A doua (tristă) zi de școală

Atenție! Începe școala.Am constatat de-a lungul anilor că a doua zi de școală e mult mai  importantă decât prima fiindcă abia  de a doua zi începe cu adevărat școala. Entuziasmul și emoțiile primei zile trec și rămân doar problemele.

Ca în fiecare an, școala românească începe (și va continua ) cu…probleme. Ea nu stă sub semnul bucuriei sau sub cel al entuziasmului decât în prima zi și nici atunci. Cum ar putea? Cei mai mici școlari au fost primiți și anul acesta în școli dărăpănate sau fără autorizații sanitare (situație care se perpetuează de ani buni), cu băncile goale fiindcă manualele n-au sosit, cu promisiuni că vor avea manuale digitale fiindcă, nu-i așa?, tot elevul are un…smartphone: „Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa I, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu internet” (l-am citat pe Victor Ponta).

„Starea învățământului românesc”  nu se află nici pe masa de lucru a ministrului învățământului, d-nul Remus Pricopie, altfel, „s-ar fi dat peste cap”, cum zice o vorbă românească, să nu-i dezamăgească pe cei mici. Cu cei mari nu mai e o problemă pentru că oricum sunt dezamăgiți. Pe măsură ce înaintează în sistemul de învățământ află că, de fapt, un parcurs de 12-13 ani de învățământ nu le va folosi la mai nimic în viață.

Iată ce declara Remus Pricopie cu doar o zi înainte de începerea anului școlar: „Ce se va întâmpla de mâine cu elevii de clasa I? Clasa a II-a o scoatem din calcul pentru că, repet, manualele există în şcoli (prima zi de școală a arătat că nu există n.n.). Toate cadrele didactice din toată ţara pentru ciclul primar au fost pregătite pe noua programa şcolară. Pentru clasa pregătitoare s-a lucrat fără manuale, pe bază de fișe. Prin urmare pentru clasa I, în următoarele săptămâni, se va lucra în acelaşi sistem ca la clasa pregătitoare. Adică, fiecare cadru didactic îşi pregăteşte, conform programei şcolare, fişele corespunzătoare pentru a putea parcurge programa”.

Cu alte cuvinte d-nul Pricopie e prea puțin interesat de domeniul pe care îl păstorește. Aruncă cu ușurință totul în curtea învățătorilor și profesorilor, a părinților și elevilor. Ce dacă nu au manuale? Să și le facă! Să facă rost! Să facă fișe! Să scoată bani din buzunar! Iar elevii de 6-7 ani să învețe! Ce dacă nu înțeleg cum e cu licitația de manuale, cu editurile și cu reforma? Câteva săptămâni pot să mai aștepte venirea manualelor. Poate între timp sosește Moș Crăciun cu manuale și nu mai e nevoie să scoată STATUL bani din buzunar ca să le editeze. Trebui să recunoaștem că în următoarele săptămâni …STATUL are programate alegeri și nu prea are timp de manuale.

Pe de altă parte și această situație arată, încă o dată, totala lipsă de respect și considerație față de cadrele didactice. Cum să ceri acestor oameni să sacrifice, din nou (a câta oară?), viața personală, viața de familie și orice altceva ca să stea să facă fișe peste fișe pentru micuții care nu au primit manuale. Manuale cu pagini frumos colorate, cu miros proaspăt de hârtie, cu „promisiunea” unui drum frumos prin lumea cunoașterii? Simplu: CU NEPĂSARE. Ce dacă își vor cheltui banii? Ce dacă își vor pierde nopțile? Ce dacă nu vor avea timp pentru propriii lor copii? Ce dacă nu vor primi un leu în plus la salariu? Toate astea nu contează fiindcă ei, dascălii, trebuie să suplinească incompetența, ineficiența și nepăsarea politicienilor și a miniștrilor.

image

Povestea cu „învățământul e prioritatea noastră” e îmbrățișată de fiecare guvern înscăunat și uitată apoi 4 ani în sertare. Oricum guvernul și miniștrii direct implicați în realizarea unui învățământ „de calitate” cred că s-au felicitat îndelung pentru modul cum au promis cadrelor didactice  bani mai mulți:  „Programul 100 de euro pentru profesori va fi reintrodus într-o formă mai bună. S-a luat această hotărâre şi urmează să o formalizăm în săptămânile viitoare, este vorba de aproximativ 150 de euro ca sumă forfetară, adică profesorii vor avea decizia finală pentru folosirea acestor fonduri. Profesorii vor putea folosi aceşti bani pentru a-şi cumpăra cărţi sau vor putea merge la conferinţe sau programe de formare profesională. (Remus Pricopie)

De remarcat că în învățământ toate se fac în „săptămânile viitoare”, care pot fi și luni, și cu precădere după începerea anului școlar. Aproape niciodată înainte. 

Și tot ca în fiecare an sper ca ceva bun să se întâmple în învățământul românesc,  dar speranțele mele sunt „omorâte” an de an. Mă opresc totuși aici și urez tuturor Succes!cadrelor didactice, elevilor și părinților, un an bun!

 

image

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Blog pro educatie

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: