Protestul ca formă de educație

Afis preluat de pe site-ul http://www.artofprotest.ro 

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

_______________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

Minister sub umbra plagiatului..

O fi sau nu o fi plagiat?

Adică ministerul, învățământului prin reprezentantul său de la vârf. Nici nu s-a așezat bine pe scaun ministrul Pavel Năstase că presa a și început să-i scormonească trecutul în aflarea unei biografii complete. Nu știu cât vom mai afla din biografia domniei-sale, dar am aflat deja că există suspiciuni de plagiat, și nu oricum ci fifty-fifty, exact la d-nul ministru. O jurnalistă foarte curioasă, Emilia Șercan, a scris deja pe facebook despre plagiatul lui Pavel Năstase. 

Emilia Șercan pe facebook :

„Primul plagiator al guvernului Sorin Grindeanu este Pavel Năstase, ministrul Educație. Am început să-i verific opera domnului Năstase și la primul articol pe care am vrut să-l caut am descoperit că fusese deja declarat plagiat de către cei de la România Curată-dovezile sunt în link-ul de mai jos. Acum sper că înțelege toată lumea de ce domnul Năstase susținea ieri că plagiatorii ar trebui să fie anchetați de către universități și de ce își dorește o schimbare a legislației. Îl va verifică vreodată corect Academia de Studii Economice, acolo unde a fost rector și mai apoi președintele Senatului, pe Pavel Năstase, de exemplu?  Și că tot veni vorba, abia aștept verdictul Universității de Vest din Timișoara în cazul rectorului plagiator Marilen Pirtea pentru a vedea cât de dispuse sunt unele universități să-și curețe impostura ”

Textul analizat poate fi citit pe www.romaniacurata.ro. 

Eu tot mai sper că există în țara asta oameni care au doctorate „pe bune”, oameni care scriu articole fiindcă ei sunt niște cercetători „pe bune”, oameni care au idei „pe bune”, oameni care nu falsifică nimic pentru a se da drept ceea ce nu sunt „pe bune”, și tot așa dar…pe bune. Și mai sper ca d-nul Pavel Năstase să ne spună clar și răspicat dacă e sau nu plagiat articolul, ca să știm de azi, nu peste 3-4 ani că educația s-a ales cu un ministru incorect.

OMENCS 5893

Ministrul educației a semnat ordinul referitor la teme.

Poate vă imaginați că ceea ce am scris mai sus nu e un titlu. Vă imaginați  bine: nu e. E un ordin. Un ordin de ministru al învățământului care zice, negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă.

OMENCS 5893 în format .pdf

https://www.edu.ro/sites/default/files/OMENCS%205893%20teme.pdf

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”.

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: „Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici?

Simulare și cârpeală

Ca în fiecare an, de vreo câțiva ani încoace, se dau simulări. Se simulează, adică, ce ar face sau ce ar trebui să facă elevii, puși în situația de examen. Pentru asta se cheltuie bani, timp și nervi. Bani, timp și nervi ai tuturor: elevi, părinți, profesori, inspectori, etc., „cheltuială” cam fără nici un folos, fiindcă, aflăm după simulări, că părinții sunt nemulțumiți, că elevilor aproape nu le-a păsat de simulare, că profesorii constată, a mia oară, slaba pregătire a elevilor, că inspectorii țin ședințe cu directorii de școli despre cum să înceapă pregătirea suplimentară neplătită, în timp ce ministrul e OPTIMIST: „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări” , a declarat d-nul ministru Remus Pricopie și a completat „deși şapte din zece elevi au obţinut note sub 5 la simularea evaluării naţionale, nu trebuie să fie luate decizii pripite.”

Eu nu înțeleg deloc, dar deloc, optimismul ministrului a cărui treabă nu este aceea de a fi optimist, ci de a găsi soluții pragmatice pentru un învățământ aflat în derivă și în  care elevii, cei mai mulți după cum s-a văzut și de această dată ( 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la limba română şi 30,4 la sută la matematică), nu sunt deloc interesați de învățătură.

Simulările evaluării naționale (și ale bacalaureatului ) din fiecare an demonstrează o realitate cruntă pe care nimeni nu o analizează la justa valoare.

• Pe de o parte există elevii care nu au reușit să treacă de nota 4,99 obținând note între 1 și 4,99, note pe care nimeni nu e dispus să le contabilizeze, fiindcă abia atunci s-ar vedea (tot statistic și procentual)  numărul elevilor de clasa a VIII  – a care nu cunosc noțiuni elementare de limba română și matematică.
• Pe de altă parte sunt elevii care au obținut acel 5, demonstrând ministrului că „se poate”. Rămâne de văzut dacă acest 5 reflectă într-adevăr o serie de competențe minime la limba română și matematică, fiindcă, de multe ori, 5 este o notă subiectivă, o demonstrează chiar studii făcute de-a lungul timpului. Și 4,99 este o notă suficient de subiectivă ca să ne pună pe gânduri.
• Elevii care se încadrează în segmentul notelor de la 6 la 10 rămâne astfel extrem de mic. Sigur că nu am o statistică, dar cât de mare poate fi procentul celor cu 8, de exemplu? Aceste statistici nu sunt date publicității (poate nici nu le face nimeni de frică, dar mă îndoiesc) fiindcă ar îngrijora foarte tare pe toată lumea dacă s-ar afla că elevii învață 8 ani de zile și la final nu pot face față unui examen cu probe de dificultate medie sau ușoară.

În altă ordine de idei, personal, cred că simulările testează nivelul de pregătire al elevilor la un grad mai mare de dificultate și, dacă se constată că elevii nu fac față, examenul va avea probe cu grad redus de dificultate (vezi simulare și examen în 2013). Așa încât, după examenul real, toată lumea este mulțumită: părinții, elevii, profesorii, inspectorii, statisticile (!?) și ministrul fiindcă a avut dreptate când a recomandat ore suplimentare de pregătire. Neplătite. Cârpeala a funcționat deși ea se numește „a-ți fura singur căciula”.

P.S. Ministrul Educaţiei a avut o videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari şi i-a rugat să înceapă discuţiile cu directorii de şcoli, anunță toate site – urile de știri. Discuții despre ce?

Cât de greu e să fii… sindicat?

Răspunsul? E foarte ușor. Aduni niște membri, dai un nume, faci o înregistrare și gata! După asta faci…valuri și hârtii. Eventual mai compătimești cu profesorii, fiindcă despre sindicatul lor vorbim, pe la posturile TV care te solicită, mai dai câteva bilete de tratament și restul , 99%, comunicate pe hârtie. S-a rezolvat! Avem sindicat.

Am uitat esențialul: fondurile din cotizații nu trebuie să lipsească. Altfel din ce să se „rezolve” problemele curente?

Iată mai jos modelul perfect de luptă sindicală.

Solicitarile membrilor de sindicat afiliati FSLI

Partea finală a documentului cu solicitările cuprinde un fel de ultimatum:

Declanșarea „procedurilor” precede întotdeauna declanșarea protestelor pentru că, dacă procedurile durează suficient de mult, protestele ulterioare intră în derizoriu.

Păi cum de nu s-a așezat sindicatul la masa tratativelor, cu ministrul, așa cum promitea (ministrul) prin luna aprilie și cum scriam că nu se va întâmpla? „Deschideți larg toate ușile…”  De ce nu s-a respectat „calendarul” consultărilor cu ministrul/ministerul ca sindicatul să nu mai „dea” acum un ultimatum?  Din document reiese că guvernul trebuie să manifeste expres intenția nu să ia și vreo măsură. Cu cine s-a consultat sindicatul ca să demareze procedurile de protest?

Care sunt acțiunile de protest în timp ce iarna se instalează în țară? Mitinguri în frig și ploaie? Greve japoneze în care nu crede nimeni? Proteste în fața primăriilor din care primarii nu ies și în care profesorii nu intră? Înmânarea de petiții la guvern și Parlament care se pierd imediat, aruncate, probabil, la primul coș de gunoi?

Între timp mai trece o iarnă, o primăvară și ministrul se arată din nou dispus să se așeze la masa rotundă cu sindicatul/sindicatele pentru că, nu-i așa?, dă bine la imagine și se apropie sfârșitul guvernării în care „n-am reușit să facem mai nimic pentru învățământ, dar ne-am străduit foarte tare”. Cam asta cred că va declara ministrul la finalul celor 4 ani de mandat dacă totul merge „bine” și nu este înlocuit din funcție cu altcineva care să aibă o altă strategie de reformă.

Și sindicatele vor face o analiză a tuturor acțiunilor desfășurate în cei 4 ani și vor ajunge la concluzia că „doar atât s-a putut”.

