* PISA 2015

România va aprticipa la testările de tip PISA în 2015. image

Ministrul educației naționale,
Remus PRICOPIE
Ministrul afacerilor externe
Titus CORLĂȚEAN
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Daniel CHIȚOIU

Extras din Nota de fundamentare:

„Hotărâre pentru aprobarea participării României la Programul internaţional din domeniul educaţiei, dezvoltat de OECD – PISA 2015

Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ

1. Descrierea situaţiei actuale

PISA (Programme for International Student Assessment Programme) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către OECD cu scopul de a măsura achiziţia competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii: Citire/Lectură, Matematică şi Ştiinţe. Pregătirea şi administrarea sa se realizează în cicluri de câte patru ani consecutivi, următorul ciclu este cel din 2013-2016, cu începere din anul 2013.

Programul este proiectat în acest moment până în anul 2016. România a participat la PISA 2000 (în grupul ţărilor PISA+), ocupând locul 34 din 42 în ierarhia ţărilor participante (treimea inferioară), la PISA 2006, ocupând locul 47 din 57 de ţări participante, la PISA 2009, ocupând locul 49 din 65 de ţări participante şi la PISA 2012 (raportul internaţional este programat să apară în luna decembrie 2013).

România nu a participat la PISA 2003, întrucât în acel moment nu au putut fi identificate fondurile necesare acoperirii costurilor administrării la nivel internaţional şi nici la nivel naţional. Toate ţările UE participă la PISA întrucât este interesul direct al fiecărei ţări de a măsura într-un mod standardizat, obiectiv, la nivel de sistem, progresul elevilor în achiziţia competenţelor de bază, acele competenţe-cheie care îi pregătesc pentru viaţă şi pentru societatea cunoaşterii. În afară de ţările UE, la PISA participă ţări din întreaga lume, iar numărul acestora a crescut de la un ciclu de evaluare la altul, demonstrând încrederea în calitatea rezultatelor obţinute.

Astfel, dacă în 2000 au participat 42 de ţări, în anul 2012 au participat 67 de ţări. Ciclul de evaluare PISA 2015 a început în luna septembrie 2012, cu activităţi pregătitoare, aflate în derulare: semnarea contractului pe patru ani cu OECD, pregătirea centrului naţional PISA, nominalizarea managerului de proiect, identificarea resurselor umane şi financiare pentru administrarea programului conform standardelor tehnice impuse de OECD. Pentru fiecare dintre etapele implementării programului există standarde tehnice riguroase care trebuie respectate şi documentate de către fiecare centru naţional, precum şi măsuri de monitorizare a calităţii implementării procedurilor, stabilite prin manualele specifice. Rezultatele programului OECD/PISA sunt de interes public, naţional şi internaţional, deoarece PISA este o parte importantă a unui program continuu al OECD de monitorizare a rezultatelor învăţării şi de raportare, pe baza indicatorilor educaţionali, a tendinţelor înregistrate în timp, la nivel sistemic, rezultate din analiza competenţelor dobândite de către tinerii de 15 ani din întreaga lume.

Programul OECD-PISA furnizează datele şi informaţiile esenţiale pentru realizarea de studii şi analize ulterioare, care să informeze deciziile de politici publice în domeniul educaţiei şi învăţământului.

Ciclul de testare 2015 aduce ca noutate importantă administrarea computerizată a instrumentelor de evaluare şi are ca domeniu principal de testare Ştiinţele şi rezolvarea de probleme prin colaborare, iar ca domenii secundare Matematica şi Citirea-Lectura. Întrucât ciclul de testare PISA 2015 aduce această schimbare radicală, de trecere de latestarea ”clasică, cu creion şi hârtie”, la testarea computerizată, participarea României la acest ciclu de testare este foarte importantă, atât din perspectiva analizei sistemice, cât şi din perspectiva identificării de exemple de bune practici care să orienteze noile evaluări naţionale. Hotărârile de Guvern nr. 915 din 07.08.2007 şi, respectiv, nr. 344 din 07.04.2010 privind participarea României la Programul internaţional din domeniul educaţiei dezvoltat de OECD-PISA au reglementat ciclurile de testare PISA 2009 şi PISA 2012.

Pentru participarea la următorul ciclu de testare, PISA 2015, este necesară iniţerea unei noi hotărâri de guvern care să reglementeze activităţile desfăşurate în perioada 2013-2016. Prin participarea României la Programul OECD-PISA 2015 se urmăreşte promovarea imaginii externe a României şi creşterea vizibilităţii internaţionale a României prin rezultatele obţinute în educaţie.

2. Schimbări preconizate

Acest program de evaluare a competenţelor elevilor de 15 ani are o vizibilitate majoră în ţările Uniunii Europene şi constituie o sursă importantă de expertiză metodologică pentru sistemul educaţional românesc. Acest lucru este reflectat în deciziile de politică educaţională din România privind reformarea atât a curriculumului naţional, cât şi a examenului naţional de bacalaureat şi a noilor evaluări naţionale, sistemul educaţional preuniversitar ca întreg beneficiind în fapt de concluziile participării la acest program internaţional. În plus, indicatorii produşi de PISA prin administrarea sistematică a ciclurilor de testare, constituie indicatori de tendinţă, de raportare a performanţelor sistemului educaţional, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Noul act normativ modifică taxa privind costurile internaţionale ale participării la Programul internaţional PISA.”

Actele normative privitoare la PISA 2015 pot fi consultate în integralitate dând click pe link-ul de mai jos:

proiect_HG PISA 2015_NF.zip

Technorati Tags: , , ,

Anunțuri

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Serein'Art

From my heart to your heart

Yoga & me

Mintea nu are limite. Nici trupul.

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

%d blogeri au apreciat asta: