Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul al II -lea

Deși este doar un scurt episod dintr-un cunoscut serial românesc de comedie („Las Fierbinți”), fragmentul ilustrează foarte realist și fără nici un fel de zâmbet, realitatea cruntă existentă în învățământul românesc, reformat și parareformat de zecile de miniștri și partide, dar și distanța enormă care îl separă de alte țări chiar din fostul bloc comunist nu numai din Finlanda.

Fragmentul este preluat de pe pagina de Facebook a serialului. În rest…„No comment”!

„Nu sunt bani, nu sunt bani, nu sunt bani!”

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLasFierbintiRomania%2Fvideos%2F1013723295373258%2F&show_text=0&width=560

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Cât de greu e să fii… sindicat?

Răspunsul? E foarte ușor. Aduni niște membri, dai un nume, faci o înregistrare și gata! După asta faci…valuri și hârtii. Eventual mai compătimești cu profesorii, fiindcă despre sindicatul lor vorbim, pe la posturile TV care te solicită, mai dai câteva bilete de tratament și restul , 99%, comunicate pe hârtie. S-a rezolvat! Avem sindicat.

Am uitat esențialul: fondurile din cotizații nu trebuie să lipsească. Altfel din ce să se „rezolve” problemele curente?

Iată mai jos modelul perfect de luptă sindicală.

Solicitarile membrilor de sindicat afiliati FSLI

Partea finală a documentului cu solicitările cuprinde un fel de ultimatum:

Declanșarea „procedurilor” precede întotdeauna declanșarea protestelor pentru că, dacă procedurile durează suficient de mult, protestele ulterioare intră în derizoriu.

Păi cum de nu s-a așezat sindicatul la masa tratativelor, cu ministrul, așa cum promitea (ministrul) prin luna aprilie și cum scriam că nu se va întâmpla? „Deschideți larg toate ușile…”  De ce nu s-a respectat „calendarul” consultărilor cu ministrul/ministerul ca sindicatul să nu mai „dea” acum un ultimatum?  Din document reiese că guvernul trebuie să manifeste expres intenția nu să ia și vreo măsură. Cu cine s-a consultat sindicatul ca să demareze procedurile de protest?

Care sunt acțiunile de protest în timp ce iarna se instalează în țară? Mitinguri în frig și ploaie? Greve japoneze în care nu crede nimeni? Proteste în fața primăriilor din care primarii nu ies și în care profesorii nu intră? Înmânarea de petiții la guvern și Parlament care se pierd imediat, aruncate, probabil, la primul coș de gunoi?

Între timp mai trece o iarnă, o primăvară și ministrul se arată din nou dispus să se așeze la masa rotundă cu sindicatul/sindicatele pentru că, nu-i așa?, dă bine la imagine și se apropie sfârșitul guvernării în care „n-am reușit să facem mai nimic pentru învățământ, dar ne-am străduit foarte tare”. Cam asta cred că va declara ministrul la finalul celor 4 ani de mandat dacă totul merge „bine” și nu este înlocuit din funcție cu altcineva care să aibă o altă strategie de reformă.

Și sindicatele vor face o analiză a tuturor acțiunilor desfășurate în cei 4 ani și vor ajunge la concluzia că „doar atât s-a putut”.

PS. Ce spune ministrul acum: „Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România.” O listuță scurtă și la obiect. Nu știm care e listuța sindicatului.

Fraudă continuă și șpagă în învățământ…

Citesc cu stupoare, aproape în fiecare zi, noi vești de pe „frontul” învățământului românesc. Ultima știre ne informează, alb și sec, cum s-a făcut de învățământul ialomițean s-a transformat în mafie de Bac, în frunte cu inspectorul general, Otilia Dumitru. 96 de oameni (profesori, părinți și elevi) sunt cercetați (de DNA) în această problemă mafiotă. Poate n-ar fi un capăt de țară fiindcă, nu-i așa?, justiția trebuie să-și spună cuvântul dar, mă întreb:

• cine va intra la catedră după terminarea cercetărilor, în toamna anului viitor?
• câți dintre cei acuzați vor mai fi la catedră anul viitor?
• câți dintre ei, dintre profesori, au copii care, la rândul lor, au învățat că așa se „promovează” Bac-ul?
• mai pot fi ei numiți profesori?
• cu cine vor fi ei înlocuiți? Cu cei care iau examenele (grade, titularizare) copiind la rândul lor?
• cum arată profilul moral al copiilor deja „educați” de cei care au organizat rețeaua de șpagă la Bac? Ce i-au învățat? Ce le-au spus la ore? Cum au trecut clasa?
• ce fel de părinte își dorește ca propriul copil să obțină note de trecere la Bac nu prin propriile cunoștințe ci prin faimoasa deja „ȘPAGĂ”
• câți dintre copiii care au promovat astfel Bac-ul vor deveni studenții și absolvenții de facultăți de mâine?
• de ce să mai învețe ceilalți elevi?
• …las multe locuri libere pentru alte întrebări care, sper, nu se vor dovedi retorice…și cineva va lua acele măsuri care să departă „grâul” de „neghină”

Reforma reformelor pe placul miniștrilor

Pe fondul crizei care continuă în toată Europa dar și al austerității care se mai „înmoaie” fiindcă n-a dat roadele așteptate de politicieni, în România apare, neanunțată și nedezbătută, o nouă reformă a învățământului. Cum ar fi putut noul ministru să lase să treacă pe lângă el așa o oportunitate? Ce învățământ am mai avea dacă un ministru ar „dormi în front”?

Întrucât nu-mi amintesc ca în campania electorală a USL-ului să se fi vorbit despre învățământul românesc reformat în viitorii 4 ani, înseamnă că acum ne aflăm în fața reformei neanunțate. Cum locul de unde poți afla informații noi despre învățământ nu e nicidecum site-ul Ministerului Educației și Învățământului sau vreun site asociat, aflăm veștile din interviurile date de ministru pe unde e invitat, respectiv la Pro TV, la emisiunea  „După 20 de ani”.

Așa că, doar cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, ministrul Pricopie ne anunță scurt că din anul școlar 2013 – 2014 s-a terminat cu statul degeaba prin școli fiindcă elevii vor fi verificați la finalul a câte doi ani de studiu: la finalul claselor a II –a, a IV-a, a VI-a și a VIII –a. Și asta doar în interesul elevilor ca să nu mai fie surprinși de examenul de la finalul clasei a VIII –a. Deși domnia –sa constată că elevii sunt tot mai slab pregătiți nu propune luarea în considerare a acestor examene ci doar …examinarea de dragul examinării, adică aceste evaluări nu vor conta pentru nota elevului. Sau cel puțin nu vor conta deocamdată, ca să nu se sperie părinții și elevii și să protesteze la atâtea evaluări (presupun).

Ceea ce nu ne spune ministrul este că s-ar putea să conteze pentru „nota profesorului”. Dacă se va constata, anual, că rezultatele elevilor sunt slabe, foarte slabe sau „atât de slabe”, de ce nu s-ar recurge în viitor la penalizări salariale?

În rest numai de bine….

• clasa pregătitoare rămâne acolo unde e;
• abecedarul va fi împărțit în două, nu se știe de ce sau pe ce principii;
• simulările se vor organiza la nivel național, asta însemnând că se vor da, de fapt, mai multe examene de evaluare națională și de bacalaureat într-un an fiindcă simulările se vor face exact în aceleaşi condiţii în care au loc şi examenele naţionale. Probabil că experiențele triste și neplăcute de până acum, în care unele inspectorate școlare s-au trezit făcând subiecte pentru evaluarea națională cu grad de dificultate de tip olimpiadă, l-au adus pe ministru cu picioarele pe pământ.
• manualele vor avea și format digital, dar numai pe site-ul ministerului;
• elevii vor face mai mult sport fiindcă s-a constatat că nu fac mișcare și se scutesc cu miile de la aceste ore (aproape 50%), așa, pur și simplu. Nimic nu spune ministrul însă de baremele stabilite de ani de zile pentru probele pe care elevii le dau și care, scriam și într-un articol anterior, sunt de-a dreptul draconice.

• doar cu câteva zile înainte ministrul făcuse un program „special” de mișcare elevilor într-o altă intervenție: la începutul anului școlar viitor vor avea o zi în care toți vor face mișcare și în Școala altfel vor avea două zile dedicate sportului și mișcării. Și nu va conta dacă elevul e scutit sau nu, normal sau având dizabilități.

profesorii se vor pregăti în continuare, mai ales cei de la clasele pregătitoare și, probabil (presupun), tot „nepregătiți” vor fi dacă în fiecare an se face o nouă reformă a învățământului;

Fiind atât de hotărât să reformeze învățământul din România, noul ministru a dat publicității și noua curriculă pentru învățământul primar.

Planul Cadru final pentru invatamantul primar

Viitorul sună bine! Probabil vom avea parte de astfel de anunțuri lunar ca să ne obișnuim cu …reforma.

Aberația care „îndreaptă” o aberație

Cu nervii întinși la maxim, învățătorii și educatorii așteaptă ca ministrul învățământului sau guvernul Ponta să rezolve aberația OUG 92 /2012 care, culmea!, voia să îndrepte la rândul ei o așa-zisă altă aberație.

După ce tuturor categoriilor amintite mai sus li s-au dat speranțe că-și vor putea echivala studiile prin depunerea unor dosare în care să apară toate cursurile de perfecționare pe care le-au făcut, peste noapte s-au trezit fără loc de muncă. Sigur că poate părea aberant, dar 6 ani nu sunt mulți iar atunci când îți este amenințat locul de muncă ai tendința să nu mai stai pe gânduri să să te repezi la facultate. Cum nimeni nu prea are chef de examene de admitere (și nici nu pot urma cursurile de zi) cei mai mulți se vor înghesui la facultățile particulare cu taxe (mari și grase în euro deși învățământul e plătit în niște lei leșinați) fiindcă le trebuie doar diploma.

Cum toate facultățile rămăseseră fără mușterii după ultimele 2 examene de bacalaureat dezastruoase cine se putea gândi la umplerea sălilor cu studenți? Cineva care avea interes. Și s-a găsit repede d-na Abramburescu să facă ceea ce n-a reușit în penutlimul mandat.

Așa că în loc să avem educatori și învățători preocupați de educarea și instruirea elevilor din sistemul de învățământ vom avea educatori și învățători preocupați de taxele mari, de sesiunile de examene, de ieșirea mai devreme la pensie ca să nu ajungă fără loc de muncă. Vom avea muuuulte cadre didactice care vor lipsi de la școală ca să facă altă școală, care-și vor lua concediu ca să treacă examenele fiindcă nu toți mai pot învăța în ritm alert ocupându-se de școală, de familie și de examene.

Rezultatul la finalul celor 6 ani va fi, după părerea mea, NUL.

Educatorii și învățătorii actuali, cu deja destul de multă experiență, își vor adăuga (probabil fără mândrie) o diplomă la dosar. Și cam atât. Elevii pe care-i vor îndruma pe parcursul studiilor lor nu vor avea vreun beneficiu fiindcă frecvent „d-na învățătoare” sau „d-na educatoare” … „a lipsit azi. E la facultate” va transmite copilul părinților săi. După trecerea celor 6 ani  mulți alți  învățători și educatori  care au terminat facultatea vor trebui să iasă la pensie fiindcă este vârsta.

Și uite – așa aberațiile se vor ține lanț punând pe butuci ce mai rămăsese bun din învățământul românesc: învățătorii și educatorii cu o solidă educație pedagogică făcută în liceele pedagogice, în vremurile în care școala era școală și nu bătaia de joc a politicienilor.

Despre cum ne păcălește d-na Andronescu cu aberația care dorește îndreptarea altei aberații puteți citi în articolul de mai jos.

 

Ponta și Cati Andronescu joacă alba-neagra cu banii învățătorilor și educatorilor
Curentul – duminică, 20 ianuarie 2013

© Curentul

Update:

În cursul zilei de ieri s-a ajuns la un acord între minister și sindicatele din învățământ, acord care pare să îndrepte aberațiile.  Sperăm.

Acordul semnat între minister și sindicate (click pe nume!)

Cercul mare și vicios al învățământului românesc

Scriam  nu demult că bacalaureatul olimpicilor anunța cu litere negre dezastrul de la bacalaureatul  obișnuit. Din păcate tot ce am scris acolo s-a adeverit și constat cu stupoare că adoptăm stilul  să ne „dăm după pom” în loc să analizăm clar situația după acest dezastru.

Toată lumea, în frunte cu actualul ministru, bate toba cât e ziua de mare că se va face și se va drege, se vor lua măsuri că liceele „rușinii” vor fi monitorizate, analizate, incluse în programe și mai știu eu ce. În realitate totul nu-i decât …apă de ploaie.

N-am să încep cu situația dezastrului de la bacalaureat fiindcă celor din afara sistemului de învățământ poate le-ar fi greu să înțeleagă. Am să încep cu o situație de acum  vreo 3 – 4 ani ivită în școala mea.

Într-un septembrie a venit la post o tânără profesoară de desen foarte activă și interesată de profesia ei. Ca orice plastician avea și alte preocupări în afara școlii: picta, realiza colaje, felicitări, etc. Începuse chiar să-i îndrume pe elevi în această direcție și avem și acum lucrările realizate de ei într-o expoziție. Totul bine și frumos până când profesoara a primit primul ei salariu și primul fluturaș de salariu. Mi-amintesc că a venit în cancelarie și ne-a întrebat dacă nu cumva secretara greșise calculele. Răspunsul a fost promt: nu. Noi, ceilalți, nici nu înțelegeam prea bine de ce ne întreabă asta. Replica  ei, încă stupefiată de situație, a fost că nu poate fi adevărată suma de 700 de lei pentru o lună de muncă. Atât era salariul de debutant cu care pleca în mână acasă profesoara noastră. Culmea că, dacă priveai fluturașul, suma brută era grotesc de mare: ajungea pe la vreo 1500 de lei. Din brutul acesta se scădeau toate dările și rămânea cu cei 700 de lei. Nu și-a revenit timp de câteva zile din starea de șoc în care a intrat citind și răscitind fluturașul de salariu și încercând să facă calcule de supraviețuire, că de altceva nu putea fi vorba.

Și acum să revenim la bacalaureat. E aceeași situație ca și la evaluarea națională dar pe aceea nimeni nu o vede, fiindcă nimeni nu e interesat să o „vadă”. Miza bacalaureatului e enormă fiindcă acești copii, pe care-i creștem să devină oameni care să-și ia soarta în mâini, se dovedesc chiar din momentul în care ar trebui să-și facă planuri de viitor, de carieră…nimic. Să fim foarte bine înțeleși: nu e cazul să vedem vinovatul. Nu ne ajută cu nimic dacă facem acuzații, luăm măsuri reparatorii, medităm copiii o lună de zile, schimbăm directorii sau ne lamentăm de zor prin ziare și pe la televiziuni.

Trebuie să vedem realitatea și să înțelegem esența fenomenului. Corpul profesoral e total dezamăgit de situația școlii. Nu știu de ce toată lumea care vorbește pe la televiziuni (bine că a tăcut d-na Tatoiu!) ține morțiș să arate că profesorii ar trebui să muncească oricum, ba chiar și gratis.Cine mai face asta în România și de ce-ar face-o?  Nu scot din calcul aici profesorii cu rezultate slabe (cum vedem în fiecare an la titularizări sau la alte examene) fiindcă acelor profesori STATUL român le-a dat dreptul să profeseze atunci când ei au obținut o diplomă și le dă în continuare dreptul să profeseze atunci când îi cheamă la catedră an de an fiindcă nu are alți profesori (excelenți sau excepționali) pe care să – i așeze acolo și ei să predea. Între noi fie vorba în „mercurialul” MECTS  nu e nici o diferență  de salariu între un profesor excelent și unul slab. Și atunci?

Dacă într-un domeniu ai nevoie de oameni ca să-l faci să funcționeze primul lucru de bun simț pe care l-ar face cineva ar fi să aibă grijă de oamenii care să ducă la performanță sistemul în care vor lucra. Pentru asta ce faci? Le dai salarii cu care nu pot nici măcar să supraviețuiască? Le promiți marea cu sarea după ce vor munci vreo 10 ani gratis? 

În învățământ situația se prezintă cam așa: dacă nu ai nici un profesor la o disciplină de învățământ te mulțumești cu profesorul pe care îl găsești și care are dreptul să predea. Dacă nu te mulțumești cu acesta din urmă nu poți decât să apelezi la cei pe care îi ai, să-i plătești mizerabil (adică plata cu ora) și să ai pretenția ca profesorul care are 26-28 de ore să predea la fel de bine ca atunci când avea 18 ore. Ar mai fi și varianta profesorilor pensionari care nu degeaba au ieșit la  pensie. E o vârstă la care e nevoie să te odihnești.  Foarte mulți dintre ei acceptă să predea și chiar solicită ore dar efortul pe care îl depun pentru a se adapta timpurilor moderne e foarte mare și rezultatul rareori e cel scontat.

Așa se naște un fel de înverșunare care ia forma cercului vicios: profesorii sunt dezamăgiți de școală, de salarii, de părinți, de elevi, de tot. Părinții sunt dezamăgiți de școală, de profesori, de examene, faptul că proprii lor copii nu se aleg cu nimic în urma parcurgerii a 8 sau 12 ani de școală. Și elevii sunt la fel de dezamăgiți. Nu mai vor să depună eforturi pentru a învăța, nu doresc să obțină rezultate foarte bune fiindcă modelele lor nu sunt oamenii cu carte, ci VIP-urile promovate deșănțat de ziare și televiziuni: Daniela Crudu, Simona Senzual, eleva porno, Gigi Becali, Nichita și mai știu eu ce alte fețe. Ministerul educației e singurul care mi se pare doar suspect de aerian în această situație.

Școala nu are oameni, școala nu are regulamente, școala nu are finalități, școala nu e respectată, școala nu e privită ca o etapă importantă din viață, școala nu îi pune copilului în „bagaj” nimic din ceea ce el are nevoie la lungul drum care-l așteaptă ci doar îl informatizează masiv se miră că nu înțelege nimic. De ce nu face școala asta? Fiindcă politicul stă degeaba de 22 de ani și fiindcă nimeni n-a creat o lege clară și valabilă pentru 10-20-30 de ani în care părinți și copii, profesori și inspectori, angajatori și angajați să aibă încredere. Fiindcă profesorii sunt plătiți foarte prost, atât de prost încât copiii de bani gata își bat joc de ei. Atât de prost încât părinții îi jignesc și-i amenință. Atât de prost încât se întreabă probabil în fiecare zi „de ce să mă mai străduiesc?” Atât de prost încât părăsesc cu miile sistemul în fiecare septembrie iar președintele (sper plecat definitiv) îi trimite să facă alte munci. Parlamentarii s-au bătut ani de zile pentru propriile salarii și pensii, pentru proprii copii și nepoți, pentru legi inutile în ședințe sterile.

Generația din care fac parte a fost crescută și educată în alte timpuri și încă ministerul se mai poate baza pe ea. Vreo 4-5 ani. Din păcate sau din fericire, generația tânără nu e dispusă să accepte asta: adică un salariu de mizerie pe care statul ți-l dă și tu ar trebui să fii în culmea fericirii că ți-l dă. Tinerii nu se revoltă însă. Dacă s-ar revolta poate s-ar mișca ceva. Nu. Tinerii pleacă.

PS1 Profesoara de care vorbeam a părăsit învățământul chiar la finalul anului școlar după ce și-a mai temperat mult din entuziasmul cu care venise.

PS2 Vreau să- i spun președintelui că mi-am găsit și un al doilea job. Am însă o dilemă: când aș putea să mă duc la al doilea job, în timpul meu liber, e posibil să apară situații în care să trebuiască să fiu la școală deși n-am ore, fiindcă e consiliu profesoral, fiindcă trebuie să asist la examene, fiindcă trebuie să particip la un cerc, la o ședință, la consultații cu părinții care nu vin, etc. Cum să fac să împac cele 2 job-uri? Să-mi spună președintele (sper definitiv suspendat) !

Finanțarea cheltuielilor pentru examinarea medicală obligatorie periodică din învățământul preuniversitar de stat

Extras din Monitorul oficial 30.III. 2011

Sondaj

Forța educației

„Peste tot unde educația a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă” spunea cu vreo 2400 de ani în urmă Aristotel. Nu e nevoie neapărat să constatăm că Aristotel are dreptate, mai important ar fi să constatăm că spusele lui Aristotel se aplică perfect statului român actual. În 2008 România se confruntă, din cauza neglijării totale a sistemului educațional și a celui de învățământ, cu fenomene extreme și violente la acest nivel. Eu așa le consider.

Să începem cu tinerii care au reușit să depășească bariera învățământului „înțepenit” în proiect (ca să-l parafrazăm pe d-nul Liiceanu) și și-au dorit o carieră.

Au terminat o facultate și au ajuns pe faimoasa „piață a muncii”. Șansele  să se realizeze profesional dar și personal în România s-au dovedit a fi aproape nule. Și atunci au căutat rapid alternative. Cei care nu s-au temut de schimbări și adaptare, cei care au învățat din mers cum trebuie să muncești, cei care și-au cunoscut potențialul și capacitățile nu au stat pe gânduri.  Au plecat rapid în afara țării, acolo unde munca lor este recunoscută la justa ei valoare și, mai ales, plătită.

Ei au fost curajoșii și încă mai sunt. Mulți.

Ce face în acest timp statul român? Nimic. Toate statisticile spun că nu avem destulă  forță de muncă cu studii superioare, miniștrii se întrec în a spune că nu-i adevărat. Ne pleacă medicii transmite mass-media, ministrul sănătății  nu se îngrijorează. Nu avem profesori, ministrul  Adomniței spune povești. Și nu numai copiilor ci și cadrelor didactice, cetățenilor , Parlamentului, etc. Inginerii cu specializări în domeniul informatic se duc să facă bani în alte țări europene și în Statele Unite. Până și studenții, din ce în ce mai mulți, acced prin concurs la universități din străinătate care le plătesc studiile acolo. Și, în continuare, statul român nu face nimic.

Dacă ar fi numai cei cu studii superioare ne-am gândi că e ceva trecător. Dar, și mai îngrijorător mi s-a părut faptul că, oameni de 35-40-45 de ani (cu profesii din cele mai diverse) pleacă să muncească afară, în alte țări. De cele mai multe ori nici nu practică meseria sau profesia pe care o au.  Acești oameni sunt cei care la revoluția din 89 aveau 15-20-25 de ani. Ei erau educați de un alt regim, cel comunist. De ce pleacă? Răspunsuri ar fi multe dar unul cred trebuie să ne îngrijoreze. Pleacă pentru că au ajuns la jumătatea vieții și România nu le-a oferit nimic. Nu au o casă, nu au un serviciu, nu au alte mijloace de subzistență, au copii, trebuie să trăiască.

Deși exemplele ar putea continua am vrut doar să atrag atenția că citatul de mai sus e la fel de valabil acum ca și atunci.

Am pornit să scriu aceste rânduri de la un articol din ziarul „Gardianul” care descria cu lux de amănunte un viol. Trei tineri, polițiști de frontieră, au violat-o pe prietena unuia dintre ei timp de 5 ore.

Faptele tinerilor m-au înspăimântat și oripilat în același timp. Tineri, aflați la început de viață și carieră, n-au avut nici un fel de reținere în a abuza de prietena unuia dintre ei. La 21-22 de ani, deși lucrau în Poliția de frontieră, aveau gândire de infractori. Nu s-au gândit nici un moment la consecințele faptelor lor, ba chiar și-au făcut un plan diabolic bazat pe o mentalitate care în alte cazuri se aplică: fata nu va fi crezută findcă ei sunt polițiști. Din păcate pentru ei nu aveau vârsta și ceva grade în ierarhie fiindcă altfel ar fi stat lucrurile după cum bine am văzut în alte cazuri.

Acei tineri trecuseră printr-o școală,  finalizaseră niște studii prin care se angajaseră să apere societatea și de astfel de fapte. Cu toate acestea n-au stat prea mult pe gânduri când au hotărât  să abuzeze de tânăra respectivă. Din scenariu n-au lipsit nici bătaia și nici  amenințările,  fapte care ne duc cu gândul că nu era prima dată când acționau în acest fel. Și nu mă refer la vreo altă faptă blamabilă ci doar la anii petrecuți în școală și la violențele ce se întâmplă între elevi. Puține dintre acestea ajung să fie cunoscute și, și mai puține, pot fi pedepsite în vreun fel.

Nici măcar relația de prietenie pe care unul dintre polițiși o avea cu fata n-a contat ci, din contra, a dus la viol. Mai precis tânărul a văzut în fată o pradă ușoară, în loc să „vadă”(simtă?) acele sentimente deosebite, respectul pentru celălat, frumusețea unei relații, etc.  În fond, asta nu trebuie să ne mire pentru că, mulți dintre copiii și tineri actuali nu înțeleg sentimentul prieteniei în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu este vina lor. O societate care îți arată zilnic doar forța banului nu are cum să te învețe ce forță extraordinară se ascunde într-un sentiment atât de generos cum e prietenia.

A ajuns deci la 21-22 de ani, și în conduita lui nu erau acele valori și atitudini pe care le propun toate programele școlare de liceu.  Vorbe/cuvinte fără acoperire, scopuri ce nu pot fi duse la îndeplinire, un ideal educațional care nu funcționează și care e doar o frază în Legea învățământului.