PS. Ce spune ministrul acum: „Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România.” O listuță scurtă și la obiect. Nu știm care e listuța sindicatului.

Nerușinare poleită în vorbe. Doar vorbe.

Sub titlul „Remus Pricopie, veşti bune pentru toţi profesorii” pe realitatea.net apare un articol din care numai vești bune nu aflăm.

Iată articolul:

„Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că s-au efectuat mai multe simulări legate de creșterea salariilor și nu este exclus ca în viitorul apropiat acest lucru să devină realitate.

Aflat la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice, Pricopie a declarat că salariile din învățământ nu vor scădea, ba dimpotrivă.

“Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie, potrivit EVZ.ro. 

Uitasem să vă spun că site-ul realitatea nu a făcut altceva decât să citeze „Evenimentul zilei”. Probabil nu are la îndemână agenții de presă și nici reporteri specializați, așa că citează de pe unde apucă.

Citind așa – zisul articol n-am remarcat, practic, nici o veste bună pentru profesori fiindcă, după ce ne informează că „salariile nu vor scădea, ba dimpotrivă” d-nul ministru, preocupat de evitarea discrepanțelor ne ajută să ne facem o idee despre salariul unei educatoare debutante: 560 lei. O oroare! De ce ar mai veni debutanta aceea la serviciu? Ce s-o motiveze? Ce să facă cu mărunțișul acesta?

Pe de altă parte, după ani și ani de muncă, o educatoare cu vechime în profesie ajunge să câștige „fabuloasa” sumă de 900 lei. Să ne imaginăm că are 2 copii și un soț care muncește tot în învățământ, că a făcut multe cursuri și și-a dat gradele didactice. Oare pe ea ce-o motivează să mai vină zilnic la serviciu? Trăiește doar cu pasiunea profesională? Este „îndrăgostită” de învățământul românesc și  n-o mai interesează banii? Face voluntariat?

Probabil că vestea bună este aceea că salariile din învățământ nu se vor mări pentru debutanți ca să nu-i ajungă pe cei cu vechime, pe principiul „să moară și capra vecinului”. Vestea proastă este aceea că vechimea oricum nu e plătită bine dar, doar ea e plătită. Vestea și mai proastă este aceea că nu se plătește gradul de profesionalism al cadrelor didactice, calitatea actului didactic sau orice ține de inovație, experiență profesională, etc. Nu. Fiecare tranșă de salariu se adaugă doar în funcție de vechime. Se mai „dă” câte ceva și atunci când profesorul obține vreun grad didactic. Și cam atât. În rest nu se plătește nimic și profesorii trăiesc doar cu niște salarii atât de mici că ar putea fi numite ajutor de șomaj.

Și, ca de obicei în învățământ, se fac muuuulte simulări. Acum se simulează salariiile. Până acum se simulau doar examenele. În curând profesorii vor simula doar că muncesc iar ministerul va simula niște ștate de plată. Ori totul o fi doar o simulare?

http://www.realitatea.net/remus-pricopie-vesti-bune-pentru-toti-profesorii_1287237.html

5 octombrie 2013 – World Teachers’ Day

Afișul dedicat Zilei Mondiale a Educatorilor din acest an.

„A call for teachers!”

…este sloganul de Ziua Mondială a Profesorilor/Educatorilor din acest an care se celebrează astăzi, 5 octombrie 2013. Multe manifestări dedicate acestei zile au avut loc chiar de ieri, incluzând un eveniment care s-a desfășurat la sediul UNESCO din Paris.

Ziua de 5 octombrie se sărbătoreşte în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day” în limba engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants” în limba franceză.[1]

UNESCO încearcă în fiecare an să atragă atenția asupra învățământului mondial care se confruntă cu numeroase probleme și lipsuri. În acest an temele principale ale dezbaterii sunt: lipsa profesorilor dar și profesori mai bine pregătiți prin participarea la cursuri de perfecționare; o mai bună calitate a educației dar și pe rolul profesorilor în a dezvolta elevilor lor acele abilități care să-i facă în viitor cetățeni responsabili, capabili să se implice în problemele comunităților lor și să contribuie la provocările globale.

Pe site-ul dedicat există posibilitatea  ca, cei care celebrează această zi, să marcheze evenimentul, alcătuind astfel o hartă a acestora la nivel global: http://www.worldteachersday.org/

Tututor educatorilor din România și chiar de pe mapamond, le urez să aibă parte de condiții mult mai bune de muncă, de materiale didactice moderne, de școli luminoase, curate și primitoare (cu utilități și, în România, cu autorizații sanitare), de o răsplată materială pe măsura muncii lor, de acces la cursuri de perfecționare reale, utile și  gratuit oferite de guvernul/guvernele interesate de soarta copiilor noștri. Locurile de muncă din învățământ să devină atractive, nu numai prin salarizare, ci și prin tot ceea ce ar putea oferi celor ce lucrează acolo: satisfacția unei munci pe care ei, educatorii, s-o facă cu pasiune fiindcă asta doresc și nu din obligație sau fiindcă nu-și găsesc în altă parte un loc de muncă pe măsura pregătirii lor.

În spiritul zilei din acest an nu trebuie să uităm (cu toții) de calitatea actului educațional, care trebuie să fie de excepție fiindcă, la final, ceea ce copilul învață „azi” va avea, sau nu, o influență în comunitatea în care va trăi „mâine”. Copiii sunt beneficiarii de azi, noi, comunitățile/cetățenii, vom fi beneficiarii de mâine.

Acest blog vă urează…

   La mulți ani de Ziua Mondială a Profesorilor!     

           Happy World Teachers’ Day!

---

[1] Am mai amintit despre confuzia, voită sau nu, de prin mass – media românească (sau a inspectoratelor școlare, minister chiar) de a trata această zi ca pe Ziua Mondială a Educației și nu Ziua Mondială a Educatorulor/Profesorilor. Este o distincție importantă care trebuie făcută, pentru că sistemele de învățământ din orice loc de pe glob nu ar exista fără truda celor care, zi de zi, îi învață pe copiii planetei. De ei depinde viitorul lumii și, cu toate acestea, în cele mai multe țări, munca lor nu este recunoscută, apreciată sau remunerată corespunzător.

Pleonasmul lui Băsescu

„Multe valori lipsesc sistemului de educație. Prima si cea mai importanta este  eficienta. Foarte multi absolventi, in mod deosebit de invatamant tehnic, au nevoie de cu totul altceva decat ce au invatat in facultate. Cursurile sunt extrem de vechi, neaduse la zi. Se citeste foarte putin la nivelul dascalilor. Al doilea lucru fundamental gresit este lipsa de exigenta in sistemul de educatie romanesc. In goana de a obtine studenti peste numarul de locuri pe care il au, au coborat nivelul de exigenta la admitere dincolo de orice limita admisibila. Un alt lucru care ne lipseste este moralitatea. Exista coruptie foarte multa: de la scoala generala la liceu si pe urma la universitate„, a spus Președintele la o întâlnire cu fanii săi.

Nu prea înțeleg noțiunea de „fan” în legătură cu Președintele dar să trecem peste acest amănunt. Mă voi lămuri probabil când voi vedea vreun „fan” leșinând la  „spectacolele” televizate ale domniei-sale.

Trebuie să spun că, în mare parte, președintele are dreptate. Cu toate acestea, tot ceea ce a declarat  se poate încadra perefect la categoria lingvistică: pleonasm. Cu toții știm că epitetele de mai sus se pot aplica sistemului (nu era nevoie de nici o repetiție), dar președintele uită că la fel de bine ar putea să declare: „sistemul acesta sunt eu”. De vreo 8 ani de zile îl patronează cu un succes nesperat făcând doar… valuri din când în când.

Sistemul de învățământ a fost lăsat intenționat în această stare de 23 de ani pentru ca o populație (și nu un popor) să poată fi ușor manipulată. În timp ce vârfurile puterii de orice  culoare   politică furau tot ce se putea fura, profesorii aflau că nu există bani de salarii  decente  pentru  ei.  În timp ce nimeni nu-i judeca pe cei care și-au construit vile și palate din banii de la buget, școlile aflau că nu există bani de …lemne, gaze, instalații sanitare, burse, abonamente pentru elevi….de nimic.

Din când  în când mai venea și câte un politician analfabet și-și dădea cu presupusul că nu avem nevoie de învățămând dacă găsești totul pe Google sau se dădea exemplu de cum ar trebui să înveți ca să ajungi sus de tot. Poate președinte?

Ce-i drept că la asta a contribuit mult și lipsa de reacție a sistemului dar și multele sindicate ale învățământului care acum, de exemplu, se „inflamează” doar pe internet: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ trage un semnal de alarmă în ceea ce privește problemele din sistemul de învățământ! sau  de Ziua învățătorului dând comunicate în urma vreunei comisii paritare.

Concluzia e una singură: reforma sistemului de învățământ ar trebui începută cu…președintele pentru că, dacă nu ai exemple de excepție, de ce să mai vorbești? Fapte, nu vorbe.

P.S. Și ce dacă trage Federația un semnal de alarmă? Se alarmează cineva? Există măcar vreo măsură luată? Nu doarme noaptea ministrul din pricina asta? S-a întrunit guvernul în ședință de urgență? NU. Ministrul a cerut profesorilor, după 4 ore de dezbateri, inutile,  un singur lucru: RĂBDARE. Și să mai zică cineva că  ministrul nu are soluții pentru învățământ ! Cred că trebuie să-i trimitem o scrisoare președintelui cu rezultatul discuțiilor pleonastice.

Deschideți larg toate ușile pe care le găsiți…

…vine dialogul, vin consultările, ne așezăm la masa rotundă, negociem. Oare?

De curând, ministrul educației în permanentă schimbare, Remus Pricopie, declara cu hotărâre că „este deschis oricărui dialog cu sindicatele şi că va stabili împreună cu liderii cadrelor didactice calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”. Asta se întâmpla în contextul în care sindicatele (care or mai acelea (?) fiindcă eu n-am mai auzit de sindicat cam din momentul în care cotizația a trecut din nou pe statul de plată al salariului) din învățământ au pus problema salariilor cadrelor didactice prin vreo discuție pe la televizor. Era vorba de sindicatul „Spiru Haret”.

 

Ca să pară deschis dialogului d-nul Pricopie s-a declarat imediat în favoarea…oricăror discuții. De acum porțile, ușile și orice intrări (sau ieșiri) sunt total deschise. Să intre cine vrea, să discute ce vrea, să stabilească ce se va face, să, să, să…

O clipă! nu dați năvală fiindcă, citez din R. Pricopie: „Am spus, încă de la preluarea mandatului, că vom avea un continuu dialog cu toţi actorii din sistem, în elaborarea strategiilor din educaţie. În acest sens, am stabilit parteneriate cu sindicatele, cu asociaţia de părinţi, cu organizaţiile studenţeşti, cu cele ale elevilor, iar lista rămâne deschisă. Vom stabili cu sindicatele calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”, adică nu putem să ne grăbim, nu-i așa? Să ne facem bine treaba.

Întrucât suntem în faza „vom stabili” bănuiesc că prima întâlnire ar putea să fie prin…mai, fiindcă până atunci avem treabă: simulări, ghidul candidatului, vacanță de Paști+1 Mai, etc. După stabilirea calendarului și agendei discuțiilor vine luna iunie când, nu-i așa, ne pregătim de încheierea anului școlar. Cine are timp de întrevenderi?

Încheierea anului școlar deschide sesiunea de examene. Lideri sindicali sau ministru și alți secretari de stat de pe acolo vor avea timp să urmeze agenda (încă nerealizată)? Și apoi vine vacanța (binemeritată) de vară în care profesorii se vor duce în concediu prin sindicatele care mai au/dau bilete ieftine (sau nu) și corpul ministerial va pleca în alte țări  pentru un concediu …de vis.

Și vine din nou toamna. Un nou an școlar. Agenda și dialogul rezistă. Nu s-a luat nici o hotărâre dar putem să mai dăm (guvernul propune) vreo indexare, așa să aibă și profesorii cu ce-și duce zilele. …și mai vorbim.

Între timp Marius Nistor zice apăsat: „Nu cerem majorări salariale începând de mâine” dar „vrem să stabilim de comun acord un plan de acţiune pentru anii următori” și cred că se referea la tot mandatul de 4 ani al guvernării USL-iste.
Optimiști cum îi știm, reprezentanții sindicatelor vor un proiect de lege privind salarizarea personalului din educaţie  care ar trebui elaborat „de urgenţă” (nu știm ce protocoale are urgența când e vorba de învățământ), astfel încât în iulie să fie trimis în Parlament.
PS. „Personalul din educaţie a rămas în treimea inferioară a grilei de salarizare” – declară „Spiru Haret” – sindicatul.