Protestul ca formă de educație

in+democratie+thumbnail.jpg

Afis preluat de pe site-ul http://www.artofprotest.ro 

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

_______________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

Facebook ar trebui să intre în R.O.F.U.Î.P.?

Acest articol face parte, de fapt, tot din  seria „ce mai poate profesorul să facă”. Păi …să vedem…

Să facă ordine în relațiile dintre elevi de pe facebook. Cam așa s-ar traduce solicitările părinților care se prezintă la școală pentru a reclama sau divulga (?) comportamentul unor elevi pe cunoscuta rețea de socializare. „Vorbesc”/scriu vulgar, obscen, postează tot felul de fotografii care le aparțin sau nu, fac publice întâmplări de la școală sau de acasă, din parc sau din tabere, de la banchet sau de prin baruri, etc.

După ce s-au asigurat (uneori cam prea vehement) că dirigintele și conducerea școlii cunosc problema ivită pe facebook, părinții așteaptă și măsuri sau pedepse pentru elevul care a produs nefericitul eveniment.

Pentru școală aici apar probleme de altă natură care, după părerea mea, nu sunt decât în mică măsură de competența instituției. Analizarea comportamentului unui elev pe internet este o problemă dificilă și nu întotdeauna are sorți de izbândă. Sigur, regulamentul școlar prevede că elevul trebuie să aibă un comportament exemplar în școală și în afara ei dar…complicata lume a internetului nu beneficiază de nici un articol în acest regulament.

Care-i fața reală a Facebook-ului

Pe de altă parte, un comportament nedemn de un elev și care implică agresivitate verbală, jigniri grosolane sau publicarea de informații false despre alți elevi, nu trebuie trecut cu vederea.

Ce te faci însă dacă, la un moment dat (moment care se prefigurează a veni curând), se vor ivi zeci sau sute de astfel de situații? Cum poți acționa ținând cont că nu poți încălca anumite drepturi ale elevului? Cum poți cerceta ce se află acolo, în lumea virtuală? Cât de corect poți fi? Cât timp va lua conducerii școlii sau dirigintelui să afle cum stau lucrurile de fapt? Care ar fi măsurile corecte? Dacă afli după aceea că un alt elev procedase la fel dar pe el nu l-ai sancționat? Și cred că întrebările nu se opresc aici.

După cum bine se observă părinții așteaptă soluții, măsuri și sancțiuni de la instituția școlii. Nici un moment nu se gândesc părinții că acel copil, care se află în responsabilitatea lor, are un cont pe Facebook de ani de zile, deși la vârsta lui (10 –13, 14  ani) intrarea pe o rețea de socializare cade aproape în exclusivitate în responsabilitatea părinților.  De ce are copilul cont pe facebook la o vârstă la care ar trebui să „socializeze” cu prietenii la o minge, la un șotron, la o joacă prin parcul din cartier?  De ce părinții nu l-au instruit cât de important și în același timp periculos e internetul de acest fel? De ce vin părinții să reclame școlii ceva ce ar trebui să discute în familie? De ce nu se adresează poliției?

Un răspuns la aceaste întrebări ar fi: fiindcă poți să-ți faci cont pe Facebook și dacă ai doar 3 ani. Poți să scrii orice vârstă vrei, nimeni nu controlează asta. Nici măcar părinții. Adică cei cu care copilul stă, cei de care copilul depinde, cei cărora le incumbă enorma responsabilitate pentru educarea și formarea lui. Deși există, în majoritatea cazurilor, părinți responsabili în legătură cu creșterea și educarea propriilor copii, când vine vorba de internet puțini se pot lăuda că știu cu adevărat ce face copilul lor în imensa lume virtuală. 

La o ședință cu părinții clasei, în urmă cu vreun an, am ales ca temă „Internetul și pericolele acestuia pentru copii/elevi”. Acolo am constatat că un procent semnificativ de părinți, din cei vreo 20 veniți, habar nu avea ce face propriul copil pe internet pretextând cel mai des „eu de-abia mă pricep să-l deschid (calculatorul)”.

Sigur că erau și vreo 2-3 care știau într – adevăr ce face copilul și chiar aveau metode de control asupra navigării lui pe internet. Asta însă era excepția și nu regula. Cea mai periculoasă însă mi s-a părut atitudinea de la finalul întâlnirii, din care reieșea că nu aveau să schimbe această situație considerând că „el (copilul) știe mai bine ce face acolo”.

ROFUÎP nu are prevederi speciale pentru părinți. Singurul capitol dedicat lor este capitolul V –  Dispoziții generale –  cu 3 articole (din care rezultă că au vreo două drepturi și vreo două obligații și că ar trebui să asigure frecvența școlară a elevului) după care urmează înșiruirea îndatoririlor comitetului de părinți. În aceste condiții părinții se simt probabil îndreptățiți să solicite școlii luarea de măsuri sau soluționarea unor situații foarte diverse și din ce în ce mai neobișnuite.

Extras din ROFUÎP

„CAPITOLUL V
PĂRINŢII
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Art.45. (1) Părinţii/tutorii legali au dreptul şi obligaţia de a colabora cu unitatea de învăţământ, în vederea realizării obiectivelor educaţionale.
(2) Părinţii/tutorii legali au obligaţia ca, cel puţin o dată pe lună, să ia legătura cu învăţătorul/dirigintele pentru a cunoaşte evoluţia copilului lor.
(3) Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal sunt obligaţi, conform legii, să asigure frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu.”

În acest context cred că regulamentul școlar, deja depășit la această oră (anul de publicare fiind 2005), ar trebui să aibă o altă structură și capitole detaliate referitoare la o largă paletă de situații care se ivesc zilnic în școli și care nu pot fi soluționate decât apelând la măsurile prevăzute în acest document.

Altfel, în curând, ne vom lupta cu „morile de vânt” ale unui Don Qijote autohton în toate instituțiile școlare din România, dacă cumva nu o facem deja.

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: