M.E.C.T.S. face… lansări.

Comunicatul de mai jos a apărut în data de 3 februarie 2010 pe site-ul MECTS. Derularea proiectului este prevăzută pe o perioadă de vreo 3 ani adică pe o mare parte a mandatului  D-nului Funeriu. Dacă va rezista.  Lectura proiectului poate fi utilă având în vedere obiectivul principal: îmbunătățirea competențelor cheie în învățământul primar. Rezultatul final: un site, eventual niște ghiduri, etc. Banii proiectului = finanțare nerambursabilă de la Fondul Social European care, în treacăt fie spus, nu e deloc mică. 

Site-ul Fondului Social European

Site-ul Fondului Social European(click!)

„Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, lansează proiectul strategic „Dezvoltarea competenţelor cheie – premisă a incluziunii sociale", care urmează a se implementa în perioada  decembrie 2009 – decembrie 2012 (36 de luni). Proiectul a primit finanţare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, conform contractului de finanţare – POSDRU/55/1.1/S/41523. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea competenţelor cheie în învăţământul primar prin crearea/testarea/pilotarea şi implementarea unui program educaţional  integrat, în vederea creşterii calităţii educaţiei la nivel de sistem.
Proiectul corespunde unor nevoi reale identificate la nivel de sistem şi, în acest context, îşi îndreaptă atenţia în mod deosebit asupra metodologiilor şi a instrumentelor care să sprijine dezvoltarea competenţelor cheie, privite ca un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, aptitudini şi atitudini necesare dezvoltării personale şi incluziunii sociale şi profesionale. Parteneriatul interinstituţional la nivel local şi central constituie un element-cheie în atingerea obiectivelor proiectului şi în derularea activităţilor sale.
Activităţile proiectului sunt grupate pe componente şi vizează:
– iniţierea şi funcţionarea unor parteneriate interinstituţionale (comitet de sprijin la nivel naţional, comitete de sprijin la nivel judeţean, reţele locale etc.);
– realizarea unui studiu complex privind factorii care influenţează succesul/ insuccesul şcolar în învăţământul primar; impactul curriculumului, al manualelor şcolare, al instrumentelor evaluative;
– pilotarea şi monitorizarea programului educaţional integrat şi a resurselor educaţionale specifice elaborate;
– crearea şi pilotarea unor instrumente suport pentru facilitarea formării competenţelor de citit-scris în învăţământul primar (grupuri de lucru multiprofesionale, metodologie de stimulare a lecturii în învăţământul primar, resurse educaţionale specifice);
– dezvoltarea unui document strategic, care valorifică rezultatele proiectului şi promovarea unui pachet de politici specifice la nivel naţional;
– formarea cadrelor didactice, a directorilor, inspectorilor, decidenţilor în aplicarea politicilor publice şi, cu precădere, în vederea aplicării acestei politici publice de stimulare a lecturii în învăţământul primar;
– diseminarea rezultatelor obţinute prin pilotarea programului integrat şi a bunelor practici (site care să susţină inovaţia didactică şi să propună resurse educaţionale pentru dezvoltarea competenţelor de citit-scris; ghiduri destinate cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor educaţionale proiectate şi aplicarea didacticii specifice dezvoltării competenţelor de citit-scris în învăţământul primar; ghid pentru didactica limbii materne/române pentru minorităţi; ghid cu criterii de evaluare a mijloacelor didactice etc.).
La finalul proiectului, restructurarea cadrului de referinţă la nivel naţional, din perspectiva dezvoltării competenţelor cheie, crearea premiselor şi a instrumentelor pentru învăţare continuă şi pentru integrarea durabilă pe piaţa muncii vor constitui paşi importanţi, pe care i-am făcut alături pe partenerii noştri, pentru creşterea calităţii în educaţie. Alături de cele zece inspectorate şcolare implicate în acest proiect (ISJ Alba, ISJ Călăraşi, ISJ Constanţa, ISJ Dâmboviţa, ISJ Galaţi, ISJ Harghita, ISJ Ilfov, ISJ Maramureş, ISJ Sibiu şi ISJ Suceava), în derularea acestui proiect vor fi implicaţi următorii parteneri: Educating for an open society (EOS), Infomedia PRO, Didactica Publishing House, SC KFB Consult SRL şi ISSA Magyarország Nonprofit Kft (ISSA Hungary Nonprofit Limited Liability). Manager de proiect este doamna Gabriela Droc, inspector în cadrul Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe.”

Document atașat:Lansare proiect strategic. 03.02.lansare proiect strategic dezv. competente cheie.pdf

Cine este Gabriela Droc?

Gabriela Droc Gabriela Droc lucrează de peste douăzeci de ani în învățământul preuniversitar. Este expert european pe lângă Comisia Europeană în domeniul accesului și incluziunii sociale, iar experiența sa profesională include coordonarea Comisiei Naționale pentru Învățământul Primar și coordonarea aplicării politicilor școlare și a strategiei de reformă a învățământului preuniversitar.
A coordonat programul „A doua șansă în învățământul primar”, lucru care a presupus elaborarea de curriculum, dezvoltarea de ghiduri de aplicarea a curriculumului, activitate de formare a formatorilor pentru programul „A doua șansă” și a inspectorilor pentru învățământ primar etc. În cadrul programului "Acces la educație pentru grupuri dezavantajate", implementat de Ministerul Educației, Cercetarii si Inovării, ocupă, încă din 2004, funcția de Director Adjunct de Program.

În prezent face parte din echipa Direcției Evaluare Inspecție Școlară (care la rândul ei face parte din Direcția Generală pentru Educație Timpurie, Școli, Performanță și programe)  din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.  Probabil că puțini știau că există atâtea direcții mari și mici în ministerul Educației sau că numărul angajaților din același minister este de 496 (doar cei cu declarații de avere și interese).

Guţu Gabriela, consilier
Petrache Anca Denisa, inspector
Alexandrescu Cristian, inspector
Brăescu Adrian, inspector
Bogdan Daniela Elisabeta, inspector
Droc Gabriela, inspector
Dumirescu Doru, inspector
Păunescu Alin Cătălin, inspector
Trocaru Sorin, inspector
Pîslaru Cătălin, inspector
Ilinca Nicolaie, inspector
Preda Viorica, consilier
Rusu Maria Mina, inspector
Stoica Eugen, consilier
Şăitan Traian, inspector

Anunțuri

7 răspunsuri

  1. despre ce formatori de cadre se vorbeste,programul integrat de formare,e o acoperire pentru a fura bani din fondurile europene,de catre liderii de sindicat,distractii la hoteluri de 5 stele impreuna cu XXXXX lor rudele lor,din sistemul de invatamint,lucruri de fatada in spate putregai,lux si desfrau,ce educatie pot sa dea niste XXXXX care isi inseala sotii si barbati care isi inseala nevestele.

    Apreciază

    • Imi pare rau că a trebuit să cenzurez la propriu comentariul dumneavoastră dar acesta este un blog dedicat educației. Eu consider că nu se poate face educație, indiferent de țară, popor și epocă, dacă există persoane care nu pot scrie un comentariu fără să aducă injurii sau să folosească cuvinte obscene. Dacă sunteți profesor, cu atât mai rău. Dacă nu sunteți atunci aș avea rugămintea să fiți mai precaută când scrieți și să utilizați un limbaj decent. Vă mulțumesc!

      Apreciază

  2. Cu tot respectul va intreb, domnule Lupu Stefan, cine sunteti dumneavoastra ? Banuiesc ca lucrati in invatamantul de arta si considerati ca nu ati fost corect evaluat… Eu lucrez de 32 de ani in acest domeniu si nu am auzit de numele dumneavoastra.
    Daca va rog sa va autoevaluati activitatea didactica, puteti sa precizati un singur nume de elev instruit de dumneavoastra si premiat la una dintre etapele Olimpiadei Nationale de Muzica ?
    De ce va consumati potentialul artistic cu „soapte” la urechea d-lui Braescu ?
    Cine are dreptul sa denigreze personalitatea domnului Sipos, acest profesor onest care si-a inchinat intreaga energie formarii si educarii multor generatii de elevi? Este cunoscut si apreciat in lumea muzicii la nivel national, nu numai pentru minunatele sale creatii pentru copii, tineret si teatru, ci, in special, pentru calitatile de artist complex si om deosebit !
    Cu respectul cuvenit artei,
    Adamescu Liviu, Bucuresti

    Apreciază

  3. „Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea competenţelor cheie în învăţământul primar prin crearea/testarea/pilotarea şi implementarea unui program educaţional integrat, în vederea creşterii calităţii educaţiei la nivel de sistem”. Suna frumos! Sa vedem acum CU CINE se executa acest proiect… Sigur, cu invatatoarele s-a facut si se face inca treaba!… Dar… ce facem la invatamantul gimnazial, ca si acolo trebuie integrare, mai ales la disciplinele unde se fac (inca) meditatii?… Daca e sa descongestionam programe si materie, avem serios de lucru. Si mai este ceva, aparent fara legatura cu obiectivul mai sus citat. Este vorba de evaluare, mai precis de evaluarea inspectorilor de specialitate. Pe acestia CINE II EVALUEAZA??? Pentru ca, autoevaluandu-se, sau fiind evaluati de inspectorii generali scolari, unora – putini, din fericire – li se urca la cap si – pentru ca organizeaza si examene de titularizare – se cred niste mici despoti de provincie, care taie si spanzura si care, de exemplu doresc sa-si aseze rudele in posturi bune de tot. Intru satisfacerea acestui scop nu se dau in laturi de la a da afara profesori consacrati cu experienta si rezultate deosebite, care, potrivit Legii, au dreptul la continuitate! Cititorule de comentarii, sufla o vorba la urechea dlui inspector Braescu, daca doreste sa afle ce vraji mai face vajnicul Sipos, „specialist in istoria muzicii”, inspector de arte la Braila. Astept un raspuns! Cu stima, prof. St. Lupu, Braila

    Apreciază

    • Stimate domn cred că aveți dreptate dar… suflatul în urechea D-nului Brăescu nu cred să schimbe în vreun fel lucrurile. Mai ales în contextul actual. Și dumneavoastră știți bine de ce. Fiecare știe de ce. Poate ne luptăm cu morile de vânt. Nu poate, ci sigur. Nimeni de fapt nu evaluează, în mod corect, pe nimeni. Nu există un sistem corect ierarhizat de evaluare. Oriunde întorci capul cineva caută să păcălească sistemul. Poate ne dați totuși mai multe amănunte despre D-nul Șipoș care,se pare, „taie și spânzură” în aria curriculară Arte, la Brăila.

      Apreciază

  4. Vad ca au invatat cuvinte noi – cum ar fi pilotare. In rest suna tot a limba de lemn, oricum ar da-o.

    Apreciază

    • La ce sa te astepti de la un minster al carui ministru are ca prioritate „recredibilizarea invatamantului si a educatiei”? Parca am fi un partid, nu un sistem. Mi mi se pareau prioritati cu totul altele: o lege noua, stabila si flexibila, pentru invatamant, curricula in acord cu secolul in care traim, un sistem educational bazat pe acele competente pe care le tot clamam si pe care aproape nici un elev nu le are la iesirea din sistem, etc,etc, etc. In nici un caz „recredibilizarea” nu se numara printre prioritati fiindca asta nu se poate „face”. Ca sa fii credibil trebuie sa ai ce oferi. Cand vom avea un sistem de invatamant bazat pe realitati si cu finalitati clare vom fi si credibili. Pana atunci nu cred ca se poate. E ca si cand ai cere cuiva respect fara ca tu sa respecti.

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

%d blogeri au apreciat asta: