Un Președinte și „familia” lui.

image

Educația face diferența.

„Vă mulţumesc tuturor. Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru. Noi suntem o familie americană. Ne ridicăm şi ne prăbuşim împreună. Vreau să mulţumesc tuturor americanilor care au participat la aceste alegeri. Am vorbit cu Romney şi l-am felicitat pentru o campanie luptată în mod corect. Ne-am luptat cu ferocitate, dar doar pentru că iubim această ţară. Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine.

Campaniile politice pot părea meschine, iar acest lucru oferă mult material pentru cinicii care cred că politica este o luptă pentru interese materiale. Democraţia într-o naţiune cu 300 de milioane de locuitori poate fi complicată. Pentru noi, binele poate începe acum. Vrem o Americă care să nu fie îngenunchiată de datorii, de probleme.

Mă întorc la Casa Albă mai inspirat şi mai hotărât. America a votat pentru eliberarea de dependenţa de petrol. În pofida tuturor greutăţilor, nu am fost niciodată mai optimist legat de viitor. Mulţumesc America. ”

Acesta a fost discursul celui mai puternic președinte de pe planetă la câștigarea celui de-al doilea mandat la Casa Albă. Fără îngâmfare, fără lovituri sub centură, fără jigniri, fără mulțumiri inutile și lingușitoare adresate cui nu trebuie. Doar națiunii.

PS. „…doar pentru că iubim această țară…” ar trebui să fie deviza politicienilor români, indiferent de partid. Vom auzi vreodată asta? Vom vedea vreodată un astfel de președinte în fruntea României?

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Aici intervine cunoasterea istoriei. Daca stim ce a fost America si cum a fost fondata, vedem ca ceea ce face acum Obama nu dovedeste iubirea de tara.

    Aici nu este vorba despre multimiti si nemultumiti, s-au facut numeroase sondaje care arata cit de ignoranti sint majoritatea celor care au votat cu Obama. Nu cunosc lucruri de baza si au dovedit ca nu au votat bazat pe informatii.

    Americanii nu isi mai apara constitutia pentru ca au fost indoctrinati ca nu mai conteaza, ca e invechita si ca socialismul este mai de dorit. Acesta este scopul scolilor publice, sa formeze oameni care nu mai stiu sa gindeasca, care fac tot ce le spune guvernul, ca niste marionete trase de sfoara.

    Astazi s-a ajuns in America ca sa fie mai multi oameni carora le place socialismul decit cei carora le place libertatea. Oriunde a fost incercat, socialismul a adus dezastru, cum poti spune ca iubesti o tara care a promovat libertatea dar pe care vrei s-o schimbi intr-una socialista?? Daca iti iubesti tara vrei sa o faci sa mearga Mai bine, nu inspre socialism, nu?

    Apreciază

    • Tot ceea ce spuneți poate fi adevărat sau nu. La cei 250 de milioane de americani e greu să – ți dai seama dacă lucrurile s-au petrecut așa cum le expuneți dumneavoastră. Eu aș spune că un om (american) din 250 de milioane are dreptul la propria sa părere care, să recunoaștem, poate fi subiectivă. Sigur că există multe alte păreri și unii (mulți?) nu sunt de acord că reprezintă niște „marionete trase de sfoară”. Pe de altă parte observ că simplul fapt de a cunoaște istoria (cine o cunoaște, bineînțeles) nu a ajutat aproape deloc procesul electoral. Să înțeleg că victoria a revenit celor care habar nu au de istorie?
      Apropo de socialism părerea mea este că cei care nu-l cunosc și nu l-au trăit au impresia că ei vor face ceea ce ceilalți (fostul bloc socialist) n-au reușit: „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”. Și asta e un miraj puternic.

      Apreciază

  2. Da, America ofera posibilitati pe care Romania nu le ofera. Cu venirea lui Obama la putere, aceste posibilitati se tot micsoreaza. Deci ca sa aud pe cineva ca spune ca stie sa lupte pentru natiunea lui (presupunind ca pentru mai bine) e de ris. In 4 ani, Obama a dus America intr-o stare de jale. Isi iubeste tara? Din pacate, nu exista absolut nici un exemplu care sa dovedeasca acest lucru. In primul rind, daca isi iubeste tara respecta Constitutia pe care a jurat ca o va implini, nu ar folosi-o ca hirtie igienica.

    Niciodata nu am crezut ca America e raiul pe pamint. Dar nici in iad nu vreau sa traiesc. Democratie? Azi in America este democratie. Ceea ce este foarte rau. America nu a fost infiintata ca democratie, ci ca republica constitutionala. Doua lucruri diferite.

    Nu ma laud ca stiu istorie, ci ca sa va spun ca am studiat-o si m-am informat cum a fost formata aceasta tara si vad ce a facut Obama din ea. Sint dovezi peste dovezi in care multi care au votat cu Obama nu au facut-o ca au fost informati. Daca ati vedea ce indoctrinare se duce in scoli nu ati mai numi-o educatie si nici nu v-ar mira ca a iesit Obama.

    Asa cum ati spus, s-ar putea ca referendumul din Romania sa fie vazut altfel de cei din afara decit de cei care traiesc in Romania si au vazut pe viu ce s-a intimplat. Este exact acelasi motiv pentru care nu v-ar place ca sa vin eu si sa il laud pe Basescu pentru calitatile lui minunate de lider si conducator, nu?

    Apreciază

    • Vreau să vă răspund începând cu..sfârșitul.
      Dacă ați fi citit cu mai mare atenție poate postul meu ați fi observat că eu nu-l ridicam în slăvi pe Obama, ci doar mă refeream la modul cum vorbește fiindcă asta poate fi un semn de…educație și, așa cum văd eu de la mii de kilometri depărtare, de iubire de țară. Mi-aș dori să existe și în România măcar astfel de politicieni.
      În al doilea rând mă miră foarte tare că într-o țară ca America oamenii nu sunt informați în legătură cu votul fiindcă nouă mereu ne este dată de exemplu America. Poate aveți dreptate să spuneți asta despre recent încheiatul vot dar… în cele din urmă contează rezultatul și automat vor fi unii fericiți și alții nemulțumiți. Poate și acolo există aceeași lehamite (a omului de rând) de toți politicienii (indiferent de partid) ca și la noi. În acest caz cine să stabilească dacă s-a votat sau nu bine sau rău?
      În al treilea rând americanii ar trebui să-și apere Constituția mai tare decât orice și să sancționeze încălcarea ei. De ce nu o fac? Nouă, în România, ni se tot flutură în față Constituția, dar primul care a încălcat-o de zeci de ori a fost chiar Președintele. De ce nu mai e America o republică consituțională? Cine a înlocuit sistemul? Măcar acolo (încă) nu se amestecă nimeni în treburile interne ale țării. La ultimul referendum (când Băsescu a fost din nou suspendat) am avut neplăcuta surpriză să aflăm că „Marea Europă” se amestecă partinic și subiectiv în treburile României.
      Și nu în ultimul rând cred că există țări în lume, și poate America e una dintre ele, care vor să experimenteze comunismul. Cu ani în urmă America a mai trecut prin teama de comunism (anii 50) și văd că acum această teamă (poate motivată) s-a întors. Dacă stau să mă gândesc la originle sociale ale actualului Președinte american poate e de înțeles orientarea de stânga. Întrebarea care rămâne e una de baraj: de ce americanii bogați (pe care Obama vrea să-i impoziteze drastic) sau clasa de mijloc care-și dorește să trăiască mai bine, nu acționează, nu se implică, nu fac ceva concret? Sau poate acest lucru nu mai e posibil nicăieri în lume?

      Apreciază

  3. La ce fel de educatie faceti referinte?? Obama a fost ales din caza ignorantei alegatorilor, nu din cauza educatiei.

    Apreciază

    • La educația care se „vede” cu ochiul liber. Adică la discursul Președintelui, discurs pe care mi-aș dori să-l aud vreodată și din gura politicienilor români. Nu cred că mi se va îndeplini dorința. Indiferent din ce motiv a fost ales Obama (și mă îndoiesc profund că dumneavoastră îl cunoașteți – ignoranța?) americanii L-AU ALES și Obama a demonstrat, nu numai acum, că (măcar) știe să se poarte, să vorbească, să empatizeze, să se lupte pentru națiunea lui, să le fie alături, să – și iubeaască, în fond, țara. Și asta e EDUCAȚIE.

      Apreciază

    • Ha, ha, ha, ha :) :) :) :) Opriti-va, va rog!!!!!!

      Ascultati si restul discursurilor presedintelui si la actiunile lui. Ha, ha, ha!!! Stie sa se poarte? Sa lupte pentru natiunea lui??? Ma indoiesc profund ca dumneavoasta cunoasteti ce cunosc eu! Ignoranta?? Traiesc in America de 17 ani, am studiat putina istorie, parerile mele sint bazate pe dovezi concrete.

      Asta nu este educatie, asta este INDOCTRINARE!

      Apreciază

      • În cazul acesta (trăind în America) există 2 posibilități:
        1) Ați plecat din România fiindcă? Nu era bine, nu aveați destui bani, nu vă puteați realiza, etc. Înseamnă că America v-a oferit asta.
        2) Acum constatați (după 17 ani) că America nu e Raiul pe pământ. Ce să-i faci? Nici România nu e. Nici la noi cetățenii (ultima dată 7 milioane și jumătate) nu l-au vrut pe Băsescu președinte și totuși, „ignoranții” noștri l-au ales. Și au avut oarecare dreptate fiindcă îndoctrinarea poate deveni, nu-i așa?, democrație. Democrația aceea importată din vechea Grecie, șlefuită de Europa și ridicată la rang de „cel mai bun sistem” de America și-a făcut treaba.
        Ar mai fi ceva. Faptul că dumneavoastră, trăind în America, nu ați votat pentru, ci contra lui Obama fiindcă aveți motivele dumneavoastră (care trebuie respectate) nu mă face pe mine, cetățean român, să cred că asta e îndoctrinare. Eu, de aici, o „văd” democrație. Probabil că așa s-a văzut și referendumul nostru în America: democrație. Noi l-am văzut și trăit ca fiind o manipulare grosolană.
        PS. Mulți dintre noi știu istorie. Nu e nici o laudă.

        Apreciază

  4. De mult astept si eu sa vad ceea ce americanii au in „ograda” lor.
    Astfel de presedinte inca nu s-a nascut pentru Romania,din pacate.Ai nostri politicieni nu stiu sa traga impreuna la caruta,ei sunt ca in fabula lui Donici”Racul,broasca si o stiuca”:

    Racul,broasca și o știucă
    Într-o zi s-au apucat
    De pe mal în iaz s-aducă
    Un sac cu grâu încărcat.
    Și la el toți se înhamă:
    Trag, întind, dar iau de samă
    Că sacul stă neclintit,
    Căci se trăgea neunit.
    Racul înapoi se da,
    Broasca tot în sus sălta,
    Știuca foarte se izbea
    Și nimic nu isprăvea.
    Nu știu cine-i vinovat;
    Însă, pe cât am aflat,
    Sacul în iaz nu s-au tras,
    Ci tot pe loc au rămas.

    Așa-i și la omenire,
    Când în obște nu-i unire:
    Nici o treabă nu se face
    Cu izbândă și cu pace.
    …iar cand izbutesc sa faca ceva ,incep sa improaste cu noroi pe restul lumii,crezand ca asa sunt mult mai victoriosi.

    Imi place Obama si asta pentru ca stie ce si cum sa spuna!

    Apreciază

    • Mare dreptate aveți! Din nefericire pentru noi, românii, mulți contestă că am avea nevoie de astfel de oameni. Vezi chiar în comentariile de mai jos. Unii consideră chiar că, dacă tot dă bani un Becali (luat la întâmplare doar pentru a fi dat exemplu) oricui îi cere și vorbește vrute și nevrute pe la televiziuni, așa trebuie să arate politicianul român. Nu contează cum e. E om bun dacă ne dă bani, pomeni și nu mai contează că nu știe să vorbească, că a făcut școala pe sponci, că vorbește agramat și are condamnări la activ și imunitate de parlamentar. Aș putea continua dar nu merită.

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: