În căutarea…vinovaților din tabere

Oricând se poate întâmpla o tragedie. Poți să fii un om  foarte responsabil și, în același timp, să constați că o clipă de absență (uneori necesară) sau de neatenție (uneori inevitabilă) fiindcă oameni suntem, nu?, se termină prost.

Urmăresc tragedia petrecută  la malul mării. 2 copii morți, două profesoare   cărora li se reproșează neglijența (excluse acum din învățământ și cercetate penal)  niște autorități total absente și care au luat măsuri abia după tragedie, salvamarii care declară sec că ei au anunțat, un ministru care aruncă toată vina pe cei din sistem. Oare așa să fie?

În urmă cu vreo 10 -11 ani am plecat într-o tabără în nordul țării. Cu 20 de elevi de toate vârstele: de la primar la liceal. Tabăra aceea a fost groaznică. Era imensă. 1000 de locuri din care erau ocupate vreo 8-900. Condițiile erau pe 3/4 inacceptabile dar nu ne întreba  sau asculta nimeni: la bucătărie se gătea cu „spor”, multă apă, ceapă și sos și mâncau toți cei care doreau; salamul era omniprezent; camerele aveau toalete și băi dar starea acestora era jalnică; tabăra nu avea garduri și chiar prin spatele ei trecea un râu și nu mic; paznicii habar nu aveau de ce stăteau acolo; administratorul și directorul împreună cu alți cunoscuți trăgeau niște chefuri (citește beții) monstruoase. (De curând am aflat, dintr-un reportaj, că tabăra a fost închisă de câțiva ani din cauza unei toxiinfecții alimentare).

În condițiile în care multor copii (din cei care veniseră cu mine) nu le plăcea mâncarea, într-o seară am hotărât să mâncăm (cu toții) la restaurant. Zis și făcut. Ne-am dus la singurul restaurant din comună și fiecare a comandat ce a vrut. Am fost serviți de câteva fete care, am dedus,  erau angajate acolo. Cei câțiva elevi de liceu, băieți și fete (15 -16 ani )  au glumit cu fetele de la restaurant și totul părea să fie în regulă. Cum aveam să mă înșel.

La vreo două zile după asta, într-o seară (pe la 21.30), stăteam în curtea taberei unde era un fel de scenă și bănci pentru public. Se difuza muzică și noi, eu și copiii, stăteam și ascultam. La un moment dat a trebuit să urc în camera de la etajul II unde eram cazată pentru a merge la toaletă. Am plecat spunând copiilor că voi reveni imediat. Am urcat în cameră (probabil totul a durat 2 minute) și n-am apucat să intru în baie fiindcă am auzit pe hol niște urlete groaznice și vociferări. Am ieșit imediat și nici nu știam unde să mă îndrept. În cele din urmă găsesc ușa deschisă a unei camere, intru, și-l văd pe unul dintre elevii mei (clasa a X – a) cu mâinile pe față și cu sângele care-i șiroia printre degete. Șocul a fost atât de mare încât, preț de câteva secunde, am împietrit. M-am dezmeticit însă imediat și am încercat să văd unde și cât de gravă era rana. Avea buza de sus spartă dar alte răni, aparent, nu avea. Un altul care încercase să-l apere primise un pumn zdravăn în coaste.

După ce ne-am revenit am aflat, cu stupoare, ce se întâmplase. Câțiva tineri (băieții ) din sat asistaseră, la restaurantul unde luasem masa, la schimbul de replici între „fetele lor” și elevii veniți cu mine. „Li s-a pus pata” am aflat ulterior și ne-au urmărit. Au intrat aproape în fiecare zi în tabără, fără să-i întrebe nimeni nimic și, în seara în care stăteam și ascultam muzică, s-au ascuns în public. Au pândit momentul și l-au bătut pe elevul meu deși, culmea!, era cel care aproape nu vorbise cu chelnerițele. Venise pentru prima dată într-o tabără iar mama lui mi-l dăduse în grijă special. Era, de altfel, și o situație specială care nu e foarte important să fie descrisă. Bătăușii au plecat apoi în satul de unde veniseră la fel de liniștiți și nimeni nu i-a întrebat nimic.  Probabil niciodată.

Eu am plecat în căutarea asistentelor sau a unui medic care să trateze elevul. Mi-a fost greu să-l găsesc și pe director care era…serios amețit. Nici cu administratorul n-am avut mai mult succes. Replica directorului taberei nu o voi uita niciodată. După ce i-am dat explicațiile de rigoare, deși nu sunt convinsă că le-a înțeles, directorul a concluzionat cam împleticit: „Dacă e așa, poate că și-a meritat bătaia. Ce atâta vorbă!” Era cât pe aici ca directorul să iasă, la rândul lui, bătut fiindcă ceilalți băieți de liceu, când au auzit asta, s-au înfuriiat și au încercat să-l ia la bătaie. Cred că doar din respect pentru mine n-au    făcut – o.

În cele din urmă am aflat că asistentele (2) lipseau (oricum erau inutile cum aveam să constat mai târziu) și că cea mai apropiată secție medicală deschisă ar fi într-un orășel apropiat. La cererea mea de a  merge cu elevul acolo nimeni nu s-a sinchisit. Doar când am început să-i ameninț că a doua zi mă voi duce direct la primărie și inspectorat, a catadicsit cineva să spună că are mașină și că ne duce la spital. La 22.00 ne-am îmbarcat și am plecat la spital. Acolo elevul a fost  consultat, tratat și ne-am întors în tabără noaptea pe la ora 24. Medicul de serviciu l-a consultat și pe cel care primise un pumn în coaste fiindcă acuza încă dureri. Din fericire nu avea nimic grav.  Nimeni nu a luat nici o măsură împotriva celor care au intrat în tabără și i-au bătut pe elevi. A doua zi, tot eu, m-am dus cu elevul rănit la medicul legist și s-a întocmit un certificat medico-legal pentru eventualitatea că mai târziu ar fi avut mai mult de suferit, că părinții ar fi dorit să depună plângere sau că poliția ar fi luat vreo măsură. 

A fost ultima „tabără” în care m-am dus. De ce nu m-am mai dus în tabără? 

La noi în țară (în sistemul nostru educațional) toată responsabilitatea în cazuri de acest fel pică în spatele profesorului însoțitor. Fapt care nu mi se pare deloc normal. Toți ceilalți se „spală frumos pe mâini” deși vina este, sau ar trebui să fie, împărțită. În cazul de față sigur că o mare parte a responsabilității revine profesoarei (indiferent ce proces-verbal a semnat) dar….

  • În taberele din România nu există programe cu reguli stricte pentru ca elevii și profesorii să facă ceva util, recreativ și antrenant. Mai ales pentru elevi sunt necesare astfel de programe.Marea Dacă îi ducem la mare, elevii ar putea învăța să înoate sub o strictă supraveghere (cu instructor) și să desfășoare o serie de jocuri în aer liber.
  • Părinții ar trebui să semneze pentru propriul copil și să se angajeaze că acesta va respecta regulile taberei în care pleacă. Altfel, acesta se simte atât de liber încât face exact ce vrea fără a lua în seamă vreun cadru diactic.
  • Autoritățile localităților în care există tabere să  – și asume la rândul lor responsabilități sporite, nu așa că au …vorbit și gata. În acest caz salvamarii nu prea au fost salvamari decât cu numele. Datoria lor era să stea cu ochii pe toți cei care au intrat în apă și să intervină chiar de la început (intervină e cuvântul magic) sau imediat ce ar fi observat un semn cât de mic de pericol. Faptul că „au spus” e un fel de …apă de ploaie.
  • Nici cei care conduc taberele pe perioada vacanțelor nu sunt mai puțin vinovați. Aceștia ar trebui să aibă propriile programe specifice unui astfel de loc și reguli (în conformitate cu legile și regulamentele în vigoare)  pe care să le prezinte celor ce sosesc în tabără și să solicite expres respectarea lor. În caz contrar să ia măsuri drastice. Mare parte din taberele noastre nu sunt tabere, ele sunt un fel de locuri de joacă (aproape nesupravegheate) aflate la depărtare de casă.
  • Orice tabără ar trebui să aibă o tematică și instructori, în afara cadrelor didactice care însoțesc copiii. Mai – marii taberelor din România ar trebui să ia în considerare că o tabără nu doar primește, hrănește și cazează elevii. Elevii și  părinții, profesorii sau învățătorii însoțitori, ar trebui să știe că merg în tabăra „cutare” fiindcă acolo învață (de exemplu) o serie de comportamente specifice…muntelui, mării. Într-o altă tabără se merge fiindcă acolo se face…ecologism, ciclism, se joacă șah. Altă tabără este organizată pentru elevii care vor să…citească. Și așa mai departe. Sau: din toate câte ceva pe principiul unui club cu activități diverse. Unele tabere chiar declară  că au tematică dar realitatea este cu totul alta.
  • Asta ca să nu mai vorbim de faptul că tabăra, indiferent unde este ea organizată, trebuie să ofere elevilor modele de comportament civic, de spirit de echipă, de organizare. În tabără nu ar trebui să se meargă pentru ca unii profesori să se plimbe sau se odihnească total; unii elevi să facă ce vor sfidând regulile învățate acasă sau la școală; unii șefi sau directori să aibă activitate pe perioada verii și să fie și plătiți.

Și cu asta nu am spus tot dar las pe mulți (probabil)  cei care au fost vreodată în tabără în România (nu vorbim aici de cele organizate în sistem privat) să – și amintească cum a fost sau cum este încă. Eu știu doar atât: când plecam în tabără (și am fost în vreo 10) aveam o mare grijă și responsabilitate, care, în 90% din cazuri, nu le regăseam și la cei care ar fi trebuit să se ocupe de organizarea și bunul mers al taberei. De la alimentația copiilor până la cazare și transport.

Aflu de la colegii care au mai au curajul să facă asta că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. În afara numărului de elevi care a scăzut de la 20 la 10 toate celelalte probleme ale unei tabere (din România) sunt la fel, incluzând toxiinfecțiile alimentare despre care azi aflăm din reportajele televiziunilor.

4 Răspunsuri

  1. Ei, pai asta e, cu responsabilitatea asumata. Dar cati si-o (mai ) asuma? Cand esti cu copiii altora esti cu ochii-n patru mai abitir ca atunci cand esti cu al tau.

    Mi-aduc aminte ca in clasa a treia cand mergeam in tabara la mare ne aliniau pe toti – si… 10 minute plaja pe burta, 10 pe spate, acum intram cu totii in apa, ne tinem de maini…

    Da, nu erau clasa a treia cei care au murit inecati. Nu stiu cum a fost situatia, unde erau profesorii, dar nu e in regula oricum ar fi.

    Apreciază

    • Responsabilitatea asta este un fapt (o idee) din ce in ce mai greu de inteles de oricine. Iar ideea asumarii ei pare o utopie. De ce sa nu dormi noptile cand poti sa spui „pai din cauza lui/ei…s-a intamplat asta”? Problema e ca regulamentele si legile sunt permisive in acest sens. Adica: daca ai gresit si nu s-a intamplat nimic, e perfect. Doar daca cineva e grav ranit sau moare esti vinovat. De cate ori n-am auzit „incurajari” de felul: „lasa, nu te mai framnta, bine ca nu s-a intamplat nimic grav!” Ceea ce, de fiecare data, mi s-a parut la fel de grav ca si cum s-ar fi intamplat.

      Apreciază

  2. Adevarat, responsabilitati ar trebui sa aiba toti – de la bucatar la director. Accidente se intampla, vorba ceea, si daca esti doar tu cu copilul tau in casa. Si copiii sunt teribilisti si nestapaniti si dispar cand ti-e lumea mai draga. Adevarul e undeva la mijloc dar au murit doi copii. Sistemul dupa care functioneaza tabara in general e defectuos.

    Apreciază

    • Responsabilitatea profesorului insotitor este enorma daca intelegi sa ti-o asumi. Eu mergeam in tabara si, 7,8-10 zile, cât dura tabăra aproape nu dormeam. Mă asiguram că toti copii sunt în cameră seara, că toti sunt sănătoși, că nu sunt puși în situatii periculoase, ca mananca ceea ce trebuie, etc. Pentru mine tabara nu era o distractie si nici macar o relaxare decat în masura în care toti copii veniti cu mine erau bine si in regula. De-asta am renuntat sa mai plec in tabere. Nimeni altcineva nu se preocupa de copii.
      Îmi aduc aminte că într-o altă tabără în care a fost nevoie ca o zi să plec pe Ceahlău am avut o zi de coșmar fiindcă 3 dintre elevii mei nu puteau merge (intervenise ceva neprevăzut) și eu trebuia să plec cu ceilalți 17. Cei 3 au rămas în tabăra unde nu exista nimeni să-i supravegheze ( fiindcă directorul, administratorul și alți colegi din alte localități erau ….aproape nimeni). Cu inima strânsă l-am instruit pe un fost elev care avea aproape 16 ani să aibă grijă de ceilați 2 ( de clasa a V- a). N-am avut liniște până nu am ajuns seara înapoi în tabără. Dumnezeu ținuse cu mine dar… de câte ori se poate întâmpla asta?

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: