Fericirea Doamnei Andronescu

Ecaterina AndronescuCandidatul nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat, sâmbătă, la audierea de către comisiile pentru Învăţământ ale celor două Camere, că o creştere de 50 la sută a salariilor pentru profesorii universitari este uşor exagerată.”

Iată o știre care valorează mult în contextul în care mai există oameni care cred în promisiunile celor ce se luptă pentru voturi în campania electorală și fac exact pe dos atunci când ajung la guvernare. După ce ne spune că se cam exagerează cu procentele astea la universitari,  d-na Ecaterina Andronescu declară calmă și liniștită: „Cand s-a discutat în comisia de la camera decidentă despre legea salarizării, am avut o propunere care nu a fost acceptată. Cred că pentru profesorii universitari este o creştere uşor exagerată. Aş face propunerea de a amenda la acest capitol legea, pentru că majoritatea dintre ei obţin majorările salariale din venituri extrabugetare pe care le aduc în universitate prin contract”.

Din aproape în aproape d-na, viitor ministru al învățământului pe meleaguri mioritice, ne mai povestește că: „nu mă pot dezice de legea creşterilor salariale, însă salarizarea pentru personalul din învăţământul preuniversitar nu mai este de 50 la sută, pentru că au fost deja făcute câteva măriri, fiind vorba de fapt de o creştere de circa 37 la sută în prezent.”

Dacă mai așteptăm puțin cei 37% probabil vor fi doar 28% și eventual 19%. Peste încă un an nu va mai putea fi vorba nici măcar de 19% fiindcă ce se hotărăște azi peste un an nu mai poate fi la fel. Mai vine și criza care adâncește dezechilibrele financiare, mai vine și vreo lege pentru parlamentarii care nu s-au pensionat, încă etc.

Da‘ de ce oare nu mai e valabilă legea celor 50% ? Păi e foarte simplu. Mai ieri noul premier Boc  „mic la stat mare la sfat” ne spunea că îi trebuie „un răgaz” pentru majorarea salariilor profesorilor ca să controleze vistieria țării. Scopul declarat al controlului? Acela de a vedea dacă există ceva bănuți pe acolo. Scopul ascuns? Să tragem de timp, să mai uite lumea ce-am promis, să mai treacă sărbătorile…. După întâlnirea în avanpremieră cu sindicatele (părăsite fără regret de d-nul Croitoru pentru mult mai liniștitele meleaguri ale Parlamentului) existau prea puține lucruri sigure și prea multe necunoscute. Ce era sigur? Toți profesorii își vor primi salariile. A uitat să adauge: fiindcă s-a terminat campania electorală. Așa că… Ce dacă n-au avut bani vreo 2 luni de zile vreo câteva județe care însumează câteva mii, zeci de mii de profesori? Totul revine la normal acum că suntem la guvernare.

Dar să vedem ce mai zice Ambramburica noastră. Păi zice că legea (aceea a salarizării) a fost iniţiată cam demultișor, în noiembrie 2007, când era vorba de 50 de procente, dar după aceea au mai fost măriri salariale „care au făcut să ne apropiem de acest procent„. Ce a uitat să spună? Cine (plângea) deplângea pe la televiziuni soarta crudă a profesorilor când Tăriceanu a tăiat scurt nodul gordian al legii cu 50%? Cum cine?… Domnia – sa, nimeni alta decât Ecaterina Andronescu. Ce mai povestește, cu tâlc, acestă doamnă?

· Că învățământul trebuie să aibă un management profesionalizat și depolitizat;

· Că ne trebuie un pachet legislativ în acest domeniu;

· Că școala nu mai trebuie să fie un „teatru politic”;

· Că tezele cu subiect unic sunt „caduce” iar bacul e „nerelevant”;

· Că evaluările de la mijloc de ciclu nu se justifică;

· Că trebuie regândită structura liceului;

· Că e necesară o strategie a sistemului de educație;

· Că ne trebuie descentralizare;

· Că ar fi bine ca autoritățile locale să joace un rol în descentralizare;

· Că se va lua în considerare acel proiect prin care se dorește salarizarea pe criterii de performanță;

· Că sindicatele au semnat pactul pentru educație deci nu au de ce să se supere pentru acest proiect;

Între atâtea probleme ce se abat (sau există deja) asupra învățământului românesc și trebuie rezolvate în acest mandat de d-na Andronescu există și o rază de speranță, ba chiar o fericire: „Profesionalizarea este un obiectiv urmărit şi prin formarea iniţială, dar şi prin cea continuă. Şcoala nu trebuie să ajungă să fie un teatru politic. Din fericire, în domeniul academic situaţia s-a rezolvat, senatele universitare aleg în mod democratic conducerile universităţilor, dar mai trebuie făcute demersuri în domeniul învăţământului preuniversitar.”Avem deci o rezolvare fericită în domeniul academic.

Mă întreb, retoric desigur: acesta este faimosul program de guvernare al actualei coaliții sau a este o schiță a d-nei Andronescu personal, făcută în grabă pentru audierile din comisii ?

Parcă recunosc acest discurs. Este cel pe care îl aud de vreo 19 ani încoace. Depolitizare, descentralizare, strategie, pachet legislativ, pactul pentru educație, proiect, performanță, 6% din PIB pentru învățământ (care, apropo, se pare că nu va putea fi atins nici acum deși parcă auzeam niște voci prin campania electorală), etc. Adică bla, bla-urile cunoscute deja și nerezolvate vreodată.

Să constatăm totuși că greul a trecut. Adică toți cei interesați de modul cum va merge învățământul sub acestă guvernare tip „struțocămilă” au aflat deja ce nu vor avea și ce nu vor face. De acum nu -și vor mai face speranțe deșarte.

Să fim realiști, suntem în plină criză financiară, la ce ne-am fi  așteptat?

Anunțuri

Reforma…sistemului

 

În data de 20 octombrie 2008  pe site-ul Președinției României a fost publicată strategia de modernizare a educației  sub titlul: „Educație și cercetare pentru societatea cunoașterii”. Acest document propune o nouă reformă în domeniul învățământului românesc. Documentul are cca. 40 de pagini și poate fi consultat la adresa: http://www.presidency.ro/sau http://www.presidency.ro/static/ordine/Educatie_si_Cercetare_pentru_Societatea_Cunoasterii.pdf

 

 

Citez din partea introductivă a documentului :

 

„În baza analizelor efectuate, afirmăm că, printr-un efort susţinut, până în 2015, putem şi trebuie să atingem următoarele obiective specifice:

 

1. Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS,TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale lumii;

2. Plasarea a cel puţin 3 universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume;

3. Creşterea de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori;

4. Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este de 23,6%);

5. Eliminarea diferenţelor esenţiale dintre învăţământul rural şi cel urban, dintre oportunităţile de învăţare oferite grupurilor dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc.) şi cele oferite majorităţii;

6. Transformarea educaţiei permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituţii, publice sau private. Creşterea până la 20% a ratei de participare a adulţilor la educaţia permanentă;

7. Transformarea corpului didactic într-o elită profesională a naţiunii;

8. Centrarea şcolii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenţi, angajatori, comunitate);

9. Alocarea a cel puţin 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare şi condiţionarea cuantumului resurselor alocate unităţilor din sistem de rezultatele efectiv obţinute.”

Când să faci educație?

A început anul școlar. De aproape o lună de zile. Și tot de aproape o lună de zile a început mișcarea hârtiilor. Într-o lume a informaticii, într -o țară în care aproape toate școlile au calculatoare, într-o eră a internetului, noi,cadrele didactice, facem hârtii. Multe hârtii. Tabele, statistici, rapoarte, planificări, proiecte, zeci și sute de topuri de hârtie se topesc precum înghețata sub un soare torid. Niciodată nu se termină. Abia aștepți să dai gata un raport sau un tabel că se ivește la orizont altul despre altceva la care s-a gândit cineva care asta face: gândește în statistici sau rapoarte. Mă întreb: cine le citește?

Cred că suntem asemeni medicilor care se ocupă de hârtii (că și acolo sunt destule hârtii) și pierd din vedere pacientul care uneori moare și cauza morții rămâne necunoscută.

Nouă, în schimb, ni se spune că pentru orice activitate, acțiune, lecție trebuie făcută o hârtie să se vadă că acesta a existat, s-a realizat.  Altfel nu se poate demonstra că s-a făcut ceva. De aici începe strângerea zilnică a hîrtiilor care, adunate cu grijă și reciclate la sfârșitul unui an școlar, ar da hârtie pentru următoarele manuale. Și acestea ar fi noi și ar fi schimbate în totalitate nu 20%, 30% , etc. Din păcate nu s-a inventat nici o companie care să facă asta eficient și mai ales să știe să organizeze strângerea hârtiilor.

Bine că MECT s-a gândit să dea fiecărui elev de liceu un laptop în loc să facă asta cu profesorii. Lor le-ar fi fost mult mai util un laptop. Pe el se pot face  sau  stoca date despre lectii, planificări, proiectări, statistici și orice „detalii” care i-ar mai trece prin cap cuiva și de acolo ar fi ușor de transmis electronic celor  interesați.

Costurile ar fi fost mai mici, consumul de hârtie redus, profesorii și-ar fi scris proiectările pe laptop și le-ar fi putut modifica pentru diverse clase, planificările anuale n-ar mai trebui scoase pe n pagini de hârtie în 2,3 sau mai multe exemplare fiindcă profesorul predă la mai multe școli, iar directorii și inspectorii ar putea doar sa verifice că acestea există și sunt bine alcătuite.

Și pentru învățători și diriginți ar fi fost mult mai utile laptopurile. E mai ușor să ții o evidență a elevilor pe calculator adăugând în fișa psiho-pedagogică a elevului ceea ce trebuie la un moment dat și urmărind ca aceasta să fie actualizată. Abia atunci când elevul părăsește școala sau termină un ciclu de învățământ e nevoie, eventual , să fie scoasă pe hârtie. Deși ea ar putea fi transmisă următorului învățător  sau diriginte tot în format electronic. 

Ca să nu mai vorbim de utilitatea acestuia pentru urmărirea evoluției elevilor la o anumită disciplină. În loc de caietul personal profesorul ar avea toate datele pe laptop și ar putea să observe mai atent elevii.

Nu știm încotro sau cât se vor mai mișca hârtiile în învățămânul românesc dar cred că putem vorbi de certitudinea unor defrișări masive  de păduri dacă sistemul acesta continuă.

Cursuri practice de …ineficiență

Problema universităților românești care nu renunță, în secolul XXI-anul 2008, la cursurile teoretice  nu e nouă. E atât de veche încât  s-au plictisit de ea până și profesorii universitari.  Din păcate pentru noi,  profesorii universitari trebuie să iasă la pensie de acolo, studenții trebuie să învețe acolo, universitățile trebuie să aibă studenți iar profesorii trebuie să aibă lefuri (poate prea mari raportate la eficiență?).

Fenomenul nu se manifestă doar la nivelul universităților ci și în învățământul preuniversitar unde de ani de zile se introduc opționale (pe care nimeni nu le solicită, respectiv nici elevii, nici părinții) pentru ca unii profesori să aibă catedre. Uneori acestea sunt de-a dreptul aberante: de ce ar dori un elev de clasa a V – a să facă un opțional despre gramatica limbii engleze?

Și dacă în Universități funcționează autonomia universitară, în învățământul preuniversitar funcționează un fel de milă sau de ajutor social. „Cum să plece săracul/săraca pentru o/două ore la altă școală?” Sigur că există și situații reale și care răspund unor necesități practice dar acestea sunt puține.

Restructurarea și eficientizarea catedrelor în învățământul preuniversitar nu ar face decât să ofere tuturor cadrelor didactice și alte oportunități dar, în același timp, ar oferi și elevilor/părinților posibilitatea reală de a-și alege un opțional. Acesta ar trebui prezentat elevilor și părinților,  profesorul ar trebui să demonstreze  calități de pedagog și o anumită pasiune  pentru a obține acel opțional. Sau să existe posibilitatea de a putea alege din mai multe opționale.  Actualmente nici un elev din învățământul preuniversitar nu poate alege nimic, dispărând astfel esența opționalului: aceea de a opta.

De ce nu poate alege asta e o altă poveste. În primul rând pentru că, dacă un opțional este ales doar de vreo câțiva elevi, acela nu se poate realiza. Dacă îl aleg vreo 15 elevi (aprox. jumătate de clasă) orarul unei școli va fi puțin dat peste cap și spațiul (și așa insuficient) va fi o problemă. Să ne imaginăm că există vreo 5 opționale și le aleg cca. 75 de elevi, adică minimum. Dificultățile de încadrare în orar, de spațiu pentru desfășurarea acestora, de aducere a profesorilor în afara orelor propriu – zise sunt deja majore. Același lucru se întâmplă cu religia de exemplu (pentru care elevii pot opta).

Elevii care nu doresc să participe la orele de religie (fiind de altă confesiune sau pentru că părinții sunt atei) au 2 opțiuni propriu – zise: 1. Să plece de la ora de religie, în cazul în care ora e ultima sau să nu vină dacă e prima. 2. Să rămână în clasă în timpul orei de religie, deși a făcut cerere să nu participe. În ultima situație profesorul nu poate(prin regulament) să-l lase să părăsească sala de clasă pe perioada cursurilor chiar dacă nu face religie. Deci, unde e opțiunea? Nicăieri. Și, în fond, poate opta „obligatoriu”să rămână în clasă.

Revenind la problema universităților trebuie spus că acestea (probabil tot din considerente de umplere a golurilor din catedre) realizează și cursuri de formare pentru profesorii din învățământul preuniversitar. Cu aceeași ineficiență. Și profesorii plătesc cu bani grei aceste cursuri și sunt obligați să le facă fiindcă fac parte, chipurile, din perfecționarea lor.

Va urma…

Vestea bună și vestea proastă

Uraaaaaaaaaaa! S-a redus materia din programele școlare de gimnaziu cu cca 30%. Aceasta este vestea bună. După ce s-a redus ce trebuia redus au rămas totuși niște resturi. Anumite teme au dispărut dar au rămas puncte importante. N-ar fi nici o problemă numai că „punctele importante” nu pot fi predate fiindcă, dispărând anumite teme, nu mai au legătură cu nimic. Aceasta este vestea proastă. Altă veste bună este că într-adevăr s-a redus multă materie de la toate disciplinele. Vestea proastă este că manualele au rămas neschimbate și vechi.

Aici ne lovim de veșnica problemă a manualelor. Actualele manuale de gimnaziu sunt elaborate și editate de ani de zile. Nu se prea poate schimba mare lucru aici. De fapt nu se pot schimba (înlocui) nici manualele distruse și rupte și elevii trebuie să învețe după ele. Nici măcar elevii de clasa a V -a nu pot avea bucuria de a primi manuale noi fiindcă niște norme absconse, ciudate și aberante dau dreptul școlilor să comande doar 10 % manuale noi. Și ele comandă. Manualele nou comandate vin însă abia după începutul anului școlar cam pe la 1 octombrie și chiar mai târziu. Din această cauză mulți părinți le cumpără copiilor manualele lipsă.

Altă aberație se întâmplă la comandarea manualelor. Deși profesorii sunt obligați să dea necesarul de manuale cu specificarea clasei, editurii, autorilor și anului ediției conform cu alte standarde elaborate de nu -știu -cine (oricum nu e important) pentru ca directorii de școli să comande corect, realitatea dură bate orice film. Sosesc manuale noi dar…alte ediții, alți autori, altă editură și de multe ori și altă clasă. Cei care cer comanda uită probabil să o citească  atunci când ea trebuie onorată. Și trimit doar numărul de manuale. Și uite-așa se plimbă manualele prin școli și depozitele inspectoratelor școlare până când școlile nu mai cer iar cei ce trebuie să dea așteaptă comanda pentru anul următor.

O altă problemă este legată de actualele manuale care ar trebui urgent revizuite și/sau chiar înlocuite cu altele noi. Altele noi care să corespundă unor exigențe sporite și unor standarde europene. Punerea de acord a manualelor cu programele școlare ar fi pe primul loc dar și problema spinoasă a respectării unor norme de igienă n-ar trebui să fie lăsată la voia întâmplării. Actualmente există manuale după care au învățat aproximativ 8 generații de elevi și ele se află pe băncile elevilor. În fond acest demers trebuia întreprins cu mult înainte și o dată cu intrarea în vigoare a programelor revizuite trebuiau să apară și noile manuale.

Revizuirea programelor este însă o poveste care nu se va sfârși prea curând și prevăd că nu va avea happy – end. De aceea o vom spune cu altă ocazie.

Serein'Art

From my heart to your heart

Yoga & me

Mintea nu are limite. Nici trupul.

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

%d blogeri au apreciat asta: