbe nimic? (ba chiar într-o țară care mi-a demonstrat că pe primul plan sunt mafioții, infractorii, milionarii de carton, analfabeții și nicidecum eu, cetățeanul și dascălul care muncește) Care se încăpățânează să desconsidere dascălii și implicit elevii? Care nu oferă  nici o șansă unui tânăr venit de pe băncile facultății? Care vrea doar ca dascălul să muncească iar când vine vorba de salariu i se spune că…se mai gândește?  Care (sistem) face tot ce-i stă în putință să se păstreze  într-un anacronism feroce?

Ce poate să facă dascălul care, atenție, nu are nici experiența, nici îndrăzneala, nici conștiința a ceea ce i se cuvine, a drepturilor la care are…dreptul? (spre deosebire de unul american sau european care are o experiență de cel puțin 50 de ani ca să facă asta) De multe ori nici nu știe că ar avea dreptul la ceva.

De exemplu: d-na ministru Udrea a anunțat nonșalant că oamenii nu știu (oare de o mai plătim?) dar legea tichetelor de vacanță este în vigoare dinainte de Paști. Și ce dacă? Eu astăzi am aflat, brutal, de la liderul de sindicat: „să nu așteptați tichete de vacanță fiindcă nu se dau!” Mă întreb: Unde se dau? Care parte a sistemului bugetar beneficiază totuși de tichete de vacanță?

În învățământul românesc un dascăl trăiește într-o lume paralelă. El  nu știe niciodată ce îi aduce ziua de mâine. El află de la televizor că i se vor tăia procente din salariu. Nu știe nici ce salariu are dacă, cumva, (Domnia – Sa)  Secretara se întâmplă să aibă cel puțin …„rang de secretar de stat” și nu poate vorbi de la înălțimea acestei funcții.  Află de concursuri sau de alte activități după ce acestea au trecut. Vede cum elevii săi sunt nedreptățiți la olimpiade sau întreceri și trebuie să-i explice copilului de ce nu a luat premiul pe care-l merita. Primește faxuri care stabilesc diverse termene și cel mai adesea termenele sunt: ieri. Și aș putea continua sau puteți continua singuri.

Dar să revin la ceea ce spuneam la început.  Totul este revoltător și în același timp fatidic (dacă pot spune așa) pentru noi, cei aflați în sistemul de învățământ sau educațional sau cum vreți să-i spuneți. Și este revoltător fiindcă, în timp ce ni se spune că suntem prioritate națională de mulți ani  și, mai nou, că această criză nu va fi suportată de noi cetățenii ( înțeleg că se numărau și profesorii printre ei) în fapt, măsurile draconice luate în primul rând prin tăieri din bugetul învățământului demonstrează contrariul. Pentru că: pe cine poți obliga să muncească fără bani? În nici un caz pe cei aflați în sistemul privat ci pe cei aflați în sistemul bugetar.

Și   mai revoltător este faptul  că noi suntem primii judecați de toată lumea: de politicieni că nu merge bine sistemul (deci profesorii sunt vinovați); de ministru că probabil de-asta nu luptă pentru ca legile să fie respectate; de părinți care consideră că nu facem destul pentru copiii lor; de elevi care consideră că nu suntem …cool; de colegi de cancelarie care devin invidioși pe ce avem sau n-avem unii sau alții; până și de pensionara revoltată, plecată la piață, care nu întreabă niciodată un copil „așa te învață părinții? ”ci „așa te învață la școală?”

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Si bomboana pe coliva – un proiect de modificare a legii invatamantului, proiect facut de guvern, fara sa-i consulte pe cei din invatamant.

    Apreciază

    • Pai, da. Daca ai o problemă care se lasă cu un conflict (cazul de față) tu, ministru, guvern, președinte, orice, nu cauți o rezolvare ( nimeni nu a căutat-o de 20 de ani). Ce rost ar avea? Cel mai bine ocolești problema sau conflictul și ieși la rampă cu un proiect de lege. Cum în România se respectă până la ultimul cuvânt orice lege te-ai …„făcut”. Pe de altă parte ce-ți trebuie bătăi de cap? Guvernul nu are rezolvări ci doar abureli; președinte n-are timp că vin alegerile; ministrul nici atât că nu are nici un cuvânt de spus într-un guvern cu 2 capete din care nu folosește nici unul.

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

%d blogeri au apreciat asta: