Noul ministru (desemnat) al educației este…

Pavel Năstase

…Pavel Năstase.

Adică domnul profesor din fotografia alăturată. Pentru o documentare cât mai amănunțită avem la dispoziție CV -ul d-nului profesor, foarte bogat de altfel. După relatările din presă, domnul este destul de bogat și la propriu.

cv-pavel-nastase

Momentan, d-nul profesor e tot la ASE, adică între 2012 și 2016 a fost rector al ASE, iar în ianuarie 2016, Pavel Năstase a fost ales preşedinte al Senatului Universitar al ASE pentru mandatul 2016-2020.

Nu ne vom da seama de pe acum de acțiunile d-nului viitor ministru în domeniul educației dar …speranțele noastre pentru învățământ se leagă totuși de ceea ce va face sau nu va face d-nul profesor Pavel Năstase. Chiar așa: oare ce va face?

„A doua (tristă) zi de școală” – II

Cuvintele de mai jos aparțin unei mame care i-a scris ministrului  învățământului, d-nului Remus Pricopie. Scrisoarea a fost publicată de site-ul http://smartwoman.hotnews.ro/  la

http://smartwoman.hotnews.ro/Domnule-Remus-Pricopie-va-multumesc

Scrisoare poate fi doar continuarea, nedorită, a articolului pe care l-am publicat în 16 septembrie, adică a doua zi de școală. Mai mult ca sigur că nu e singurul părinte care privește cu dezamăgire și neputință la sistemul de învățământ românesc, sistem în care, vrând/nevrând, fiecare copil va intra.

 

„Domnule Remus Pricopie, va multumesc!

Vă mulţumesc pentru că înainte de începerea anului şcolar trebuie să spăl pe jos, să şterg praful, să spăl geamurile clasei unde va învăţa copilul. Pentru diversitatea perspectivei de la fereastră, această clasă se schimbă în fiecare an.

Vă mulţumesc pentru condiţiile deosebite oferite împreună cu primăriile, de trebuie să plătesc aproape orice din clasă. Mulţumesc pentru scaunele de bancă din care ies cuie, în acest fel se învaţă copilul cu greutăţile vieţii. După cum observaţi, poţi găsi un scop educativ în tot ce nu funcţionează. Numai persoanele rău intenţionate ar putea crede că legea sau siguranţa copiilor contează.

Vă mulţumesc pentru cadre didactice deosebite. Unul ales pe sprânceană alături de o figură luminată şi înalt prea sfinţită. Este cel care le-a povestit din prima oră cum e cu iadul şi răul care se vor abate asupra celor răi, adică asupra copiilor care nu învaţă o rugăciune. Clar, cu o rugăciune învăţată ajungi direct în rai, unde mai pui că eşti considerat şi un copil bun.

O profesoară de engleză aflată permanent în „pragul unei crize de nervi”, că altfel nu ştiu cum să numesc o femeie care ţipa la toţi copiii, fără excepţie. Dacă nu ar urla, chiar nu s-ar face înţeleasă de copii, iar pedeapsa aplicată la comun este revoluţionară. „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Să sufere obraznicii în tăcere, poate aşa s-or învăţa toţi minte să nu mai deschidă gura în veci.

Lista poate continua cu cadre didactice care nu vorbesc corect gramatical, care folosesc „care” în loc de „pe care”, dar acest lucru e un moft, ştiu prea bine. Aşa că propun să trecem la o chestiune arzătoare: banii.

Vă mulţumesc că în fiecare an în septembrie nu mai am problema banilor. Dispar fără să-mi dau seama. Anul trecut, de exemplu, s-a ajuns, cu toate fondurile şi manualele, la aproximativ 500 lei. Bani pentru manuale? Da, aţi auzit bine. Am întrebat la serviciu şi un singur coleg nu a plătit pentru ele anul trecut. Aş vrea să faceţi ceva în privinţa aceasta. Mă simt discriminata, ce şcoala e aia care nu cere bani pentru manuale?

Vă mulţumesc pentru toate lucrurile utile pe care le plătesc la fiecare început de an. Cămăşile albe sunt în top, acelea care nu se calcă sau cele care costă peste 50 de lei bucată sunt cele mai bune.

Urmează video proiectoarele, laptopurile, calculatoarele, imprimantele şi multă, multă hârtie de toate felurile şi în toate formele. Ştiu, nu sunt necesare, dar trebuie să le oferim copiilor cele mai bune condiţii de studiu, nu?

Anul acesta vă mulţumesc în special pentru manuale, mai precis pentru lipsa lor. Nici nu vă imaginaţi câtă bucurie pe învăţătoare şi învăţători. Este printre puţinele momente în care pot spune cu mâna pe inimă că nu e vina lor şi că nu pot face nimic să rezolve problema. Vă mulţumesc că m-aţi scăpat de o grijă în plus şi de nişte bani daţi de pomană.

Vă mulţumesc pentru că aţi făcut din şcoală un loc mai bun. Acum nu mai există bătăi sau făcut de râs în faţa şcolii la careu. Sistemul s-a perfecţionat, bineînţeles cu ajutorul părinţilor binevoitori. „Dai bani pentru binele copiilor, că altfel… taci din gură şi nu te revolţi pentru binele copilului, că altfel…” Nici măcar la şantaj nu se poate încadra.

V-am scris ca să nu mai plecaţi urechea la zvonurile care circulă cum că sistemul e defect. Eu zic că mai are mult până să ajungă la nivelul maxim de stricăciune.

Cam aceasta e realitatea pe teren. Nu pentru toate descrise mai sus sunteţi responsabil în mod direct, dar aceasta e atmosfera. Nu e nici un haos pentru că nu există manuale. Staţi fără grijă! Sistemul s-a repliat, se cer bani pentru diverse caiete pe care să se lucreze, bineînţeles conform programei. Eu zic să mai amânaţi treaba cu manualele, pentru că, sincer, am rămas fără bani.

Vă mulţumesc şi vă urez succes în noul an şcolar!”

Cât de greu e să fii… sindicat?

Răspunsul? E foarte ușor. Aduni niște membri, dai un nume, faci o înregistrare și gata! După asta faci…valuri și hârtii. Eventual mai compătimești cu profesorii, fiindcă despre sindicatul lor vorbim, pe la posturile TV care te solicită, mai dai câteva bilete de tratament și restul , 99%, comunicate pe hârtie. S-a rezolvat! Avem sindicat.

Am uitat esențialul: fondurile din cotizații nu trebuie să lipsească. Altfel din ce să se „rezolve” problemele curente?

Iată mai jos modelul perfect de luptă sindicală.

Solicitarile membrilor de sindicat afiliati FSLI

Partea finală a documentului cu solicitările cuprinde un fel de ultimatum:

Declanșarea „procedurilor” precede întotdeauna declanșarea protestelor pentru că, dacă procedurile durează suficient de mult, protestele ulterioare intră în derizoriu.

Păi cum de nu s-a așezat sindicatul la masa tratativelor, cu ministrul, așa cum promitea (ministrul) prin luna aprilie și cum scriam că nu se va întâmpla? „Deschideți larg toate ușile…”  De ce nu s-a respectat „calendarul” consultărilor cu ministrul/ministerul ca sindicatul să nu mai „dea” acum un ultimatum?  Din document reiese că guvernul trebuie să manifeste expres intenția nu să ia și vreo măsură. Cu cine s-a consultat sindicatul ca să demareze procedurile de protest?

Care sunt acțiunile de protest în timp ce iarna se instalează în țară? Mitinguri în frig și ploaie? Greve japoneze în care nu crede nimeni? Proteste în fața primăriilor din care primarii nu ies și în care profesorii nu intră? Înmânarea de petiții la guvern și Parlament care se pierd imediat, aruncate, probabil, la primul coș de gunoi?

Între timp mai trece o iarnă, o primăvară și ministrul se arată din nou dispus să se așeze la masa rotundă cu sindicatul/sindicatele pentru că, nu-i așa?, dă bine la imagine și se apropie sfârșitul guvernării în care „n-am reușit să facem mai nimic pentru învățământ, dar ne-am străduit foarte tare”. Cam asta cred că va declara ministrul la finalul celor 4 ani de mandat dacă totul merge „bine” și nu este înlocuit din funcție cu altcineva care să aibă o altă strategie de reformă.

Și sindicatele vor face o analiză a tuturor acțiunilor desfășurate în cei 4 ani și vor ajunge la concluzia că „doar atât s-a putut”.

PS. Ce spune ministrul acum: „Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România.” O listuță scurtă și la obiect. Nu știm care e listuța sindicatului.

Nerușinare poleită în vorbe. Doar vorbe.

Sub titlul „Remus Pricopie, veşti bune pentru toţi profesorii” pe realitatea.net apare un articol din care numai vești bune nu aflăm.

Iată articolul:

„Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că s-au efectuat mai multe simulări legate de creșterea salariilor și nu este exclus ca în viitorul apropiat acest lucru să devină realitate.

Aflat la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice, Pricopie a declarat că salariile din învățământ nu vor scădea, ba dimpotrivă.

“Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie, potrivit EVZ.ro. 

Uitasem să vă spun că site-ul realitatea nu a făcut altceva decât să citeze „Evenimentul zilei”. Probabil nu are la îndemână agenții de presă și nici reporteri specializați, așa că citează de pe unde apucă.

Citind așa – zisul articol n-am remarcat, practic, nici o veste bună pentru profesori fiindcă, după ce ne informează că „salariile nu vor scădea, ba dimpotrivă” d-nul ministru, preocupat de evitarea discrepanțelor ne ajută să ne facem o idee despre salariul unei educatoare debutante: 560 lei. O oroare! De ce ar mai veni debutanta aceea la serviciu? Ce s-o motiveze? Ce să facă cu mărunțișul acesta?

Pe de altă parte, după ani și ani de muncă, o educatoare cu vechime în profesie ajunge să câștige „fabuloasa” sumă de 900 lei. Să ne imaginăm că are 2 copii și un soț care muncește tot în învățământ, că a făcut multe cursuri și și-a dat gradele didactice. Oare pe ea ce-o motivează să mai vină zilnic la serviciu? Trăiește doar cu pasiunea profesională? Este „îndrăgostită” de învățământul românesc și  n-o mai interesează banii? Face voluntariat?

Probabil că vestea bună este aceea că salariile din învățământ nu se vor mări pentru debutanți ca să nu-i ajungă pe cei cu vechime, pe principiul „să moară și capra vecinului”. Vestea proastă este aceea că vechimea oricum nu e plătită bine dar, doar ea e plătită. Vestea și mai proastă este aceea că nu se plătește gradul de profesionalism al cadrelor didactice, calitatea actului didactic sau orice ține de inovație, experiență profesională, etc. Nu. Fiecare tranșă de salariu se adaugă doar în funcție de vechime. Se mai „dă” câte ceva și atunci când profesorul obține vreun grad didactic. Și cam atât. În rest nu se plătește nimic și profesorii trăiesc doar cu niște salarii atât de mici că ar putea fi numite ajutor de șomaj.

Și, ca de obicei în învățământ, se fac muuuulte simulări. Acum se simulează salariiile. Până acum se simulau doar examenele. În curând profesorii vor simula doar că muncesc iar ministerul va simula niște ștate de plată. Ori totul o fi doar o simulare?

http://www.realitatea.net/remus-pricopie-vesti-bune-pentru-toti-profesorii_1287237.html

Deschideți larg toate ușile pe care le găsiți…

…vine dialogul, vin consultările, ne așezăm la masa rotundă, negociem. Oare?

De curând, ministrul educației în permanentă schimbare, Remus Pricopie, declara cu hotărâre că „este deschis oricărui dialog cu sindicatele şi că va stabili împreună cu liderii cadrelor didactice calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”. Asta se întâmpla în contextul în care sindicatele (care or mai acelea (?) fiindcă eu n-am mai auzit de sindicat cam din momentul în care cotizația a trecut din nou pe statul de plată al salariului) din învățământ au pus problema salariilor cadrelor didactice prin vreo discuție pe la televizor. Era vorba de sindicatul „Spiru Haret”.

 

Ca să pară deschis dialogului d-nul Pricopie s-a declarat imediat în favoarea…oricăror discuții. De acum porțile, ușile și orice intrări (sau ieșiri) sunt total deschise. Să intre cine vrea, să discute ce vrea, să stabilească ce se va face, să, să, să…

O clipă! nu dați năvală fiindcă, citez din R. Pricopie: „Am spus, încă de la preluarea mandatului, că vom avea un continuu dialog cu toţi actorii din sistem, în elaborarea strategiilor din educaţie. În acest sens, am stabilit parteneriate cu sindicatele, cu asociaţia de părinţi, cu organizaţiile studenţeşti, cu cele ale elevilor, iar lista rămâne deschisă. Vom stabili cu sindicatele calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”, adică nu putem să ne grăbim, nu-i așa? Să ne facem bine treaba.

Întrucât suntem în faza „vom stabili” bănuiesc că prima întâlnire ar putea să fie prin…mai, fiindcă până atunci avem treabă: simulări, ghidul candidatului, vacanță de Paști+1 Mai, etc. După stabilirea calendarului și agendei discuțiilor vine luna iunie când, nu-i așa, ne pregătim de încheierea anului școlar. Cine are timp de întrevenderi?

Încheierea anului școlar deschide sesiunea de examene. Lideri sindicali sau ministru și alți secretari de stat de pe acolo vor avea timp să urmeze agenda (încă nerealizată)? Și apoi vine vacanța (binemeritată) de vară în care profesorii se vor duce în concediu prin sindicatele care mai au/dau bilete ieftine (sau nu) și corpul ministerial va pleca în alte țări  pentru un concediu …de vis.

Și vine din nou toamna. Un nou an școlar. Agenda și dialogul rezistă. Nu s-a luat nici o hotărâre dar putem să mai dăm (guvernul propune) vreo indexare, așa să aibă și profesorii cu ce-și duce zilele. …și mai vorbim.

Între timp Marius Nistor zice apăsat: „Nu cerem majorări salariale începând de mâine” dar „vrem să stabilim de comun acord un plan de acţiune pentru anii următori” și cred că se referea la tot mandatul de 4 ani al guvernării USL-iste.
Optimiști cum îi știm, reprezentanții sindicatelor vor un proiect de lege privind salarizarea personalului din educaţie  care ar trebui elaborat „de urgenţă” (nu știm ce protocoale are urgența când e vorba de învățământ), astfel încât în iulie să fie trimis în Parlament.
PS. „Personalul din educaţie a rămas în treimea inferioară a grilei de salarizare” – declară „Spiru Haret” – sindicatul.

Viitorul luminos al învățământului românesc: „rezidențiat” plătit pentru profesori cu master

Așteptăm de ani de zile să se petreacă reforma învățământului. Când credeam că există un guvern și un parlament în stare s-o facă ni s-a servit un simulacru: o lege asumată care începe deja să-și arate „colții” cum scriam într-un articol recent.

Nu de mult am trecut prin experimentul „Școala altfel” și am aflat din foarte diverse surse că există atât de multe păreri diferite în legătură cu aceste activități, încât mă tem că numai niște rapoarte statistice, cum am văzut că se preconizează, nu vor fi de ajuns.

Peste toate, noul ministru al învățământului, Cătălin Baba, a anunțat cu mândrie cum vor deveni profesori ai învățământului românesc viitoarele generații de absolvenți  pe acest domeniu.

1. Vor absolvi facultatea în care, obligatoiriu probabil, vor face și modulul psihopedagogic;
2. Vor face un master plătit cu salariul minim pe economie, adică vor primi, timp de 12 luni, 700 – 800 de lei pe lună ca să se specializeze în domeniul pedagogic;
3. Vor intra în învățământ în care nu vor putea preda decât după un an de „practică” pedagogică și, pe parcursul acestui an (12 luni), vor fi plătiți tot cu 700 – 800 de lei pe lună, timp în care vor avea un mentor.
4. Tinerii plătiti astfel se angajează că rămân în învățământ;
5. Nici un absolvent care nu urmează acest parcurs nu va putea accede la cariera didactică, nici măcar în calitate de suplinitor;

Ce ne spune ministrul:

„Când un tânăr va opta pentru masteratul didactic, el va fi, în esenţă, angajat al sistemului şi va primi o bursă egală cu salariul unui debutant. Aceşti doi ani cuprind pregătire teoretică şi practică, în didactica materiei pe care urmează să o predea. După aceşti doi ani, va exista un examen de dizertaţie, ca la masterat, iar cine nu îl va trece pur şi simplu nu va putea să profeseze.” (conform Evenimenului zilei din 19 aprilie)

Toate bune și frumoase și ar fi fost și mai bune și frumoase dacă această măsură s-ar fi luat cu ani în urmă dar, cine garantează că tânărul plătit doi ani să se pregătească pentru această carieră, o va și face? Adică va profesa? Dacă descoperă în cei doi ani că nu are nici o înclinație ca să fie profesor? Dacă descoperă că salariul de debutant de 700 –800 de lei e o mizerie care nu-i  ajunge nici măcare pentru întreținere? Dacă între timp își găsește o slujbă  bine plătită și dispare din sistemul care a investit lunar 700 –800 de lei în el timp de doi ani fiindcă angajamentele se pot (după cum ne-am obișnuit deja ) lesne încălca?

O întrebare și mai bună ar fi următoarea: cine este dispus să-și susțină fiul /fiica că facă un fel de rezidențiat pentru a profesa apoi, cu adevărat, pe 700-800 de lei pe lună abia pe la 25 de ani?

Florentina Sâmihăian, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, care coordonează un astfel de program de masterat didactic  apreciază în același articol că:  „măsura va avea efecte peste câţiva ani, şi doar după ce se va depăşi criza financiară şi vor creşte salariile dascălilor”.

Adică mai avem de așteptat până să vedem că a trecut criza financiară (dacă se prelungește criza vreo 10 ani?) care ne limitează dramatic resursele umane din învățământ. Între timp ne vom mulțumi cu cei care sunt (încă mai sunt) în sistem, sunt prost plătiți fiindcă e criză financiară, sunt titulari sau suplinitori, sunt cei pentru care guvernul și statul nu se gândește să  mai acorde nimic pe lună, fiindcă, nu-i așa ?, nu sunt bani.