Nerușinare poleită în vorbe. Doar vorbe.

Sub titlul „Remus Pricopie, veşti bune pentru toţi profesorii” pe realitatea.net apare un articol din care numai vești bune nu aflăm.

imageedit_4_6552837070Iată articolul:

„Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că s-au efectuat mai multe simulări legate de creșterea salariilor și nu este exclus ca în viitorul apropiat acest lucru să devină realitate.

Aflat la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice, Pricopie a declarat că salariile din învățământ nu vor scădea, ba dimpotrivă.

“Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie, potrivit EVZ.ro

Uitasem să vă spun că site-ul realitatea nu a făcut altceva decât să citeze „Evenimentul zilei”. Probabil nu are la îndemână agenții de presă și nici reporteri specializați, așa că citează de pe unde apucă.

Citind așa – zisul articol n-am remarcat, practic, nici o veste bună pentru profesori fiindcă, după ce ne informează că „salariile nu vor scădea, ba dimpotrivă” d-nul ministru, preocupat de evitarea discrepanțelor ne ajută să ne facem o idee despre salariul unei educatoare debutante: 560 lei. O oroare! De ce ar mai veni debutanta aceea la serviciu? Ce s-o motiveze? Ce să facă cu mărunțișul acesta?

Pe de altă parte, după ani și ani de muncă, o educatoare cu vechime în profesie ajunge să câștige „fabuloasa” sumă de 900 lei. Să ne imaginăm că are 2 copii și un soț care muncește tot în învățământ, că a făcut multe cursuri și și-a dat gradele didactice. Oare pe ea ce-o motivează să mai vină zilnic la serviciu? Trăiește doar cu pasiunea profesională? Este „îndrăgostită” de învățământul românesc și  n-o mai interesează banii? Face voluntariat?

Probabil că vestea bună este aceea că salariile din învățământ nu se vor mări pentru debutanți ca să nu-i ajungă pe cei cu vechime, pe principiul „să moară și capra vecinului”. Vestea proastă este aceea că vechimea oricum nu e plătită bine dar, doar ea e plătită. Vestea și mai proastă este aceea că nu se plătește gradul de profesionalism al cadrelor didactice, calitatea actului didactic sau orice ține de inovație, experiență profesională, etc. Nu. Fiecare tranșă de salariu se adaugă doar în funcție de vechime. Se mai „dă” câte ceva și atunci când profesorul obține vreun grad didactic. Și cam atât. În rest nu se plătește nimic și profesorii trăiesc doar cu niște salarii atât de mici că ar putea fi numite ajutor de șomaj.

Și, ca de obicei în învățământ, se fac muuuulte simulări. Acum se simulează salariiile. Până acum se simulau doar examenele. În curând profesorii vor simula doar că muncesc iar ministerul va simula niște ștate de plată. Ori totul o fi doar o simulare?

http://www.realitatea.net/remus-pricopie-vesti-bune-pentru-toti-profesorii_1287237.html

4 Răspunsuri

  1. Ma mir ca mai rezistam la catedra….din 1000 lei pe care ii iau….stie el cat cheltui pt materiale consumabile? Stie el ca elevii de la tara sunt saraci si nimeni nu da un ban pt ai tine la scoala. M-am saturat de postere gen / cat e de important sa vii la scoala/….of Doamne

    Apreciază

    • Sunt absolut convinsă că toată lumea știe. Mă refer la factorii de decizie: guvern, parlament, etc. Dar…e mult mai bine (lor le e mult mai bine) să afișeze întotdeauna o imagine de falsă, „Știți… noi am vrea dar nu putem” și încep să enumere cauzele, prima fiind, bineînțeles, banii. Cel mai ușor e să nu renunți vreun moment la propagandă „Școala face, școala drege, școala e importantă, mulțumim școlilor, profesorilor, etc.” Când vine vorba de salarii fac…simulări și anunță pompos că „am analizat/simulat și se pot mări”. Probabil după asta va veni ministrul finanțelor să spună că ministrul învățământului era neinformat. Nu se pot mări. În schimb la miniștri se pot mări și, din categoria „de ce mai putem profita cât suntem la putere”, poți vedea apărând farmacia Parlamentului cu prețuri derizorii la medicamente. De ce nu apare și „farmacia cadrelor didactice”?

      Apreciază

  2. Acest ministru nu stie salariul minim!
    Iata cine ne conduce!

    Apreciază

    • Ba îl știe! Știe precis câți bani ia, efectiv, un profesor. De-asta și vine din când în când cu tot felul de povești. Că s-au făcut simulări de salarii, că se vor mări, că bla, bla, bla…. Când reușești să amăgești o întreagă categorie profesională atâția ani, și cu atâția miniștri, și cu atâtea guverne mi se pare imposibil să nu știi salariul minim. Dar dacă merge….

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Blog pro educatie

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: