Cine face și desface înseamnă că….reformează.

guvernu Boc Avem guvern, avem ministru și avem noi reguli. Una dintre primele situații pe care noul(!) guvern și-a propus să o rezolve în domeniul educației și învățământului este cea care prevede cum anume se vor distribui banii din noul buget ( neaprobat încă) la ministerul Educației.

Mai întâi D-nul Daniel Funeriu, ministrul, se declară mulțumit cu bugetul pe care l-a primit. Domnia – sa subliniază că avem de 6% din PIB (32,3 miliarde față de 31 miliarde anul trecut). După ce se declară mulțumit, aflăm însă că profesorii vor primi doar 120 de lei din banii pentru procurarea materialelor didactice în loc de aprox. 420 lei și  că suplinitorii necalificați nu vor beneficia de aceste sume. Oricum bugetul de 26 milioane de euro pentru materiale didactice a fost redus la un sfert după ce s-au încercat alte așa-zise soluții. Chiar dacă sunt mult mai puțini bani, mai marii Inspectoratului Școlar București se declară mulțumiți. Oare de ce trebuie să fie mulțumiți niște Inspectori? "În cele mai multe zone banii s-au plătit deja, sunt mai puţini decât anii trecuţi, dar tot este bine că s-a putut rezolva şi cu această sumă", a precizat pentru NewsIn reprezentantul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

O altă situație despre care ni se dă de știre este cea care rezolvă alocarea fondurilor în școli în funcție de anumiți coeficienți. Finanțarea școlilor, cu alte cuvinte, se va face în funcție de zonă (rural/urban), de număr de elevi, de nivel de învățământ, etc. „Punctul de reper decis de Guvern a fost învăţământul gimnazial din mediul urban, pentru care coeficientul este 1 şi pentru care a fost stabilit standardul de cost/elev la 2.857 lei.” transmite Realitatea.net.

Chiar dacă Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională noua lege a educației,  reforma în acest domeniu va continua, asta mai aflăm în aceste zile de sfârșit de an. Se va aplica  un  nou sistem  de evaluare după fiecare ciclu curricular, se va înființa o bancă națională de itemi de evaluare, se va pune accent pe 8 competențe cheie, se va înființa o bibliotecă virtuală pentru ca toate resursele să fie accesibile în format eletronic, etc. Nici preșcolarii nu scapă de această reformă fiindcă „autorităţile vor elabora un nou curriculum pentru educaţia timpurie. Noul curriculum va fi  centrat pe dezvoltarea competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copiilor şi pe remedierea precoce a deficitelor de dezvoltare”. Oricum D-nul Daniel Funeriu declara înainte de Crăciun că indiferent de avizul Curtii este important continutul legii. Adică și așa neaprobată e foarte importantă și trebuie oricum …revizuită.

În toată acestă mare reformă a educației propusă între Crăciun și Anul Nou, o știre a trecut aproape neobservată: "Guvernul va avea în vedere un mix de măsuri pentru a atinge această ţintă ( n.n. reducerea cheltuielilor publice)", a declarat pentru Gândul Andreea Paul (fostă Vass), consilierul pe probleme economice al premierului desemnat Emil Boc. Iar reducerea cheltuielilor se poate face "fie prin aplicarea legii pensiilor, a salarizării unice şi a restructurării agenţiilor, fie prin trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor un număr de zile în fiecare lună", a explicat Andreea Paul. ( sublinierea îmi aparține).

 Să tăiem!

Adică în loc să ni se reducă salariile ni se vor tăia zilele de lucru și, probabil, elevii  vor avea câte o vacanță la fiecare sfârșit de lună. În acest  fel bugetul alocat educației va ajunge pentru doi ani în loc de unul sau vom avea, de fapt, 12% din PIB iar reforma propusă se va  derula mult mai ușor. Din 2 în 3.

 

 

 

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Bun articol !

    Apreciază

    • Multumesc!

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: