Justiția o fi într-adevăr oarbă?

Bună ziua, stimați cititori vremelnici sau constanți ai acestui blog! Am cam lipsit în ultima vreme de pe aici dar n-am pierdut contactul cu ceea ce se face, se spune, se preconizează, nu se realizează în educație și învățământ.

Justiția o fi oarbă?

De exemplu citeam ieri de dimineață o știre pe care nu am asimilat-o bine. Reiau cititul știrii azi și aflu că Melania (Mandas) Vergu, pe care eu o știam condamnată în 2014 (și așa era) a fost condamnată din nou: „Melania Vergu, care a deținut funcția de consilier personal al fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene”, zice http://www.agerpres.ro.

 

Pentru că dreptatea se face fragmentar (și nu cred că doar la noi), în timp luuuuung (fraudarea Melaniei Vergu se petrecuse undeva prin 2008) și fără a se ține seama cu adevărat de păgubiți, am aflat, tot de la Agerpres, și că…„Inițial, în noiembrie 2014, Melania Vergu a primit o condamnare de 4 ani închisoare cu executare la Curtea de Apel București, însă magistrații de la ÎCCJ i-au admis apelul și au scăzut pedeapsa la un an cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani.” Cel mai important, după cum bine observați, e acel „însă”.

Reiau citatul „Mai mult, în timp ce Curtea de Apel București a dispus confiscarea a 6.492.653 lei de la Melania Vergu, instanța supremă a dispus acum ca suma confiscată să fie de 8.650 lei, fiind redus și cuantumul cheltuielilor judiciare de la 8.000 lei la 6.000 lei. Decizia este definitivă.”

 

Și mă gândeam: ce valoare morală sau reparatorie are această condamnare? Pentru cine, mai ales? La ce mai folosește celor păgubiți „condamnarea” d-nei? După cum se vede cu ochiul liber d-na Vergu nu plătește mai nimic, nu execută nici măcar un an de închisoare, că doar e „la modă” suspendarea, iar banii nici măcar nu știm unde au ajuns. Fonduri europene, adică.  

 

Să reluăm: fonduri europene de 1.432.541,27 euro (un milion și vreo jumătate de euro) pentru cine nu stă bine cu transformările …că nici eu nu stau, dar avem programe de conversie pe net. Mai aflăm că d-nei i s-a dispus și confiscarea a vreo 14.000 lei respectiv vreo 3000 de euro (cu tot cu cheltuieli judiciare reduse). Din păcate comunicatul nu ne spune deloc dacă confiscarea s-a și produs sau doar s-a dispus.

I se mai pare cumva…și…altcuiva o bătaie de joc toată această condamnare cu suspendare cu confiscare? Întreb și eu fiindcă așa s-au „scurs” de-a lungul anilor fondurile europene în buzunare lungi și largi și doar unii au fost condamnați. De fațadă. Nu m-ar deranja deloc dacă măcar banii ar fi fost recuperați în totalitate și chiar cu dobândă.

După toate astea d-na Vergu se poate declara foarte mulțumită. Programul ei „Practică să înveţi, învaţă să practici” a dat rezultate nesperate tocmai în cazul ei. A fraudat, au condamnat-o, a făcut apel, i s-a redus pedeapsa și suma. Cred că poate să o ia de la început. A practicat și a învățat.

Trimiterea în judecată în 14 decembrie 2012: dosar-24 

Și ne mai întrebăm uneori de ce învățământul merge așa de rău! Iar eu mă întreb: Ce i-o fi trebuit acestei doamne să se „ocupe” de fraudarea fondurilor europene? Fiindcă mă îndoiesc profund că nu știa ce face, mai ales că CV -ul domniei sale arată destul de bine.

Extras din  „Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică” de Petcu Marian

 

 

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Era de așteptat

Sub titlul de mai jos, realitatea.net  publica ieri, 5 februarie 2014, un articol prin care 5000 de cadre didactice din Galați anunță că nu mai vor să se implice în  programul ȘCOALA ALTFEL.  Profesorii nu mai vor „ŞCOALA ALTFEL”.

O astfel de reacție era de așteptat chiar de la începutul programului fiindcă activitățile pe care le presupune acest proiect nu pot fi realizate, oricât de multă bunăvoință ar avea profesorii și învățătorii, decât cu anumite fonduri și cu o serie de materiale pentru care trebuie BANI. Bani care nu au de unde să vină fiindcă STATUL e sărac, zice ministerul. Așa că se iau de la (ghici?) părinți și, fiindcă apar multe situații neprevăzute, de la profesori.

Problema necesarului de materiale nici măcar nu s-a pus la începuturile  „Școlii altfel”, ministerul și inspectoratele crezând că acestea vor fi, de la sine înțeles, suportate de cadre didactice și părinți. Și așa a și fost. În primul an nimeni nu a realizat ce înseamnă asta prinși de entuziasmul organizării unor altfel de activități în afară de clasicele, și de multe ori, plicticoasele, lecții.  Abia după teminarea săptămânii respective, părinții și cadrele didactice au avut prilejul să constate că au cheltuit o mulțime de bani: în excursii, la muzee, la cinematograf, pentru organizarea unor evenimente, pentru cumpărarea de diverse materiale – hârtie, lut, decorațiuni, acuarele, plastilină, etc.

Așa stând lucrurile, în anul următor, programul Școlii altfel s-a mai ajustat. S-au căutat soluții, dar cam fără succes. Multe școli au optat să cam stea prin sălile de clasă și să vizioneze pe video filme care nu costă, să realizeze mici proiecte cu hârtie reciclabilă, să facă curățenie în curtea școlii sau să meargă la un singur muzeu cu intrare gratis. (Doar câteva exemple.)

Nu înțeleg de ce acum ministrul Remus Pricopie face apel la profesori pe Facebook, https://www.facebook.com/remus.pricopie, „Îi rog pe profesori să nu-i facă pe copii să sufere” și nu ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
Inițiativa celor din Galați, de a înainta referate cu necesarul de materiale și fonduri, e o inițiativă lăudabilă. Așa se pot vedea costurile și cadrele didactice nu vor fi acuzate, ulterior și eventual, că iau mită.

Pe de altă parte implicarea comitetelor și asociațiilor de părinți în realizarea acestui proiect este un fel de muncă de Sisif, pentru că:

• cineva responsabil trebuie să adune banii pe care, eventual, alții îi donează;
• cineva responsabil trebuie să distribuie banii acolo unde sunt necesari (imaginați-vă școlile mari cu 30 – 40 de clase sau mai mult, deci mulți bani, sau școlile mici, din mediul rural, unde nu ai ce distribui);
• cineva responsabil trebui să stea zilnic cu mâna pe cecuri și la bancă, să dea semnături, să alerge, să explice, etc.
• cineva responsabil trebuie apoi să justifice pe ce s-au cheltuit banii. În tot acest timp elevii și cadrele didactice trebuie să aștepte plățile.
• …și uitam: toate acestea trebuie făcute cu luni de zile înainte și aprobate de consiliul profesoral, consiliul de administrație, asociația părinților și comitetele de părinți, trecute prin Consiliul elevilor, etc.;
• pentru a realiza cele de mai sus mai e nevoie de ceva: întâlniri, ședințe, consilii pentru ca toți cei implicați să se pună de acord, întâlniri la care, aproape de la sine înțeles, nu pot participa toți, întotdeauna.

A nu se înțelege că programul nu e de apreciat și că cineva ar vrea cu tot dinadinsul să-i facă pe copii să sufere. Nu. Programul e  bun, e relaxant pentru copii și mai puțin pentru cei responsabili de copii, dar, una peste alta, ministerul doar a stabilit că se va face, iar programul s-a mutat cu totul în „curtea” școlilor care, au/n-au, trebuie să-l realizeze.

Pilat din Pont s-a mai spălat o dată pe mâini, liniștit.

P.S. La ultimele 2 ediții ale programului chletuielile mele, personale, au fost semnificative deoarece îmi place să fac ceva diferit și să-i învăț și pe copii. Asta nu   înseamnă că alții sunt obligați să – și cheltuie banii din salariu pentru „Școala altfel”.

PRO EDUCAȚIE CU AIESEC ȘI ARDOR

Articolul de mai jos reprezintă o colaborare, sper de lungă durată, cu AIESEC și ARDOR.

 

Iarna aceasta,

AIESEC și ARDOR te vor în Debate Your Way!

 

 

AIESEC Bucuresti, parte a celei mai mari organizatii internationale de studenti din lume, incolaborare cu ARDOR Romania, va desfasura in perioada 6 Februarie – 25 Martie proiectul Debate Your Way. Acest proiect se afla la prima sa editie si va intruni 120 de elevi din clasele a 10-a si a 11-a din Bucuresti, cu scopul de a dezvolta abilitatea acestora de a comunica eficient si de a obtine succesul prin cuvinte.

Proiectul este dedicat liceenilor ce vor sa treaca printr-o experienta completa de invatare si dezvoltare, prin intermediul dezbaterilor. Elevii proactivi, cu un nivel avansat al limbii engleze si cu dorinta de perfectionare in arta convorbirii si a persuasiunii sunt invitati sase inscrie pe site-ul www.aiesecbucharest.ro  pana la data de 13 Februarie 2012.

Participantii acestui proiect vor avea oportunitatea de a-si imbunatati abilitatile in ceea ce priveste vorbitul in public si de a invata cum sa formeze argumente puternice, care sa convinga. Deasemenea, ei vor castiga spontaneitate si claritate in raspuns si vor interactiona cu tineri de aceeasi varsta intr-un context multicultural.

Sesiunile vor fi livrate de 4 studenti internationali,din Indonezia, Maroc, Egipt si Macedonia. Acestia au fost selectati pe baza competentelor lor si vor avea parte de un program de pregatire intensiv din partea ARDOR, organizatie ce are ca misiune sustinerea educatiei prindezbateri.

Despre dezbateri, Alexandru Ghita, presedinte Educativa (grup de companii private si organizatii non-guvernamentale ce promoveaza impreuna proiecte si oferă tinerilor români oportunitati de dezvoltare personala), spune ca «Programul de debate a fost ESENTIAL pentru formarea mea ca om. Apreciez abilitatile tehnice dobandite, sustinerea impulsului de continuadezvoltare personala, contextul care m-a ajutat sa-mi dezvolt latura de inteligenta emotionala. Mai mult decat orice, raman dator programului de debate pentru o mare parte din doza de bun-simt cu care abordez viata, pentru legaturile cu oameni deosebiti si pentru nenumarate oportunitati in plan personal si profesional»

Proiectul se va desfasura in perioada 6 februarie – 25 martie dupa cum urmeaza:

18 – 19 februarie – O prima sesiune cu durata de 5 ore, incadrul careia participantii vor fi introdusi in notiunile de baza ale debate-ului, se vor cunoaste intre ei si vor lua parte la o dezbatere demonstrativa.

20 februarie – 2 martie – Doua saptamani de sesiuni teoretice, 2 sesiuni a cate 2 ore pe saptamana, in care elevii vor invata toate regulile necesare debate-ului

5 – 16 martie – Doua saptamani de practica, 2 sesiuni a cate 2ore pe saptamana, in cadrul carora liceenii vor acumula o cantitate foarte mare de informatii legate atat de dezbateri, cat si de fenomenele socio-culturale din alte tari.

24 – 25 martie – Evenimentul final, ce va consta intr-o competitie de dezbateri pe nivele. 

Proiectul este gandit astfel incat sa provoace deschiderea catre alte culturi, proactivitatea, competitivitatea si cresterea increderii de sine. Procesul de selectie consta in completarea unui formular de inscriere pe site-ul http://www.aiesecbucharest.ro, pana la data de 13 Februarie, in urma caruia cei 120 de participanti vor fi alesi . Ulterior, acestia vor plati o taxa de 60 RON, suma destinata conditiilor de acomodare ale celor 4 traineri.

Despre AIESEC Bucuresti

AIESEC  reprezinta cea mai mare organizatie de tineri la nivel international, fiind prezenta in peste 110 tarisi teritorii si avand o istorie de 63 de ani in dezvoltarea personala siprofesionala a tinerilor. Organizatiaofera tinerilor o experienta de dezvoltare inedita bazata pe 20.000 de oportunitati de leadership, 16.000 de internshipuri globale, 470 de conferinte anuale, platforme virtuale si activitati de invatare in cadrul unui mediu international. Prezenta AIESEC  in Romania s-a facut remarcata timp de 21 de ani, extinzandu-se intr-un numar de15 orase.

Despre ARDOR

 

In Romania, dezbaterile academice se practica din 1994 in format competitional, prin intermediul ARDOR formandu-se cateva generatii de tineri capabili atat de performante individuale profesionale, cat si de implicare in programe educationale care promoveaza dialogul argumentat si gandirea critica. Site: www.ardor.org.ro

Autor articol:

Ioana Ene

PR AIESEC Bucuresti

Învățământul–schimbarea perpetuă

Întrucât nu există nici un site specializat pentru domeniul educației și învățământului (atât de important pentru o țară) de pe care să afli ceea ce se petrece sau ce se va petrece în învățământ chiar de la sursă – MECTS – trebuie să stai cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite ca iepurii pentru a detecta din timp  declarațiile de presă pe care le dau ministrul învățământului sau secretarul de stat Oana Badea.  Site-ul propriu al ministerului este doar o stufoșenie în care cu greu se descurcă cineva.

Când d-na Oana Badea se duce în diverse vizite sau participă la diverse simpozioane, forumuri, etc. e timpul să cauți cu înfrigurare pe internet să afli ce a mai pus la cale pentru învățământ.

Și acum vreo 2 zile am aflat. Chiar din 2012 (dar nu „ca tăvălugul”) se va reintroduce învățământul profesional  fiindcă, dintr-un sondaj, s-a aflat că „profesionala” era mai bună. Cetățenii și-au dat cu părerea. Dacă cei care au desființat din pix profesionalele făceau sondajul înainte, nu aveam probabil cei aproape 100.000 de elevi respinși la Bac sau procentajul ar fi fost mult mai mic. Ce să-i faci? mintea cea de pe urmă se dovedește cam aburită.

Noutăți am aflat și în legătură cu modul de desfășurare a Evaluării naționale. Elevilor de clasa a VIII –a li se pregătește ceva: camere video pentru a fi, și ei, supravegheați. Deci fără copiuțe, fără căști minuscule pe la urechi, fără surse. Dacă erau.

Toate bune și frumoase dar, dacă ministerul nostru face câte-un anunț în fiecare zi de vineri din săptămână despre modul cum se va schimba un examen sau o școală, o evaluare sau vreo treaptă de liceu, mă întreb unde vom ajunge și cine va mai ști cum trebuie să arătăm anul viitor.

O demonstrează chiar și ceea ce se întâmplă în aceste zile în tot învățământul românesc.

• S-a primit o foaie de parcurs cu materiile la care se dau teste. După câteva zile au apărut modele de teste la materiile la care nu erau prevăzute teste.
• Două săptămâni se tot recapitulează pe la toate materiile și  abia în a treia se vor da testele. După aceea se vor începe probabil recuperările în predare.
• Planificările calendaristice model s-au dovedit atât de „experte” încât nu prea mulți profesori le iau de model.
• Testele realizate pe la diverse materii ocupă 3-4 pagini, seamănă cu o teză și nu prea sunt de nivelul respectiv.
• Nicăieri nu se găsesc programele valabile pentru acest an școlar, site-ul respectiv fiind …desființat.
• se poate continua….

Oare știe cineva ce se întâmplă cu adevărat în învățământul românesc?

Norma de predare văzută statistic. Fără oameni.

Citesc de câtva timp tot felul de analize despre cum ar trebui să fie învățământul românesc și cum este de fapt. Avem ARACIP și ARACIS doar pentru a autoriza niște instituții de învățământ pentru care, anterior, nu s-au elaborat la nivel național nici un fel de criterii. Mai avem și alte instituții care ar trebui să se ocupe de sistemul educațional dar nu o fac. Și atunci când o fac rapoartele lor sunt …apă de ploaie. Nu le ia nimeni în serios sau în considerare. Tot timpul ne uităm în „curțile vecinilor europeni” și comparăm sistemele de învățământ. Uităm sau nici nu ne interesează că învățământul românesc a stat 50 de ani în comunism la un loc cu profesorii, cu prejudecățile, cu metodele învechite, cu tot.

Într-adevăr, în învățământul din România, multe lucruri nu sunt așa cum ar trebui să fie. Cu toate acestea, comparațiile cu alte state, mai ales cele occidentale și SUA, nu-și au rostul. La noi nu s-a reformat nimic iar sistemul este îngrozitor de învechit. Suntem în continuare dominați quasi-total de un învățământ informațional iar competențele enunțate la fiecare disciplină școlară rămân la stadiul de deziderat sau doar la nivel abstract. Elevul care termină gimnaziul este aproape un „analfabet” din multe puncte de vedere chiar dacă îl termină cu o medie …bună. În fond cam acesta e unicul criteriu (media foarte bună sau bună) pentru care este apreciat sau nu. Nu stăpânește arta comunicării, nu știe să inițieze și să realizeze un proiect, nu știe să se implice cu adevărat în acțiuni cu caracter de voluntariat, social, caritabil, etc. Pentru a urma un liceu sau un profil ascultă cel mai des de sfaturile părinților și nu prea are opțiuni personale. La ieșirea din liceu nu se poate angaja fiindcă nu deține, în fond, nici un fel de competențe reale. Dar…ne lăudăm în continuare că avem olimpici. Și-i avem.

Și pentru profesori lucrurile stau cam la fel. Ani de zile s-a presupus că tot ceea ce vine …toamna de la minister profesorul poate să pună  în aplicare. Fără documentare, fără cursuri, fără să fie instruiți, profesorii s-au trezit de multe ori în situația de a învăța din mers și nu întotdeauna au reușit.

Actualmente ne îndreptăm cu pași repezi spre  mărirea normei didactice. Și probabil (sigur) că se va  realiza dar, sunt convinsă, ea nu va aduce nici un fel de câștig nici școlii, nici profesorilor și nici elevilor. Un profesor care, nemaiavând ore într-o școală, ar fi obligat să plece pentru completarea normei în 2-3 școli, este aproape sigur că nu va avea același randament iar uzura zilnică îi va afecta calitatea lecțiilor și poate chiar calitatea vieții. Pe mine mă îngrozește pur și simplu ușurința cu care guvernanții iau măsuri într-un domeniu atât de important cum este educația. Toți se uită doar la cum să mai storci niște bani de acolo de unde „nu se produce nimic”. Adică nu faci cuie, nu faci tablă, nu faci mașini, nu faci cârnați sau mai știu eu ce,  tăiem.

În ceea ce privește norma didactică de 22 sau chiar de 24 de ore situația este dramatică fiindcă învățământul românesc a făcut deja acest experiment cu 25-30 de ani în urmă. Condițiile de astăzi sunt însă total schimbate: profesorul sau învățătorul se află zilnic în fața a 25-30 de elevi câte 3-4-5 sau chiar 6 ore. Nu e vorba de a sta în fața strungului și a finisa o piesă sau de a introduce date statistice în calculator, e vorba de a – ți menține tonusul, de a oferi tuturor și în egală măsură aceleași cunoștințe, de a avea materialul didactic ajutător, de a avea acces la internet și informația actualizată de a avea banii necesari și aș putea să mă pierd în enumerări. Dacă în mediul urban cele de mai sus se mai pot realiza pentru mediul rural un profesor va trebui să meargă la 3, chiar 4, școli  în vreo 3 sate fără nimic din cele de mai sus fiindcă înțeleg că problema microbuzelor școlare nu s-a rezolvat. Elevii, la rândul lor, nu sunt toți la fel. La sat copiii încă mai muncesc, încă mai lipsesc de la școală (chiar abandonează școala), încă mai mânâncă prost, etc. Așa că profesorul nostru ar urma să plece dimineața devreme și să ajungă seara târziu la casa unde îl așteaptă o familie și copii. Cam cât va putea face asta?

În România există puține școli (oare există?) unde profesorii își pot permite să rămână peste program pentru a-și planifica lecții, a-și pune în aplicare proiecte, a se documenta în cadrul bibliotecii sau pe internet. Programul „Școală după școală” se va (probabil în viitorul îndepărtat) implementa dar nu cred că ne așteptăm să existe din toamna anului următor. Așa că alergatul pe la școli doar de dragul de a intra în primele locuri într- o eventuală statistică nu cred să ajute pe nimeni. Plecarea suplinitorilor necalificați din sistem poate părea un bun început dar obligarea celor rămași să meargă la 2-3 școli nu cred să fie soluția.

Aproape uitasem: salariile sunt atât de proaste încât nu plătesc munca depusă și nici nu o încurajează. Sunt doar umilința supremă.

 

Technorati Tags: norma de predare, profesori, elevi mulțumiți, statistici, rural, urban, salarii, familie, programe