Teleșcoala crizei sau homeschooling obligatoriu

Homeschooling

Cu ceva timp în urmă (să tot fie vreo 4 ani) am avut o dispută, aș zice amiabilă, pe blog cu câteva persoane interesate sau neinteresate de homeschooling. Aș zice chiar că unele erau împotrivă total. Pe scurt era vorba de Dana Nălbaru și soțul ei care hotărâseră să-și educe copiii acasă. În alte circumstanțe am scris despre acest homeschooling chiar mai demult. Dar să revenim.

Pandemia de coronavirus ne-a forțat să stăm acasă și consecințele economice vor fi probabil la fel de dramatice ca și cele medicale. Peste toate și peste toți, vorbind de mapamond aici, criza ne-a prins nepregătiți total. Din punct de vedere medical suntem într-un dezastru total și asistăm neputincioși (chiar dacă corpul medical se zbate dramatic oră de oră) la răspândirea virusului și la decesele înregistrate zilnic cu miile.

Fiindcă stăm acasă și copiii stau acasă și, în plus, stau în casă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum stau familiile cu 2-3 copii în casă în vreun apartament de bloc cu 2 camere iar părinții mai sunt ocupați și cu telemunca în cel mai fericit caz.

Școala la laptop

 

În aceste condiții a devenit imperios necesar ca acei copii să nu piardă în totalitate ceea ce făceau la școală. Ce-i drept primele care s-au organizat au fost școlile private fiindcă aveau la dispoziție modalități și ceva experiență de cum să facă asta. Respectiv au început aproape imediat lecțiile online. Progresiv, bineînțeles, fiindcă era dificil să faci școală online dacă nu ai mai făcut-o niciodată. În cele din urmă copiii au început să facă chiar școala acasă dar asta a adus un plus de muncă și pentru părinți. Intrare în clasă, verificarea temelor, exersarea anumitor practici, găsirea unor soluții pentru anumite proiecte, teme…etc. Nimic nu e simplu și presiunea era și este foarte mare pe părinți, mai ales pe cei cu 2-3 copii. Nu spun că, de partea cealaltă profesorii sunt în culmea fericirii fiindcă ei, efectiv, trebuie să se pregătească foarte bine pentru orele de a doua zi și asta înseamnă muncă.

Am aflat că, după câteva tatonări, și școlile de stat au început desfășurarea anumitor ore online. Nu pe toate și nu pentru toți copiii fiindcă (și aici) pandemia ne-a prins nepregătiți. Mediul rural e cel mai afectat. Acolo mulți părinți nu au nici măcar un laptop sau un smartphone și rareori înțeleg modalitățile de lucru online. În mediul urban lucrurile stau ceva mai bine dar, cum citeam deja zilele acestea, copiii care aveau dificultăți de învățare în clasă fiind, acum sunt în pericol să piardă cam 50% din ceea ce se predă online. Un studiu efectuat de mai mulți cercetători .

„Studiul arată că un procent de 77% dintre elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură reușesc să parcurgă curriculumul de trunchi comun conform planificărilor preexistente. În cazul elevilor cu rezultate slabe lucrurile stau altfel. Profesorii spun că aceștia reușesc în proporție de 50% să țină pasul. 2.223 de cadrele didactice participante la cercetare care au ore la clasa terminală a ciclului gimnazial remarcă aceeași diferență între elevi.”

Așa se face că vrând nevrând am devenit o Românie care practică, cu ghilimelele de rigoare, homeschooling de nevoie. Asta nu ne avantajează cine știe ce pentru că, dincolo de ceea ce se face astăzi pentru ca elevii să fie încă la școală, s-ar putea să descoperim că am făcut școală fără o bază legală, că ea nu era prevăzută în nici un act normativ, că decalajele între diverse categorii de elevi sunt foarte mari, că unii elevi nici măcar nu au făcut această teleșcoală, că…multe altele. Întotdeauna am considerat, chiar dacă am fost împotriva sistemului de învățământ românesc, că e bine să-ți faci meseria, mai ales că alt sistem nici nu aveam până acum vreo 10-12 ani. Dar, din momentul în care am început să avem și școli private, nimeni nu a vrut cu adevărat să liberalizeze această piață (să-i zic așa) a învățării. Era bine dacă în legea învățământului ar fi fost expuse și propuse și alte modalități de organizare a învățământului. Acum ar fi fost bune și, în plus, ar fi fost și legale.

Ca o concluzie avem bâlbâiala permanentă a Ministerului Învățământului care, în fiecare zi anunță alte și alte amânări, publică teste pentru eventualii absolvenți ai claselor a VIII -a și a XII -a când ei nici nu știu și nici nu cred că vor exista examene de final de an. Care an școlar rămâne în coadă de pește dacă elevii nu se pot întoarce pe băncile școlii cel mai târziu la 1 mai. După părerea mea, deși e târziu și atunci, ar fi singura dată când se mai poate face ceva pentru ca anul să nu fie total ratat.

Sub deviza optimistă „vom trăi și vom vedea” avem de exersat încă homeschoolingul sau școlirea acasă, ce-i drept cu ajutorul profesorilor. Nu știu cum se descurcă cei care erau total împotrivă.

Educația pune în valoare talentul

Următorul articol, dedicat unei tinere participante la proiectul „Excepționalii”, este preluat în întregime de pe site-ul „Școala de valori”. Am ales să public articolul pe acest blog din mai multe motive.

Un prim motiv ar fi acela că am cunoscut-o bine pe Diana Mărgărit încă de pe băncile școlii și este minunat ce fel de tânără a devenit urmându-și pasiunea pentru muzică, pentru artă și nu numai.

Al doilea motiv ar fi că educația și îndrumarea tinerilor trebuie să fie constante și să înceapă de timpuriu. Copiii și tinerii trebuie ajutați și ghidați către ceea ce le face plăcere, către cultivarea pasiunilor, dar, mai ales, să fie liberi să le practice, să aleagă. Părinții și profesorii sunt în egală măsură primii care pot face asta.

Un al treile motiv dar nu ultimul este acela că sunt implicată într-o colaborare cu „Școala de valori” care mi se pare o organizație benefică pentru tineri.

Iată articolul.

„Diana Mărgărit: Mă consider un estet, dar și o adolescentă cu pasiune pentru cunoaștere”

Posted in Proiecte, Testimoniale and tagged Excepţionalii, Excepționalii 2017

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

Pro educație: „Școala de valori” sau cum să construiești caractere

De curând am fost invitată la o colaborare cu o organizație nonguvernamentală care se ocupă de tineri. Organizația se numește „Școala de valori”, un nume foarte potrivit pentru România zilelor noastre care a uitat total să promveze, să admire, să ajute, să arate că are valori chiar și acolo unde cuvântul acesta pare lipsit de sens. Când spun că a uitat mă refer la partea oficială a României care se zbate cu zădărnicie, în fiecare zi, între politică și scandaluri, între declarații și măsuri populiste, între 2 alegeri care aduc speranțe într-o viață normală și prăbușirea speranțelor după alegeri, între un învățământ clamat modern și testele PISA care ne situează mereu pe ultimele locuri în Europa.

Am acceptat colaborarea și voi promova „Școala de valori” pentru ca toți cei intersați să știe și să aibă acces la informații sau la programe care îi pot ajuta să meargă înainte, să aibă succes, să acceadă la cealaltă Românie, cea care are valori, care le promovează, care le susține. Speranța mea este aceea ca, într-un viitor cât mai apropiat, să avem o singură Românie care pune accentul pe valoarea tinerilor ei (oricare dintre tinerii ei), îi susține și îi promovează fiindcă merită. 

Site „Școala de valori”

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă, non-profit, a cărei viziune este transformarea României într-o societate care generează încredere, echilibru şi curaj. De aceea, ghidaţi de valori, ne propunem să construim caractere puternice pentru viitor prin crearea unei comunităţi de tineri autonomi, care acţionează colaborativ, responsabil şi etic.

Unul dintre proiectele celor de la Școala de valori este „Excepționalii”. Este actual și există mai multe ediții anterioare. De curând a început „Excepționalii 2017”.

Ce este „Excepționalii”? Simplu: „Pentru o săptămână, adunăm la București 50 de tineri activi între 16 și 19 ani, dornici să schimbe lumea. Le aducem alături antreprenori de succes, oameni model din comunitatea business, traineri cu experiență din Școala de Valori și o parte din absolvenții proiectului Excepționalii din edițiile anterioare, pentru a crește împreună. Din 2014, am început să formăm o comunitate de tineri activi cu inițiativă și curaj, care dezvoltă proiecte sau activități educative și stimulează astfel spiritul de inițiativă și dorința de acțiune a colegilor de generație din orașele în care locuiesc.” Am citat de pe site-ul proiectului care poate fi accesat aici sau puteți deschide documentul următor pentru toate informațiile de care aveți nevoie.

60-de-tineri-din-romania-duc-mai-departe-schimbarea-in-educatie-prin-proiectul-exceptionalii

Extras din document.

Cei 60 de tineri se vor reuni într-o tabără unde vor avea loc activități și proiecte menite a pune în valoare potențialul lor.  

Tabăra Excepționalii

Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul I

 

Învățământul nostru sau al lor?

Aflat la început de mandat, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România este, presupun, „vânat” de toți cei interesați de soarta acestui domeniu în următorii 4 ani și nu numai. Din păcate mandatul domniei – sale nu a început sub auspicii tocmai favorabile. Fie datorită CV – ului care nu prea demonstrează mare lucru sau cel puțin nu e impresionant, oricum nu era pentru noi, românii[1], fie datorită unei măsuri socotite controversate, respectiv repunerea pe funcții a directorilor care nu au luat examenul din toamnă.

Pe fondul unei letargii grave instalate în ultimii ani în tot învățământul nostru și din care doar uneori așa-zisele reforme au mai zgâlțîit câte ceva, se pare că nimic bun nu se conturează la orizontul școlar pe viitor. Dar pe mine subiectul mă preocupă (m-a preocupat mereu) fiindcă am fost în el (în sistem) și știu că se pot face și lucruri bune acolo, dar rezistența la schimbare e atât de mare încât se extrem înaintează greu. Cam ca prin viscol, că tot îl avem la îndemână!

Tot studiind internetul în căutarea unor articole despre învățământul din Finlanda, lăudat și paralăudat de oricine a luat contact cu el, direct sau indirect, am început să aprofundez subiectul. După lecturarea a numeroase articole, bloguri, idei sau studii mi-a venit în minte o singură idee: Învățământ ca în Finlanda[2]? O speranță deja pierdută. Pentru noi.

Nu aș face prea multă filozofie referitoare la concluzia la care am ajuns dar cred că e necesară. Un pic.

În primul rând, fiindcă noi suntem acum în urma Europei cu cel puțin 50 de ani, și nu mă refer la aspectele democrației deși și acestea contează, și deja suntem într-o mare întârziere aș spune.

Pentru ca Finlanda să aibă astăzi, în 2017, un sistem de învățământ performant, și nu aș zice ultraperformant[3], cum am citit în diverse articole sau pagini de internet, re-for-ma reală a pornit prin anii ’70 și primele rezultate au început să fie vizibile abia prin anii 2000. Vă dați seama cât timp am pierdut noi cu fiecare reformă pornită și niciodată finalizată? Cel puțin 30 de ani de fiecare dată. Nu mai socotesc că mă ia amețeala!

Dar…să revenim. A pornit (reforma) e puțin spus. Politicienii, dar și societatea (lor) civilă,

Cum să reformezi învățământul?

nu au știut probabil cu mare exactitate cum va arăta învățământul lor în următorii ani dar au știut sigur ce vor în privința copiilor lor. În puține cuvinte asta sună așa: toți copiii au dreptul la educație egală, indiferent de mediul din care provin. Scurt, clar și cuprinzător!

Prin comparație am să citez din legea educației naționale care reglementează învățământul românesc: „Art.2 al. (3)  Idealul  educaţional  al  şcolii  româneşti  constă  în  dezvoltarea  liberă,  integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,  pentru  participarea  cetăţenească  activă  în  societate,  pentru  incluziune  socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Ar rămâne doar să subliniez că, în acest secol, tot articolul pare cam desuet. Oare asta ne dorim de la educație, mai ales în condițiile în care clamăm gratuitatea dar nu o oferim? Sau ne dorim ca toți copiii, nu numai olimpicii, să beneficieze de resursele umane și materiale ale învățământului în totalitate și integralitate ca să ajungă acolo?

Așa încât finandezii au început această reformă cu niște reguli de bază, reguli de la care nu s-au abătut chiar dacă partidele care s-au succedat la putere au urmat normele democratice și și-au impus, rând pe rând, politicile.

O regulă simplă (și foarte eficientă) a fost aceea ca, indiferent ce partid politic ar veni la putere, ministerul educației să fie întotdeauna condus de un tehnocrat (adică, neimplicat politic!) care să nu se schimbe mai devreme de 4 ani, acesta fiind doar unul din cele 3 ministere considerate esențiale și care au beneficiat de aceeași măsură. Măsura, coroborată cu un set de legi și regulamente a mai avut o componentă, aș zice chiar mai bună decât prima: orice nou ministru al educației nu avea voie să schimbe nimic ci doar să continue/completeze reforma. Mai bine zis: fiecare nou ministru nu „făcea și dregea” în educație tot ce-i trecea prin cap. Să ne gândim puțin la toți miniștrii noștri[4] care exact asta au făcut: ce le-a trecut prin cap în materie de reformă educațională. Nici legea educației (sau cum s-o fi numind acolo) nu se poate schimba cum vor miniștri și probabil e destul de greu de făcut așa ceva atâta timp cât ea a asigurat învățământului și educației un parcurs atât de bun.

La finlandezi toate acestea au asigurat un succes, poate nesperat la început, într-un domeniu în care alte țări europene încă se chinuie să găsească calea. Nu mai (re)amintesc de învățământul românesc!

Va urma…

_________________________________________________________________

[1] Ați observat că nu ne mai impresionează nici un titlu? Poate de când cu doctoratele astea pe …bandă.

[2] Adică în România.

[3] Voi reveni asupra ideii mai târziu

[4] Ai învățământului, bineînțeles.

Bine că e iarnă!

Bine că e iarnă!

Ce ne făceam dacă era vară și vreo 40 de grade afară? La cât de mult s-au încins spiritele între cele două palate și cele 2 …puteri, cred că începea țara să miroasă a ars. De la creiere, bineînțeles.

Și tot fiindcă e iarnă e tonic să vezi că noul guvern a găsit posibilitatea să-și arate bicepșii. Măcar la început de mandat. Primul – ministru și-a zis că nu-i sănătos să stai pe scaun când afară sunt nămeți așa că a dat o tură pe la ministerele care se moleșiseră de la căldura din interior și a tăiat …șefi. Adică i-a făcut cu „ou și oțet” în ideea de a-i demite.

Decizia MENCȘ

Pe la alte ministere se poartă, zic unii, restaurația. Respectiv, fostul Liviu Marian Pop și actualul Liviu Marian Pop (una și acceași persoană) a pus la cale împreună cu ministrul educației, Pavel Năstase, o măsură (zice-se) reparatorie. Asta înseamnă că foștii directori de școli care nu au obținut punctaj de trecere la examenul organizat în toamnă să poată ocupa în continuare aceste funcții …temporar. Pe de o parte pentru că măsura care le interzicea ocuparea funcțiilor era discriminatorie (oamenii nu suferiseră condamnări penale) și, pe de altă parte, fiindcă e mult mai util să ai (totuși) în plin an școlar, o situație stabilă a cadrelor didactice care, altfel, ar fi trebuit ori să fie trimise acasă, ori să li se găsească alte posturi, ori să rămână pe jumătăți de normă, etc. 

În principiu nici eu nu sunt de acord ca vechii directori să fie repuși în funcție dacă nu au trecut acel examen. Așa este corect și pentru asta au dat examen. Pe de altă parte, examenul directorilor (se pare) nu a fost tocmai ceea ce putem numi un examen corect, atâta timp cât foarte multe puncte ce le erau necesare la dosar candidaților, s-au obținut cam… pe bază de hârtii…

Văzând lucrurile în acest spirit aș vrea și eu să-mi răpundă cineva (din cei care tot subliniază că măsura e una controversată) la următoarele întrebări: Cine va ocupa funcția de director în școala unde candidatul sau candidații nu au obținut punctajul? Răspunsul sigur ar fi: un alt profesor. Pe ce criterii? Îl place inspectorul. Îl plac colegii. E tânăr. E bătrân. E prieten cu X-ulescu. Și multe altele. Fiindcă e, din nou, foarte sigur că cineva  trebuie să fie director. Și acel cineva (nou) nu a dat examen, nu se știe dacă l-ar fi luat (în cazul prezentării), nu există niște criterii în vreo lege sau regulament pentru funcția de director și tot așa.

Deci, ce e mai bine? Să punem acolo un profesor care nu a dat examen numai fiindcă cel care l-a dat nu l-a luat sau să rămână acel director cu o derogare 3-6 luni până  când ministerul hotărăște ce se poate face? 

Până când se va gândi cineva care cunoaște bine sistemul de învățământ să răspundă la aceste întrebări eu cred că măsura luată de minister e una de…avarie și oricât de controversată ar fi rezolvă temporar niște probleme.

Examenele pentru funcția de director trebuie însă să devină o practică corectă și curentă, în așa fel încât candidații să știe din timp ce-i așteaptă, directorii să știe că nu sunt acolo…pe viață, inspectorii să nu poată face numiri decât în cazuri excepționale sau deosebite.

Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

MENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:

19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

OMENCS 5893

Ministrul educației a semnat ordinul referitor la teme.

Poate vă imaginați că ceea ce am scris mai sus nu e un titlu. Vă imaginați  bine: nu e. E un ordin. Un ordin de ministru al învățământului care zice, negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă.

OMENCS 5893 în format .pdf

https://www.edu.ro/sites/default/files/OMENCS%205893%20teme.pdf

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”.

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: „Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

Rezultatele elevilor români la testele PISA 2015

Testele PISA

Ieri,6 decembrie 2016, MENCS a dat un comunicat de presă în care menționează sintetic rezultatele elevilor români la testele PISA 2015. Iată comunicatul:

„Raportul internaţional publicat marți, 5 decembrie, de OECD, „Excellence and Equity in Education” (vol. I), include informații referitoare la performanțele sistemului educațional românesc în cadrul Programului OECD-PISA 2015 (Programul Internaţional OECD pentru Evaluarea Elevilor).

Astfel, pe scala generală de Ştiinţe (domeniu principal în PISA 2015), România a înregistrat un scor mediu de 435 puncte, ocupând poziţia 48 din 70 ţări/economii cu baze de date validate. Din acest punct de vedere, România face parte din grupul de 11 ţări (între care Columbia, Israel, Portugalia și Qatar) a căror performanţă medie la Ştiinţe s-a îmbunătăţit semnificativ între 2006 şi 2015.

Scorul mediu la ştiinţe al ţărilor OECD este de 493 puncte. Pe primele locuri se poziţionează Singapore (556 puncte), Japonia (538 puncte), Estonia (534 puncte), Taipei-China (532 puncte), Finlanda (531 puncte) și Canada (528 puncte). Din această perspectivă, rezultatele României pot fi comparate cu cele obținute de state/economii precum Emiratele Arabe Unite, Uruguay, Cipru, Moldova, Albania și Turcia.

Pe scala generală de Citire/Lectură (domeniu secundar în PISA 2015), România a înregistrat scorul mediu de 434 puncte (în creștere faţă de 2009 – 424 puncte), având performanţe similare cu Uruguay, Bulgaria sau Trinidad-Tobago şi superioare faţă de Mexic şi Thailanda. Alături de Rusia şi Macao (China), România a înregistrat o rată accelerată de creştere a performanţelor de la o administrare la alta. Îmbunătăţirea performanţei medii s-a realizat prin creşterea ponderii elevilor cu performanţe de vârf (nivelurile 5 şi 6 pe scala PISA), fără înregistrarea, concomitentă, a reducerii ponderii elevilor cu performanţe scăzute (nivelul 2 şi sub nivelul 2 pe scala PISA).

Pe scala generală de Matematică, de asemenea domeniu secundar în PISA 2015, România a înregistrat scorul mediu de 444 puncte (445 puncte în 2012, când Matematica a fost domeniu principal), având performanţe similare unor ţări precum Grecia, Bulgaria, Cipru sau Argentina şi peste Turcia, comparativ cu administrarea din 2012.

Pe scala performanţelor PISA 2015, la Știinţe au fost definite şapte niveluri de proficienţă. Nivelul 2 este considerat nivelul de bază necesar a fi atins de către un tânăr de 15 ani până la finalizarea învăţământului obligatoriu, pentru a putea funcţiona eficient în societatea cunoaşterii. La PISA 2015, 35% dintre elevii români se situează la nivelul 2. Sub nivelul 2, adică la nivelurile 1a, 1b şi sub nivelul 1b se situează 38,6% dintre elevi. Cumulat, la nivelurile superioare – 3, 4 şi 5 – se plasează 27,5% dintre elevii români.

Pentru perioada 2006-2012 se remarcă o tendinţă de uşoară scădere a procentului elevilor cu performanţe sub nivelul 2: 2006 – 46,9%, 2009 – 44,4% și 2012 – 37,3%. Pentru aceeaşi perioadă procentele elevilor cu performanţe de vârf, adică la nivelul 5 sau peste acest nivel au fluctuat astfel: 2006 – 0,5%, 2009 – 0,4%, 2012 – 0,9% și 2015 – 0,7%.

La PISA 2015 domeniul principal l-a reprezentat alfabetizarea ştiinţifică sau „cultura ştiinţifică” a elevilor de 15 ani, definită în cadrul de referinţă ca „abilitatea de a se angaja în probleme legate de ştiinţe şi de a opera cu idei ştiinţifice, ca un cetăţean reflexiv. O persoană alfabetizată ştiinţific doreşte să se angajeze într-un discurs raţional despre ştiinţă şi tehnologie, ceea ce necesită competenţele de a explica ştiinţific fenomenele, de a proiecta şi a evalua investigaţii ştiinţifice şi de a interpreta în mod ştiinţific date şi dovezi”. În PISA nu se intenţionează doar evaluarea a ceea ce ştiu elevii în domeniul ştiinţelor, dar şi ceea ce pot face cu ceea ce ştiu, precum şi modul în care aceştia pot aplica în mod creativ cunoştinţele ştiinţifice în situaţii reale de viaţă. La PISA 2015 atitudinile elevilor, convingerile şi valorile acestora au fost examinate prin răspunsuri la întrebările din chestionarul elevilor, nu prin performanţele la itemii testelor susţinute.

În România, Programul OECD-PISA 2015 s-a desfășurat prin intermediul Centrului Național de Examinare și Evaluare (CNEE). Testarea propriu-zisă a avut loc în data de 22.04.2015, fiind validate testele susținute de 4.876 elevi de 15 ani din 182 de şcoli respondente, eşantionate de consorţiul OECD. România a administrat instrumentele de evaluare în mod „tradiţional”, în format tipărit: fiecare elev participant a primit o broşură de test cu durata de lucru de două ore, conţinând o combinaţie de itemi de investigare a competenţelor de Ştiinţe, de Matematică şi de Citire/Lectură.

Au fost administrate 30 de tipuri de broşuri de test conţinând combinaţii de sarcini de lucru/itemi din cele trei domenii. Elevii au completat şi un chestionar de mediu socio-educaţional, cu durata de răspuns de 35-45 de minute. Directorii unităţilor de învăţământ participante au completat un chestionar de investigare a caracteristicilor etosului şcolii din perspectiva mediului şcolar, a ofertei educaţionale, a oportunităţilor de învăţare etc.

Generic, Programul OECD-PISA evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul educaţiei obligatorii deţin unele dintre competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază esenţiale atât pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii. Raportul internaţional al ciclului de testare PISA 2015, precum şi toate informaţiile şi datele validate la nivel internaţional sunt disponibile pe www.pisa.oecd.org. Toate informaţiile publice despre administrarea programului PISA în România, inclusiv „Broşura de antrenament PISA 2015”, pot fi consultate pe www.rocnee.eu.”

La link-ul de mai jos puteți vizualiza comparativ – țara noastră versus alte țări participante la testele PISA- anumiți indicatori referitori la cunoștințe și deprinderi, competențe-cheie, etc.  Atenție, link-ul din comunicat nu funcționează!

http://www.oecd.org/pisa/

ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic.

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici?