Minister sub umbra plagiatului..

Plagiat_umbra.png

O fi sau nu o fi plagiat?

Adică ministerul, învățământului prin reprezentantul său de la vârf. Nici nu s-a așezat bine pe scaun ministrul Pavel Năstase că presa a și început să-i scormonească trecutul în aflarea unei biografii complete. Nu știu cât vom mai afla din biografia domniei-sale, dar am aflat deja că există suspiciuni de plagiat, și nu oricum ci fifty-fifty, exact la d-nul ministru. O jurnalistă foarte curioasă, Emilia Șercan, a scris deja pe facebook despre plagiatul lui Pavel Năstase. 

Emilia Șercan pe facebook :

„Primul plagiator al guvernului Sorin Grindeanu este Pavel Năstase, ministrul Educație. Am început să-i verific opera domnului Năstase și la primul articol pe care am vrut să-l caut am descoperit că fusese deja declarat plagiat de către cei de la România Curată-dovezile sunt în link-ul de mai jos. Acum sper că înțelege toată lumea de ce domnul Năstase susținea ieri că plagiatorii ar trebui să fie anchetați de către universități și de ce își dorește o schimbare a legislației. Îl va verifică vreodată corect Academia de Studii Economice, acolo unde a fost rector și mai apoi președintele Senatului, pe Pavel Năstase, de exemplu?  Și că tot veni vorba, abia aștept verdictul Universității de Vest din Timișoara în cazul rectorului plagiator Marilen Pirtea pentru a vedea cât de dispuse sunt unele universități să-și curețe impostura ”

Textul analizat poate fi citit pe www.romaniacurata.ro. 

Eu tot mai sper că există în țara asta oameni care au doctorate „pe bune”, oameni care scriu articole fiindcă ei sunt niște cercetători „pe bune”, oameni care au idei „pe bune”, oameni care nu falsifică nimic pentru a se da drept ceea ce nu sunt „pe bune”, și tot așa dar…pe bune. Și mai sper ca d-nul Pavel Năstase să ne spună clar și răspicat dacă e sau nu plagiat articolul, ca să știm de azi, nu peste 3-4 ani că educația s-a ales cu un ministru incorect.

Era de așteptat

image

Sub titlul de mai jos, realitatea.net  publica ieri, 5 februarie 2014, un articol prin care 5000 de cadre didactice din Galați anunță că nu mai vor să se implice în  programul ȘCOALA ALTFEL.  Profesorii nu mai vor „ŞCOALA ALTFEL”.

O astfel de reacție era de așteptat chiar de la începutul programului fiindcă activitățile pe care le presupune acest proiect nu pot fi realizate, oricât de multă bunăvoință ar avea profesorii și învățătorii, decât cu anumite fonduri și cu o serie de materiale pentru care trebuie BANI. Bani care nu au de unde să vină fiindcă STATUL e sărac, zice ministerul. Așa că se iau de la (ghici?) părinți și, fiindcă apar multe situații neprevăzute, de la profesori.

Problema necesarului de materiale nici măcar nu s-a pus la începuturile  „Școlii altfel”, ministerul și inspectoratele crezând că acestea vor fi, de la sine înțeles, suportate de cadre didactice și părinți. Și așa a și fost. În primul an nimeni nu a realizat ce înseamnă asta prinși de entuziasmul organizării unor altfel de activități în afară de clasicele, și de multe ori, plicticoasele, lecții.  Abia după teminarea săptămânii respective, părinții și cadrele didactice au avut prilejul să constate că au cheltuit o mulțime de bani: în excursii, la muzee, la cinematograf, pentru organizarea unor evenimente, pentru cumpărarea de diverse materiale – hârtie, lut, decorațiuni, acuarele, plastilină, etc.

Așa stând lucrurile, în anul următor, programul Școlii altfel s-a mai ajustat. S-au căutat soluții, dar cam fără succes. Multe școli au optat să cam stea prin sălile de clasă și să vizioneze pe video filme care nu costă, să realizeze mici proiecte cu hârtie reciclabilă, să facă curățenie în curtea școlii sau să meargă la un singur muzeu cu intrare gratis. (Doar câteva exemple.)

Nu înțeleg de ce acum ministrul Remus Pricopie face apel la profesori pe Facebook, https://www.facebook.com/remus.pricopie, „Îi rog pe profesori să nu-i facă pe copii să sufere” și nu ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
Inițiativa celor din Galați, de a înainta referate cu necesarul de materiale și fonduri, e o inițiativă lăudabilă. Așa se pot vedea costurile și cadrele didactice nu vor fi acuzate, ulterior și eventual, că iau mită.

Pe de altă parte implicarea comitetelor și asociațiilor de părinți în realizarea acestui proiect este un fel de muncă de Sisif, pentru că:

  • cineva responsabil trebuie să adune banii pe care, eventual, alții îi donează;
  • cineva responsabil trebuie să distribuie banii acolo unde sunt necesari (imaginați-vă școlile mari cu 30 – 40 de clase sau mai mult, deci mulți bani, sau școlile mici, din mediul rural, unde nu ai ce distribui);
  • cineva responsabil trebui să stea zilnic cu mâna pe cecuri și la bancă, să dea semnături, să alerge, să explice, etc.
  • cineva responsabil trebuie apoi să justifice pe ce s-au cheltuit banii. În tot acest timp elevii și cadrele didactice trebuie să aștepte plățile.
  • …și uitam: toate acestea trebuie făcute cu luni de zile înainte și aprobate de consiliul profesoral, consiliul de administrație, asociația părinților și comitetele de părinți, trecute prin Consiliul elevilor, etc.;
  • pentru a realiza cele de mai sus mai e nevoie de ceva: întâlniri, ședințe, consilii pentru ca toți cei implicați să se pună de acord, întâlniri la care, aproape de la sine înțeles, nu pot participa toți, întotdeauna.

A nu se înțelege că programul nu e de apreciat și că cineva ar vrea cu tot dinadinsul să-i facă pe copii să sufere. Nu. Programul e  bun, e relaxant pentru copii și mai puțin pentru cei responsabili de copii, dar, una peste alta, ministerul doar a stabilit că se va face, iar programul s-a mutat cu totul în „curtea” școlilor care, au/n-au, trebuie să-l realizeze.

Pilat din Pont s-a mai spălat o dată pe mâini, liniștit.

P.S. La ultimele 2 ediții ale programului chletuielile mele, personale, au fost semnificative deoarece îmi place să fac ceva diferit și să-i învăț și pe copii. Asta nu   înseamnă că alții sunt obligați să – și cheltuie banii din salariu pentru „Școala altfel”.

Marea recenzare cu cod galben

Guvernul și ministerul nostru ne-au mai pregătit ceva. Un „ceva” care poate intra cu mult succes la „Școala foarte altfel” sau „Școala dată peste cap”. Ca să nu cumva să mergem de bunăvoie în Piața Universității (din oricare oraș ), în perioada 1-19 februarie (viscol, nămeți, ninsori abundente sau polei), toate cadrele didactice sunt trimise pe imageterenul foarte înămețit și geruit al patriei ca să….(aici să vezi și să nu crezi!) recenzeze toți copiii  pentru clasa I sau clasa O.

Confuză rău situația în condițiile în care, pentru „Marele recensământ”, statul a făcut campanii peste campanii despre cum să intre recenzorii în casele cetățenilor  și cum să se legitimeze. S-a creat și o isterie în legătură cu CNP-ul care putea fi dat sau nu, putea fi chiar penal.

Nu știu cum își imaginează mai marii învățământului că vor intra acum cadrele didactice (dimineața, dar mai ales seara), în casele lor ca să „inventarieze” copiii pe vârste și ani legitimându-se cu…NIMIC. Pardon, cu o delegație semnată de directorul școlii.

Din fericire sau poate din păcate cei care au copiii pot foarte bine să refuze recenzarea fără să ofere un motiv, ba chiar să te invite (?) afară.

Pe la sfârșitul lui februarie ne vom afla în situația în care copiii să fie acasă iar listele de recensământ să fie cam goale. Cum să demonstrăm că nu suntem cumva niscaiva răufăcători ?

Sau invers: nu cumva cadrele didactice (în proporție foarte importantă, femei) sunt în pericol când circulă pe străzi sau prin blocuri de cartier mai ales seara, fiindcă atunci sunt familiile acasă?

Întrebări pentru  cei responsabili (din guvern, din minister, din sindicate, din școli):

  1. E legal ca un cadru didactic să facă un recensământ în miezul iernii umblând din casă în casă prin nămeți ?
  2. E legal ca un cadru didactic să solicite informații unor familii pe baza unei…delegații?
  3. E în fișa postului vreunui cadru didactic recensământul acesta?
  4. Dacă un cadru didactic, în urma recensământului, va depăși numărul de 40 de ore pe săptămână care-i revin în norma sa, va fi plătit suplimentar? Cu cât?
  5. Va primi cadrul didactic ceaiuri calde fiindcă umblă prin nămeți ore-n șir?
  6. E normal să se facă un recensământ în miezul iernii? Așa se procedează în țările europene?
  7. …………………………………………las deschisă lista…………………..????

Boală de …sistem

                                       Sistemul de învățământ din România este bolnav. Și este bolnav, nu numai fiindcă nu mai face față noilor realități din societatea modernă ci, fiindcă nimeni nu i-a pus un diagnostic și nu crede că trebuie să-l trateze. Este bolnav fiindcă nimeni nu vede suferința și fiindcă toți cred că, dacă se vor face că nu observă, poate se va vindeca. Este bolnav fiindcă „părinții” săi au „altă treabă” și nu observă că lucrurile merg din ce în ce mai prost.

Toate diplomele și premiile elevilor olimpici (cu care ne lăudăm pe drept noi, românii) nu vor mai însemna la un moment dat nimic dacă restul sistemului nu va reuși să se pună pe picioare. Și după părerea mea nici acum nu înseamnă decât atât: că avem minți strălucite dar ele sunt…excepții. Oricât de sănătos a fost vreodată (demult?), boala poate să-l doboare.

Și boala are multe, foarte multe simptome pe care cei responsabili, se fac permanent că nu le observă: un minister (MECT) înțepenit și prăfuit care nu sprijină și nu îndrumă eficient nimic, nici (măcar) examenele naționale; un corp didactic alcătuit din sute de mii de oameni (și totuși insuficient) care an de an trăiește sub limita decenței (promovată asiduu de orice partid + guvern ce s-a succedat la putere) așteptând „pomenile” electorale și nu un salariu motivant, elevi aproape total neinteresați de școală și plictisiți în același timp de vechimea metodelor, materialelor, abordărilor pur teoretice și de materii inutile; părinți disperați și exasperați de alergatul pe la grădinițe/școli pentru înscrieri, de stresul permanent între îngrijirea  copiilor și  prezența la serviciu sau, mai rău, șomeri.

La toate acestea se adaugă încet și pe neobservate tarele societății capitaliste și a unei „democrații originale”, cum ne explica tovarășul Iliescu în urmă cu câțiva ani:

·         Fuga de școală. (mii de absențe motivate sau nu, reale sau nu, de la ciclul primar până la finalul liceului ) Ce să faci cu școala dacă exemplele din viața reală „spun” copiilor că nu au nevoie de ea?

·         Violența verbală și fizică, de nedescris,  între copii și chiar crime inimaginabile, la vârste inimaginabile…fiindcă mass-media și faimosul „rating” trebuie să „cucerească” publicul plătitor, uitând că nimeni n-a făcut vreo educație în acest sens adulților sau copiilor.

·         Copii cu copii sau fete devenite mame până să aibă înțelegerea responsabilității ce decurge din aducerea pe lume a unui copil. Ca să nu mai vorbim de sănătatea unui copil născut dintr-o mamă de 12,13,14 ani.

·         Lipsa acelui bun – simț care înlocuia cândva chiar cei 7 ani de acasă. Asta este valabil, din păcate, nu numai pentru mulți copii dar și pentru unele cadre didactice sau părinți.

·         Lipsa competiției la indiferent ce nivel de școlarizare și acesta nu ar fi răul cel mai mare. Lipsa imboldului de a învăța, pierderea curiozității, a dorinței de a ști. Și toate acestea sunt „omorâte”devreme, la grădiniță. Copilul învață să scrie și să citescă pe la 3-4 ani. În clasa I se plictisește groaznic și este diagnosticat frecvent, cu ADHD. Prin clasa a IV –a nu mai face față sarcinilor școlare fiindcă are de făcut acasă atâtea teme încât îi răpesc plăcerea de a merge la școală. Tema la matematică poate avea și câte 10 probleme din culegere iar la limba română depășește imaginația noastră de adulți.

·         Abandonul formal sau real al părinților. Părinții, preocupați de grija zilei de mâine, transferă, aproape inconștient și total, grija copilului, către școală. Așa ajung copiii să stea zile în șir singuri acasă în condițiile în care părinții muncesc de dimineață până seara. În acest timp ei se „îngrijesc” singuri și o fac cum cred de cuviință. Iau decizii de unii singuri și de cele mai multe ori, proaste. Vin la școală dar nimeni din familie nu-i întreabă ce fac acolo. Au grijă de ceilalți copii, frați sau surori. Rămân singuri acasă când părinții pleacă din localitate. O zi, o săptămână, mai mult, lăsând doar câte o vecină „să se mai uite ce fac”.

·       Abandonul real pune și mai multe probleme. Plecarea părinților la muncă în străinătate sau divorțul înseamnă traume de nedescris pentru copii, care ajung în situații critice și ajung chiar să se sinucidă. Iarăși…la vârste inimaginabile. Culmea este că, cei mai mulți părinți, nu ajung să înțeleagă cu ce se confruntă copilul lor, și nu realizează de ce acesta, la rândul său, nu e mai înțelegător, înțelept, nu vede consecințele faptelor sale etc.

Reversul medaliei nu va întârzia să apară în condițiile în care ceea ce (nu?) se face  an de an pentru învățământ, este derizoriu. Nici pentru părinți sau familie în general, statul nu face aproape nimic.

Dacă învățământul are nevoie de o schimbare totală de optică și de o reformă reală, pentru familie aceste schimbări ar trebui să înceapă cu sprijinul necondiționat al statului încă de la întemeierea ei. Probabil că una din cauzele principale ale divorțurilor este și faptul că, cele mai multe tinere familii, nu au unde să locuiască, nu au venituri suficiente, nu au speranțe pentru viitor. Când devin părinți, aceștia  ar trebui să nu mai aibă grija că, pe perioada cât stau acasă pentru îngrijirea copilului, nu vor avea cu ce să-și crească copiii și să ajungă prin tribunale (vezi legile strâmbe votate de parlamentarii noștri). Mai târziu, tinerii  părinți, ar trebui să-și știe copiii în siguranță, la grădiniță și la școală, să beneficieze în mod real și gratuit de sfatul unui psiholog, să poată alege chiar și forma de învățământ pe care să o urmeze copilul (de stat sau particular), copilul să poată trece într-o clasă superioară dacă are o inteligență peste medie, excepțională chiar, etc.  Statul să se preocupe de înființarea cabinetelor psihologice în școli și de existența unui consilier la care orice copil, părinte sau cadru didactic să poată apela.

Cred că există foarte multe de spus în acest domeniu și mai cred că subiectul este inepuizabil. De asemenea cred că nici măcar nu realizăm dimensiunile dezastrului ce se prefigurează. Cineva, un jurnalist, vorbea de colapsul sistemului de învățământ. Cred că este adevărat și mai cred că, actualmente, sistemul merge înainte doar din inerție.

Mă îngrozesc alegerile din noiembrie pentru că, de ani de zile, toți așteptăm ceva pentru fiecare domeniu. Ceva important ce ar fi trebuit să se întâmple și nu s-a întâmplat fiindcă, deși am avut încredere în promisiunile electorale, votul nostru a fost doar rampa de lansare pentru politicieni de 2 bani. Pe cine să votezi? Nici un partid nu și-a propus oamenii în Parlament ca să se impună pentru principiile sale, principii care ar trebui să-l definească.  Nimeni nu s-a zbătut pentru cei care au votat. Nimeni nu s-a arătat interesat de încrederea pe care noi am investit-o în ei.  Așteptările s-au dovedit deșarte. De 20 de ani.

În România, și dacă ar vota toți cei ce au acest drept, nu se va schimba nimic. Fiindcă nu avem opțiuni.

 

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: