Teleșcoala crizei sau homeschooling obligatoriu

Homeschooling

Cu ceva timp în urmă (să tot fie vreo 4 ani) am avut o dispută, aș zice amiabilă, pe blog cu câteva persoane interesate sau neinteresate de homeschooling. Aș zice chiar că unele erau împotrivă total. Pe scurt era vorba de Dana Nălbaru și soțul ei care hotărâseră să-și educe copiii acasă. În alte circumstanțe am scris despre acest homeschooling chiar mai demult. Dar să revenim.

Pandemia de coronavirus ne-a forțat să stăm acasă și consecințele economice vor fi probabil la fel de dramatice ca și cele medicale. Peste toate și peste toți, vorbind de mapamond aici, criza ne-a prins nepregătiți total. Din punct de vedere medical suntem într-un dezastru total și asistăm neputincioși (chiar dacă corpul medical se zbate dramatic oră de oră) la răspândirea virusului și la decesele înregistrate zilnic cu miile.

Fiindcă stăm acasă și copiii stau acasă și, în plus, stau în casă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum stau familiile cu 2-3 copii în casă în vreun apartament de bloc cu 2 camere iar părinții mai sunt ocupați și cu telemunca în cel mai fericit caz.

Școala la laptop

 

În aceste condiții a devenit imperios necesar ca acei copii să nu piardă în totalitate ceea ce făceau la școală. Ce-i drept primele care s-au organizat au fost școlile private fiindcă aveau la dispoziție modalități și ceva experiență de cum să facă asta. Respectiv au început aproape imediat lecțiile online. Progresiv, bineînțeles, fiindcă era dificil să faci școală online dacă nu ai mai făcut-o niciodată. În cele din urmă copiii au început să facă chiar școala acasă dar asta a adus un plus de muncă și pentru părinți. Intrare în clasă, verificarea temelor, exersarea anumitor practici, găsirea unor soluții pentru anumite proiecte, teme…etc. Nimic nu e simplu și presiunea era și este foarte mare pe părinți, mai ales pe cei cu 2-3 copii. Nu spun că, de partea cealaltă profesorii sunt în culmea fericirii fiindcă ei, efectiv, trebuie să se pregătească foarte bine pentru orele de a doua zi și asta înseamnă muncă.

Am aflat că, după câteva tatonări, și școlile de stat au început desfășurarea anumitor ore online. Nu pe toate și nu pentru toți copiii fiindcă (și aici) pandemia ne-a prins nepregătiți. Mediul rural e cel mai afectat. Acolo mulți părinți nu au nici măcar un laptop sau un smartphone și rareori înțeleg modalitățile de lucru online. În mediul urban lucrurile stau ceva mai bine dar, cum citeam deja zilele acestea, copiii care aveau dificultăți de învățare în clasă fiind, acum sunt în pericol să piardă cam 50% din ceea ce se predă online. Un studiu efectuat de mai mulți cercetători .

„Studiul arată că un procent de 77% dintre elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură reușesc să parcurgă curriculumul de trunchi comun conform planificărilor preexistente. În cazul elevilor cu rezultate slabe lucrurile stau altfel. Profesorii spun că aceștia reușesc în proporție de 50% să țină pasul. 2.223 de cadrele didactice participante la cercetare care au ore la clasa terminală a ciclului gimnazial remarcă aceeași diferență între elevi.”

Așa se face că vrând nevrând am devenit o Românie care practică, cu ghilimelele de rigoare, homeschooling de nevoie. Asta nu ne avantajează cine știe ce pentru că, dincolo de ceea ce se face astăzi pentru ca elevii să fie încă la școală, s-ar putea să descoperim că am făcut școală fără o bază legală, că ea nu era prevăzută în nici un act normativ, că decalajele între diverse categorii de elevi sunt foarte mari, că unii elevi nici măcar nu au făcut această teleșcoală, că…multe altele. Întotdeauna am considerat, chiar dacă am fost împotriva sistemului de învățământ românesc, că e bine să-ți faci meseria, mai ales că alt sistem nici nu aveam până acum vreo 10-12 ani. Dar, din momentul în care am început să avem și școli private, nimeni nu a vrut cu adevărat să liberalizeze această piață (să-i zic așa) a învățării. Era bine dacă în legea învățământului ar fi fost expuse și propuse și alte modalități de organizare a învățământului. Acum ar fi fost bune și, în plus, ar fi fost și legale.

Ca o concluzie avem bâlbâiala permanentă a Ministerului Învățământului care, în fiecare zi anunță alte și alte amânări, publică teste pentru eventualii absolvenți ai claselor a VIII -a și a XII -a când ei nici nu știu și nici nu cred că vor exista examene de final de an. Care an școlar rămâne în coadă de pește dacă elevii nu se pot întoarce pe băncile școlii cel mai târziu la 1 mai. După părerea mea, deși e târziu și atunci, ar fi singura dată când se mai poate face ceva pentru ca anul să nu fie total ratat.

Sub deviza optimistă „vom trăi și vom vedea” avem de exersat încă homeschoolingul sau școlirea acasă, ce-i drept cu ajutorul profesorilor. Nu știu cum se descurcă cei care erau total împotrivă.

Educația pune în valoare talentul

Următorul articol, dedicat unei tinere participante la proiectul „Excepționalii”, este preluat în întregime de pe site-ul „Școala de valori”. Am ales să public articolul pe acest blog din mai multe motive.

Un prim motiv ar fi acela că am cunoscut-o bine pe Diana Mărgărit încă de pe băncile școlii și este minunat ce fel de tânără a devenit urmându-și pasiunea pentru muzică, pentru artă și nu numai.

Al doilea motiv ar fi că educația și îndrumarea tinerilor trebuie să fie constante și să înceapă de timpuriu. Copiii și tinerii trebuie ajutați și ghidați către ceea ce le face plăcere, către cultivarea pasiunilor, dar, mai ales, să fie liberi să le practice, să aleagă. Părinții și profesorii sunt în egală măsură primii care pot face asta.

Un al treile motiv dar nu ultimul este acela că sunt implicată într-o colaborare cu „Școala de valori” care mi se pare o organizație benefică pentru tineri.

Iată articolul.

„Diana Mărgărit: Mă consider un estet, dar și o adolescentă cu pasiune pentru cunoaștere”

Posted in Proiecte, Testimoniale and tagged Excepţionalii, Excepționalii 2017

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

EMINESCU – cel mai frumos remember

Mihai Eminescu 15 ian. 1850 -15 iun. 1889

E 15 ianuarie 2017.

Mihai Eminescu ar trebui să fie omniprezent. Pentru că este aniversarea lui. Și a noastră.

În secolul trecut, prin anii ’60 -’70, liceenii de atunci aveau în programa școlară studierea operei eminesciene. Sigur că ea există și în programele actuale dar, se pare, Eminescu, a devenit doar un „banal” poet printre mulți alții, așa cum citeam acum câteva zile prin multe reviste și ziare online. 

Nu știu în ce moment noi, românii, am uitat să ne valorizăm geniile, dar știu că instituțiile care se „ocupă” cu asta nu fac nimic pentru această uitare. Probabil există prea multe orgolii în viață în lumea scriitoricească românească și ele nu pot sta la suprafață dacă Eminescu stă deasupra.

Dar să revenim! Pe atunci (anii ’70 cum spuneam) profesoara noastră de limba română ne-a dat ca temă pentru acasă învățarea  pe dinafară a unui fragment din „Luceafărul” lui Eminescu. Și nu un fragment oarecare ci era vorba de o jumătate din poezie: prima sau a doua. Asta însemna că fiecare elev își putea alege doar vreo 45-50 de strofe de învățat!

Tuturor ni s-a părut că profesoara vrea musai să ne strice mediile fiindcă nu credeam să putem învăța cele 50 de strofe în vreo 3 zile cât aveam la dispoziție. Dar, spre surprinderea noastră (și cred că și a profesoarei), am putut. În ziua în care a trebuit să recităm toți, la oră, partea pe care o alesesem doar vreo 2-3 dintre noi nu au putut face asta. Și versurile lui Eminescu răsunând în sala de clasă ne-au făcut părtași la poemul lui de dragoste și toți ne identificam cu sentimentele poetului cu fiecare recitare a unui coleg. Și ne-a rămas în suflet Eminescu. Și apoi „Dorința”, „La steaua”, „Glossă”, „Ce te legeni”, „Lacul”,…ca să nu mai spun de toate poeziile pe care le-am cântat prin natura profesiei mele.

Mie mi-a plăcut întotdeauna partea în care Hyperion îi cere Demiurgului să-l facă om, nu numai pentru că Eminescu reușește să ne transpună doar în câteva versuri în universul infinit, dar ne descrie fantastic două lumi, incompatibile, fiecare cu frumusețea ei. De neatins pentru om sau pentru geniu.

Luceafărul

”…

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul…
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…

Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos…
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.

– Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune…
Cere-mi cuvântul meu dentâi –
Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.

…”

Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul I

 

Învățământul nostru sau al lor?

Aflat la început de mandat, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România este, presupun, „vânat” de toți cei interesați de soarta acestui domeniu în următorii 4 ani și nu numai. Din păcate mandatul domniei – sale nu a început sub auspicii tocmai favorabile. Fie datorită CV – ului care nu prea demonstrează mare lucru sau cel puțin nu e impresionant, oricum nu era pentru noi, românii[1], fie datorită unei măsuri socotite controversate, respectiv repunerea pe funcții a directorilor care nu au luat examenul din toamnă.

Pe fondul unei letargii grave instalate în ultimii ani în tot învățământul nostru și din care doar uneori așa-zisele reforme au mai zgâlțîit câte ceva, se pare că nimic bun nu se conturează la orizontul școlar pe viitor. Dar pe mine subiectul mă preocupă (m-a preocupat mereu) fiindcă am fost în el (în sistem) și știu că se pot face și lucruri bune acolo, dar rezistența la schimbare e atât de mare încât se extrem înaintează greu. Cam ca prin viscol, că tot îl avem la îndemână!

Tot studiind internetul în căutarea unor articole despre învățământul din Finlanda, lăudat și paralăudat de oricine a luat contact cu el, direct sau indirect, am început să aprofundez subiectul. După lecturarea a numeroase articole, bloguri, idei sau studii mi-a venit în minte o singură idee: Învățământ ca în Finlanda[2]? O speranță deja pierdută. Pentru noi.

Nu aș face prea multă filozofie referitoare la concluzia la care am ajuns dar cred că e necesară. Un pic.

În primul rând, fiindcă noi suntem acum în urma Europei cu cel puțin 50 de ani, și nu mă refer la aspectele democrației deși și acestea contează, și deja suntem într-o mare întârziere aș spune.

Pentru ca Finlanda să aibă astăzi, în 2017, un sistem de învățământ performant, și nu aș zice ultraperformant[3], cum am citit în diverse articole sau pagini de internet, re-for-ma reală a pornit prin anii ’70 și primele rezultate au început să fie vizibile abia prin anii 2000. Vă dați seama cât timp am pierdut noi cu fiecare reformă pornită și niciodată finalizată? Cel puțin 30 de ani de fiecare dată. Nu mai socotesc că mă ia amețeala!

Dar…să revenim. A pornit (reforma) e puțin spus. Politicienii, dar și societatea (lor) civilă,

Cum să reformezi învățământul?

nu au știut probabil cu mare exactitate cum va arăta învățământul lor în următorii ani dar au știut sigur ce vor în privința copiilor lor. În puține cuvinte asta sună așa: toți copiii au dreptul la educație egală, indiferent de mediul din care provin. Scurt, clar și cuprinzător!

Prin comparație am să citez din legea educației naționale care reglementează învățământul românesc: „Art.2 al. (3)  Idealul  educaţional  al  şcolii  româneşti  constă  în  dezvoltarea  liberă,  integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,  pentru  participarea  cetăţenească  activă  în  societate,  pentru  incluziune  socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Ar rămâne doar să subliniez că, în acest secol, tot articolul pare cam desuet. Oare asta ne dorim de la educație, mai ales în condițiile în care clamăm gratuitatea dar nu o oferim? Sau ne dorim ca toți copiii, nu numai olimpicii, să beneficieze de resursele umane și materiale ale învățământului în totalitate și integralitate ca să ajungă acolo?

Așa încât finandezii au început această reformă cu niște reguli de bază, reguli de la care nu s-au abătut chiar dacă partidele care s-au succedat la putere au urmat normele democratice și și-au impus, rând pe rând, politicile.

O regulă simplă (și foarte eficientă) a fost aceea ca, indiferent ce partid politic ar veni la putere, ministerul educației să fie întotdeauna condus de un tehnocrat (adică, neimplicat politic!) care să nu se schimbe mai devreme de 4 ani, acesta fiind doar unul din cele 3 ministere considerate esențiale și care au beneficiat de aceeași măsură. Măsura, coroborată cu un set de legi și regulamente a mai avut o componentă, aș zice chiar mai bună decât prima: orice nou ministru al educației nu avea voie să schimbe nimic ci doar să continue/completeze reforma. Mai bine zis: fiecare nou ministru nu „făcea și dregea” în educație tot ce-i trecea prin cap. Să ne gândim puțin la toți miniștrii noștri[4] care exact asta au făcut: ce le-a trecut prin cap în materie de reformă educațională. Nici legea educației (sau cum s-o fi numind acolo) nu se poate schimba cum vor miniștri și probabil e destul de greu de făcut așa ceva atâta timp cât ea a asigurat învățământului și educației un parcurs atât de bun.

La finlandezi toate acestea au asigurat un succes, poate nesperat la început, într-un domeniu în care alte țări europene încă se chinuie să găsească calea. Nu mai (re)amintesc de învățământul românesc!

Va urma…

_________________________________________________________________

[1] Ați observat că nu ne mai impresionează nici un titlu? Poate de când cu doctoratele astea pe …bandă.

[2] Adică în România.

[3] Voi reveni asupra ideii mai târziu

[4] Ai învățământului, bineînțeles.

Bine că e iarnă!

Bine că e iarnă!

Ce ne făceam dacă era vară și vreo 40 de grade afară? La cât de mult s-au încins spiritele între cele două palate și cele 2 …puteri, cred că începea țara să miroasă a ars. De la creiere, bineînțeles.

Și tot fiindcă e iarnă e tonic să vezi că noul guvern a găsit posibilitatea să-și arate bicepșii. Măcar la început de mandat. Primul – ministru și-a zis că nu-i sănătos să stai pe scaun când afară sunt nămeți așa că a dat o tură pe la ministerele care se moleșiseră de la căldura din interior și a tăiat …șefi. Adică i-a făcut cu „ou și oțet” în ideea de a-i demite.

Decizia MENCȘ

Pe la alte ministere se poartă, zic unii, restaurația. Respectiv, fostul Liviu Marian Pop și actualul Liviu Marian Pop (una și acceași persoană) a pus la cale împreună cu ministrul educației, Pavel Năstase, o măsură (zice-se) reparatorie. Asta înseamnă că foștii directori de școli care nu au obținut punctaj de trecere la examenul organizat în toamnă să poată ocupa în continuare aceste funcții …temporar. Pe de o parte pentru că măsura care le interzicea ocuparea funcțiilor era discriminatorie (oamenii nu suferiseră condamnări penale) și, pe de altă parte, fiindcă e mult mai util să ai (totuși) în plin an școlar, o situație stabilă a cadrelor didactice care, altfel, ar fi trebuit ori să fie trimise acasă, ori să li se găsească alte posturi, ori să rămână pe jumătăți de normă, etc. 

În principiu nici eu nu sunt de acord ca vechii directori să fie repuși în funcție dacă nu au trecut acel examen. Așa este corect și pentru asta au dat examen. Pe de altă parte, examenul directorilor (se pare) nu a fost tocmai ceea ce putem numi un examen corect, atâta timp cât foarte multe puncte ce le erau necesare la dosar candidaților, s-au obținut cam… pe bază de hârtii…

Văzând lucrurile în acest spirit aș vrea și eu să-mi răpundă cineva (din cei care tot subliniază că măsura e una controversată) la următoarele întrebări: Cine va ocupa funcția de director în școala unde candidatul sau candidații nu au obținut punctajul? Răspunsul sigur ar fi: un alt profesor. Pe ce criterii? Îl place inspectorul. Îl plac colegii. E tânăr. E bătrân. E prieten cu X-ulescu. Și multe altele. Fiindcă e, din nou, foarte sigur că cineva  trebuie să fie director. Și acel cineva (nou) nu a dat examen, nu se știe dacă l-ar fi luat (în cazul prezentării), nu există niște criterii în vreo lege sau regulament pentru funcția de director și tot așa.

Deci, ce e mai bine? Să punem acolo un profesor care nu a dat examen numai fiindcă cel care l-a dat nu l-a luat sau să rămână acel director cu o derogare 3-6 luni până  când ministerul hotărăște ce se poate face? 

Până când se va gândi cineva care cunoaște bine sistemul de învățământ să răspundă la aceste întrebări eu cred că măsura luată de minister e una de…avarie și oricât de controversată ar fi rezolvă temporar niște probleme.

Examenele pentru funcția de director trebuie însă să devină o practică corectă și curentă, în așa fel încât candidații să știe din timp ce-i așteaptă, directorii să știe că nu sunt acolo…pe viață, inspectorii să nu poată face numiri decât în cazuri excepționale sau deosebite.

Noul ministru (desemnat) al educației este…

Pavel Năstase

…Pavel Năstase.

Adică domnul profesor din fotografia alăturată. Pentru o documentare cât mai amănunțită avem la dispoziție CV -ul d-nului profesor, foarte bogat de altfel. După relatările din presă, domnul este destul de bogat și la propriu.

cv-pavel-nastase

Momentan, d-nul profesor e tot la ASE, adică între 2012 și 2016 a fost rector al ASE, iar în ianuarie 2016, Pavel Năstase a fost ales preşedinte al Senatului Universitar al ASE pentru mandatul 2016-2020.

Nu ne vom da seama de pe acum de acțiunile d-nului viitor ministru în domeniul educației dar …speranțele noastre pentru învățământ se leagă totuși de ceea ce va face sau nu va face d-nul profesor Pavel Năstase. Chiar așa: oare ce va face?

Minister sub umbra plagiatului..

O fi sau nu o fi plagiat?

Adică ministerul, învățământului prin reprezentantul său de la vârf. Nici nu s-a așezat bine pe scaun ministrul Pavel Năstase că presa a și început să-i scormonească trecutul în aflarea unei biografii complete. Nu știu cât vom mai afla din biografia domniei-sale, dar am aflat deja că există suspiciuni de plagiat, și nu oricum ci fifty-fifty, exact la d-nul ministru. O jurnalistă foarte curioasă, Emilia Șercan, a scris deja pe facebook despre plagiatul lui Pavel Năstase. 

Emilia Șercan pe facebook :

„Primul plagiator al guvernului Sorin Grindeanu este Pavel Năstase, ministrul Educație. Am început să-i verific opera domnului Năstase și la primul articol pe care am vrut să-l caut am descoperit că fusese deja declarat plagiat de către cei de la România Curată-dovezile sunt în link-ul de mai jos. Acum sper că înțelege toată lumea de ce domnul Năstase susținea ieri că plagiatorii ar trebui să fie anchetați de către universități și de ce își dorește o schimbare a legislației. Îl va verifică vreodată corect Academia de Studii Economice, acolo unde a fost rector și mai apoi președintele Senatului, pe Pavel Năstase, de exemplu?  Și că tot veni vorba, abia aștept verdictul Universității de Vest din Timișoara în cazul rectorului plagiator Marilen Pirtea pentru a vedea cât de dispuse sunt unele universități să-și curețe impostura ”

Textul analizat poate fi citit pe www.romaniacurata.ro. 

Eu tot mai sper că există în țara asta oameni care au doctorate „pe bune”, oameni care scriu articole fiindcă ei sunt niște cercetători „pe bune”, oameni care au idei „pe bune”, oameni care nu falsifică nimic pentru a se da drept ceea ce nu sunt „pe bune”, și tot așa dar…pe bune. Și mai sper ca d-nul Pavel Năstase să ne spună clar și răspicat dacă e sau nu plagiat articolul, ca să știm de azi, nu peste 3-4 ani că educația s-a ales cu un ministru incorect.

Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

MENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:

19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

OMENCS 5893

Ministrul educației a semnat ordinul referitor la teme.

Poate vă imaginați că ceea ce am scris mai sus nu e un titlu. Vă imaginați  bine: nu e. E un ordin. Un ordin de ministru al învățământului care zice, negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă.

OMENCS 5893 în format .pdf

https://www.edu.ro/sites/default/files/OMENCS%205893%20teme.pdf

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”.

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: „Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

Rezultatele elevilor români la testele PISA 2015

Testele PISA

Ieri,6 decembrie 2016, MENCS a dat un comunicat de presă în care menționează sintetic rezultatele elevilor români la testele PISA 2015. Iată comunicatul:

„Raportul internaţional publicat marți, 5 decembrie, de OECD, „Excellence and Equity in Education” (vol. I), include informații referitoare la performanțele sistemului educațional românesc în cadrul Programului OECD-PISA 2015 (Programul Internaţional OECD pentru Evaluarea Elevilor).

Astfel, pe scala generală de Ştiinţe (domeniu principal în PISA 2015), România a înregistrat un scor mediu de 435 puncte, ocupând poziţia 48 din 70 ţări/economii cu baze de date validate. Din acest punct de vedere, România face parte din grupul de 11 ţări (între care Columbia, Israel, Portugalia și Qatar) a căror performanţă medie la Ştiinţe s-a îmbunătăţit semnificativ între 2006 şi 2015.

Scorul mediu la ştiinţe al ţărilor OECD este de 493 puncte. Pe primele locuri se poziţionează Singapore (556 puncte), Japonia (538 puncte), Estonia (534 puncte), Taipei-China (532 puncte), Finlanda (531 puncte) și Canada (528 puncte). Din această perspectivă, rezultatele României pot fi comparate cu cele obținute de state/economii precum Emiratele Arabe Unite, Uruguay, Cipru, Moldova, Albania și Turcia.

Pe scala generală de Citire/Lectură (domeniu secundar în PISA 2015), România a înregistrat scorul mediu de 434 puncte (în creștere faţă de 2009 – 424 puncte), având performanţe similare cu Uruguay, Bulgaria sau Trinidad-Tobago şi superioare faţă de Mexic şi Thailanda. Alături de Rusia şi Macao (China), România a înregistrat o rată accelerată de creştere a performanţelor de la o administrare la alta. Îmbunătăţirea performanţei medii s-a realizat prin creşterea ponderii elevilor cu performanţe de vârf (nivelurile 5 şi 6 pe scala PISA), fără înregistrarea, concomitentă, a reducerii ponderii elevilor cu performanţe scăzute (nivelul 2 şi sub nivelul 2 pe scala PISA).

Pe scala generală de Matematică, de asemenea domeniu secundar în PISA 2015, România a înregistrat scorul mediu de 444 puncte (445 puncte în 2012, când Matematica a fost domeniu principal), având performanţe similare unor ţări precum Grecia, Bulgaria, Cipru sau Argentina şi peste Turcia, comparativ cu administrarea din 2012.

Pe scala performanţelor PISA 2015, la Știinţe au fost definite şapte niveluri de proficienţă. Nivelul 2 este considerat nivelul de bază necesar a fi atins de către un tânăr de 15 ani până la finalizarea învăţământului obligatoriu, pentru a putea funcţiona eficient în societatea cunoaşterii. La PISA 2015, 35% dintre elevii români se situează la nivelul 2. Sub nivelul 2, adică la nivelurile 1a, 1b şi sub nivelul 1b se situează 38,6% dintre elevi. Cumulat, la nivelurile superioare – 3, 4 şi 5 – se plasează 27,5% dintre elevii români.

Pentru perioada 2006-2012 se remarcă o tendinţă de uşoară scădere a procentului elevilor cu performanţe sub nivelul 2: 2006 – 46,9%, 2009 – 44,4% și 2012 – 37,3%. Pentru aceeaşi perioadă procentele elevilor cu performanţe de vârf, adică la nivelul 5 sau peste acest nivel au fluctuat astfel: 2006 – 0,5%, 2009 – 0,4%, 2012 – 0,9% și 2015 – 0,7%.

La PISA 2015 domeniul principal l-a reprezentat alfabetizarea ştiinţifică sau „cultura ştiinţifică” a elevilor de 15 ani, definită în cadrul de referinţă ca „abilitatea de a se angaja în probleme legate de ştiinţe şi de a opera cu idei ştiinţifice, ca un cetăţean reflexiv. O persoană alfabetizată ştiinţific doreşte să se angajeze într-un discurs raţional despre ştiinţă şi tehnologie, ceea ce necesită competenţele de a explica ştiinţific fenomenele, de a proiecta şi a evalua investigaţii ştiinţifice şi de a interpreta în mod ştiinţific date şi dovezi”. În PISA nu se intenţionează doar evaluarea a ceea ce ştiu elevii în domeniul ştiinţelor, dar şi ceea ce pot face cu ceea ce ştiu, precum şi modul în care aceştia pot aplica în mod creativ cunoştinţele ştiinţifice în situaţii reale de viaţă. La PISA 2015 atitudinile elevilor, convingerile şi valorile acestora au fost examinate prin răspunsuri la întrebările din chestionarul elevilor, nu prin performanţele la itemii testelor susţinute.

În România, Programul OECD-PISA 2015 s-a desfășurat prin intermediul Centrului Național de Examinare și Evaluare (CNEE). Testarea propriu-zisă a avut loc în data de 22.04.2015, fiind validate testele susținute de 4.876 elevi de 15 ani din 182 de şcoli respondente, eşantionate de consorţiul OECD. România a administrat instrumentele de evaluare în mod „tradiţional”, în format tipărit: fiecare elev participant a primit o broşură de test cu durata de lucru de două ore, conţinând o combinaţie de itemi de investigare a competenţelor de Ştiinţe, de Matematică şi de Citire/Lectură.

Au fost administrate 30 de tipuri de broşuri de test conţinând combinaţii de sarcini de lucru/itemi din cele trei domenii. Elevii au completat şi un chestionar de mediu socio-educaţional, cu durata de răspuns de 35-45 de minute. Directorii unităţilor de învăţământ participante au completat un chestionar de investigare a caracteristicilor etosului şcolii din perspectiva mediului şcolar, a ofertei educaţionale, a oportunităţilor de învăţare etc.

Generic, Programul OECD-PISA evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul educaţiei obligatorii deţin unele dintre competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază esenţiale atât pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii. Raportul internaţional al ciclului de testare PISA 2015, precum şi toate informaţiile şi datele validate la nivel internaţional sunt disponibile pe www.pisa.oecd.org. Toate informaţiile publice despre administrarea programului PISA în România, inclusiv „Broşura de antrenament PISA 2015”, pot fi consultate pe www.rocnee.eu.”

La link-ul de mai jos puteți vizualiza comparativ – țara noastră versus alte țări participante la testele PISA- anumiți indicatori referitori la cunoștințe și deprinderi, competențe-cheie, etc.  Atenție, link-ul din comunicat nu funcționează!

http://www.oecd.org/pisa/