STUDII PE PROFESORI. LA CE AJUTĂ?

image

 

INFOGRAFIE

Profilul profesorului român: plătit prost, dar satisfăcut moral

17 august 2014, 20:46  de Oana Craciun

”O cercetare internaţională care-i are ca subiect pe dascăli arată că profesorul român are în jur de 42 de ani şi peste 16 ani la catedră. Se simte nevalorizat, încărcat de birocraţie, dar satisfăcut de munca sa. Profesorul tipic român din gimnaziu este o femeie de 42 de ani, cu 16 ani experienţă de predare şi studii de pedagogie.

De altfel, 70% din profesorii români sunt femei, peste 93% au studii universitare şi petrec 16,2 ore pe săptămână strict pentru lecţiile predate elevilor, restul pe birocraţie. Peste 97% au absolvit cursuri de pedagogie, iar aproape 35% cred că meseria lor nu este valorizată social, în timp ce peste 91% se declară totuşi satisfăcuţi de munca lor, procent similar cu media mondială.

Acestea sunt principalele concluzii ale studiului internaţional despre profesori şi învăţământ TALIS 2013, coordonat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) în peste 30 de ţări din lume.

Cercetarea, a doua după cea operată în 2008, schiţează profilul dascălului din fiecare stat.

Birocraţie şi mentorat

Astfel, studiul de anul trecut a scos la iveală că România stă mai prost decât media la nivel mondial doar la câţiva indicatori, cum ar fi că la noi, doar 69,5 la sută din profesori au contracte de muncă nedeterminate (în comparaţie cu 83% la nivel mondial), acesta fiind efectul locurilor limitate pentru titulari an de an. De asemenea, profesorul român reclamă faptul că 17% din timpul petrecut la şcoală îl utilizează pentru chestiuni administrative şi pentru ordinea din clasă, dar şi că are nevoie de mai multă instruire pentru a le preda copiilor cu nevoi speciale. Dascălii români însă se consideră mai pregătiţi decât media mondială la capitolul cursuri în domeniul utilizărilor noilor tehnologii în predare (18,6% au spus că au mare nevoie, faţă de media de 18,9%). Nu stăm bine nici la capitolul mentorat: doar 8% au spus că au un profesor-mentor, faţă de aproape 13%, media OECD. Cu toate aceste probleme, românii se consideră însă mult mai eficienţi decât alţii la clasă: peste 95% cred că îşi ajută elevii să pună preţ pe ceea ce învaţă (faţă de media de 80,7%), iar aproape 94% că îi ajută să dobândească gândirea critică necesară în viaţă (80,3% media OECD).

Răspunsuri formale, de complezenţă

Multe dintre datele din studiu însă în realitate sunt combătute chiar de profesori,627x0 care vorbesc de supraestimarea eficienţei la catedră. „Este vorba de percepţia lor asupra realizărilor de la clasă şi eficienţei. Sau mai poate fi vorba de răspunsuri formale, de complezenţă, au spus ce au crezut că trebuie să audă cei care au întrebat“, a explicat Adrian Troie, profesor de matematică şi director adjunct la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Capitală. Acesta nu este de acord nici cu procentul de peste 90% al dascălilor care cred că le trezesc elevilor plăcerea de a învăţa şi îi pregătesc pentru abilităţile cerute în viaţă, „probabil e invers“, susţine profesorul. „Rezultatele confirmă încă o dată că suntem o societate a extremelor. Avem speranţa de viaţă cea mai mică din Europa şi cele mai mici alocări pentru educaţie şi sănătate“, spune şi Corneliu Riegler, profesor de istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Bucureşti. „Opinia lor cum că-şi fac treaba foarte bine se raportează probabil la plată. Cu alte cuvinte, la cât de prost sunt plătiţi fac mai mult decât trebuie.

Aşa se explică şi de ce aproape 40% cred că nu au o meserie valorizată. De multe ori profesorul în România consideră că e mai mult un lucrător la Crucea Roşie, aproape face voluntariat“, adaugă acesta. Riegler a exemplificat problema salariilor proaste printr-o comparaţie cu felul în care sunt remuneraţi dascălii în Serbia, ţară trecută prin două războaie în ultimele două decenii: „acolo un profesor la începutul carierei ia 350 de euro, în timp ce aici eu, cu gradul I şi 25 de ani vechime, nu am încă acest salariu“.

În ceea ce priveşte lipsa mentorilor pentru dascăli, Riegler susţine că există această funcţie formal în Legea educaţiei, adică există profesori care îi îndrumă pe vitorii dascăli la partea de practică pedagogică, dar nu e un sistem dezvoltat, de mentorat, cum e peste hotare. „Datele sunt aproape de realitate. Profesorii sunt nemulţumiţi de salariile mici, însă au o mare satisfacţie morală. E o meserie pe care o faci din plăcere, e vorba de o satisfacţie imediată, vezi rezultatele muncii tale, că dă roade, profesorii trăiesc în mare din succesul elevilor“, conchide Cornelia Popa, învăţătoare şi vicepreşedinte la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Mai pricepuţi la IT&C sau supraevaluaţi?

În ceea ce priveşte numărul redus al celor care cred că au nevoie de cursuri pentru a utiliza noile tehnologii sau metode de predare, directorul Adrian Troie consideră că „oamenii au o autosuficienţă în ceea ce priveşte munca lor şi se supraevaluează, ne îmbătăm cu apă rece“. Ideea este susţinută şi de vicepreşedintele FSLI, Cornelia Popa. „Procentul profesorilor care susţin că au nevoie mare de formare de IT&C şi alte practici pedagogice este mult prea mic, nu cred că reflectă realitatea. Avem foarte mulţi dascăli care solicită cursuri de formare, în special pe mijloacele noi de predare, pe metodele moderne, cum să interacţioneze cu elevii“, crede Popa. Aceasta spune însă că e posibil ca profesorii să nu fi considerat că au nevoie de cursuri aprofundate pe IT&C în 2013, când s-a făcut cercetarea OECD, nefiind în vigoare noile manuale digitale, ce ar trebui să ajungă din toamnă pe băncile elevilor mici. „Într-adevăr, aceste manuale digitale ar putea reprezenta o provocare pentru dascăli, având în vedere că necesită pregătire suplimentară. Însă, baza o au, se pot descurca cu softuri educaţionale, problema e să ştie când să le folosească şi cum să le abordeze la clasă“, explică aceasta.”
Întregul articol și imaginea sunt preluate din ziarul
adevărul.ro

Anunțuri

Discurs frumos, statistică neagră

Astăzi d-na Oana Badea ne-a ținut un discurs (de presă) ca să mai treacă timpul până la afișarea rezultatelor de la concursul de titularizare din acest an. Amestecul de cifre și procente din discurs și precizările „relevante” pe care le-a tot subliniat nu au reușit să acopere statisticile negre din educație.

Absolvenții se îndreaptă din ce în ce mai puțin către învățământ și educație, procentele scăzând de la 18 la 11 în acest an; numărul elevilor a scăzut cu aproximativ 600.000 în ultimii 10 ani; 33.000 de posturi au dispărut din învățământ (18.000 în epoca d-nei Andronescu  și 15.000 în epoca Funeriu); numărul notelor de 10 e și el în scădere iar numărul notelor de 1 în creștere. Posturile titularizabile, care nici nu vor mai exista de la anul viitor în acest format, s-au redus dramatic la fel ca și celelalte.

Iată mai jos un tabel cu toate cifrele și procentele, un amestec nefericit pentru așa o analiză, din discursul secretarului de stat. Pentru anumite rubrici nu există informații în expunerea d-nei Badea.

