5 octombrie 2013 – World Teachers’ Day

Afișul dedicat Zilei Mondiale a Educatorilor din acest an.

WTD2013_proposal_web_ENG

„A call for teachers!”

…este sloganul de Ziua Mondială a Profesorilor/Educatorilor din acest an care se celebrează astăzi, 5 octombrie 2013. Multe manifestări dedicate acestei zile au avut loc chiar de ieri, incluzând un eveniment care s-a desfășurat la sediul UNESCO din Paris.

Ziua de 5 octombrie se sărbătoreşte în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day” în limba engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants” în limba franceză.[1]

UNESCO încearcă în fiecare an să atragă atenția asupra învățământului mondial care se confruntă cu numeroase probleme și lipsuri. În acest an temele principale ale dezbaterii sunt: lipsa profesorilor dar și profesori mai bine pregătiți prin participarea la cursuri de perfecționare; o mai bună calitate a educației dar și pe rolul profesorilor în a dezvolta elevilor lor acele abilități care să-i facă în viitor cetățeni responsabili, capabili să se implice în problemele comunităților lor și să contribuie la provocările globale.

Pe site-ul dedicat există posibilitatea  ca, cei care celebrează această zi, să marcheze evenimentul, alcătuind astfel o hartă a acestora la nivel global: http://www.worldteachersday.org/

image

Tututor educatorilor din România și chiar de pe mapamond, le urez să aibă parte de condiții mult mai bune de muncă, de materiale didactice moderne, de școli luminoase, curate și primitoare (cu utilități și, în România, cu autorizații sanitare), de o răsplată materială pe măsura muncii lor, de acces la cursuri de perfecționare reale, utile și  gratuit oferite de guvernul/guvernele interesate de soarta copiilor noștri. Locurile de muncă din învățământ să devină atractive, nu numai prin salarizare, ci și prin tot ceea ce ar putea oferi celor ce lucrează acolo: satisfacția unei munci pe care ei, educatorii, s-o facă cu pasiune fiindcă asta doresc și nu din obligație sau fiindcă nu-și găsesc în altă parte un loc de muncă pe măsura pregătirii lor.

În spiritul zilei din acest an nu trebuie să uităm (cu toții) de calitatea actului educațional, care trebuie să fie de excepție fiindcă, la final, ceea ce copilul învață „azi” va avea, sau nu, o influență în comunitatea în care va trăi „mâine”. Copiii sunt beneficiarii de azi, noi, comunitățile/cetățenii, vom fi beneficiarii de mâine.

Acest blog vă urează…

   La mulți ani de Ziua Mondială a Profesorilor!     

           Happy World Teachers’ Day!


[1] Am mai amintit despre confuzia, voită sau nu, de prin mass – media românească (sau a inspectoratelor școlare, minister chiar) de a trata această zi ca pe Ziua Mondială a Educației și nu Ziua Mondială a Educatorulor/Profesorilor. Este o distincție importantă care trebuie făcută, pentru că sistemele de învățământ din orice loc de pe glob nu ar exista fără truda celor care, zi de zi, îi învață pe copiii planetei. De ei depinde viitorul lumii și, cu toate acestea, în cele mai multe țări, munca lor nu este recunoscută, apreciată sau remunerată corespunzător.

Clasa I – înscrieri în sistem informatic

Din 5 martie 2012 încep înscrierile la clasa I în toată țara. Acesta este doar prima etapă care va dura până la data de 16 martie. În această etapă părinții își vor înscrie copiii la școala de circumscripție dacă doresc.

Înscrierea se face pe baza completării unei fișe și ea se va regăsi într-o bază de date informatică. Baza de date va funcționa atât pentru corectitudinea înscrierilor cât și pentru evitarea înscrierilor multiple. Părinții trebuie să urmărească atent calendarul înscrierilor și să se hotărască unde doresc să-și înscrie copilul.

Iată un articol în care se pot găsi informații mai multe despre înscrierea copiilor în clasa I: ”Inscrierile multiple in clasa I, blocate de un program informatic”

Clasa I

Marea recenzare cu cod galben

Guvernul și ministerul nostru ne-au mai pregătit ceva. Un „ceva” care poate intra cu mult succes la „Școala foarte altfel” sau „Școala dată peste cap”. Ca să nu cumva să mergem de bunăvoie în Piața Universității (din oricare oraș ), în perioada 1-19 februarie (viscol, nămeți, ninsori abundente sau polei), toate cadrele didactice sunt trimise pe imageterenul foarte înămețit și geruit al patriei ca să….(aici să vezi și să nu crezi!) recenzeze toți copiii  pentru clasa I sau clasa O.

Confuză rău situația în condițiile în care, pentru „Marele recensământ”, statul a făcut campanii peste campanii despre cum să intre recenzorii în casele cetățenilor  și cum să se legitimeze. S-a creat și o isterie în legătură cu CNP-ul care putea fi dat sau nu, putea fi chiar penal.

Nu știu cum își imaginează mai marii învățământului că vor intra acum cadrele didactice (dimineața, dar mai ales seara), în casele lor ca să „inventarieze” copiii pe vârste și ani legitimându-se cu…NIMIC. Pardon, cu o delegație semnată de directorul școlii.

Din fericire sau poate din păcate cei care au copiii pot foarte bine să refuze recenzarea fără să ofere un motiv, ba chiar să te invite (?) afară.

Pe la sfârșitul lui februarie ne vom afla în situația în care copiii să fie acasă iar listele de recensământ să fie cam goale. Cum să demonstrăm că nu suntem cumva niscaiva răufăcători ?

Sau invers: nu cumva cadrele didactice (în proporție foarte importantă, femei) sunt în pericol când circulă pe străzi sau prin blocuri de cartier mai ales seara, fiindcă atunci sunt familiile acasă?

Întrebări pentru  cei responsabili (din guvern, din minister, din sindicate, din școli):

  1. E legal ca un cadru didactic să facă un recensământ în miezul iernii umblând din casă în casă prin nămeți ?
  2. E legal ca un cadru didactic să solicite informații unor familii pe baza unei…delegații?
  3. E în fișa postului vreunui cadru didactic recensământul acesta?
  4. Dacă un cadru didactic, în urma recensământului, va depăși numărul de 40 de ore pe săptămână care-i revin în norma sa, va fi plătit suplimentar? Cu cât?
  5. Va primi cadrul didactic ceaiuri calde fiindcă umblă prin nămeți ore-n șir?
  6. E normal să se facă un recensământ în miezul iernii? Așa se procedează în țările europene?
  7. …………………………………………las deschisă lista…………………..????

Boală de …sistem

                                       Sistemul de învățământ din România este bolnav. Și este bolnav, nu numai fiindcă nu mai face față noilor realități din societatea modernă ci, fiindcă nimeni nu i-a pus un diagnostic și nu crede că trebuie să-l trateze. Este bolnav fiindcă nimeni nu vede suferința și fiindcă toți cred că, dacă se vor face că nu observă, poate se va vindeca. Este bolnav fiindcă „părinții” săi au „altă treabă” și nu observă că lucrurile merg din ce în ce mai prost.

Toate diplomele și premiile elevilor olimpici (cu care ne lăudăm pe drept noi, românii) nu vor mai însemna la un moment dat nimic dacă restul sistemului nu va reuși să se pună pe picioare. Și după părerea mea nici acum nu înseamnă decât atât: că avem minți strălucite dar ele sunt…excepții. Oricât de sănătos a fost vreodată (demult?), boala poate să-l doboare.

Și boala are multe, foarte multe simptome pe care cei responsabili, se fac permanent că nu le observă: un minister (MECT) înțepenit și prăfuit care nu sprijină și nu îndrumă eficient nimic, nici (măcar) examenele naționale; un corp didactic alcătuit din sute de mii de oameni (și totuși insuficient) care an de an trăiește sub limita decenței (promovată asiduu de orice partid + guvern ce s-a succedat la putere) așteptând „pomenile” electorale și nu un salariu motivant, elevi aproape total neinteresați de școală și plictisiți în același timp de vechimea metodelor, materialelor, abordărilor pur teoretice și de materii inutile; părinți disperați și exasperați de alergatul pe la grădinițe/școli pentru înscrieri, de stresul permanent între îngrijirea  copiilor și  prezența la serviciu sau, mai rău, șomeri.

La toate acestea se adaugă încet și pe neobservate tarele societății capitaliste și a unei „democrații originale”, cum ne explica tovarășul Iliescu în urmă cu câțiva ani:

·         Fuga de școală. (mii de absențe motivate sau nu, reale sau nu, de la ciclul primar până la finalul liceului ) Ce să faci cu școala dacă exemplele din viața reală „spun” copiilor că nu au nevoie de ea?

·         Violența verbală și fizică, de nedescris,  între copii și chiar crime inimaginabile, la vârste inimaginabile…fiindcă mass-media și faimosul „rating” trebuie să „cucerească” publicul plătitor, uitând că nimeni n-a făcut vreo educație în acest sens adulților sau copiilor.

·         Copii cu copii sau fete devenite mame până să aibă înțelegerea responsabilității ce decurge din aducerea pe lume a unui copil. Ca să nu mai vorbim de sănătatea unui copil născut dintr-o mamă de 12,13,14 ani.

·         Lipsa acelui bun – simț care înlocuia cândva chiar cei 7 ani de acasă. Asta este valabil, din păcate, nu numai pentru mulți copii dar și pentru unele cadre didactice sau părinți.

·         Lipsa competiției la indiferent ce nivel de școlarizare și acesta nu ar fi răul cel mai mare. Lipsa imboldului de a învăța, pierderea curiozității, a dorinței de a ști. Și toate acestea sunt „omorâte”devreme, la grădiniță. Copilul învață să scrie și să citescă pe la 3-4 ani. În clasa I se plictisește groaznic și este diagnosticat frecvent, cu ADHD. Prin clasa a IV –a nu mai face față sarcinilor școlare fiindcă are de făcut acasă atâtea teme încât îi răpesc plăcerea de a merge la școală. Tema la matematică poate avea și câte 10 probleme din culegere iar la limba română depășește imaginația noastră de adulți.

·         Abandonul formal sau real al părinților. Părinții, preocupați de grija zilei de mâine, transferă, aproape inconștient și total, grija copilului, către școală. Așa ajung copiii să stea zile în șir singuri acasă în condițiile în care părinții muncesc de dimineață până seara. În acest timp ei se „îngrijesc” singuri și o fac cum cred de cuviință. Iau decizii de unii singuri și de cele mai multe ori, proaste. Vin la școală dar nimeni din familie nu-i întreabă ce fac acolo. Au grijă de ceilalți copii, frați sau surori. Rămân singuri acasă când părinții pleacă din localitate. O zi, o săptămână, mai mult, lăsând doar câte o vecină „să se mai uite ce fac”.

·       Abandonul real pune și mai multe probleme. Plecarea părinților la muncă în străinătate sau divorțul înseamnă traume de nedescris pentru copii, care ajung în situații critice și ajung chiar să se sinucidă. Iarăși…la vârste inimaginabile. Culmea este că, cei mai mulți părinți, nu ajung să înțeleagă cu ce se confruntă copilul lor, și nu realizează de ce acesta, la rândul său, nu e mai înțelegător, înțelept, nu vede consecințele faptelor sale etc.

Reversul medaliei nu va întârzia să apară în condițiile în care ceea ce (nu?) se face  an de an pentru învățământ, este derizoriu. Nici pentru părinți sau familie în general, statul nu face aproape nimic.

Dacă învățământul are nevoie de o schimbare totală de optică și de o reformă reală, pentru familie aceste schimbări ar trebui să înceapă cu sprijinul necondiționat al statului încă de la întemeierea ei. Probabil că una din cauzele principale ale divorțurilor este și faptul că, cele mai multe tinere familii, nu au unde să locuiască, nu au venituri suficiente, nu au speranțe pentru viitor. Când devin părinți, aceștia  ar trebui să nu mai aibă grija că, pe perioada cât stau acasă pentru îngrijirea copilului, nu vor avea cu ce să-și crească copiii și să ajungă prin tribunale (vezi legile strâmbe votate de parlamentarii noștri). Mai târziu, tinerii  părinți, ar trebui să-și știe copiii în siguranță, la grădiniță și la școală, să beneficieze în mod real și gratuit de sfatul unui psiholog, să poată alege chiar și forma de învățământ pe care să o urmeze copilul (de stat sau particular), copilul să poată trece într-o clasă superioară dacă are o inteligență peste medie, excepțională chiar, etc.  Statul să se preocupe de înființarea cabinetelor psihologice în școli și de existența unui consilier la care orice copil, părinte sau cadru didactic să poată apela.

Cred că există foarte multe de spus în acest domeniu și mai cred că subiectul este inepuizabil. De asemenea cred că nici măcar nu realizăm dimensiunile dezastrului ce se prefigurează. Cineva, un jurnalist, vorbea de colapsul sistemului de învățământ. Cred că este adevărat și mai cred că, actualmente, sistemul merge înainte doar din inerție.

Mă îngrozesc alegerile din noiembrie pentru că, de ani de zile, toți așteptăm ceva pentru fiecare domeniu. Ceva important ce ar fi trebuit să se întâmple și nu s-a întâmplat fiindcă, deși am avut încredere în promisiunile electorale, votul nostru a fost doar rampa de lansare pentru politicieni de 2 bani. Pe cine să votezi? Nici un partid nu și-a propus oamenii în Parlament ca să se impună pentru principiile sale, principii care ar trebui să-l definească.  Nimeni nu s-a zbătut pentru cei care au votat. Nimeni nu s-a arătat interesat de încrederea pe care noi am investit-o în ei.  Așteptările s-au dovedit deșarte. De 20 de ani.

În România, și dacă ar vota toți cei ce au acest drept, nu se va schimba nimic. Fiindcă nu avem opțiuni.

 

Forța educației

„Peste tot unde educația a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă” spunea cu vreo 2400 de ani în urmă Aristotel. Nu e nevoie neapărat să constatăm că Aristotel are dreptate, mai important ar fi să constatăm că spusele lui Aristotel se aplică perfect statului român actual. În 2008 România se confruntă, din cauza neglijării totale a sistemului educațional și a celui de învățământ, cu fenomene extreme și violente la acest nivel. Eu așa le consider.

Să începem cu tinerii care au reușit să depășească bariera învățământului „înțepenit” în proiect (ca să-l parafrazăm pe d-nul Liiceanu) și și-au dorit o carieră.

Au terminat o facultate și au ajuns pe faimoasa „piață a muncii”. Șansele  să se realizeze profesional dar și personal în România s-au dovedit a fi aproape nule. Și atunci au căutat rapid alternative. Cei care nu s-au temut de schimbări și adaptare, cei care au învățat din mers cum trebuie să muncești, cei care și-au cunoscut potențialul și capacitățile nu au stat pe gânduri.  Au plecat rapid în afara țării, acolo unde munca lor este recunoscută la justa ei valoare și, mai ales, plătită.

Ei au fost curajoșii și încă mai sunt. Mulți.

Ce face în acest timp statul român? Nimic. Toate statisticile spun că nu avem destulă  forță de muncă cu studii superioare, miniștrii se întrec în a spune că nu-i adevărat. Ne pleacă medicii transmite mass-media, ministrul sănătății  nu se îngrijorează. Nu avem profesori, ministrul  Adomniței spune povești. Și nu numai copiilor ci și cadrelor didactice, cetățenilor , Parlamentului, etc. Inginerii cu specializări în domeniul informatic se duc să facă bani în alte țări europene și în Statele Unite. Până și studenții, din ce în ce mai mulți, acced prin concurs la universități din străinătate care le plătesc studiile acolo. Și, în continuare, statul român nu face nimic.

Dacă ar fi numai cei cu studii superioare ne-am gândi că e ceva trecător. Dar, și mai îngrijorător mi s-a părut faptul că, oameni de 35-40-45 de ani (cu profesii din cele mai diverse) pleacă să muncească afară, în alte țări. De cele mai multe ori nici nu practică meseria sau profesia pe care o au.  Acești oameni sunt cei care la revoluția din 89 aveau 15-20-25 de ani. Ei erau educați de un alt regim, cel comunist. De ce pleacă? Răspunsuri ar fi multe dar unul cred trebuie să ne îngrijoreze. Pleacă pentru că au ajuns la jumătatea vieții și România nu le-a oferit nimic. Nu au o casă, nu au un serviciu, nu au alte mijloace de subzistență, au copii, trebuie să trăiască.

Deși exemplele ar putea continua am vrut doar să atrag atenția că citatul de mai sus e la fel de valabil acum ca și atunci.

Am pornit să scriu aceste rânduri de la un articol din ziarul „Gardianul” care descria cu lux de amănunte un viol. Trei tineri, polițiști de frontieră, au violat-o pe prietena unuia dintre ei timp de 5 ore.

Faptele tinerilor m-au înspăimântat și oripilat în același timp. Tineri, aflați la început de viață și carieră, n-au avut nici un fel de reținere în a abuza de prietena unuia dintre ei. La 21-22 de ani, deși lucrau în Poliția de frontieră, aveau gândire de infractori. Nu s-au gândit nici un moment la consecințele faptelor lor, ba chiar și-au făcut un plan diabolic bazat pe o mentalitate care în alte cazuri se aplică: fata nu va fi crezută findcă ei sunt polițiști. Din păcate pentru ei nu aveau vârsta și ceva grade în ierarhie fiindcă altfel ar fi stat lucrurile după cum bine am văzut în alte cazuri.

Acei tineri trecuseră printr-o școală,  finalizaseră niște studii prin care se angajaseră să apere societatea și de astfel de fapte. Cu toate acestea n-au stat prea mult pe gânduri când au hotărât  să abuzeze de tânăra respectivă. Din scenariu n-au lipsit nici bătaia și nici  amenințările,  fapte care ne duc cu gândul că nu era prima dată când acționau în acest fel. Și nu mă refer la vreo altă faptă blamabilă ci doar la anii petrecuți în școală și la violențele ce se întâmplă între elevi. Puține dintre acestea ajung să fie cunoscute și, și mai puține, pot fi pedepsite în vreun fel.

Nici măcar relația de prietenie pe care unul dintre polițiși o avea cu fata n-a contat ci, din contra, a dus la viol. Mai precis tânărul a văzut în fată o pradă ușoară, în loc să „vadă”(simtă?) acele sentimente deosebite, respectul pentru celălat, frumusețea unei relații, etc.  În fond, asta nu trebuie să ne mire pentru că, mulți dintre copiii și tineri actuali nu înțeleg sentimentul prieteniei în adevăratul sens al cuvântului. Și nici nu este vina lor. O societate care îți arată zilnic doar forța banului nu are cum să te învețe ce forță extraordinară se ascunde într-un sentiment atât de generos cum e prietenia.

A ajuns deci la 21-22 de ani, și în conduita lui nu erau acele valori și atitudini pe care le propun toate programele școlare de liceu.  Vorbe/cuvinte fără acoperire, scopuri ce nu pot fi duse la îndeplinire, un ideal educațional care nu funcționează și care e doar o frază în Legea învățământului.  

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: