Educație pe mapamond

"Toata viata e o școală"- Jan Amos  Comenius Nimeni nu ne oferă, de-a gata, modele despre cum să realizăm un învățământ performant,  de calitate, axat pe competențe și care să ofere reale șanse în viață  celor care  îl parcurg. În ultimii 20 de ani s-ar crede chiar că toți cei care au devenit pentru (din nefericire) scurte perioade de timp, miniștrii învățământului românesc, n-au avut nimic de a face cu această slujbă. Fiindcă nu  ne permitem să plecăm în alte țări pentru a studia sistemele lor educaționale putem măcar să accesăm site-urile oficiale ale ministerelor din unele țări pentru a ne face o idee despre ce se întâmplă acolo cu învățământul și educația.

Doar la o primă vedere și se întâmplă multe, începând cu  site-urile care sunt bine organizate și, în foarte multe cazuri, traduse în engleză sau franceză. În țările în care populația vorbește mai multe limbi, site-ul are toate traducerile la dispoziție. Pe aproape toate site-urile există câte o secțiune dedicată bugetului alocat educației și o alta dedicată rapoartelor anuale  privind starea (reală) a învățământului  în urma cărora se propun măsuri pentru anul următor.

Există deasemenea o multitudine de materiale pentru cele mai diverse categorii de beneficiari ai învățământului din țara respectivă precum și știri actualizate despre învățământ și educație venite chiar de la autoritatea în domeniu: ministrul sau funcționarii ministerului.

EUROPA

AFRICA

AMERICA de NORD. AMERICA de SUD

ASIA

AUSTRALIA

ORIENTUL MIJLOCIU

Mai multe informații se găsesc și pe:

ENCICLOPEDIA NAȚIUNILOR

 

2 Răspunsuri

  1. Am citit cu mare interes materialul de mai sus si DA, ai dreptate. Eu sunt student la Universitatea Spiru Haret ( http://www.spiruharet.ro/ ) si nu mi-e rusine sa recunosc. Prefer sa fac o facultate particulara decat sa merg la STAT, sa dau mai multi bani, sa dau examenele cu pixul…

    Apreciază

    • In esență orice persoană care are, fie și numai intenția de a-și desăvârși educația, merită respect. Așa că dacă un sistem este prost organizat (vezi sistemul românesc de învățământ) nu trebuie să blamăm persoanele care intră și ies din el. Există multe facultăți particulare care își fac treaba după cum există și facultăți de stat unde examenele sunt formale. Fiecare poate să aleagă.

      Apreciază

Scrie comentariul tău!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

Educatie

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: