Radu Stroe și așa – zisa „demisie de onoare”…

…sau de ce ar trebui ca noi, cetățenii României, să ne revoltăm când aflăm cum sunt folosiții banii (din taxe și impozite) pentru „propășirea” miniștrilor, secretarilor de stat, directorilor generali, mai –marilor sau mai-micilor funcționari.

În cei 50 de ani de comunism, liderii politici de atunci, conduși cu succes de Moscova și de învățăturile lui Lenin, au „făcut totul” (ce-i drept că au reușit doar parțial, dar îndeajuns de mult) pentru ca orice urmă de cinste, onoare, moralitate, etică, să dispară din principiile oricărui om crescut și educat într-o o societate care, (culmea!) le clama pe toate drumurile și în toate documentele de partid. Nu vorbim aici de excepții sau de cei care au refuzat tacit să se încadreze în „linia” partidului.

…Cum altfel ar fi putut să conducă?

Și aud/văd ieri un efect întârziat al acestor ani: Radu Stroe  care dă declarații presei cum își pune el pe masa guvernului „demisia de onoare” și mai are timp și să mulțumească (tipic comunist) celor care l-au ajutat, dar și celor care l-au criticat.  Care demisie de onoare? Care onoare?

Ca să citez DEX-ul: ONOAREA = „Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.” sau „Reputație, prestigiu, faimă, vază. ”

N-am văzut nicăieri la d-nul ministru cele de mai sus și ca să nu mai lungesc vorba n-am văzut la nici un ministru toate astea adunate.

Politicienii noștri oricum nu înțeleg sensul onoarei. Nu înțeleg esența principiului onoarei. Ca să poți spune „îmi dau demisia de onoare” trebuie să fi probat înainte că onoarea ta e mai presus de orice, e un principiu de viață, e ceva ce nu ai putea să încalci nici dacă ți-ar sta „cuțitul la gât”, e ceva pentru care te-ai lupta pe viață și pe moarte și aș putea continua.

Revenind strict la accidentul aviatic care a pus capăt vieții unor oameni care mai puteau să trăiască, d-nul ministru m-ar fi convins, oarecum, că-și dă demisia de onoare dacă ar fi anunțat-o după ce salvatorii[1] au spus, aproape plângând, că au găsit epava, dar „domnișoara”și pilotul muriseră.

Demisia de onoare ar fi însemnat că d-nul ministru și-a făcut rapid un examen de conștiință și a constatat că vina de a nu-i fi găsit la timp îi aparține, chiar dacă aceasta era împărțită cu alți oameni și alte instituții care acționaseră haotic întreaga noapte. Și asta nu fiindcă i-a repetat-o mass-media timp de 3 zile în ureche ci, fiindcă el nu se mai consideră un ministru bun. El e ministrul în al cărui mandat[2] a fost posibilă moartea cu zile a unor cetățeni pentru care el a jurat:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului României, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să îmi ajute Dumnezeu.”

După cum se observă cu ochiul liber n-a respectat nimic, n-a adus nicio „propășire”, legile țării au fost aleatorii pentru el și pentru mulți alții, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor au fost aruncate într-o secundă pe fereastra cabinetului. Așa a fost posibil ca nimeni (din cei plătiți să facă asta) să nu se zbată, pe viață și pe moarte, pentru ca oamenii aceia disperați, plini de răni, aproape înghețați, obosiți și fără speranță, să aibă parte de cel mai bun tratament pe care li-l putea oferi țara într-un astfel de moment.

Așa a fost posibil ca, la 4 zile de la accident, medicul Zamfir să fie acuzat că nu a oferit informații clare, că ROMATSA e singura vinovată, că STS ar fi făcut, dar nu au fost condiții, etc.

Toți cei care lucrează într-un post plătit de stat și au fost implicați în această acțiune ar trebui să-și facă rapid acel examen de conștiință. Încă mai au timp. Singura problemă care i-ar împiedica să facă asta e existența CONȘTIINȚEI.[3]

PS. Sau ar mai putea să ia lecții de simplitate de la țăranii din Apuseni. Vreo 5 ani.


[1] Țărani simpli din munții Apuseni și nu vreo instituție a statului român pentru care și eu plătesc și am plătit taxe grele și impozite.

[2] …care n-a fost numai „lapte și miere”

[3] CONȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia Sursa: NODEX (2002)

Facebook ar trebui să intre în R.O.F.U.Î.P.?

Acest articol face parte, de fapt, tot din  seria „ce mai poate profesorul să facă”. Păi …să vedem…

Să facă ordine în relațiile dintre elevi de pe facebook. Cam așa s-ar traduce solicitările părinților care se prezintă la școală pentru a reclama sau divulga (?) comportamentul unor elevi pe cunoscuta rețea de socializare. „Vorbesc”/scriu vulgar, obscen, postează tot felul de fotografii care le aparțin sau nu, fac publice întâmplări de la școală sau de acasă, din parc sau din tabere, de la banchet sau de prin baruri, etc.

După ce s-au asigurat (uneori cam prea vehement) că dirigintele și conducerea școlii cunosc problema ivită pe facebook, părinții așteaptă și măsuri sau pedepse pentru elevul care a produs nefericitul eveniment.

Pentru școală aici apar probleme de altă natură care, după părerea mea, nu sunt decât în mică măsură de competența instituției. Analizarea comportamentului unui elev pe internet este o problemă dificilă și nu întotdeauna are sorți de izbândă. Sigur, regulamentul școlar prevede că elevul trebuie să aibă un comportament exemplar în școală și în afara ei dar…complicata lume a internetului nu beneficiază de nici un articol în acest regulament.

Care-i fața reală a Facebook-ului

Pe de altă parte, un comportament nedemn de un elev și care implică agresivitate verbală, jigniri grosolane sau publicarea de informații false despre alți elevi, nu trebuie trecut cu vederea.

Ce te faci însă dacă, la un moment dat (moment care se prefigurează a veni curând), se vor ivi zeci sau sute de astfel de situații? Cum poți acționa ținând cont că nu poți încălca anumite drepturi ale elevului? Cum poți cerceta ce se află acolo, în lumea virtuală? Cât de corect poți fi? Cât timp va lua conducerii școlii sau dirigintelui să afle cum stau lucrurile de fapt? Care ar fi măsurile corecte? Dacă afli după aceea că un alt elev procedase la fel dar pe el nu l-ai sancționat? Și cred că întrebările nu se opresc aici.

După cum bine se observă părinții așteaptă soluții, măsuri și sancțiuni de la instituția școlii. Nici un moment nu se gândesc părinții că acel copil, care se află în responsabilitatea lor, are un cont pe Facebook de ani de zile, deși la vârsta lui (10 –13, 14  ani) intrarea pe o rețea de socializare cade aproape în exclusivitate în responsabilitatea părinților.  De ce are copilul cont pe facebook la o vârstă la care ar trebui să „socializeze” cu prietenii la o minge, la un șotron, la o joacă prin parcul din cartier?  De ce părinții nu l-au instruit cât de important și în același timp periculos e internetul de acest fel? De ce vin părinții să reclame școlii ceva ce ar trebui să discute în familie? De ce nu se adresează poliției?

Un răspuns la aceaste întrebări ar fi: fiindcă poți să-ți faci cont pe Facebook și dacă ai doar 3 ani. Poți să scrii orice vârstă vrei, nimeni nu controlează asta. Nici măcar părinții. Adică cei cu care copilul stă, cei de care copilul depinde, cei cărora le incumbă enorma responsabilitate pentru educarea și formarea lui. Deși există, în majoritatea cazurilor, părinți responsabili în legătură cu creșterea și educarea propriilor copii, când vine vorba de internet puțini se pot lăuda că știu cu adevărat ce face copilul lor în imensa lume virtuală. 

La o ședință cu părinții clasei, în urmă cu vreun an, am ales ca temă „Internetul și pericolele acestuia pentru copii/elevi”. Acolo am constatat că un procent semnificativ de părinți, din cei vreo 20 veniți, habar nu avea ce face propriul copil pe internet pretextând cel mai des „eu de-abia mă pricep să-l deschid (calculatorul)”.

Sigur că erau și vreo 2-3 care știau într – adevăr ce face copilul și chiar aveau metode de control asupra navigării lui pe internet. Asta însă era excepția și nu regula. Cea mai periculoasă însă mi s-a părut atitudinea de la finalul întâlnirii, din care reieșea că nu aveau să schimbe această situație considerând că „el (copilul) știe mai bine ce face acolo”.

ROFUÎP nu are prevederi speciale pentru părinți. Singurul capitol dedicat lor este capitolul V –  Dispoziții generale –  cu 3 articole (din care rezultă că au vreo două drepturi și vreo două obligații și că ar trebui să asigure frecvența școlară a elevului) după care urmează înșiruirea îndatoririlor comitetului de părinți. În aceste condiții părinții se simt probabil îndreptățiți să solicite școlii luarea de măsuri sau soluționarea unor situații foarte diverse și din ce în ce mai neobișnuite.

Extras din ROFUÎP

„CAPITOLUL V
PĂRINŢII
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Art.45. (1) Părinţii/tutorii legali au dreptul şi obligaţia de a colabora cu unitatea de învăţământ, în vederea realizării obiectivelor educaţionale.
(2) Părinţii/tutorii legali au obligaţia ca, cel puţin o dată pe lună, să ia legătura cu învăţătorul/dirigintele pentru a cunoaşte evoluţia copilului lor.
(3) Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal sunt obligaţi, conform legii, să asigure frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu.”

În acest context cred că regulamentul școlar, deja depășit la această oră (anul de publicare fiind 2005), ar trebui să aibă o altă structură și capitole detaliate referitoare la o largă paletă de situații care se ivesc zilnic în școli și care nu pot fi soluționate decât apelând la măsurile prevăzute în acest document.

Altfel, în curând, ne vom lupta cu „morile de vânt” ale unui Don Qijote autohton în toate instituțiile școlare din România, dacă cumva nu o facem deja.

Ce mai „poate” profesorul să facă?

„Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”.

Ministrul învățământului, Ecaterina Andronescu, tocmai s-a gândit la ce ar mai putea să facă profesorul din România pe la școală în condițiile în care statul nu are bani să plătească polițiștii care să supravegheze și școlile, nu are bani să plătească firme de pază care să facă asta, nu are bani să plătească paznici, nu are bani să facă nimic așa cum știm.

Așa că, profesorii, în aceeași bani (cu titlul de salariu) ca și până acum, vor avea (în plus) și OBLIGAȚIA de a face pe paznicii. Să ia persoanele străine de la ușa școlii și să le conducă/ însoțească acolo unde vor să meargă. Să aștepte să-și rezolve treburile și să-i conducă înapoi. Ce să spun? Parfum!

Pauza nu mai poate fi în aceste condiții a profesorului. El nu mai are dreptul să se ducă la toaletă, să mănânce un sandviș, să bea un pahar cu apă sau poate o cafea, etc. Nu, nu și nu. Să stea la dispoziția persoanelor care vin la școală. În curând va avea în mână și o mătură fiindcă în pauze se poate și mătura dacă nu ai îngrijitoare destule sau nu ai deloc. Tot plătim profesorului un salariu, îl obligăm să facă orice se mai găsește de făcut prin școală.

Și eu cred că ar trebui să stabilim niște reguli foarte precise: fișa postului profesorului  să nu mai aibă un apendice de tipul „orice alte obligații” ci să prevadă clar ce are de făcut profesorul și ce are de făcut paznicul, îngrijitorul, secretara, contabila etc.

Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune: «Pe aici nu se trece!». Şcoala trebuie să fie o instituţie în care oamenii învaţă şi cum să se comporte, iar acest lucru este foarte important” a mai spus d-na ministru…

… în schimb pot fi transformați profesorii în aghiotanți, li se poate cere orice, pot fi obligați să facă orice, practic nu cred că ar mai fi ceva ce să nu „poată” face PROFESORUL în condițiile în care statul și-a bătut joc de această categorie de ani de zile.

Așteptăm cu infinită curiozitate noul regulament școlar care să combată prin pedepse severe violența în școli. Oare?

Senzațional!

„Elevii vor avea fişe psihopedagogice, potrivit strategiei de prevenire a criminalităţii.

  • Ca să mai rărească numărul bătăilor din şcoli, oamenii legii vor ca fiecărui şcolar să i se creioneze o fişă psihopedagogică de către diriginte şi psihologul şcolii.”

Cele de mai sus scrise cu litere mari pe site-ul realitatea.net dau de știre învățământului românesc că ministerul educației (MECTS) nu doarme pe perioada vacanței de vară ci se ocupă de/cu …strategii. Care mai de care mai flamboaiante și mai sortite eșecului de cum au ieșit din gândurile strategilor. Ce-i drept nici „oamenii legii” nu stau degeaba după cum se observă din articol.

Nu știu de ce ne mai mirăm că avem o generație care a ratat Bacalaureatul dacă propriul nostru minister nu face decât valuri. Unul din ele se sparge acum fiindcă… de ani de zile există în învățământul românesc fișa psihopedagogică a elevului. Educatorii, învățătorii și diriginții sunt obligați (teoretic) să o completeze și există numeroase modele care mai de care mai stufoase. Unii chiar o completează și așa încremenește.

Întrebarea care se pune este: câți o completează? dar întrebarea și mai bună ar fi: câți o consultă? De vreo 3-4 ani de zile există moda (fiindcă nu o pot numi altfel) ca profesorii (incluzându-i aici și pe învățători) să aibă la finalul anului școlar portofolii în care să „explice”,„dovedească” tot ce au muncit. Și am aflat cu stupoare că există directori care se uită mai întâi la grosimea dosarului – portofoliu cu hârtiile aranjate frumos  în ordine și mai puțin la activitatea pe care acel profesor o face în școală. Trebuie deci să ne așteptăm ca pe viitor să vedem aceste grozăvii și în legătură cu fișa psihopedagogică a elevului.

Pe de altă parte această fișă, completată așa cum trebuie, solicită învățătorului și dirigintelui foarte multe cunoștințe, mai ales din domeniul psihologiei, dar și cunoașterea în profunzime a mediului familial, social, a istoricului medical al elevului etc. Teoretic și practic fișa este un bun instrument de lucru și poate fi foarte utilă nu numai atunci când învățătorul sau dirigintele întâmpină dificultăți cu anumiți elevi. Pe lângă acestea, în anumite cazuri (divorțul părinților, apelarea la psiholog, solicitarea autorității tutelare, etc.) cadrele didactice sunt obligate să trimită autorităților o caracterizare a elevului bazată pe această fișă psihopedagogică.

Iată mai jos un model de fișă psihopedagogică a elevului pe care eu l-am folosit și încă îl mai folosesc. Modelul, extras de mine, a fost aranjat astfel pentru a eficientiza utilizarea hârtiei și a-l avea pe 2 pagini, adică am urmărit utilitatea și eficiența. Este destul de complex dar poate fi de mare ajutor.

Varianta B (din cartea Roxanei Tudorică „Managementul educaţiei în context european” – editura Meronia – Bucureşti 2006)

image

image

Dar să revenim. În afara acestor situații, mii, zeci de mii, sute de mii de elevi nu au nici o fișă psihopedagogică pe tot parcursul anilor de studiu deși ar trebui să aibă. Așa că: nimic nou sub soare.

Se pare că multe dorește ministerul să rezolve din toamna acestui an școlar în învățământ. Mi-aș dori să văd că se rezolvă ceva deși problema fișelor psihopedagogice e așa de veche(vreo 20 de ani?) încât cam la 2-3 ani țin minte că veneau solicitări în legătură cu aceste fișe. Chiar dacă la ciclul primar și gimnazial ele mai există pe ici pe colo, la liceu nu ajung niciodată adică exact acolo unde ar fi foarte utile. Elevul pleacă în clasa a IX – a și se înscrie la liceu doar cu foaia matricolă. Dacă pe lângă aceasta liceele ar solicita sau ar exista obligativitatea de a trimite și fișa psihopedagogică poate multe s-ar schimba în bine. Și tot acolo ar putea fi trecute (că tot se face vorbire în aceste zile) absențele elevului, sancțiunile și orice alte situații.

Senzaționalul rămâne: elevii vor avea fișe psihopedagogice!

Mesaje șocante de la DNA: supraveghem evaziunea

„Procurorii DNA au ajuns la concluzia că gruparea din care făceau parte Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu s-a constituit în perioada mai 2010 – martie 2011, la nivelul autorităţilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa. Scopul grupării era acela de a controla instituţiile statului cu atribuţii în activităţile de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti.

Toate persoanele implicate în această activitate infracţională acţionau în mod coordonat în scopul facilitării contrabandei cu mărfuri din afara graniţelor UE. În schimbul primirii unor şpăgi, funcţionarii vamali trebuiau să închidă ochii la transporturile de mărfuri care urmau să aibă loc prin Vama Constanţa, potrivit anchetatorilor.
Procurorii mai spun că sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 1.000 şi 7.000 dolari pentru fiecare transport. În acest mod, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal.”
Toate astea începând cu martie 2006.

Asta scrie România Liberă în ediția de azi. Adică procurorilor le-au trebuit 5 ani să ajungă la această concluzie fiindcă între timp am aflat ce face de fapt DNA –ul: supraveghează, cu strictețe probabil,  din anul 2006 cam de prin luna martie, această grupare. Care grupare a prejudiciat, prejudiciază și probabil nu se va opri prea curând, statul român, deci și pe mine, și pe alții cu sumele de mai sus, zilnic.

Oamenii aceștia și-au îndesat în conturile personale și au vărsat și în conturile altora sute, mii, milioane, miliarde de lei, euro, dolari, ce vreți, că puteți să alegeți, în perioada în care erau SUPRAVEGHEAȚI permanent. De toate miliardele acestea nu a beneficiat decât gruparea de mafioți versați. Restul de români (vreo 19-20 de milioane) și-au văzut de muncă, de șomaj, de copii, de căpșunile din Spania.

DNA după gratii

Acum vreun an a venit un președinte destul de supărat, se pare că era Băsescu, să spună românilor: sunteți leneși, nu sunteți competenți, nu produceți așa că vă tai salariile cu 25% și pensiile cu 15%. Și așa a fost.

Între timp banii se scurgeau în buzunarele grupării din portul Constanța și românii fericiți cumpărau mărfuri de la 38. Tot de atunci Băsescu îmi spune că eu, profesor, trebuie să fiu foarte mulțumit că mai primesc salariu fiindcă dacă statul nu mai are bani eu voi fi obligat să muncesc dar statul nu mai e obligat să mă plătească. Că așa e în criză: DNA supraveghează grupările mafiote care evazionează miliardele timp de „n” ani și românii TREBUIE să se mulțumească, în aceeași perioadă, cu un salariu… nici măcar cât bacșișul mafioților.

După 20 de ani …

…în care toate guvernările și-au bătut joc de educația din România șeful poliției unui județ declară:

Aurelian Vasea Șoric

Aurelian Vasea Șoric – șeful IPJ Neamț

Pâna la şeful inspectoratului sunt foarte multe persoane care trebuie să-şi asume răspunderea. Îl respect prea mult pe domnul Fătuloiu pentru a contesta această decizie. Provin dintr-o familie de onoare, sunt foarte emoţionat. Am un credit de 120.000 de euro şi vă bateţi joc de familia mea. Sunt un om de onoare şi nimeni nu a spus asta până acum şi nu ştiu cât de interlop este Mararu

Mararu, de ce este atât de interlop? Că dădea bani şi lua camătă? Sunt procurori care dau bani… Nu am nicio legătură cu familia Mararu. Gheorghe Mararu, Dumnezeu să-l ierte, locuia în vecinătatea mea. Era o familie normală, avea două fete superbe, îmi pare rău pentru cele întâmplate„.

„Interlop substantiv sau adjectiv” la Poliția Neamț (Click aici!)

  Case closed and no comment !

 

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: