Educația pune în valoare talentul

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

Educația „cu”, „despre” și „prin” muzică sau „Concertul copilăriei”

În urmă cu vreo 6 ani scriam, pe un alt blog de-al meu, un mic articol despre Concertul de la Viena. Astăzi urmărind, a nu știu câta oară, concertul mi-am dat seama că asta a însemnat, în tot atâția ani, câte o „porție” de educație, nu numai muzicală. Ce păcat că există copii, elevi și adulți care nici nu știu că acest concert există, care nu rezonează cu muzica, atât de luminoasă, a familiei Strauss, care nu pot primi această mică porție de educație în fiecare an!

Iată articolul:

Concertul copilăriei

Johann StraussComunismul s-a terminat sau cel puțin așa pare. Mai răzbat pe ici pe colo idei și principii de care nu ne putem dezbăra dar…societatea progresează. Trăim alte vremuri, avem alte pretenții, dorim alte lucruri, încercăm altceva aproape în fiecare zi, dar, dacă ne gândim bine, nu mai simțim la fel sau nu mai putem aduce până la noi acel „ceva” care ne însuflețea copilăria sau tinerețea. Uneori a fost casa bunicilor, alteori a fost vreun bâlci care ne colora existența monotonă, de multe ori a fost doar casa în care am trăit alături de cei dragi.

Pentru noi, cei care am fost elevi ai unei școli de muzică, viața de elev s-a deschis în acordurile lui Mozart și Beethoven. Clasa I a însemnat, într-o vreme în care nimic nu prea avea semnificație, un alt univers. În timp ce învățam alfabetul, notele muzicale deveneau prietenele noastre. Audițiile de la sfârșitul fiecărei clase ne transformau. Publicul era  juriul nostru suprem și nu era ușor să mulțumești părinți și frați, bunici sau cunoscuți, într-o vreme când arta supraviețuia printr-un fel de milă a autorităților centrale de partid și de stat. De fapt noi, pianiștii și violoniștii, coriștii și flautișii, noi, cei ce studiam un instrument sau cântam în cor, intrasem într-o altă lume.

Pentru noi, muzica devenea o a doua natură. Programul nostru nu era deloc obișnuit. În timp ce alți elevi plecau acasă după ore noi începeam studiul: orele de cor, orele de pian sau vioară, mai târziu orele de orchestră. Nici aici nu se termina programul nostru fiindcă urmau orele de studiu acasă sau dacă nu aveam instrumentul, la școală. Școala de muzică, fiindcă așa s-a numit la început, era singura din oraș care se închidea la ora 20, iar când se apropia sfârșitul anului școlar, chiar mai târziu. Studiul ne răpea, într-un fel, copilăria. Ore în șir studiam pentru a cânta perfect un pasaj sau pentru a învăța digitația corectă, ore în șir descifram punctele transformate în optimi sau doimi. Ore în șir reluam pasajele dificile sau cântam studiile care  ne transformau în mici virtuozi. Și mulți credeam pe atunci că ne-am jucat prea puțin și am studiat fără folos, că am fi putut să facem și altceva sau că părinții nu prea s-au gândit mult când ne-au înscris la Școala de muzică.

Dar….greșeam. Universul nostru nu se închidea lumii exterioare ci se deschidea sufletelor noastre. Înțelegeam esența lucrurilor într-un mod cu totul aparte și poate mai profund decât alți copii. Nu eram diferiți dar devenisem poate puțin mai „speciali”. Când reușeam ceva, când lucrarea sau concertul pe care-l aveam de interpretat lăsa asistența mută de uimire, atunci ne simțeam și noi speciali. Părinții ne priveau ca pe niște mici genii iar profesorii ne lăudau cu măsură. Pentru restul lumii eram cineva și începeam să fim dați de exemplu.

Lumea copilăriei noastre, a celor de la Școala de muzică, începea să capete alte contururi. Radioul nu era un aparat comun în vremea copilăriei mele iar televizoarele se numărau pe degetele de la o mână pe strada mea. Puteam totuși să mă număr printre privilegiați: aveam și radio și televizor într-o vreme când ele erau considerate un lux. Trăind în lumea muzicii la școală și acasă, televiziunea a intrat în viața mea și mai apoi și a colegilor mei, într-un fel cu totul aparte. Pe lângă faimosul Robin Hood, aproape singurul serial care aducea copiii în fața ecranului, emisiunile muzicale ne atrăgeau în fața radioului și, mai târziu, în fața televizorului.

Un an întreg așteptam Concertul de Anul Nou de la Viena și mulți ani a trebuit să-l ascultăm la radio. Televiziunea română nu-l prelua pe atunci. Dar asta nu ne împiedica să ne facem programul în așa fel încât, pe 1 ianuarie, să ne așezăm cuminți pe lângă radio și, timp de 2 ore, să ascultăm celebrele valsuri, polci, mazurci sau fragmente din operete ale faimoasei familii Strauss.  Era un moment extraordinar când uitam de toți și toate, când ne simțeam liberi deși nu eram, când nimic nu mai avea importanță fiindcă universul era al nostru și el era muzica.

Ne credeam speciali numai fiindcă ascultam concertul și aveam ce povesti la începerea școlii. Știam cine l-a dirijat, știam ce s-a cântat, știam să fredonăm „Dunărea Albastră” sau „Marșul lui Radezki”, polca „Tritch Tratch” sau „Viață de artist”,  ”Sânge vienez” sau  ”Valsul împăratului” și, cu fiecare an, știam mai multe. Începusem să le învățăm singuri, căutam partiturile și dădeam mici concerte în pauze. Când l-am putut urmări la televizor nu ne venea să credem cum arăta sala de concerte a Filarmonicii din Viena. Impunătoare și strălucitoare, cu candelabre de cristal și cu o arhitectură deosebită, plină de flori și plină de spectatori. Spectatorii păreau că joacă într-un film despre înalta societate: doamnele elegante în rochii superbe nu păreau deloc tovarășele din România iar domnii în fracuri impecabile afișau o eleganță care nouă ne era străină. Cu zâmbetul pe buze și fericiți că se aflau acolo cântau cu orchestra sau ascultau în liniște, aplaudau în ritmul muzicii sau fredonau Dunărea albastră. Așa o strălucire în niște vremuri care pentru noi erau cenușii! Și să nu uităm: ne aflam în Epoca de aur!(ceaușistă)

Copilăria a trecut, amintirile au rămas. Anii comunismului ne-au adus din ce în ce mai multe constrângeri. Nimeni și niciodată n-a mai putut  să ne ia înapoi concertul de Anul Nou. L-am urmărit și încă îl mai urmăresc și astăzi. Este un fel de „În căutarea timpului pierdut” a lui Proust. Este un fel de întoarcere la copilărie.

Tot despre acest concert  <<„Destinații” de vacanță: un concert faimos>>

Puteți urmări Concertul de Anul Nou din 2014 în format video  full HD:

Muzica noastră cea de fiecare zi

           

xmas_1

Am plecat sa colindam...

         „În făurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zadarnic dacă ajunge doar o carte care merge; este nevoie să fie crescut, educat, pentru a-l duce la înălţimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile născute din modul divin care leagă lucrurile. Căci nu este nimic de aşteptat de la lucruri dacă nu răsună unele în altele aceasta fiind singura muzică pentru inimă” (Antoine de Saint-Exupery –  „Citadela”)

              Şi pentru a „făuri” astăzi, în şcoală, oameni şi nu doar „cărţi mergătoare”, este necesar să trecem dincolo de zădărnicia timpului prezent care-l aşează pe „a avea” înaintea lui „a fi” cu mult prea mare uşurinţă. Acesta este însă rolul educaţiei, al unei educaţii în care arta (oricare artă) îşi găseşte locul cuvenit. Printre ele, una este specială: MUZICA. De ce este muzica specială? Fiindcă, în sfera frumosului artistic, ea şi-a câştigat, printr-o istorie seculară, dreptul de a figura în educaţia copiilor. Heinrich Heine spunea:”Muzica este cea care, printre arte, are ultimul cuvânt”, iar Ludwig van Beethoven trecea graniţa afirmând: „Cine pătrunde sensul muzicii va scăpa de ticăloşia în care se târăsc ceilalţi oameni. Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc”

             „În făurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zadarnic dacă ajunge doar o carte care merge; este nevoie să fie crescut, educat, pentru a-l duce la înălţimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile născute din modul divin care leagă lucrurile. Căci nu este nimic de aşteptat de la lucruri dacă nu răsună unele în altele aceasta fiind singura muzică pentru inimă” (Antoine de Saint-Exupery –  „Citadela”)

           Ca artă care se desfăşoară în timp muzica pare că are  un caracter paradoxal:orice creaţie muzicală cântată se pierde iremediabil în veşnicie şi aproape nicăieri nu rămâne urma ei. Undeva se regăseşte însă acel farmec inefabil pentru că   muzica acoperă prin puterea şi vraja ei acel spaţiu nedefinit al afectivităţii, declanşând resorturi interioare puţin sau deloc cunoscute.

Importanţa ce se acordă în şcoală disciplinelor cu caracter ştiinţific, nu trebuie să capete dimensiuni exagerate. Copilul nu este nici obiect, dar nici un adult în miniatură, ci este o fiinţă care vede realitatea înconjurătoare prin prisma unei minime experienţe şi a ceea ce învaţă permanent. De ceea ce va primi şi de modul cum va primi de la societatea de azi, depinde într-o mare măsură, modul cum va arăta societatea de mâine. Neglijarea acelei părţi numită emoţie, sentiment, afectivitate (spirit şi suflet) nu poate decât să influenţeze negativ copilul, tânărul, adultul, OMUL şi chiar viitoarea societate, care nu este un concept abstract, aşa cum pare, ci un sistem de relaţii interumane. 

            Afectivitatea, emoţiile, sentimentele sunt proprii domeniului artistic şi cu ele „lucrează” la modelarea sufletului şi spiritului, muzica.  Ea”spune” ceea ce cuvintele nici nu pot exprima. Şi nu fiindcă există prea puţine cuvinte, ci pentru că  muzica apelează la acele resorturi la care cuvintele nu au acces, pentru că „deschide porţi” pentru care ar trebui inventate cuvinte.

            Minunatul Mozart a fost o combinaţie unică de talent şi geniu. Aptitudinile ieşite din comun ale „copilului minune” al muzicii n-ar fi ajuns poate niciodată la lumină dacă n-ar fi existat şi un talentat pedagog: Leopold Mozart-tatăl său. Mediul în care a crescut, cald şi afectuos, impregnat de muzică  dar mai ales educaţia primită au desăvârşit ceea ce mama natură i-a dăruit.

            Nu oricine poate fi Mozart ! Dar, poate că în fiecare zi se naşte un Mozart ce rămâne nedescoperit fiindcă nu a fost căutat sau poate că în fiecare copil există acel Mozart şi noi trebuie să-l scoatem la lumină. Altfel, am ajunge să-i dăm dreptate lui Antoine de Saint-Exupery: „Când ia naştere, prin mutaţie, un nou trandafir în grădină, grădinarii sunt cuprinşi de emoţii. Trandafirul este izolat trandafirul este îngrijit, i se dă toată atenţia. Dar pentru oameni nu există grădinar. Un Mozart copil va fi presat, la fel ca ceilalţi copii de aceeaşi maşină de fasonat (….)  Ceea ce mă tulbură este faptul că, întrucâtva, în fiecare din oamenii de aici zace un Mozart asasinat”. („Pământ al oamenilor”)

            Aşadar acum dăm copiilor în şcoală,  minunile muzicii şi libertatea de a alege: celor talentaţi le deschidem porţile fermecate în care muzica devine o profesie, un hobby sau chiar o carieră mai târziu, celorlalţi le dăm argumente s-o descopere, să le fie aproape, s-o caute în clipele de răgaz, s-o iubească în clipele de linişte, să se bucure când o găsesc.

            Prin muzică învaţă să fie mai buni, mai disciplinaţi, mai răbdători, mai atenţi, mai umani, mai calzi fiindcă: „Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândului, farmec tristeţii şi tuturor lucrurilor, veselie şi viaţă. Ea este temelia ordinii, ea înalţă pe om spre tot ce e bun, drept şi frumos.” – Platon

 

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: