EMINESCU – cel mai frumos remember

Mihai Eminescu 15 ian. 1850 -15 iun. 1889

E 15 ianuarie 2017.

Mihai Eminescu ar trebui să fie omniprezent. Pentru că este aniversarea lui. Și a noastră.

În secolul trecut, prin anii ’60 -’70, liceenii de atunci aveau în programa școlară studierea operei eminesciene. Sigur că ea există și în programele actuale dar, se pare, Eminescu, a devenit doar un „banal” poet printre mulți alții, așa cum citeam acum câteva zile prin multe reviste și ziare online. 

Nu știu în ce moment noi, românii, am uitat să ne valorizăm geniile, dar știu că instituțiile care se „ocupă” cu asta nu fac nimic pentru această uitare. Probabil există prea multe orgolii în viață în lumea scriitoricească românească și ele nu pot sta la suprafață dacă Eminescu stă deasupra.

Dar să revenim! Pe atunci (anii ’70 cum spuneam) profesoara noastră de limba română ne-a dat ca temă pentru acasă învățarea  pe dinafară a unui fragment din „Luceafărul” lui Eminescu. Și nu un fragment oarecare ci era vorba de o jumătate din poezie: prima sau a doua. Asta însemna că fiecare elev își putea alege doar vreo 45-50 de strofe de învățat!

Tuturor ni s-a părut că profesoara vrea musai să ne strice mediile fiindcă nu credeam să putem învăța cele 50 de strofe în vreo 3 zile cât aveam la dispoziție. Dar, spre surprinderea noastră (și cred că și a profesoarei), am putut. În ziua în care a trebuit să recităm toți, la oră, partea pe care o alesesem doar vreo 2-3 dintre noi nu au putut face asta. Și versurile lui Eminescu răsunând în sala de clasă ne-au făcut părtași la poemul lui de dragoste și toți ne identificam cu sentimentele poetului cu fiecare recitare a unui coleg. Și ne-a rămas în suflet Eminescu. Și apoi „Dorința”, „La steaua”, „Glossă”, „Ce te legeni”, „Lacul”,…ca să nu mai spun de toate poeziile pe care le-am cântat prin natura profesiei mele.

Mie mi-a plăcut întotdeauna partea în care Hyperion îi cere Demiurgului să-l facă om, nu numai pentru că Eminescu reușește să ne transpună doar în câteva versuri în universul infinit, dar ne descrie fantastic două lumi, incompatibile, fiecare cu frumusețea ei. De neatins pentru om sau pentru geniu.

Luceafărul

”…

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul…
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…

Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos…
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.

– Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune…
Cere-mi cuvântul meu dentâi –
Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.

…”

Pro cultură

În spiritul promovării oricărui act de cultură, în spiritul dragostei de…Eminescu, și dintr-o sinceră prietenie față de d-na Carmen Mușat Coman, fac cunoscut tuturor celor care doresc să participe că joi, 19 ianuarie 2012 ora 16.00, va avea loc la Muzeul Național al Culturii Române o  „întâlnire” cu „AMITA BHOSE, sora mai mare a lui Eminescu”. Așa se intitulează invitația editurii „Cununi de stele”. Vezi afișul de mai  jos și comunicatul de presă.

 

 

MUZEUL NAȚIONAL AL

LITERATURII ROMÂNE

Comunicat de presă

București, 16 ianuarie 2012

Joi, 19 ianuarie 2012, ora 16:00, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bdul Dacia nr. 12 va găzdui evenimentul intitulat „Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu”, organizat de editura Cununi de stele.

Prilejuit de împlinirea a 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, evenimentul dorește să creioneze portretul Amitei Bhose, prima traducătoare a poetului în spațiul asiatic, totodată exeget și critic al textelor eminesciene.

Vor evoca opera și personalitatea Amitei Bhose:

• Maria Grapini, consul onorific al Republicii India, invitat special al editurii Cununi de stele.
• Elena Andronache, fostă studentă şi colaboratoare a Amitei Bhose.
• Carmen Muşat-Coman, fostă studentă, colaboratoare a Amitei Bhose, director editorial Cununi de stele.
• Lucian Chișu, director al Muzeului Național al Literaturii Române.

Spre întregirea portretului Amitei Bhose mărturiile celor ce au cunoscut acest mesager unic al Indiei în România vor fi completate de o miniexpoziție conținând fotografii, copii ale manuscriselor.

Iar întrebarea firească – oare cum sună Eminescu în bengali – își va găsi răspunsul în lectura unui vorbitor nativ al limbii bengali (înregistrare).

Detalii despre Amita Bhose – www.amitabhose.net

Informațiile de pe site pot fi reproduse de presă cu specificarea sursei.

Detalii și confirmări:

Carmen Mușat-Coman director editorial Cununi de stele

Tel: 0722 455 806

e-mail: office@edituracununidestele.ro

edituracununidestele@yahoo.com

Amita Bhose (Calcutta,1933-Bucureşti, 1992)

Îndrăgostită de opera eminesciană după ce a descoperit-o în Manualul de limba română de la Universitatea București în 1959, Amita Bhose a renunţat la tot în India – avere, soț – pentru a trăi în România, ţara unde s-a simţit acasă, ţara pe care, aşa cum afirma Zoe Dumitrescu-Buşulenga „a iubit-o mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei”. Teza sa de doctorat, cu tema Influența indiană asupra gândirii eminesciene, susţinută sub îndrumarea prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga, a fost publicată cu titlul Eminescu şi India și i-a adus renumele de „a fi unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai istoriei pătrunderii culturii indiene în spaţiul cultural european.” (George Munteanu). A făcut parte din colectivul însărcinat cu editarea operei eminesciene – ediția Perpessicius – „ceea ce i-a dat prilejul cunoașterii adâncite a poetului, a gândirii sale. Și a început să publice pagini de analiză a textelor lui antume și postume, a însemnărilor de pe manuscrise, a variantelor, cum numai puțini eminescologi au izbutit. Cu o acirbie de om de știință și cu o intuiție ascuțită a contextului, Amita Bhose a deschis un unghi de perspectivă comparatistă între spiritualitatea indiană și română, cum nu se mai întâlnise până atunci.” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Cercetările sale au demonstrat și că Eminescu a fost primul traducător român din limba sanscrită, Amita Bhose fiind prima persoană care, după aproape 100 de ani, a analizat, transcris și însoțit de aparatul critic cele trei caiete manuscrise ale poetului care conțineau traducerea Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp, aflate la Biblioteca Centrală Universitară din Iași.

Cu o modestie pe care doar spiritele mari o au, a considerat ca fiind o cinste faptul de a fi prima traducătoare a lui Eminescu în limba lui Tagore, bengali, cartea Eminescu: Kavita (Poezii) apărând la Calcutta în 1969. Cu aceeaşi modestie a primit, în 1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu în bengali.

De-a lungul anilor a predat – numai în limba română – cursuri practice de bengali, sanscrită şi cursuri teoretice de civilizaţie și estetică indiană la Universitatea Bucureşti (1972-1991) și a conceput, în premieră, instrumente de lucru pentru studenți: Manual de limba bengali, Dicționar bengali-român, Manual de limba sanscrită, Dicționar de verbe sanscrit-român. A tradus în bengali literatură română – poezie contemporană, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ion Agârbiceanu, Marin Sorescu, piesele lui Caragiale, Mihail Sebastian au fost jucate la Calcutta în traducerea sa. A publicat în presa culturală din India ecouri ale receptării literaturii indiene în România, în special a lui Tagore. Amita Bhose a fost, de altfel, prima și singura traducătoare din bengali în română (limba maternă a lui Tagore și a Amitei Bhose) a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1913.

În presa culturală română și indiană a publicat peste 56 de traduceri din bengali în română și din română în bengali, peste 90 de articole, studii. A susţinut peste 100 de conferinţe și emisiuni radiofonice și a acordat peste 20 de interviuri despre Eminescu, literatura română şi indiană.

Operă:

Eminescu și India.

Proza literară a lui Eminescu și gândirea indiană.

Eminescu și limba sanscrită.

Dialoguri cu Amita Bhose: Eminescu este magnetul care mă atrage spre România.

Maree indiană: Interferențe culturale indo-române.

Sărbători sezoniere din India.

Traduceri din bengali în română:

Proverbe și cugetări bengaleze.

Povestea prințului Sobur (basme bengaleze).

Radha și Krișna, de Chandidas.

Scrisori rupte, de Rabindranath Tagore

Dragostea încurcă, dragostea descurcă, de Rabindranath Tagore.

Soarele din prima zi, de Rabindranath Tagore.

Traduceri din sanscrită în română:

Natyasastra, tratat de artă dramatică.

Căruța de lut, de Șudraka.

Am reprodus în integralitatea lui textul comunicatului de presă și afișul de promovare. Pentru mai multe detalii puteți consulta site-urile dedicate Amitei Bhose și pagina editurii „Cununi de Stele”.

Amita Bhose = din dragoste de Eminescu

Joi, 14 aprilie, ora 16:30, la sediul Bibliotecii Dimitrie Cantemir, Str. Viitorului, nr.52 (Piața Gemeni) va avea loc lansarea primului Manual de limba sanscrită din România, elaborat de Amita Bhose și apărut la editura Cununi de stele.

Amita Bhose (Calcutta, 1933 – București, 1992), cercetătoare a operei eminesciene, doctor în filologie (1975 cu teza Influența indiană asupra gândirii eminesciene), scriitoare, traducătoare, profesoară, este personalitatea care a creat o punte de legătură între culturile României și Indiei. Din 1971 până la moartea sa, în 1992, a trăit în România, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). În India a publicat traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian au văzut lumina rampei. În 1969 a apărut, în bengali, limba maternă a lui Tagore, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în Asia.

În cadrul lansării vor evoca personalitatea și opera Amitei Bhose: Lelia Rădulescu, Elena Andronache, Carmen Mușat – Coman. Vor fi prezentate manuscrisele autoarei și, în premieră, după 20 de ani de la susținerea ultimului curs de limba sanscrită de către Amita Bhose, planșele de lucru ale domniei sale.

Mai multe amănunte pe site-ul editurii  http://www.edituracununidestele.ro/Evenimente.asp

---

Orice act de cultură e un pas înainte spre educație. Îmi face o deosebită plăcere să anunț această lansare fiind o admiratoare a lui Eminescu și Tagore, a culturii indiene, a d-nei Zoe Dumitescu Bușulenga, a d-nei Carmen Mușat – Coman.

Jurnalistă și scriitoare în continuă afirmare, cu preocupări literare deosebite și  cu o perseverență de invidiat, Carmen Mușat  – Coman  a făcut posibilă editarea operelor Amitei Bhose și acum apariția manualului de sanscrită. Succes  Carmen!