Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul I

 

balanta

Învățământul nostru sau al lor?

Aflat la început de mandat, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România este, presupun, „vânat” de toți cei interesați de soarta acestui domeniu în următorii 4 ani și nu numai. Din păcate mandatul domniei – sale nu a început sub auspicii tocmai favorabile. Fie datorită CV – ului care nu prea demonstrează mare lucru sau cel puțin nu e impresionant, oricum nu era pentru noi, românii[1], fie datorită unei măsuri socotite controversate, respectiv repunerea pe funcții a directorilor care nu au luat examenul din toamnă.

Pe fondul unei letargii grave instalate în ultimii ani în tot învățământul nostru și din care doar uneori așa-zisele reforme au mai zgâlțîit câte ceva, se pare că nimic bun nu se conturează la orizontul școlar pe viitor. Dar pe mine subiectul mă preocupă (m-a preocupat mereu) fiindcă am fost în el (în sistem) și știu că se pot face și lucruri bune acolo, dar rezistența la schimbare e atât de mare încât se extrem înaintează greu. Cam ca prin viscol, că tot îl avem la îndemână!

Tot studiind internetul în căutarea unor articole despre învățământul din Finlanda, lăudat și paralăudat de oricine a luat contact cu el, direct sau indirect, am început să aprofundez subiectul. După lecturarea a numeroase articole, bloguri, idei sau studii mi-a venit în minte o singură idee: Învățământ ca în Finlanda[2]? O speranță deja pierdută. Pentru noi.

Nu aș face prea multă filozofie referitoare la concluzia la care am ajuns dar cred că e necesară. Un pic.

În primul rând, fiindcă noi suntem acum în urma Europei cu cel puțin 50 de ani, și nu mă refer la aspectele democrației deși și acestea contează, și deja suntem într-o mare întârziere aș spune.

Pentru ca Finlanda să aibă astăzi, în 2017, un sistem de învățământ performant, și nu aș zice ultraperformant[3], cum am citit în diverse articole sau pagini de internet, re-for-ma reală a pornit prin anii ’70 și primele rezultate au început să fie vizibile abia prin anii 2000. Vă dați seama cât timp am pierdut noi cu fiecare reformă pornită și niciodată finalizată? Cel puțin 30 de ani de fiecare dată. Nu mai socotesc că mă ia amețeala!

Dar…să revenim. A pornit (reforma) e puțin spus. Politicienii, dar și societatea (lor) civilă,

pentru-finlanda

Cum să reformezi învățământul?

nu au știut probabil cu mare exactitate cum va arăta învățământul lor în următorii ani dar au știut sigur ce vor în privința copiilor lor. În puține cuvinte asta sună așa: toți copiii au dreptul la educație egală, indiferent de mediul din care provin. Scurt, clar și cuprinzător!

Prin comparație am să citez din legea educației naționale care reglementează învățământul românesc: „Art.2 al. (3)  Idealul  educaţional  al  şcolii  româneşti  constă  în  dezvoltarea  liberă,  integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,  pentru  participarea  cetăţenească  activă  în  societate,  pentru  incluziune  socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Ar rămâne doar să subliniez că, în acest secol, tot articolul pare cam desuet. Oare asta ne dorim de la educație, mai ales în condițiile în care clamăm gratuitatea dar nu o oferim? Sau ne dorim ca toți copiii, nu numai olimpicii, să beneficieze de resursele umane și materiale ale învățământului în totalitate și integralitate ca să ajungă acolo?

Așa încât finandezii au început această reformă cu niște reguli de bază, reguli de la care nu s-au abătut chiar dacă partidele care s-au succedat la putere au urmat normele democratice și și-au impus, rând pe rând, politicile.

O regulă simplă (și foarte eficientă) a fost aceea ca, indiferent ce partid politic ar veni la putere, ministerul educației să fie întotdeauna condus de un tehnocrat (adică, neimplicat politic!) care să nu se schimbe mai devreme de 4 ani, acesta fiind doar unul din cele 3 ministere considerate esențiale și care au beneficiat de aceeași măsură. Măsura, coroborată cu un set de legi și regulamente a mai avut o componentă, aș zice chiar mai bună decât prima: orice nou ministru al educației nu avea voie să schimbe nimic ci doar să continue/completeze reforma. Mai bine zis: fiecare nou ministru nu „făcea și dregea” în educație tot ce-i trecea prin cap. Să ne gândim puțin la toți miniștrii noștri[4] care exact asta au făcut: ce le-a trecut prin cap în materie de reformă educațională. Nici legea educației (sau cum s-o fi numind acolo) nu se poate schimba cum vor miniștri și probabil e destul de greu de făcut așa ceva atâta timp cât ea a asigurat învățământului și educației un parcurs atât de bun.

La finlandezi toate acestea au asigurat un succes, poate nesperat la început, într-un domeniu în care alte țări europene încă se chinuie să găsească calea. Nu mai (re)amintesc de învățământul românesc!

Va urma…

_________________________________________________________________

[1] Ați observat că nu ne mai impresionează nici un titlu? Poate de când cu doctoratele astea pe …bandă.

[2] Adică în România.

[3] Voi reveni asupra ideii mai târziu

[4] Ai învățământului, bineînțeles.

Anunțuri

Legea educației își arată colții

imageZice-o vorbă românească „Unde nu-i cap, vai de picioare!” și ea se potrivește foarte bine actualei situații create în învățământul românesc cu legea asumată a educației naționale care se va dovedi foarte curând (mi-e teamă) mult mai mult decât o lege proastă. Și așa învățământul nu stătea bine la nici un capitol dar cu această lege a reușit să destabilizeze ceea ce, cu mari eforturi, se păstra.

Eu, personal, sunt de-a dreptul dezamăgită de modul cum se pune problema, în orice sector al învățământului. Că e vorba de elevi, de părinți, de salarii, de activități, de lecții, de înscrierile la clasa I, de orice, totul merge la fel de prost și parcă intenționat, mai marii învățământului, îndrumă cu perseverență acest mers prost.

După ce am citit despre situația creată la Colegiul German din capitală am devenit convinsă de spusele de mai sus. Să ajungi de la 30 de elevi de etnie germană la 300 într-un an de zile e o cifră care ar îngrijora pe oricine. Nu pe Inspectorul General de la București și nici pe ministrul învățământului după cum am aflat din declarațiile lor.

Dar de ce i-am blama pe părinții care s-au conformat legii (cu declarații notariale), și au ales să se declare germani? De ce n-ar fi germani dacă există posibilitatea aceasta? De ce n-ar lua părinții orice măsură consideră de cuviință pentru a se asigura că educația copiilor lor va fi una bună? Când ai o lege proastă e de la sine înțeles că se vor găsi destui să o ocolească sau să o eludeze sau, mai bine zis, să o exploateze. „Stăpânul învață sluga hoață” mai spune un alt proverb de-al nostru.

Pe de altă parte sistemul se îndreaptă într-o direcție greșită (cum ar spune un sondaj de opinie). De luni de zile „monitorizăm” absențele elevilor fără un scop precis. Pentru ca niște inspectori sau niște (orice) alți funcționari să stea bine pe niște scaune, numărăm cu obstinație absențele elevilor. Scopul final: nul. Scopul imediat: profesorii și învățătorii să aibă zilnic o sarcină în plus. Sarcina nu e dată degeaba ci ca să le ocupe timpul și așa comprimat și să nu se mai „vaite” de salariile mizerabile pe care le primesc, de meditațiile neplătite și obligatorii  (la clasa a VIII – a), de consultațiile cu părinții (care vin),  de cursuri la care sunt chemați în utlimul moment fiindcă cineva a luat niște fonduri și s-a trezit că nu are pe cine instrui, de fel și  fel de activități la care trebuie să participi dar pentru care nimeni nu se simte obligat să te anunțe din timp.

image

O altă situație care se întâlnește foarte des este aceea în care ți se transmite că ai de făcut cutare statistică a cărei dată de predare este …ieri. Toată lumea e pusă pe fugă, aleargă să rezolve, stă la școală peste program, caută, scrie, face copii și mai știu eu ce aberații. Totul e făcut cu scop: termenul e special fixat aiurea ca să nu mai stai să te gândești ci, sub presiunea timpului, să rezolvi. De multe ori statisticile sunt alte aberații. Vreo 3 zile am numărat câți elevi au lipsit de la școală și câte zile a lipsit fiecare timp de 4 luni numai fiindcă Curtea de conturi ne-a cerut asta. De ce n-o fi venit Curtea de conturi să numere personal? Asta fiindcă e prost plătită probabil!

Așa că mă aștept în scurt timp ca toți cei care „beneficiază” de actuala lege a educației să găsescă metodele să o ocolească.

Asumarea răspunderii = vorbă goală

anouncementGuvernul și-a asumat răspunderea pe legea Educației Naționale, care răspundere e un fel de vorbă goală sau echivalentul apei de ploaie. În fapt, guvernul și-a asumat doar punerea în practică din 2011 a unei legi ce va  influența generații de elevi și studenți, fără să-și mai asume și consecințele de peste ani.

Dacă peste vreo câțiva ani actuala lege se va dovedi proastă, nepotrivită cu realitățile românești, greșit interpretată sau cu hibe ascunse, nimeni nu va putea fi tras la răspundere cu adevărat fiindcă acest guvern, în deja binecunoscutul stil, își va clama nevinovăția prin tabloide, televiziuni de manele sau cine știe ce declarații lătrătoare. Parlamentul României n-a avut ( în ultimii 20 de ani)  grijă să elaboreze o LEGE pentru cei care își asumă răspunderea și dacă asumarea se dovedește greșită să fie trași la răspundere.

Oricum pe moment ne aflăm într-o situație cum numai în realitatea românească putea să existe: comisia din Parlament nu mai dezbate nimic la legea educației fiindcă nu mai are ce. Și-a pierdul obiectul muncii. Oare stă degeaba și ia leafă? Chiar și redusă cu 25%?

Curtea Constituțională dezbate din greu (cel puțin așa lasă să se înțeleagă) dar nu se poate încă pronunța asupra constituționalității asumării fiind foarte ocupată. Legea așteaptă să fie promulgată. Există o mare probabilitate chiar să fie promulgată după care curtea Constituțională să vină cu verdictul: Nu e constituțional. Și ce dacă? poate răspunde guvernul.

Punerea în practică a legii va fi mult mai dificilă din toamnă. Educația Națională va fi transformată într-un fel de haos în care vor exista generații de elevi care fac gimnaziul de 8 clase alături de cei care fac gimnaziul 9 clase. Liceeni cu 3 ani și liceeni cu 4 ani. Școli fără spații adecvate pentru clasa a IX-a și școli cu clase libere, comasări la clasa a V –a unde rezultă 30-32 de elevi în clasă și clase a V –a necomasate cu 15-20 de elevi în clasă, testări pentru unii elevi și lipsa testărilor pentru alții.

Între timp d-nul Ponta face declarații din care nimeni nu mai înțelege nimic:

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni că Legea educaţiei va fi finalizată în Senat săptămâna viitoare, iar preşedintele Traian Băsescu va trebui, constituţional, să accepte această variantă, şi nu cea pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea. „Am discutat cu doamna Ecaterina Andronescu (membru în Comisia de educaţie a Senatului – n.r.). Probabil săptămâna viitoare vom avea finalizată Legea adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat. Atunci se va pune problema foarte clar, dacă domnul Băsescu merge pe mâna Guvernului sau a Constituţiei şi acceptă varianta votată de ambele Camere. Ce va face domnia sa nu ştiu, ceea ce e constituţional ştiu foarte clar, trebuie să accepta forma Parlamentului”. (site-ul Realitatea.net)

Adică legea e în continuare prin Senat și are altă variantă.

Cred că în vreo 10 ani vom ajunge să „implementăm” această lege. Oare va veni actualul guvern peste 10 ani în Parlament sau în fața națiunii să-și asume și consecințele de atunci ale legii? Mă îndoiesc profund. Cum spuneam la început: asumarea = vorbă goală.

P.S. Să presupunem că Legea Educației Naționale va fi cea mai bună din ultimii 20 de ani. Punerea ei în practică se face cu OAMENI și asta poate transforma orice lege bună într-un dezastru. Experiența ne-a învățat că oamenii caută mai întâi portițele legii și nu litera și spiritul acesteia.

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

%d blogeri au apreciat asta: