Idiotizarea

Una din revelațiile apărute brusc la MECTS după bacalaureatul de dezastru a fost legată problema absenteismului. Mai precis: o „pleiadă” de funcționari în frunte cu secretarii de stat și ministrul învățământului s-au luminat brusc realizând că elevii picați la Bac puteau trece dar…n-au prea văzut școala pe dinăuntru și, mai mult ca sigur, nici pe dinafară.

„Trebuie luate măsuri!” și-au zis atunci înalții funcționari. Măsuri fulger fiindcă altele nu mai aveau timp să ia. Și le-au luat. Începând cu luna septembrie inspectoratele școlare s-au pus pe numărat și monitorizat absențe: pe categorii sau la grămadă. Nu contează fiindcă important e să faci ceva nu să stai cu mâinile în sân.

După primul val de numărare de absențe, absenteismul nu dădea semne de scădere așa că inspectoratele s-au gândit că „măsurile ” n-au fost aplicate cu fermitate. De aceea, de la 1 noiembrie numărarea absențelor se face zilnic și raportarea trebuie să ajungă la inspectoratele județene până la ora 14.30. Mă gândesc că învățătorilor și diriginților li s-ar putea cere (în curând) nici să nu se mai culce ca să poată număra în timp util orice absență nou ivită. Să fie vigilenți, nimic să nu le scape!

Nicidecum nu reușesc să aflu care este logica numărării, raportării și monitorizării absențelor la nivel de țară? De când monitorizarea consecințelor înseamnă reducerea absenteismului?  Oare numărarea cu fervoare, cu ardoare, cu simț de răspundere a absențelor va reduce fenomenul ? Elevii vor lipsi mai puțin știind că se raportează orice absență? Nu se vor mai îmbolnăvii cu sutele, cum s-a întâmplat în această toamnă? Nu le vor mai da medicii scutiri? Nu-i vor mai reține părinții acasă? Nu vom mai vedea liceeni prin baruri? Nu vor mai chiuli? Aș! cum ar zice Nenea Iancu.

Am început să mă tem că „mâine” când voi ajunge la școală cineva îmi va cere să număr scaunele din clase, bucățile de cretă și chiar elevii (în fiecare zi, oră) ca să mă conving și să-i conving și pe alții că nu se vor fura, evapora, distruge, dispărea.

Îmi aduc aminte că așa a început și comunismul. În acele vremuri asta se numea idiotizare. Nu cred că acum  și-a schimbat numele.

Aglomerarea de lucruri inutile în existența noastră, lucruri pe care trebuie să le rezolvăm cu caracter de urgență, fiindcă niște șefi consideră că ele sunt indispensabile bunului mers al treburilor din învățământ, nu va duce decât la prăbușirea totală a sistemului. De ce m-ar mai preocupa pe mine să predau utilizând metode interactive, mijloace moderne sau mai știu eu tehnici practic – aplicative când urgențele mele ca profesor încep să se concretizeze în numărarea absențelor până la ultima și chiar amenințarea voalată că „dacă nu corespund…”. Nici n-am terminat cu absențele că la orizont se profilează niște inspecții din minister.

Și ce dacă?