Un sfert de secol pierdut

„Școala Gimnazială/Liceul de Fițe”

Încă nu a apărut o nouă lege a învățământului românesc  dar nici nu mai trebuie să apară. Viața capitalistă și societatea civilă au stabilit deja că în România școlile (incluzându-le aici pe toate, de la grădiniță până la liceu, poate chiar și facultăți)  sunt doar de 2 tipuri: de Fitze (bănuiesc că trebuie scrise cu majuscule fiind atât de …fițoase) și de, cum să le numesc ?, „neFitze”, „săraci”, „mai proști” (și rog pe toată lumea să mă scuze pentru acest cuvânt, dar cam așa se deduce din toate reportajele), „cei mulți”, etc.…

În fiecare zi mass-media bate monedă pe aceste …școli de Fitze și nimeni nu se revoltă, nimeni nu face declarații, nimeni nu reacționează. De aici înțeleg că MEN și inspectoratele școlare, ba chiar și reprezentanții părinților prin (deja atotștiutoarea) d-nă Gună, sunt de acord cu apelativul și încurajează existența școlilor de Fitze sau a liceelor „fițoase”.

Din toată tevatura cu „învățătoarea șpăgară” mie mi-a devenit clar că în capitală (și în mod sigur și în alte orașe din România) există Școli de Fitze declarate. Ar trebui doar să-și schimbe oficial denumirile: „Școala Gimnazială de Fitze X” sau „Liceul Teoretic de Fitze Y”. N-am aflat să existe și pe la țară. Acolo probabil oamenii nu au timp de fitzele …orășenilor și părinții nu au izvoare de bani să întrețină fitzele copiilor sau ale profesorilor, fiindcă, în fond, „Fitzele” sunt doar bani, mulți bani.

image

Așa că m-am gândit: cam cum o fi la „Școala de Fitze”? Păi, nimic mai simplu. Un părinte care nu are copilul la Școala de Fitze (încă), află de ea și-și dă seama că cel mai bine ar fi să nu mai stea pe gânduri și, prin orice mijloace, de preferat cele care deschid ușile, să-l înscrie acolo. Scoala de Fitze

De ce să-l înscrie? Fiindcă alți copii merg la Școala de Fitze, iar el nu. Fiindcă nu are ce povesti acasă după orele de școală sau (și mai rău) fiindcă nu are ce posta pe Facebook (știe toată lumea: nu ești pe Facebook, nu exiști); fiindcă nu e invitat la aniversări unde copiii sosesc cu limuzinele și nici nu pleacă în tabere „de studiu” peste hotare (Anglia, Spania, Franța, Dubai, de exemplu) câte o lună întreagă. Cum să fie interesant „să înveți” dacă nu ești într-o Școală de Fitze? Unde să te lauzi cu hainele sau încălțările cumpărate de la marile branduri  după o excursie la Milano, la Paris sau (acceptabil) în Băneasa Shopping City și, mai nou, Promenada? Că doar nu te duci la școală să povestești câte ore ai stat să citești lecturi suplimentare, vreo carte nou apărută, că mergi la bibliotecă sau rezolvi probleme cu regula de 3 simplă la matematică?

La Școala de Fitze totul e mult mai interesant: părinții plătesc muuuult și bine pentru ca îndată ce a pășit pe ușa școlii copilul să fie foarte bine tratat. Dacă se întâmplă (așa cum am aflat) ca vreun altfel de copil (care nu are Fitze) să se rătăcească în Școala de Fitze, acesta ar face mai bine să se transfere. Nu e locul lui acolo.

Cine a stabilit asta? Părerea mea personală este că (într-o mare măsură), părinții cu Fitze. [1]

Nici un copil nu se duce singur să se înscrie într-o Școală de Fitze. Dacă ani de zile au dat (nu mă hazardez să aflu ce) ca să stea copilul într-o Bancă de Fitze de ce să se supere acum că personalul didactic, personalul TESA sau paznicii vor mai mult? Și nu de învățătură ar fi vorba. Noroc că mai există și oameni de bun simț care au copii (rătăciți probabil) în Școlile de Fitze, deși nu sunt foarte convinsă. Și asta dintr-un simplu motiv: până la apariția filmului incriminator, toți (sau aproape toți) părinții cotizaseră substanțial pentru a întreține Școala de Fitze. Și cred că putem deja stabili că Școala de Fitze nu e doar un termen generic: s-ar putea face chiar inventarul acestora și s-ar afla și alte lucruri care țin de fitzele celor care intră pe poarta unei astfel de școli.

Deși am fost de-a dreptul oripilată de limbajul și mitocănia cu care d-na Blându (ce nume pentru un caracter atât de minuscul!) striga la părinți, jignindu-i cu apelative de genul „oi”, „cartofi”, cred că d-na (oare?) a fost încurajată să ceară mita, așa, ca la ușa cortului. Acum mă întreb? De ce să dai? Copilul trebuie să învețe, nu să primească mită prin intermediul profesorului sau învățătoarei, pentru că asta era: o MITĂ pentru copil.

De aceea cred în continuare că în România nimic din ce ar trebui să așeze învățământul pe baze realiste nu există. Există examene de titularizare, dar profesorii nu se pot titulariza; există un statut al cadrelor didactice și o lege a învățământului cu serioase lacune; există școli în care elevii doar intră și ies fără să învețe cu adevărat ceva; există și oameni dedicați învățământului [2] pe care nu-i vede nimeni sau îi văd doar reporterii; există un minister care are grijă să coordoneze doar câte o reformă pe an fără să facă nici o reformă, niciodată; există copii care vor să învețe dar nu au încălțăminte să meargă la școală, etc.

Și toate astea nu le vede nimeni, nu se îngrijorează nimeni pentru ele, nu ia nimeni nici o măsură, NIMIC. De aproape 25 de ani. Un sfert de secol în care învățământul alunecă pe panta orgoliilor, subfinanțării, măsurilor populiste, indiferenței, negării evidențelor. Un sfert de secol în care ne-am pierdut copiii care ar fi trebuit educați privind spre viitor, un sfert de secol care a dat naștere unor astfel de cadre didactice fără rușine, fără caracter, fără limite impuse de bunul simț.


[1]Care părinți nu pot fi judecați nici ei prea aspru deoarece sistemul de învățământ prin care au trecut asta i-a învățat. Ai bani? Ești cineva; n-ai bani? Ești nimeni. Și ani de zile au văzut asta la școală, la teze, la cum treceau unii clasa, la capacitate sau evaluări, la Bacalaureat, etc.

[2] Link la ziarul „Gândul” cu un reportaj despre un alt fel de dascăl

5 Răspunsuri

  1. Woah! I’m really digging the template/theme of this website.
    It’s simple, yet effective. A lot of times it’s hard to
    get that „perfect balance” between superb usability and visual appearance.
    I must say that you’ve done a great job with this. Also, the blog loads extremely quick for me on Opera.
    Exceptional Blog!

    Apreciază

  2. Dle Ministru,am inteles ,nu sunteti inregimentat politic,dar cum va explicati politizarea scolilor din Gorj,unde posturile de directori au fost repartizate persoanelor din alte scoli (netitulare) in conditiile in care acestea au fost solicitate si de prof titulari din scoala .Am sesizat abuzul facut de ISJ dar mi s-a dat un raspuns asa de frumos incat mi-am adus aminte de ,,vremurile demult apuse,,.Pe un post media ati anuntat ca,in noiembrie2013 se va organiza concurs pe aceste posturi.De ce nu se respecta legea Dle Ministru?Dle ministru in cei 25 de ani toti ocupantii portofoliului de ministru au batut cate un cui in ,,cosciugul invatamantului romanesc,,.faceti ceva in afara de ,,cosmetizare,, mergeti in teritoriu ca, situatia e alta.

    Apreciază

    • D-nule Modroiu,
      Vă mulțumesc pentru încrederea acordată blogului meu, dar nu cred că d-nul ministru al învățământului îl citește. Ceea ce doriți să sesizați o puteți face direct la minister, altfel va rămâne, cel mai probabil fără un răspuns din partea ministrului.

      Apreciază

  3. De acord, în asa zisele scoli de prestigiu, banii si cadourile rasplatesc valoarea cezarului. Parintii se concureaza intre ei prin atentiile date angajatilor care de asemenea fac concurenta cu altii din alte scoli prin oferte educationale substantiale, care intr-adevăr necesită costuri din partea familei.
    Performanța superioară cu cheltuială se întreține, asta o spun și în calitate de părinte.Dar, să existe niște limite din partea ambilor factori educativi.
    Cu respect, Georgeta Marin

    Apreciază

    • Bine zis „așa – zisele școli de prestigiu”, dar cred că și mai bine zis ar fi „de fitze”. De 35 de ani sunt în învățământul românesc și nu pot accepta ideea că un cadru didactic condiționează, în vreun fel, actul educațional. Sunt de acord cu performanța care se ține cu cheltuială (și încă multă) dar învățământul românesc (articol de lege) e gratuit. Fiecare părinte e liber însă să aleagă dacă, după ce a verificat ce învață copilul său la școală, e dispus să-l susțină material și financiar să facă acea performanță. Învățământul nostru doar clamează susținerea elevilor care pot face performanță. În realitate lucrurile se petrec cam așa: dintr-o clasă întreagă (mai mică de preferință, a VI-a, a VII -a) se scot (acesta e cuvântul) la pregătire 20 de elevi pentru olimpiada de, să zicem, limba română; se scot de la toate orele „neimportante” (educație plastică, educație tehnologică, educație muzicală, educație fizică, chiar și geografie sau istorie) vreo săptămână, două; se pregătesc intens și merg la olimpiadă. Când vin rezultatele apar pe listă 17 din 20 și totul continuă la celelalte faze și la celelalte materii. Unde-i performanța? Mulți dintre elevii, deja aleși în vreun liceu care nu mai avea elevi și a înființat clasele V -VIII, sunt destul de buni să meargă la olimpiadă dar nu de această performanță măruntă este vorba. Ci de cea adevărată unde elevul are aptitudini corelate cu capacități și pentru aceea, deseori am văzut asta, statul nu e dispus să cheltuie nimic ci doar să se laude când elevii devin olimpici internaționali.
      În ceea ce privește limitele eu aș spune că „factorul educativ” să facă doar atât: să-și respecte statutul de educator și părintele sau elevul vor ști să facă gesturi frumoase fără ca ele să devină mită. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată a fost un fel de compunere scrisă de o elevă, compunere care avea ca temă ziua educatorului și în care ea, nici dirigintă nu-i eram, îmi declara foarte timid cum am devenit eu o profesoară pe care o admiră și al cărei exemplu ar vrea să-l urmeze.

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Blog pro educatie

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: