Mai târziu dar, ne-am trezit

„Un copil educat e un om câștigat”- proverb

În ultimii 20 de ani  învățământul românesc nu a evoluat, nu a progresat ci poate doar a stagnat. Nimic nu s-a clădit în locul acelui învățământ cenușiu și disciplinat din comunism. Părinții eliberați de constrângeri au înțeles democrația ca pe domnia supremă a copilului. „Așa vrea copilul” este încă un fel de deviză iar autoritățile statului au crezut prostește că profesorii, singuri, trebuie să scoată la iveală generații noi educate democratic din….NIMIC. Cam târziu dar se pare că unele personaje din societatea românească (nicidecum personalități) au înțeles (greu) că nu toate se rezolvă aplicând doar principiile democrației  fără să aplici și constrângeri. Și asta s-a întâmplat numai fiindcă tuturor ne-a fost afișat zi de zi, de  cei care ne-au condus, prost după cum se vede, faptul că aplicabilitatea legii este facultativă ea depinzând de sentimente, grade de rudenie sau…milă.

De aceea cred că au existat foarte multe greșeli și de o parte și de alta a autorităților supreme (din punctul meu de vedere) implicate în viața copilului: autoritatea părintească și cea a școlii.  Autoritatea părintească a ajuns să se dilueze în așa hal încât părinții  declară frecvent: „pe mine nu mă ascultă”, „nu știu ce să mai fac”, „face doar ce vrea el/ea”, etc. iar pe de altă parte autoritatea pedagogului (educator, învățător, profesor) care nu mai avea la îndemână nimic. poate doar o bucată de hârtie – Regulamentului școlar –  (am mai scris depre asta) un fel de apă de ploaie.

De curând, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, am aflat că vor exista și niște pedepse aplicate părinților care nu-și supraveghează copiii, nu-i îndeamnă sau nu-i încurajează să meargă la școală, care nu le oferă condiții să facă asta.

Abandon2-1

De-a lungul unor decenii de carieră în învățământ cred că pot spune oricând: educația face diferența. Copilul/adolescentul care a mers la școală și a finalizat măcar ciclul obligatoriu poate fi privit ca un educat, un om câștigat. A scris și a citit, a participat la activități extrașcolare sau extracurriculare, a socializat, a fost uneori apreciat, a muncit pentru ceva, a avut chiar  eșecuri (poate prea multe). Toate astea într-o zi pot face diferența.

De partea cealaltă există doar un …vid. Nimic nu face diferența. Copilul nu frecventează școala părinții nu sunt interesați. Nimeni nu le bate la ușă, copilul nu știe să scrie și să citească dar alocația de susținere a familiei  (banul – puterea supremă) merge. De ce să ne stresăm.

„Pentru copiii care au note la purtare mai mici de 8, alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata pana la sfarsitul anului”

Și totuși… De acum (sper că măcar în al 12-lea ceas o lege va fi aplicată așa cum trebuie) acești părinții nu vor mai avea acces nelimitat la acei bani (mulți, puțini) fără nici o restricție. Au de ales între a pierde banii și a se îngriji de educația copilului care trebuie  să frecventeze școala. Orice alte lamentații nu-și au rostul. Nici că alocația  e a copilului, nici că acel copil trebuie să se îmbrace și să mănânce chiar dacă nu merge la școală, nici că părinții se pot scuza „eu n-am știut”. Vrei să primești banii trebuie să ai grijă de educația copilului. Și nu numai pentru că ești responsabil pentru el cât trăiești dar și pentru că viitorul lui va fi mai bun dacă învață. Copilul, părinții, societatea vor avea de câștigat dacă el învață.

Nu-mi fac însă iluzii. S-ar putea ca prevederile legii să fie doar o nouă formă de birocrație și să nu aducă rezultatele scontate. Ar fi însă mare păcat!

 

Anunțuri

Munca în stil german ar trebui să înceapă de foarte…sus

Într-un articol pe care l-am citit recent este reiterată ideea că profesorii nu prea muncesc atât de mult pe cât ar trebui și chiar că cele 40 de ore pe care le au prin lege în norma didactică sunt un fel de…abureală. Ideea de la care se pornește, cred, este aceea că ar trebui să fim, noi  profesorii, riguros controlați și să ni se impună statul în școală pe parcursul celor 8 ore.

Și m-am gândit chiar că aș putea fi de acord cu asta dar, în calitate de angajat la STATUL care nu mai face nimic pentru mine, ar trebui să pun și eu niște condiții. Și asta fiindcă o LEGE trebuie respectată de ambele părți.

Pentru asta ar trebui mai întâi să văd sala Parlamentului plină cu parlamentarii plătiți și de mine, votați și de mine, care stau acolo pentru a propune, dezbate și adopta LEGI. Pentru că, dacă se dorește într-adevăr, o responsabilizare a acestui sector bugetar, neproductiv în mintea prea puțin evoluată a multora, exemplul ar trebui să vină de foarte sus. Momentan la capitolul acesta stăm atât de prost încât nu cred să existe vreun profesor, fie și mai puțin interesat de școală, care să aibă spre ce parlamentar să se uite ca să ia exemplu. La președinte degeaba ne-am uita fiindcă nu-l vedem decât la conferințele de presă sau când anunță măsuri pe care ar fi trebuit să le ia guvernul, deci nu știm cât muncește decât din spusele personale. Ca să-l cred ar trebui să am încredere în instituția Președinției. Și nu am.

În al doilea rând statul ar trebui să mă plătească pe mine care muncesc mult mai bine decât îl plătește pe cel care nu muncește sau aproape stă. Adică în loc să-mi dea 9,35 lei pe oră (la 40 de ore pe săptămână acum pe care le și depășesc) să-mi dea un salariu motivant. De exemplu 25-30 de lei pe oră (tot la o normă de 40 de ore/săptămână).

În al treilea rând statul să nu mai arunce banii pe fereastră plătind tot felul de tâmpenii și să spună (de 20 de ani) profesorilor doar 2 cuvinte: „Nu avem”, care cuvinte au devenit un fel de motivație puternică pentru cei care și așa nu munceau și o dezamăgire permanentă pentru cei care munceau.

În al patrulea rând să înființeze statul școli în care să am condiții să stau și eu cred că majoritatea profesorilor ar sta de bunăvoie la școală. Adică să am un cabinet sau cel puțin un loc în care să nu-mi deranjez colegii sau elevii pentru pregătire. Să am materiale didactice, acces la internet și calculator. Biblioteca să nu aibă vreun program în funcție de hachițele bibliotecarei iar dacă am nevoie de copiator să nu fie nevoie să-mi cumpăr hârtia și tonerul. Să-mi pună statul la dispoziție și rechizite pe care eu, ca profesor, le „consum” prin natura meseriei.

Să am și o sală de spectacole în școală fiindcă elevii unei școli trebuie să fie îndrumați și pe partea artistică. Poate că ar trebui să mai existe și niște dotări cum au profesorii germani (pe care s-a gândit cineva să ni-i dea exemplu) care stau 8 ore: sistem de sunet, jucării și/sau instrumente muzicale, televizoare, dvd-playere etc.

Dacă STATUL ăsta (scuze!) pe care-l paște grija că nu stă profesorul 8 ore la școală mi-ar asigura toate astea eu una aș sta. Altfel aș ruga STATUL să înceapă cu impunerea legii de acolo de unde se vede până jos și se vede prost: Parlament, Președinție, Guvern.

Să fim drastici !

Aflăm dintr-o știre  că, în urma bătăii crâncene petrecute între două eleve de liceu din Arad, ministrul Funeriu solicită sancțiuni drastice pentru persoanele responsabile. Aici apar foarte multe întrebări și prima care îmi vine în minte este: Care ar putea fi aceste sancțiuni?

 

Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei cere Inspectoratului Şcolar Arad să aplice cele mai drastice sancţiuni persoanelor responsabile de bătaia dintre cele două eleve din Arad.

Persoanele vizate de anchetă sunt: dirigintele clasei, directorul liceului, elevele implicate şi colegii care au asistat la scenă şi, eventual, au încurajat şi alimentat disputa.
„Am solicitat inspectoratului să organizeze întâlniri cu părinţii, în toate şcolile, pentru discuţii pe tema prevenirii violenţei în şcoli. Toleranţa mea faţă de astfel de acte antisociale este zero. Trebuie să le oferim profesorilor, directorilor şi părinţilor toate mijloacele pentru combaterea acestui fenomen. Solicit inspectoratelor ca în evaluarea cadrelor didactice, diriginţilor şi directorilor să ţină cont şi de modul în care este impusă disciplina în unităţile şcolare”, a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu.
Două eleve de la Colegiul Economic din Arad s-au bătut în sala de clasă. Cele două fete şi-au cărat pumni şi s-au tras de păr luni, după o ceartă zdravănă.

Știre preluată de pe Realitatea.net

După ce citim știrea, următoarele întrebări aproape se revarsă:

  • De ce se bat elevii în așa hal în școli?
  • Elevii care se bat  astfel  au educație, au  un minim de cultură, mai putem avea vreo pretenție de la ei?
  • De ce trebuie să răspundă dirigintele, directorul și ceilalți elevi ACUM?
  • Până acum de ce n-a răspuns NIMENI? Ce legi se vor aplica?
  • De ce să nu răspundă, în primul rând, elevele și  în fața legii? De exemplu pentru vătămare corporală. Elevii sunt persoane responsabile (chiar dacă nu au 18 ani), iar legea prevede că o astfel de persoană poate să răspundă de la 14 ani.
  • De ce trebuie să se transforme profesorii, diriginții, directorii din școli  în „jandarmi” ?
  • Ce prevedere din regulamentul școlar le va afecta atât de tare pe elevele respective încât să nu se mai bată?(Să fie oare scăderea notei la purtare? Care purtare?)
  • De ce nu vor fi trași la răspundere și părinții?
  • Care sunt mijloacele oferite pentru combaterea fenomenului?
  • De ce  s-au cheltuit milioane de lei/euro pe camerele, total inutile, de supraveghere ?
  • Cum ai putea să impui disciplina în școli dacă societatea arată zilnic acestor elevi că de la Președinte, parlamentari și miniștrii până la ultimul om nu există nici o disciplină, nici o lege, nici un model demn de urmat…nici, nici, nici?

Cred că aș putea continua la nesfârșit dar există o singură și dezamăgitoare concluzie: avem legi atât de proaste și atât de inutile că nu putem face nimic cu ele.  Avem elevi care nu respectă nimic, părinți care nu se simt responsabili pentru ceea ce sunt copiii lor și profesori cărora li s-au tăiat salariile și ar trebui să își ia a doua slujbă ca….jandarmi. Doar că nici acolo nu se fac angajări și trebuie să fie jandarmi voluntari.

Dacă cineva știe ce legi și regulamente s-ar putea aplica în aceste cazuri pentru reducerea sau stoparea fenomenului poate să dea niște idei sau să ofere răspunsuri.

PS. Să ne uităm cu atenție doar la Parlamentul României care stă cu frauda pe masă și cu ultimul scandal  la porți.

Sondaj

Reforma…sistemului

 

În data de 20 octombrie 2008  pe site-ul Președinției României a fost publicată strategia de modernizare a educației  sub titlul: „Educație și cercetare pentru societatea cunoașterii”. Acest document propune o nouă reformă în domeniul învățământului românesc. Documentul are cca. 40 de pagini și poate fi consultat la adresa: http://www.presidency.ro/sau http://www.presidency.ro/static/ordine/Educatie_si_Cercetare_pentru_Societatea_Cunoasterii.pdf

 

 

Citez din partea introductivă a documentului :

 

„În baza analizelor efectuate, afirmăm că, printr-un efort susţinut, până în 2015, putem şi trebuie să atingem următoarele obiective specifice:

 

1. Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS,TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale lumii;

2. Plasarea a cel puţin 3 universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume;

3. Creşterea de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori;

4. Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este de 23,6%);

5. Eliminarea diferenţelor esenţiale dintre învăţământul rural şi cel urban, dintre oportunităţile de învăţare oferite grupurilor dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc.) şi cele oferite majorităţii;

6. Transformarea educaţiei permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituţii, publice sau private. Creşterea până la 20% a ratei de participare a adulţilor la educaţia permanentă;

7. Transformarea corpului didactic într-o elită profesională a naţiunii;

8. Centrarea şcolii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenţi, angajatori, comunitate);

9. Alocarea a cel puţin 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare şi condiţionarea cuantumului resurselor alocate unităţilor din sistem de rezultatele efectiv obţinute.”

Boală de …sistem

                                       Sistemul de învățământ din România este bolnav. Și este bolnav, nu numai fiindcă nu mai face față noilor realități din societatea modernă ci, fiindcă nimeni nu i-a pus un diagnostic și nu crede că trebuie să-l trateze. Este bolnav fiindcă nimeni nu vede suferința și fiindcă toți cred că, dacă se vor face că nu observă, poate se va vindeca. Este bolnav fiindcă „părinții” săi au „altă treabă” și nu observă că lucrurile merg din ce în ce mai prost.

Toate diplomele și premiile elevilor olimpici (cu care ne lăudăm pe drept noi, românii) nu vor mai însemna la un moment dat nimic dacă restul sistemului nu va reuși să se pună pe picioare. Și după părerea mea nici acum nu înseamnă decât atât: că avem minți strălucite dar ele sunt…excepții. Oricât de sănătos a fost vreodată (demult?), boala poate să-l doboare.

Și boala are multe, foarte multe simptome pe care cei responsabili, se fac permanent că nu le observă: un minister (MECT) înțepenit și prăfuit care nu sprijină și nu îndrumă eficient nimic, nici (măcar) examenele naționale; un corp didactic alcătuit din sute de mii de oameni (și totuși insuficient) care an de an trăiește sub limita decenței (promovată asiduu de orice partid + guvern ce s-a succedat la putere) așteptând „pomenile” electorale și nu un salariu motivant, elevi aproape total neinteresați de școală și plictisiți în același timp de vechimea metodelor, materialelor, abordărilor pur teoretice și de materii inutile; părinți disperați și exasperați de alergatul pe la grădinițe/școli pentru înscrieri, de stresul permanent între îngrijirea  copiilor și  prezența la serviciu sau, mai rău, șomeri.

La toate acestea se adaugă încet și pe neobservate tarele societății capitaliste și a unei „democrații originale”, cum ne explica tovarășul Iliescu în urmă cu câțiva ani:

·         Fuga de școală. (mii de absențe motivate sau nu, reale sau nu, de la ciclul primar până la finalul liceului ) Ce să faci cu școala dacă exemplele din viața reală „spun” copiilor că nu au nevoie de ea?

·         Violența verbală și fizică, de nedescris,  între copii și chiar crime inimaginabile, la vârste inimaginabile…fiindcă mass-media și faimosul „rating” trebuie să „cucerească” publicul plătitor, uitând că nimeni n-a făcut vreo educație în acest sens adulților sau copiilor.

·         Copii cu copii sau fete devenite mame până să aibă înțelegerea responsabilității ce decurge din aducerea pe lume a unui copil. Ca să nu mai vorbim de sănătatea unui copil născut dintr-o mamă de 12,13,14 ani.

·         Lipsa acelui bun – simț care înlocuia cândva chiar cei 7 ani de acasă. Asta este valabil, din păcate, nu numai pentru mulți copii dar și pentru unele cadre didactice sau părinți.

·         Lipsa competiției la indiferent ce nivel de școlarizare și acesta nu ar fi răul cel mai mare. Lipsa imboldului de a învăța, pierderea curiozității, a dorinței de a ști. Și toate acestea sunt „omorâte”devreme, la grădiniță. Copilul învață să scrie și să citescă pe la 3-4 ani. În clasa I se plictisește groaznic și este diagnosticat frecvent, cu ADHD. Prin clasa a IV –a nu mai face față sarcinilor școlare fiindcă are de făcut acasă atâtea teme încât îi răpesc plăcerea de a merge la școală. Tema la matematică poate avea și câte 10 probleme din culegere iar la limba română depășește imaginația noastră de adulți.

·         Abandonul formal sau real al părinților. Părinții, preocupați de grija zilei de mâine, transferă, aproape inconștient și total, grija copilului, către școală. Așa ajung copiii să stea zile în șir singuri acasă în condițiile în care părinții muncesc de dimineață până seara. În acest timp ei se „îngrijesc” singuri și o fac cum cred de cuviință. Iau decizii de unii singuri și de cele mai multe ori, proaste. Vin la școală dar nimeni din familie nu-i întreabă ce fac acolo. Au grijă de ceilalți copii, frați sau surori. Rămân singuri acasă când părinții pleacă din localitate. O zi, o săptămână, mai mult, lăsând doar câte o vecină „să se mai uite ce fac”.

·       Abandonul real pune și mai multe probleme. Plecarea părinților la muncă în străinătate sau divorțul înseamnă traume de nedescris pentru copii, care ajung în situații critice și ajung chiar să se sinucidă. Iarăși…la vârste inimaginabile. Culmea este că, cei mai mulți părinți, nu ajung să înțeleagă cu ce se confruntă copilul lor, și nu realizează de ce acesta, la rândul său, nu e mai înțelegător, înțelept, nu vede consecințele faptelor sale etc.

Reversul medaliei nu va întârzia să apară în condițiile în care ceea ce (nu?) se face  an de an pentru învățământ, este derizoriu. Nici pentru părinți sau familie în general, statul nu face aproape nimic.

Dacă învățământul are nevoie de o schimbare totală de optică și de o reformă reală, pentru familie aceste schimbări ar trebui să înceapă cu sprijinul necondiționat al statului încă de la întemeierea ei. Probabil că una din cauzele principale ale divorțurilor este și faptul că, cele mai multe tinere familii, nu au unde să locuiască, nu au venituri suficiente, nu au speranțe pentru viitor. Când devin părinți, aceștia  ar trebui să nu mai aibă grija că, pe perioada cât stau acasă pentru îngrijirea copilului, nu vor avea cu ce să-și crească copiii și să ajungă prin tribunale (vezi legile strâmbe votate de parlamentarii noștri). Mai târziu, tinerii  părinți, ar trebui să-și știe copiii în siguranță, la grădiniță și la școală, să beneficieze în mod real și gratuit de sfatul unui psiholog, să poată alege chiar și forma de învățământ pe care să o urmeze copilul (de stat sau particular), copilul să poată trece într-o clasă superioară dacă are o inteligență peste medie, excepțională chiar, etc.  Statul să se preocupe de înființarea cabinetelor psihologice în școli și de existența unui consilier la care orice copil, părinte sau cadru didactic să poată apela.

Cred că există foarte multe de spus în acest domeniu și mai cred că subiectul este inepuizabil. De asemenea cred că nici măcar nu realizăm dimensiunile dezastrului ce se prefigurează. Cineva, un jurnalist, vorbea de colapsul sistemului de învățământ. Cred că este adevărat și mai cred că, actualmente, sistemul merge înainte doar din inerție.

Mă îngrozesc alegerile din noiembrie pentru că, de ani de zile, toți așteptăm ceva pentru fiecare domeniu. Ceva important ce ar fi trebuit să se întâmple și nu s-a întâmplat fiindcă, deși am avut încredere în promisiunile electorale, votul nostru a fost doar rampa de lansare pentru politicieni de 2 bani. Pe cine să votezi? Nici un partid nu și-a propus oamenii în Parlament ca să se impună pentru principiile sale, principii care ar trebui să-l definească.  Nimeni nu s-a zbătut pentru cei care au votat. Nimeni nu s-a arătat interesat de încrederea pe care noi am investit-o în ei.  Așteptările s-au dovedit deșarte. De 20 de ani.

În România, și dacă ar vota toți cei ce au acest drept, nu se va schimba nimic. Fiindcă nu avem opțiuni.

 

Am găsit vinovații

„Mamele nu au o educaţie corespunzătoare şi, tocmai de aceea, nu sunt capabile să îşi educe eficient copiii în legătură cu metodele de contracepţie. Discuţiile legate de sex sunt considerate ruşinoase şi de aceea sunt evitate de către părinţi”, a precizat, dr. Ruxandra Dumitrescu, specialist în obstetrică-ginecologie.

Știrea de mai sus  a apărut pe data de 27 septembrie pe site-ul Realitatea.net  și este în strânsă legătură cu statisticile apărute în zilele anterioare, statistici îngrijorătoare în legătură cu numărul tot mai mare de adolescente care devin mame. Fenomenul devine mult mai îngrijorător și privind vârsta acestor fete: 12,13,14 ani și chiar mai puțin.

29.000 de adolescente devenite mame au situat România pe un loc pe care nu ni l-am dorit  în ierarhia țărilor care se confruntă și ele cu un astfel de fenomen.

Afirmațiile de mai sus demonstrează însă de ce în România nu se poate face nimic. Un medic, specialist în obstetrică – ginecologie, face precizări în legătură cu vinovații. Adică să se știe sigur de ce au devenit mame cele 29.000 de adolescente. Ministerul Sănătății nu are vreo vină, nici medicii de familie care ar trebui să acorde mai mult timp adolescentelor care se prezintă, cel puțin o dată pe an la ei, nici faptul că nu există cabinete de contracepție care să vină cu sfaturi medicale pentru astfel de situații.

În fiecare septembrie, când începe școala, elevii claselor gimnaziale și de liceu trebuie să treacă pe la medicul de familie pentru a primi o adeverință care să ateste că sunt apți pentru a face educație fizică. Atunci ar fi cazul ca elevele să fie măcar informate, întrebate, sfătuite de  medic.

Cabinetele medicale școlare există degeaba în școli. Au în evidență toți elevii școlii și mai dau câte o pastilă, mai fac câte o injecție, și se trezesc că au mult de muncă doar în perioadele de campanie de vaccinări. Adică de vreo 2 ori pe an. Normal ar fi ca Ministerul Sănătății să semneze un protocol (dacă mai e nevoie de hârtii) cu MECT prin care să stabilească un program obligatoriu de educație sexuală pentru elevii școlilor. Cabinetele să fie dotate cu materiale, pliante, chiar pastile contraceptive, și medicul sau asistenta să discute cu elevele. Faptul că dirigintele trebuie să discute aceste aspecte cu elevii la orele prevăzute în programă este mult prea puțin și mult prea vag. (El trebuie să discute despre o mulțime de alte lucruri în vreo 35 de ore). Este important ca astfel de informații să vină de la specialist, adică de la medic.

Stabilirea de vinovați nu prea are darul să miște lucruruile din loc ba chiar mi se pare că se aplică principiul „ne-am spălat frumos pe mâini ” de acestă poveste. Vinovați există și mulți, nu numai părinții. Să nu uităm că actualele generații de părinți au crescut în timpul regimului comunist, au fost educate în acel regim în care educația sexuală a copilului nu intra nicidecum (sau rareori) în vederile părinților. Discuțiile de acest fel erau  considerate, nu rușinoase, ci chiar pornografie și nicidecum educație. Sigur că unii părinți au depășit (probabil cu greu) bariera și astfel de prejudecăți și au făcut ceea ce trebuie pentru copiii lor. Alții însă nu au știut cum să facă asta.

Pare aberant într-o lume a informației, internetului, televiziunii etc. să nu știi, ca mamă, ce sunt acelea anticoncepționale. Am întâlnit totuși acestă situație. Inițial m-am mirat foarte tare dar, după citirea statisticilor referitoare la mamele adolescente, am realizat că soluția trebuie să vină dintr-o colaborare a unor instituții cu școala și familia, cu părinții și copiii și nu din găsirea de vinovați. Asta nu va îndrepta lucrurile.

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

%d blogeri au apreciat asta: