Critica Patriarhului. În al 13–lea ceas.

„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, susține, în mesajul său adresat cu ocazia începerii anului școlar, că ”lipsa de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide” din societatea și școala românească a atins cote ”alarmante”.”

sursa: www.realitatea.net

Mare dreptate are Prefericitul!  Dreptate care, să fim foarte sinceri, nu ne folosește la nimic în acest al …13- lea ceas. De ani de zile Prefericiții  (câți au fost) Bisericii Ortodoxe Române asistă impasibili la această degradare a societății românești și, după părerea mea, o și încurajează. Sigur nu prin vorbe fiindcă acestea sunt spuse cu mare evlavie și  cu dorința expresă de a face bine (nu-i așa?), ci prin fapte.

Bugetul statului contribuie substanțial la creșterea și mărirea (chiar grandoarea) acestei biserici. Palatele și bogățiile afișate ale mai marilor bisericii nu  își găsesc nici un fel de explicații în austeritatea vieții pe care ar trebui s-o ducă slujitorii ei. Scandalurile legate de călugări, preoți sau alte fețe bisericești nu se termină aproape niciodată cu sancționarea celor vinovați ci cu blagoslovirea lor prin alte parohii sau cu impunerea lor în rândul enoriașilor care se revoltă.

Comerțul cu mătănii, iconițe, tămâie etc. depășește cu mult ceea ce ne-am putea imagina că se scoate drept profit din astfel de „mici” vânzări.

Deși legea stipulează că nimic nu se plătește la biserică fiindcă preoții au salarii și bisericile sposori  sau alte surse de venituri, realitatea este cu totul alta și cred că o știe fiecare dintre noi.

Nici în școală biserica nu stă mai bine. A impus prin lege religia ca disciplină  școlară dar cu un statut incert și care generează multe probleme, în condițiile în care,  deși e opțională, religia nu poate fi desfășurată în afara orarului și, ca atare, elevii sunt ca și obligați să participe la aceste ore. Și deseori e mare păcat că se întâmplă asta fiindcă există profesori de religie care și-au înțeles adevărata menire și – și fac meseria cu dedicație.

Așa că, iertată să-mi fie observația, de ce se pronunță tocmai acum Patriarhul, Prefericitul? Ce mesaj dorește să ne transmită? Doar că „cine are carte pleacă departe”? Nu era nevoie fiindcă realitatea aceasta s-a impus de mult, cam de pe când biserica ortodoxă română ar fi trebuit să se preocupe, și ea, de îndrumarea celor pe care-i păstorește.

Educația se înfăptuiește prin exemplul personal, prin fapte și nu prin vorbe.

Ca mesajul meu să nu fie înțeles cumva greșit vreau să subliniez că nu mă declar în nici un fel împotriva convingerilor religioase ale fiecărui om și consider că oricine are dreptul să-i fie respectată apartenența religioasă, credința sau confesiunea. Pe de altă parte nu pot să nu observ că, deși biserica încă se bucură de încrederea românilor prin sondaje, în realitate se bucură doar fiindcă rolul său, destul de pasiv în societate, îi permite asta.

Faptul că se țin slujbe la inaugurarea câte unui monument sau clădire, că un sobor de preoți binecuvântează vreo adunare sau că aproape orice școală începe festivitatea de deschidere a anului școlar cu slujba religioasă, nu înseamnă implicarea bisericii în viața societății și a enoriașilor.

Nici faptul că avem preoți (puțini, ce-i drept) dedicați credinței și care se implică cu adevărat în comunitățile lor nu înseamnă mare lucru fiindcă de partea cealaltă există o mare neimplicare, ca să mă exprim elegant.

Așa că mesajul Preafericitului vine prea târziu și vine degeaba.