ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

adhd

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

portrait-child-hands-57449

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic.

Psihologul școlar (consilierul) înseamnă o altă problemă spinoasă a sistemului nostru de învățământ. El nu există în toate școlile și nu are rolul de a consilia cu atenție și profesionalism părinții, profesorii sau copilul. Nu. Psihologul „nostru”, care de obicei are câteva școli în grijă (în mediul rural nici n-am auzit să existe, de parcă acolo nu sunt tot copii), nu se integrează în viața unei singure școli și nu poate să afle „pulsul” acelei comunități de elevi. Dacă faci asta doar dintr-un cabinet medical la distanță fără a fi acolo, în inima colectivului de elevi, e egal cu ceva pe aproape de zero. Pentru că îți trebuie încredere, empatie (în niște limite), observarea comportamentelor, sfătuirea pertinentă, uneori soluții personalizate, alteori ajutor în luarea unor decizii care adulților li se par „floare la ureche”, dar copiilor li se par greutăți enorme, ș.a.m.d. Alteori psihologul nici nu face ceea ce ar trebui să facă ci tocmai pe dos. 

Am avut situații în care psihologul școlar venea la începutul anului școlar, își stabilea un orar și ne anunța doct că se află la școala sau liceul „cutare” în zilele de… Niciodată respectivul psiholog nu a fost de acord să stea și în școala în care predam eu (cu 1000 de elevi) deși ar fi avut la dispoziție cabinetul medical școlar care, să recunoaștem, cam „stătea” degeaba în multe zile pe săptămână fiindcă medicul era itinerant ca și asistenta. Așa că, dacă elevii cu probleme aflați pe lista sa nu ajungeau la cabinet, nimeni nu știa. Nimeni nu lua legătura cu părinții, cu școala, cu tutorele, pe principiul, „eu le-am spus și ei nu s-au conformat deci, ei sunt de vină”. Copiii rămâneau deseori și fără acest mic ajutor.

Merg însă mai departe și mă (mai) întreb de ce școala nu este obligată, chiar prin lege, să afle istoricul medical al copiilor cu probleme?  De ce ei nu sunt luați în evidență, fie și formal, la cabinetul medical al școlii? Și nu mă refer la o fișă medicală pe care o citește sau nu vreun asistent. De ce, înainte de a introduce copilul într-o clasă nouă sau într-o școală nouă, nu se face o întâlnire conducere-învățător/diriginte-părinte-copil pentru a stabili o minimă relație și dacă elevul respectiv are o situație mai aparte, suferă de o boală care, de multe ori e bine să fie cunoscută, necesită îngrijiri speciale, etc.?  Oare de ce? 

Am aici cel puțin un exemplu care putea duce la o tragedie fiindcă părinții au ținut ascuns faptul că elevul avea diabet. Plecat într-o excursie de week-end, elevul respectiv a mâncat câteva dulciuri în plus și, seara, ajuns acasă a făcut o criză de diabet (bine că era acasă unde știa cineva ce are!). Mama, enervată la culme, după chestionarea copilului, a sunat-o în miez noapte pe dirigintă și a luat-o la zor cu vorbe nu tocmai decente, întrebând-o agresiv cum i-a permis copilului să mănânce dulciuri? Diriginta (perplexă!) nu a reușit să ofere o explicație valabilă mamei dar a făcut o noapte albă urmată de o zi agitată în care a stat cu frică până a aflat că elevul respectiv era bine.

De ce aleg însă unii părinți să facă asta, să țină ascunse anumite afecțiuni ale copilului și, atenție!, nu sunt de blamat în sistemul acesta de învățământ? Tocmai din cauza acestui tip de situații în care ajunge să fie pus copilul lor. Sigur că asta implică riscuri, dar uneori feresc copilul de rănirea sufletului. Copiii cu diverse probleme medicale se confruntă zilnic la școală cu hărțuirea. Și nu e puțin lucru pentru ei! Școala și comunitatea nu îi educă (pe toți) să facă față situațiilor deosebite, speciale, fiindcă școala nu mai are resurse, fiindcă actualmente de concentrează mai mult pe învățare și nu pe educare, fiindcă există încă profesori și învățători cu un limbaj total neadecvat, și chiar cu probleme de comportament,etc. Copiii cu probleme, să recunoaștem, sunt priviți ca niște paria. Și asta începe chiar cu…ocuparea locului de parcare destinat celor cu dizabilități, cu refuzul de a lucra alături de persoane cu o înfățișare diferită, cu respingerea celor care sunt altfel…Sigur că situațiile nu sunt peste tot la fel și există probabil multe excepții în bine, în multe școli. Dar…

Iată doar câteva cuvinte plasate la concluzii, aparținând lui Anemari-Helen Necșulescu, contributor Republica.ro, scrise chiar în aceste zile. Din articolul <<Fiul meu are ADHD. „El nu-și dorea decât să-l iubească broasca râioasă, fosta lui învățătoare…”>>

În loc de concluzii:

Logopedie- 50 lei/ora. Evaluare psihologică la 5 ani – 350 de lei. Evaluare psihologică la 6 ani – 650 de lei. Evaluare psihologică la 8 ani – 650 de lei. Terapie emoțională 100-150 lei/ședința, 250 lei/ședința pentru sesiunile de familie. Terapie ABBA 70 lei/ora. Dacă îți permiți. Când nu-ți mai permiți, nu ai alternative.

Nu te învață nimeni ce drepturi ai. Pe noi ne-a învățat logopedul privat cum să ne facem dosarul și să îl depunem la CMBRAE. Școala nu a scos o vorbă! De abia în clasa I am depus dosarul. CMBRAE trimite la școală profesor itinerat. Unul la X copii. Doar 2 ore/săptămână. În fapt, nu se lucrează niciodată unul la unul cu astfel de copii. Profesorul itinerant nu semnează condica la școala la care se află elevul. Deci, uneori nu ajunge. În clasa I profesorul de sprijin nu a prea ajuns la fiul meu. Nu am avut PIP (programa individual personalizată)! Am petiționat și am primit profesor de sprijin în clasa a II-a, bineînțeles că altul (iar povestește despre copil, iar evaluează-l…). PIP-ul a fost gata după luni bune. În clasa a III-a, am schimbat 2 profesori itineranți pentru că primul a născut. Acum, în clasa a IV-a am primit un alt profesor itinerant. Estimăm că vom avea PIP după sărbătorile de iarnă. Prăpastia e imensă. Nu mai ținem deloc ritmul cu clasa.

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Blog pro educatie

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: