Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

MENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:

19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

ZIUA NAȚIONALĂ în 2016 sau patriotismul se (și) educă

2016. Au trecut 98 de ani de înfăptuirea Marii Uniri.

Extras din stenograma ședinței desfășurate la 1 decembrie 1918 a Adunării Naționale de la Alba Iulia. 

 

Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Cât de prost stă România la capitolul (prioritar în orice guvernare): EDUCAȚIA

Deși avem un minister al educației naționale și o mulțime de alte instituții care, teoretic, se preocupă de educația copiilor români, realitatea în legătură cu învățământul și educația depășește, în jos, orice imaginație și nu pare să preocupe cu adevărat vreuna din instituții, vreun ministru, parlamentul, președintele, etc.

Bine că există UNICEF. Această organizație preocupată de copiii planetei a dat publicității în urmă cu câteva zile un studiu referitor la locul pe care se situează țara noastră la capitolul cât investim în educație și cu ce ne alegem?

Iată  un rezumat studiului „Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România” și un mic extras:

„…Nu constituie o surpriză faptul că România are cea mai scăzută rată a investiţiei în educaţie din Uniunea Europeană, cheltuind doar echivalentul a 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest sector. De această investiţie nu beneficiază toată lumea în mod egal. Din 2005, în domeniul educaţiei, alocările bugetare au crescut la nivelul învăţământului secundar şi terţiar şi au scăzut în cazul învăţământului preşcolar şi primar. Prin urmare, populaţia înstărită beneficiază mult mai mult de pe urma cheltuielilor realizate în educaţie decât populația săracă.

…….

Recomandarea noastră este ca România să acorde prioritate maximă educaţiei timpurii şi celei primare, prin prisma mai multor considerente. Acest lucru ar contribui semnificativ la reducerea disparităţilor. Numeroase studii internaţionale au arătat de asemenea că investiţia în învăţământul preşcolar prezintă unul dintre cele mai mari randamente. În plus, ar creşte astfel numărul de elevi care ajung să urmeze studii superioare.

Ar trebui de asemenea investit mai mult şi în şcolile ce cuprind şi menţin în sistemul de învăţământ elevi dezavantajaţi (din familii sărace, comunităţi rome, mediul rural şi copii cu dizabilităţi). Ar fi indicat să se depună mai multe eforturi care să vizeze copiii cu risc de abandon şcolar, în sensul prevenirii sau abordării imediate a situaţiei de abandon. Ţinând cont de ultimele studii referitoare la dezvoltarea cerebrală şi angajabilitate, ar trebuisă se pună mai mult accent pe abilităţile sociale, emoţionale şi necognitive la nivelul curriculumului.

Studiul recomandă şi generarea unor date mai exacte, mai prompte şi mai transparente cu privire la bugetul educaţiei. În România, există numeroase programe menite să crească nivelul de participare şcolară şi calitatea educaţiei. Trebuie să consolidăm evaluarea acestor programe pentru a ne asigura că sunt finanţate cele mai eficiente dintre ele…….”

 

Educația condusă de SRL-uri, PFA-uri, sponsori, etc.

De curând au apărut tot felul de știri din educație. Și cum ele nu provin de pe site-ul MEN așa cum ar fi normal, ca să știe toți cei interesați că acestea sunt informații oficiale, încep să mă întreb dacă nu cumva, actualul guvern (ca și precedentele din ultimii 23 de ani), lasă încet, încet educația pe mâna SRL-urilor sau PFA-urilor. Poate ar fi mai bine.

Prima informație a fost aceea că „Uraaaaa!, am mărit numărul de ore de educație fizică în școli” dar… am constatat că nu avem profesori care să predea disciplina. Și ce dacă! Pe principiul „uite că se poate” orice profesor va putea preda educația fizică, așa, ca un fel de antrenor. Ce dacă e specializat pe limba română, fizică sau logică? Cu puțin curaj se poate.

A doua informație a venit ieri, alaltăieri (!) de la d-na Grapini care a cerut, pardon, a solicitat, ministerului educației să ia act de faptul că turismul cam pierde bani în fiecare an fiindcă familiile nu pot să plece în concedii ieftine. Și de vină e doar ministerul educației care a binevoit să prelungească anul școlar până pe 21 iunie. Mai aveam un pic și în iulie ne aflam tot la școală ca să ne apropiem de media europeană de zile de școală. Ce-i drept, nimănui nu-i pasă că elevi și profesori fierb la propriu deja în școlile dotate cu termopane și fără aer condiționat fiindcă, nu-i așa?, nu sunt bani. Dar… d-na Grapini a primit urgent „mingea” înapoi: „ăsta e populism ieftin!”

Altă informație este aceea că învățământul va avea mai mulți bani și e ceva cert, zice Remus Pricopie. Și asta nu fiindcă s-a mărit bugetul educației ci fiindcă ministerul dă liber la sponsorizări. Adică, cine vrea poate să dea. Școlilor. Nu ni se mai spune nimic de cine o să ia, probabil pe același principiu prin care acum, dacă o școală are bani mai mulți în cont fiindcă are mai mulți elevi nu-i poate cheltui fiindcă statul, guvernul, etc., îi iau. Scurt și cuprinzător. Și îi dau altora. Principiul nu se cunoaște dar așa „vrea mușchii lor”, ai ministerului, ai primăriei, ai oricui are treabă pe acolo.

În schimb se va face un audit anual. De ce să facă ministerul un audit pentru banii pe care nu-i dă el? Eu înțeleg să facă acest audit cei îndreptățiți, adică ce-i care-i dau: SRL-uri, PFA-uri, părinți, sponsori, oricine.

Printre ultimele știri din educație se numără apariția site-ului pentru manuale în format digital sau electronic (deocamdată e în construcție) și ordinul ministrului care anunță ritos cum va fi anul școlar viitor. Ne întoarcem de unde am plecat după ce am experimentat (pe elevi, profesori și părinți) un an școlar paranoic: cu două semestre din care doar unul era semestru fiindcă celălalt rămăsese trimestru. Iată că, după adânci meditații, ministerul revine. Deși susține că e doar un proiect aflat în dezbatere publică, ministrul a emis deja ordinul pentru structura anului școlar viitor și pentru săptămâna „Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!” 7-11 aprilie 2014.

Proiect_structura_an_scolar_2013-2014.rar

S-aveți un an bun!

 

Un an școlar bun, succes în activitatea didactică și/sau profesională, îndeplinirea speranțelor pe care vi le puneți pășind, din nou, prin marea poartă a școlii. 

Aceasta e urarea mea adresată tuturor celor care într-un fel sau altul, direct sau indirect, sunt legați de școală, de școala românească.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Educație, caracter, cretin

„A new generation of Facebook morons is preparing to be enrolled in the faculty. Welcome to the machine!”, a scris profesorul pe contul de Twitter, la 15 iulie. Mesajul se poate traduce astfel: „O nouă generaţie de cretini (idioţi) de pe Facebook se pregăteşte să vină la facultate. Bine aţi venit!”.
Profesorul Buraga este un reputat profesor de informatică. În 2005, a primit premiul „Gheorghe Cartianu” din partea Academiei Române, pentru realizări de excepţie în informatică.

 

…titra Realitatea.net azi de dimineață. N-ar fi prima dată când profesori de renume dovedesc a avea altceva în loc de …caracter. E însă prima dată când îmi dau seama că profesorului respectiv nu  i-a scăpat afirmația la un moment de furie, de enervare, de stres ci e chiar o convingere a sa. Să pui pe twitter un astfel de mesaj înseamnă că dorești să-l știe toată lumea, toți studenții actuali și viitori, toți părinții și colegii de breaslă, toți. Concluzia nu e decât una singură: profu’ s-a săturat de actualii și viitorii studenți fiindcă… și ne explică.

Faptul că nu avem generațiile de elevi sau studenți pe care ni le dorim nu înseamnă că putem să ne dezbrăcăm de caracter, asta presupunând că l-am avea. Consider că una (prima?) din calitățile fundamentale ale unui profesor e CARACTERUL. Degeaba ești premiat și foarte premiat și doctor…în fel și fel de domenii dacă nimic din toate astea nu te ajută să fii un model de educație, comportament, limbaj civilizat, etc.

M-am gândit că aș putea fi eu unul din studenții domnului profesor la toamnă.  Cum l-aș privi când am aflat că fac parte din generația de „cretini”? Cum ar mai putea să mă intereseze ce are domnia sa de spus la un curs? Cum aș putea, eventual, să-l admir pentru realizări? Cum aș putea să cred că e o personalitate de prestigiu? De ce nu l-aș jigni și eu folosind aceleași cuvinte? Răspunsurile toate se adună într-unul singur: domnul profesor a devenit un oarecare individ fără caracter. Nu cred să-i nege cineva realizările dar ca OM a pierdut tot.

Nu e deloc lipsit de importanță pe cine admirăm când suntem elevi sau studenți fiindcă acei profesori devin modele aproape fără să ne dăm seama și ne influențează viața și cariera mai mult decât orice doctorat, premiu sau examen. Eu am avut astfel de modele și mă bucur.

Discurs frumos, statistică neagră

Astăzi d-na Oana Badea ne-a ținut un discurs (de presă) ca să mai treacă timpul până la afișarea rezultatelor de la concursul de titularizare din acest an. Amestecul de cifre și procente din discurs și precizările „relevante” pe care le-a tot subliniat nu au reușit să acopere statisticile negre din educație.

Absolvenții se îndreaptă din ce în ce mai puțin către învățământ și educație, procentele scăzând de la 18 la 11 în acest an; numărul elevilor a scăzut cu aproximativ 600.000 în ultimii 10 ani; 33.000 de posturi au dispărut din învățământ (18.000 în epoca d-nei Andronescu  și 15.000 în epoca Funeriu); numărul notelor de 10 e și el în scădere iar numărul notelor de 1 în creștere. Posturile titularizabile, care nici nu vor mai exista de la anul viitor în acest format, s-au redus dramatic la fel ca și celelalte.

Iată mai jos un tabel cu toate cifrele și procentele, un amestec nefericit pentru așa o analiză, din discursul secretarului de stat. Pentru anumite rubrici nu există informații în expunerea d-nei Badea.

În cele 32 de procente de note sub 5 intră și cele 52 de note de 1.

Deși totul pare a fi negru, d-na Oana Badea e convinsă de faptul că „obiectivul major al acestui concurs a fost atins, respectiv selectarea resursei umane de calitate pentru acoperirea posturilor libere din sistem, fie că vorbim de ocupare prin titularizare, fie că vorbim de ocupare prin suplinire a acestor posturi. Deci, selectarea unei resurse umane de calitate a fost obiectivul major şi a fost îndeplinit. A doua idee pe care aş vrea s-o enunţ este cea legată de imposibilitatea existenţei riscului ca în acest an şcolar, vorbim de anul şcolar 2011-2012, posturile existente să nu fie acoperite cu resursă umană calificată.”

Oare cum se va realiza acest obiectiv în condițiile în care nu toate posturile vor fi acoperite cu cadre didactice titulare. Profesorii care au obținut note sub 5 sau chiar  de 1 nu vor mai preda în anul școlar viitor? Dar cadrele didactice care s-au retras din concurs? Oare nu vor mai fi primite în sistem dacă vor exista posturi libere?

Iată niște întrebări la care se mai așteaptă răspuns…dacă nu cumva bacalaureatul de anul acesta le-a dat.

Statistici înșelătoare și …zacusca din educație

Tot citind presa românească în căutarea unor informații despre învățământul care se cam duce de râpă dau peste o serie de statistici publicate de „Adevărul”.

În anul școlar 2008-2009 statisticile, după care probabil a făcut PDL – ul asumarea și reforma în educație, arată că fiecărui profesor i-au revenit 15 elevi. Având așa de puțini elevi de instruit nici un profesor nu trebuia să mai ia un salariu care, teoretic, depășea posibilitățile statului pedelist (român) de a-l plăti. Și s-a rezolvat: Președintele și PDL-ul (sau invers) le-au tăiat salariile „nesimțite” fiindcă în nici o țară nu mai există o astfel de statistică. Suntem mult sub UE.

Realitatea (din școli) ne spune că profesorilor români le revin mult mai mulți elevi, mai ales în mediul urban. Le revin și mult mai multe sarcini, mai ales în mediul rural. Le revin și mult mai puțini bani, în toate mediile. Și astea nu se spune în nici o statistică fiindcă nu e de bun augur să faci comparații în statistici. Le spui doar cât de bine stau.

Ceea ce spun bine statisticile, fiindcă nu se poate modifica un astfel de parametru, este vârsta medie  a profesorilor și învățătorilor din învățământul românesc. În timp ce există un procent de 10% profesori care au sub 25 de ani, ponderea celor între 40 și 60 de ani  este de peste 55%. Și probabil așa va rămâne până când generațiile celor care și-au început cariera în urmă cu aprox. 30-35 de ani  vor ieși la pensie. Dacă vor  mai ieși și dacă vor avea pensie!

După care situația se va schimba, probabil dramatic, ținând cont că doar 10 % tineri se îndreaptă (dar nu prea rămân) către învățământ. Chiar și în situația în care ponderea femeilor în învățământul preuniversitar este de peste 80-90% nu se prefigurează vreun boom imediat al absolvenților de facultăți care să fie dispuși să se muleze pe aceste statistici – 15 elevi/profesor- și având în vedere salariile „nesimțite” (în jos) pe care guvernul portocaliu le oferă în viitor și le crește cu procente virtuale.

Pe de altă parte nu avem nevoie de statistici. Ce să facem cu ele când studenții îi trimit papuci și zacuscă ministrului educației ? Ce-i drept studenții români sunt puțin… poetici. Ei încă mai cred că un om care n-a catadicsit să-și echivaleze studiile (pe care eu cred că nu le poate echivala) are vreun dram de regret, conștiință, vreo urmă de remușcare sau respect că s-ar putea totuși ca altcineva în țara asta să aibă dreptate și nu PDL-ul, Ministerul, Funeriu, etc.

Suntem cu toții destul de creduli și, mai mult, credulitatea ne este masiv parazitată de vechea noastră meteahnă: nu se poate face nimic. Studenții cred că se poate. Dar, în această zacuscă educațională, trebuie remarcat faptul că nu se întâmplă  absolut nimic. Școlile lâncezesc, inspectorii din inspectorate se fac cât mai invizibili,  profesorii predau, elevii mai învață pe ici pe colo. Nu cred totuși că este vreun profesor care să nu se gândească, zi de zi, că salariul lui a fost tăiat fiindcă vameșii sifonau mi-li-oa-ne sau mi-li-ar-de de euroșpăgi. Și asta de ani de zile. Singura certitudine este cea  pe care ne-a confirmat-o chiar președintele: din cauza șpăgilor din vămi ni s-au tăiat salariile. Tuturor.

La multi ani!

 Tuturor celor ce-si desfasoara activitatea în învătământ si educatie : „La multi ani!” si 2009 sa fie un an mai bun.