În cele 32 de procente de note sub 5 intră și cele 52 de note de 1.Statistici titularizare 2011

Deși totul pare a fi negru, d-na Oana Badea e convinsă de faptul că „obiectivul major al acestui concurs a fost atins, respectiv selectarea resursei umane de calitate pentru acoperirea posturilor libere din sistem, fie că vorbim de ocupare prin titularizare, fie că vorbim de ocupare prin suplinire a acestor posturi. Deci, selectarea unei resurse umane de calitate a fost obiectivul major şi a fost îndeplinit. A doua idee pe care aş vrea s-o enunţ este cea legată de imposibilitatea existenţei riscului ca în acest an şcolar, vorbim de anul şcolar 2011-2012, posturile existente să nu fie acoperite cu resursă umană calificată.”

Oare cum se va realiza acest obiectiv în condițiile în care nu toate posturile vor fi acoperite cu cadre didactice titulare. Profesorii care au obținut note sub 5 sau chiar  de 1 nu vor mai preda în anul școlar viitor? Dar cadrele didactice care s-au retras din concurs? Oare nu vor mai fi primite în sistem dacă vor exista posturi libere?

Iată niște întrebări la care se mai așteaptă răspuns…dacă nu cumva bacalaureatul de anul acesta le-a dat.

Statistici înșelătoare și …zacusca din educație

Statistici înșelătoareTot citind presa românească în căutarea unor informații despre învățământul care se cam duce de râpă dau peste o serie de statistici publicate de „Adevărul”.

În anul școlar 2008-2009 statisticile, după care probabil a făcut PDL – ul asumarea și reforma în educație, arată că fiecărui profesor i-au revenit 15 elevi. Având așa de puțini elevi de instruit nici un profesor nu trebuia să mai ia un salariu care, teoretic, depășea posibilitățile statului pedelist (român) de a-l plăti. Și s-a rezolvat: Președintele și PDL-ul (sau invers) le-au tăiat salariile „nesimțite” fiindcă în nici o țară nu mai există o astfel de statistică. Suntem mult sub UE.

Realitatea (din școli) ne spune că profesorilor români le revin mult mai mulți elevi, mai ales în mediul urban. Le revin și mult mai multe sarcini, mai ales în mediul rural. Le revin și mult mai puțini bani, în toate mediile. Și astea nu se spune în nici o statistică fiindcă nu e de bun augur să faci comparații în statistici. Le spui doar cât de bine stau.

Ceea ce spun bine statisticile, fiindcă nu se poate modifica un astfel de parametru, este vârsta medie  a profesorilor și învățătorilor din învățământul românesc. În timp ce există un procent de 10% profesori care au sub 25 de ani, ponderea celor între 40 și 60 de ani  este de peste 55%. Și probabil așa va rămâne până când generațiile celor care și-au început cariera în urmă cu aprox. 30-35 de ani  vor ieși la pensie. Dacă vor  mai ieși și dacă vor avea pensie!

După care situația se va schimba, probabil dramatic, ținând cont că doar 10 % tineri se îndreaptă (dar nu prea rămân) către învățământ. Chiar și în situația în care ponderea femeilor în învățământul preuniversitar este de peste 80-90% nu se prefigurează vreun boom imediat al absolvenților de facultăți care să fie dispuși să se muleze pe aceste statistici – 15 elevi/profesor- și având în vedere salariile „nesimțite” (în jos) pe care guvernul portocaliu le oferă în viitor și le crește cu procente virtuale.

Funeriu

Pe de altă parte nu avem nevoie de statistici. Ce să facem cu ele când studenții îi trimit papuci și zacuscă ministrului educației ? Ce-i drept studenții români sunt puțin… poetici. Ei încă mai cred că un om care n-a catadicsit să-și echivaleze studiile (pe care eu cred că nu le poate echivala) are vreun dram de regret, conștiință, vreo urmă de remușcare sau respect că s-ar putea totuși ca altcineva în țara asta să aibă dreptate și nu PDL-ul, Ministerul, Funeriu, etc.

Suntem cu toții destul de creduli și, mai mult, credulitatea ne este masiv parazitată de vechea noastră meteahnă: nu se poate face nimic. Studenții cred că se poate. Dar, în această zacuscă educațională, trebuie remarcat faptul că nu se întâmplă  absolut nimic. Școlile lâncezesc, inspectorii din inspectorate se fac cât mai invizibili,  profesorii predau, elevii mai învață pe ici pe colo. Nu cred totuși că este vreun profesor care să nu se gândească, zi de zi, că salariul lui a fost tăiat fiindcă vameșii sifonau mi-li-oa-ne sau mi-li-ar-de de euroșpăgi. Și asta de ani de zile. Singura certitudine este cea  pe care ne-a confirmat-o chiar președintele: din cauza șpăgilor din vămi ni s-au tăiat salariile. Tuturor.

Lecturi obligatorii: starea învățământului românesc

raportProbabil că nu sunt mulți cei care s-au gândit să citească „Raportul  asupra stării  sistemului național de învățământ” publicat de MECI (și nu de MECTS)  în 2010 pentru anul 2009 dar, poate ar trebui fiindcă acesta  cuprinde date relevante și pentru aproximativ 7 – 8 ani anteriori. Raportul (care se află și pe acest blog pe pagina Rapoarte) cuprinde inclusiv rezultatele la testele PISA (aflate și pe blog) dar și la alte teste administrate elevilor români, teste despre care probabil ar fi trebuit să aflăm toți cei implicați în sistemul educațional. Mi s-ar părea chiar un lucru de bun simț ca MECTS să publice periodic buletine electronice cu astfel de date esențiale sau rezultate  pe care să le pună la dispoziția tuturor factorilor implicați în sistemul național de învățământ.

j0395712

Lectura raportului nu este ceva foarte atractiv (statisticile fiind baza) dar, îți poate aduce  niște informații extrem de utile. Și parcurgerea lui este destul de dificilă  având totuși avantajul că este structurat pe capitole clar delimitate. Foarte important: orice capitol ai lectura rezultatele expuse sunt dezamăgitoare. Am ales să expun aici pe  foarte scurt esențialul raportului în ceea ce privește finanțarea și efectivele. Și acesta  ar fi următorul:

  • populația școlară a scăzut dramatic în perioada 2001 – 2008 iar cea mai drastică scădere s-a înregistrat la efectivele de gimnaziu. Cauzele acestei scăderi dramatice nu sunt foarte concret explicate și nici nu se înțelege foarte bine de ce tocmai la gimnaziu: tabel 1
  • Ponderea cheltuielilor pentru învățământul  gimnazial și liceal din totalul cheltuielilor pentru educație a înregistrat aceeași scădere ca și efectivele: tabelele 2 și 3
  • pentru învățământul superior aceeași pondere a crescut simțitor de la 20,1 în 2001 la 32,9 în 2008: tabelul 4.

Dacă ar fi să ne raportăm la tot ceea ce știm despre fondurile alocate învățământului în ultimii vreo 10 ani (faimosul procent din PIB) ar trebui să ne amintim că tot timpul guvernele transmiteau cu emfază cum a crescut suma „alocată an de an educației”. Acum aflăm și că suma se ducea cu precădere la…învățământul superior în timp ce învățământul preuniversitar rămânea fără bani. Adică: în timp ce cheltuielile din școli se tot reduceau, materiale didactice nu se achiziționau, elevii nu aveau acces la internet, mijloace moderne sau manuale noi, profesorii erau plătiți prost, în învățământul superior se alocau unui student în 2008 – 5022,9 mii lei în medie, față de 1065,3 mii lei în 2001 (de 5 ori mai mult).Sumele sunt în lei noi.

În același timp în intervalul 2001 – 2008 finanțarea învățământului gimnazial și liceal a scăzut în medie cu 8-10 procente ca pondere din suma (mai pe înțelesul nostru) alocată educației. Cheltuielile de personal s-au redus și ele mult dar, coincidență sau nu, ministerul anunță în raport că are date despre aceste cheltuieli doar până prin 2005. De aceea nu știm ce s-a mai cheltuit cu personalul din învățământ în anii 2006 – 2008 – tabelele 1,2 și 3. Oare unde s-ar putea găsi aceste date care reflectă modul cum au stagnat (comparând cu prețurile aduse întotdeauna la nivel european) umilitor salariile dar și alte cheltuieli pentru învățământul preuniversitar? Și de ce s-au pierdut exact când era mai mare nevoie de ele pentru o statistică?

Tabel 1.Scadere efective

 

Tabel 2.Costurile educatiei

Tabel 3

costuri educație

 

Tabel 4

costuri per student

La capitolul evaluări raportul arată că stăm prost pe toată linia cu mici diferențe de procentaje. Adică stăm prost la nivel intern și prin comparație suntem pe ultimele locuri la nivel european. În statistici nu există nici un capitol dedicat olimpicilor cu care ne lăudăm tot timpul (statul se laudă) poate fiindcă o mică elită de copii capabili de performanțe excepționale nu are cum să schimbe fața învățământului nostru. La sfârșitul clasei a IV –a cele mai slabe rezultate se înregistrează la limba română dar nici la matematică sau științe elevii nu stau mai bine – tabelul 5.

Tabelul 5

Evaluari

Datele statistice mai arată că și la capitolul absolvire stăm prost fiindcă în 2007-2008 s-a înregistrat cea mai scăzută rată de absolvire a clasei a VIII – a iar diferențele dintre mediul rural și cel urban au atins cote maxime mediul rural situându-se cu 24 de procente sub cel urban – tabelul 6.

Tabelul 6

rata de absolvire

Am lăsat la sfârșit rezultatele obținute de elevi la faimoasele teze unice care n-au avut nimic unic, n-au evaluat aproape nimic, n-au creat vreo emulație în rândul elevilor și n-au dat vreo măsură justă a competențelor lor. Raportul marchează sec că rezultatele au avut o „evoluție oscilantă”. Cele mai slabe rezultate sunt, din nou, la limba și literatura română unde, în semestrul II al anului școlar 2008-2009 a existat cea mai scăzută rată de promovare iar mediul rural e în urma celui urban.

Tabelul 7

teze cu subiect unic

Așa stând lucrurile cu starea învățământului românesc trebuie să mai așteptăm vreo 2-3 ani ca să aflăm, prin 2013, dacă faimoasele măsuri de reducere a cheltuielilor și salariilor, de comasare a școlilor sau claselor au avut vreun efect benefic asupra învățământului sau ne vom găsi și atunci în aceeași stare. Uitasem de legea învățământului care se va aplica treptat și nu va putea să-și dea justa măsură decât prin 2017. Și mai uitam de ceea ce știm cu toții: dezastrul de la bacalaureatul din 2010 pe care putem singuri să-l adăugăm la raport.

Continuare într-un articol viitor…(click pe tabele pentru mărire)

Norma de predare văzută statistic. Fără oameni.

Să urcăm în statistici!Citesc de câtva timp tot felul de analize despre cum ar trebui să fie învățământul românesc și cum este de fapt. Avem ARACIP și ARACIS doar pentru a autoriza niște instituții de învățământ pentru care, anterior, nu s-au elaborat la nivel național nici un fel de criterii. Mai avem și alte instituții care ar trebui să se ocupe de sistemul educațional dar nu o fac. Și atunci când o fac rapoartele lor sunt …apă de ploaie. Nu le ia nimeni în serios sau în considerare. Tot timpul ne uităm în „curțile vecinilor europeni” și comparăm sistemele de învățământ. Uităm sau nici nu ne interesează că învățământul românesc a stat 50 de ani în comunism la un loc cu profesorii, cu prejudecățile, cu metodele învechite, cu tot.

Într-adevăr, în învățământul din România, multe lucruri nu sunt așa cum ar trebui să fie. Cu toate acestea, comparațiile cu alte state, mai ales cele occidentale și SUA, nu-și au rostul. La noi nu s-a reformat nimic iar sistemul este îngrozitor de învechit. Suntem în continuare dominați quasi-total de un învățământ informațional iar competențele enunțate la fiecare disciplină școlară rămân la stadiul de deziderat sau doar la nivel abstract. Elevul care termină gimnaziul este aproape un „analfabet” din multe puncte de vedere chiar dacă îl termină cu o medie …bună. În fond cam acesta e unicul criteriu (media foarte bună sau bună) pentru care este apreciat sau nu. Nu stăpânește arta comunicării, nu știe să inițieze și să realizeze un proiect, nu știe să se implice cu adevărat în acțiuni cu caracter de voluntariat, social, caritabil, etc. Pentru a urma un liceu sau un profil ascultă cel mai des de sfaturile părinților și nu prea are opțiuni personale. La ieșirea din liceu nu se poate angaja fiindcă nu deține, în fond, nici un fel de competențe reale. Dar…ne lăudăm în continuare că avem olimpici. Și-i avem.

Mai mult nu e niciodată sinonim cu mai bunȘi pentru profesori lucrurile stau cam la fel. Ani de zile s-a presupus că tot ceea ce vine …toamna de la minister profesorul poate să pună  în aplicare. Fără documentare, fără cursuri, fără să fie instruiți, profesorii s-au trezit de multe ori în situația de a învăța din mers și nu întotdeauna au reușit.

Actualmente ne îndreptăm cu pași repezi spre  mărirea normei didactice. Și probabil (sigur) că se va  realiza dar, sunt convinsă, ea nu va aduce nici un fel de câștig nici școlii, nici profesorilor și nici elevilor. Un profesor care, nemaiavând ore într-o școală, ar fi obligat să plece pentru completarea normei în 2-3 școli, este aproape sigur că nu va avea același randament iar uzura zilnică îi va afecta calitatea lecțiilor și poate chiar calitatea vieții. Pe mine mă îngrozește pur și simplu ușurința cu care guvernanții iau măsuri într-un domeniu atât de important cum este educația. Toți se uită doar la cum să mai storci niște bani de acolo de unde „nu se produce nimic”. Adică nu faci cuie, nu faci tablă, nu faci mașini, nu faci cârnați sau mai știu eu ce,  tăiem.

În ceea ce privește norma didactică de 22 sau chiar de 24 de ore situația este dramatică fiindcă învățământul românesc a făcut deja acest experiment cu 25-30 de ani în urmă. Condițiile de astăzi sunt însă total schimbate: profesorul sau învățătorul se află zilnic în fața a 25-30 de elevi câte 3-4-5 sau chiar 6 ore. Nu e vorba de a sta în fața strungului și a finisa o piesă sau de a introduce date statistice în calculator, e vorba de a – ți menține tonusul, de a oferi tuturor și în egală măsură aceleași cunoștințe, de a avea materialul didactic ajutător, de a avea acces la internet și informația actualizată de a avea banii necesari și aș putea să mă pierd în enumerări. Dacă în mediul urban cele de mai sus se mai pot realiza pentru mediul rural un profesor va trebui să meargă la 3, chiar 4, școli  în vreo 3 sate fără nimic din cele de mai sus fiindcă înțeleg că problema microbuzelor școlare nu s-a rezolvat. Elevii, la rândul lor, nu sunt toți la fel. La sat copiii încă mai muncesc, încă mai lipsesc de la școală (chiar abandonează școala), încă mai mânâncă prost, etc. Așa că profesorul nostru ar urma să plece dimineața devreme și să ajungă seara târziu la casa unde îl așteaptă o familie și copii. Cam cât va putea face asta?

În România există puține școli (oare există?) unde profesorii își pot permite să rămână peste program pentru a-și planifica lecții, a-și pune în aplicare proiecte, a se documenta în cadrul bibliotecii sau pe internet. Programul „Școală după școală” se va (probabil în viitorul îndepărtat) implementa dar nu cred că ne așteptăm să existe din toamna anului următor. Așa că alergatul pe la școli doar de dragul de a intra în primele locuri într- o eventuală statistică nu cred să ajute pe nimeni. Plecarea suplinitorilor necalificați din sistem poate părea un bun început dar obligarea celor rămași să meargă la 2-3 școli nu cred să fie soluția.

Aproape uitasem: salariile sunt atât de proaste încât nu plătesc munca depusă și nici nu o încurajează. Sunt doar umilința supremă.

 

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

%d blogeri au apreciat asta: