ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic.

În al 13 -lea ceas se mișcă ceva…

 

De ani de zile școala românească, pe de o parte, și părinții, pe de altă parte, se confruntă cu problemele (dificile) de comportament ale copiilor, probleme aproape nerecunoscute și pentru care nu s-a făcut nimic.  ADHD este poate cea mai des întâlnită dar, de cele mai multe ori, total ignorată și trecută la capitolul „așa e copilul, mai agitat”. Integrarea acestor copii se face cu dificultate în colectivele de preșcolari sau elevi dar, ceea ce este grav este faptul că acești copii (alături de părinți) nu beneficiază de consiliere psihologică pentru ceva care s-ar putea remedia în anii copilăriei. În al 13-lea ceas cineva a hotărât să facă ceva pentru ei. Deși proiectul pare că va înainta ca melcul, e totuși un început.

„Proiect pentru implicarea inspectoratelor şcolare în depistarea ADHD la copii”

<< Specialiştii în psihiatria copilului şi adolescentului urmează să implementeze un proiect prin care se doreşte implicarea inspectoratelor şcolare în depistarea ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate) la copii, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, prof. univ. dr. Mircea Tiberiu. 
”Acest proiect educaţional este continuator al unei etape premergătoare. Proiectul se referă la implicarea tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, prin serviciile noastre fie de centre de sănătate mentală, fie de servicii de psihiatrie a copilului şi adolescentului care vor pregăti o serie de conferinţe şi lecţii deschise cu personalul din învăţământ – educatori, profesori, pedagogi, psihopedagogi, psihologi şcolari şi medici şcolari – pentru ca în primul rând să încercăm să ştergem acea reticenţă în raport cu un comportament al copilului. În data de 12 octombrie avem prima şedinţă, la Timişoara”, a spus dr. Tiberiu. Mai mult…>>

 

Etichete Technorati: ADHD,specialisti psihiatria copilului,Inspectorate scolare,proiect