De ce îl plătim?

Dan - Radu Zătreanu - deputat PDL

Cum văd eu școala

„Pentru fiecare om, preocupat de viitorul său şi al societăţii, şcoala reprezintă o prioritate, cu atât mai mult pentru mine. În calitate de deputat în Parlament, îmi revine o mare răspundere în iniţierea şi aprobarea legilor referitoare la învăţământ. De aceea mă voi bate pentru ca legile care privesc acest imprtant domeniu să fie în ton cu cerinţele modernizării societăţii, ale formării unor generaţii cu pregătire solidă.

Apreciez că este nevoie de modificare structurii învăţământului în sensul ca acesta să devină obligatoriu 10 ani, iar clasa a IX-a să devină clasă de gimnaziu.

Se impune, de asemenea, îmbunătăţirea programelor şcolare, pentru a se asigura astfel dezvoltarea părţii de cultură generală, deci o deschidere mai largă a tineretului către lume şi viaţă.

În ceea ce ma priveşte, pe lângă aceste preocupări de ansamblu, voi sprijini organizarea de noi săli de lectură în şcoli, pentru a da posibilitatea studierii în condiţii optime, mai ales în cazul elevilor care nu-şi permit să cumpere cărţi.

Mă voi implica în organizarea de expoziţii în şcoli, în scopul de a educa gustul estetic, de a contribui astfel la dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului creativ al tinerei generaţii.

Voi milita pentru reactivarea cercurilor artistice, sportive şi educaţionale în şcoli, pentru a da elevilor alternative la tentaţiile dăunătoare ale străzii. În acelaşi timp, mă voi preocupa de implicarea în acest program a unor personalităţi recunoscute şi apreciate, în care tinerii pot să vadă adevărate modele de viaţă.

Pentru protecţia copiilor, doresc să limitez amenajarea şi funcţionarea în vecinătatea unităţilor de învăţământ nu numai a barurilor şi a restaurantelor, ci şi a sălilor de jocuri de tip cazino sau a sex-shop-urilor.”

Cele de mai sus apar pe www.zatreanu.ro la pagina „Elevi și profesori”. D-nul deputat Zătreanu Dan – Radu, pedelist convins și fără prea mare activitate în Parlament, încearcă să pară ceva ce nu este. E atât de procupat de școala românească încât a uitat să trimită tuturor profesorilor cum s-a preocupat PDL-ul de ei. A uitat să le scrie că li s-a luat 25% din salariu iar veniturile le-au scăzut cu 60%.

Nu de alta dar,  pe pensionari  i-a anunțat cât de grijuliu este PDL-ul față de ei, fiindcă le-a dat ceva ce nici un partid n-a reușit: niște mărunțiș. Bani care li se cuveneau de câțiva ani de zile au ajuns la ei, pardon, la o parte din ei, fiindcă aveau grupe de muncă grele. Sau nu au ajuns deloc și pensionarii au trebuit să se mulțumească doar cu hârtiile din plicuri.

În rest numai de …bine. D-nul deputat care consumă hârtia degeaba nu face nimic nici prin Parlament. E membru în comisia parlamentară pentru învățământ, a fost în comisia de anchetă pentru D-na Monica Iacob Ritzi de care s-a ales prafu’ și mai e membru în vreo 3 grupuri de prietenie. Muncă multă pentru un singur om! Pentru dumnealui e bine.

Dacă exclud din ecuație faptul că acest Zătreanu este din PDL, încep să cred că avem tot felul de neaveniți prin Parlament care se preocupă de a-și face site-uri/bloguri  în care să ne spună ce bine o ducem și cât de mult se procupă de ei de noi, poporul.  Și sunt mulți „ei”.

Ar fi cazul să-l întrebăm:

  • Câte săli de lectură a reînființat?
  • Câte expoziții a deschis de când e deputat?
  • Câte cercuri artistice a reînființat?
  • Câte personalități a implicat în programul pentru învățământ, așa subțirel cum este?
  • Care e contribuția dumnealui la programele școlare?
  • Cum a limitat amenajarea barurilor, restaurantelor, sălilor de joc sau cazinourilor pe lângă școli?
  • Și, în fond: de ce îl plătim?

Un răspuns

  1. DATORITA REFORMEI INVATAMANTULUI AU AJUNS CA TITULARII DE GEOGRAFIE-ISTORIE SA PREDEA O LIMBA STRAINA FARA NICI O TESTARE PE LIMBA STRAINA.DE.EX. Sc.cu cl.I-VIII VOITENI JUD. TIMIS si SC. I-VIII TORMAC

    Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: