„Tu faci lista scurtă!”

Pe site-ul MECTS a fost publicat următorul anunț de consultare publică:

„Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului demarează o consultare publică în rândul cadrelor didactice, ce are ca obiectiv eliminarea documentelor a căror elaborare sau completare duc la supraîncărcarea muncii de zi cu zi a dascălilor.
„Tu faci lista scurtă!”, pentru că ne dorim ca fiecare dascăl să spună răspicat ce anume consideră util. Mai mult, ne interesează să ştim ce apreciază ca fiind lipsit de utilitate, din numărul total al documentelor solicitate.
În perioada 18 noiembrie 2011-15 ianuarie 2012, pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, www.edu.ro, se va afla un chestionar cu lista documentelor pe care, potrivit legislaţiei în vigoare, MECTS şi ARACIP le solicită cadrelor didactice. Ne dorim de la dascăli să răspundă cu onestitate şi să ne spună cât de util, sau inutil pentru activitatea zilnică, este fiecare document din cele care se regăsesc în listă.
Aşteptăm răspunsurile şi propunerile cadrelor didactice. Rezultatele consultării vor conduce la reducerea timpului consumat de dascăli pentru completarea documentelor necesare. Nu în ultimul rând, acestea vor fi sistematizate şi clasificate, din punct de vedere al gradului de standardizare sau individualizare.
Tot ce este inutil trebuie să dispară! Dar ceea ce convenim, în urma acestei consultări, ca fiind util pentru îmbunătăţirea activităţii de zi cu zi la clasă va trebui să fie interiorizat de fiecare dascăl şi tratat cu responsabilitate.
Pentru a răspunde întrebărilor din chestionar, vă rugăm să accesați următorul link.
Vă mulţumim!”

Este salutară intenția ministerului de a degreva cadrele didactice de corvoada completării unor documente școlare care s-au dovedit inutile de-a lungul multor ani dar, cred că documentele cu adevărat inutile nu figurează în totalitate în listele puse la dispoziție prin link-ul oferit. Cele care ne „mănâncă” o bună parte din timp și nervi sunt acelea care vin aproape în fiecare zi și din partea oricui are nevoie de vreo hârtie și, culmea!, au data de….ieri.

Ce să mai vorbim de reducerea consumului de hârtie pe care o „promovăm” în școli tuturor elevilor? După un an școlar toți cei care promovează cu adevărat reducerea utilizării hârtiei s-ar îngrozi dacă ar intra în școală și ar putea vedea toată cantitatea de hârtie consumată (aprox. 3/4 inutil) acolo.

Și totuși! Ministerul a făcut un pas în această direcție și acest lucru trebuie apreciat. Să participăm la această consultare publică accesând link-ul din anunț sau dând click pe imaginea chestionarului.

Norma de predare văzută statistic. Fără oameni.

Citesc de câtva timp tot felul de analize despre cum ar trebui să fie învățământul românesc și cum este de fapt. Avem ARACIP și ARACIS doar pentru a autoriza niște instituții de învățământ pentru care, anterior, nu s-au elaborat la nivel național nici un fel de criterii. Mai avem și alte instituții care ar trebui să se ocupe de sistemul educațional dar nu o fac. Și atunci când o fac rapoartele lor sunt …apă de ploaie. Nu le ia nimeni în serios sau în considerare. Tot timpul ne uităm în „curțile vecinilor europeni” și comparăm sistemele de învățământ. Uităm sau nici nu ne interesează că învățământul românesc a stat 50 de ani în comunism la un loc cu profesorii, cu prejudecățile, cu metodele învechite, cu tot.

Într-adevăr, în învățământul din România, multe lucruri nu sunt așa cum ar trebui să fie. Cu toate acestea, comparațiile cu alte state, mai ales cele occidentale și SUA, nu-și au rostul. La noi nu s-a reformat nimic iar sistemul este îngrozitor de învechit. Suntem în continuare dominați quasi-total de un învățământ informațional iar competențele enunțate la fiecare disciplină școlară rămân la stadiul de deziderat sau doar la nivel abstract. Elevul care termină gimnaziul este aproape un „analfabet” din multe puncte de vedere chiar dacă îl termină cu o medie …bună. În fond cam acesta e unicul criteriu (media foarte bună sau bună) pentru care este apreciat sau nu. Nu stăpânește arta comunicării, nu știe să inițieze și să realizeze un proiect, nu știe să se implice cu adevărat în acțiuni cu caracter de voluntariat, social, caritabil, etc. Pentru a urma un liceu sau un profil ascultă cel mai des de sfaturile părinților și nu prea are opțiuni personale. La ieșirea din liceu nu se poate angaja fiindcă nu deține, în fond, nici un fel de competențe reale. Dar…ne lăudăm în continuare că avem olimpici. Și-i avem.

Și pentru profesori lucrurile stau cam la fel. Ani de zile s-a presupus că tot ceea ce vine …toamna de la minister profesorul poate să pună  în aplicare. Fără documentare, fără cursuri, fără să fie instruiți, profesorii s-au trezit de multe ori în situația de a învăța din mers și nu întotdeauna au reușit.

Actualmente ne îndreptăm cu pași repezi spre  mărirea normei didactice. Și probabil (sigur) că se va  realiza dar, sunt convinsă, ea nu va aduce nici un fel de câștig nici școlii, nici profesorilor și nici elevilor. Un profesor care, nemaiavând ore într-o școală, ar fi obligat să plece pentru completarea normei în 2-3 școli, este aproape sigur că nu va avea același randament iar uzura zilnică îi va afecta calitatea lecțiilor și poate chiar calitatea vieții. Pe mine mă îngrozește pur și simplu ușurința cu care guvernanții iau măsuri într-un domeniu atât de important cum este educația. Toți se uită doar la cum să mai storci niște bani de acolo de unde „nu se produce nimic”. Adică nu faci cuie, nu faci tablă, nu faci mașini, nu faci cârnați sau mai știu eu ce,  tăiem.

În ceea ce privește norma didactică de 22 sau chiar de 24 de ore situația este dramatică fiindcă învățământul românesc a făcut deja acest experiment cu 25-30 de ani în urmă. Condițiile de astăzi sunt însă total schimbate: profesorul sau învățătorul se află zilnic în fața a 25-30 de elevi câte 3-4-5 sau chiar 6 ore. Nu e vorba de a sta în fața strungului și a finisa o piesă sau de a introduce date statistice în calculator, e vorba de a – ți menține tonusul, de a oferi tuturor și în egală măsură aceleași cunoștințe, de a avea materialul didactic ajutător, de a avea acces la internet și informația actualizată de a avea banii necesari și aș putea să mă pierd în enumerări. Dacă în mediul urban cele de mai sus se mai pot realiza pentru mediul rural un profesor va trebui să meargă la 3, chiar 4, școli  în vreo 3 sate fără nimic din cele de mai sus fiindcă înțeleg că problema microbuzelor școlare nu s-a rezolvat. Elevii, la rândul lor, nu sunt toți la fel. La sat copiii încă mai muncesc, încă mai lipsesc de la școală (chiar abandonează școala), încă mai mânâncă prost, etc. Așa că profesorul nostru ar urma să plece dimineața devreme și să ajungă seara târziu la casa unde îl așteaptă o familie și copii. Cam cât va putea face asta?

În România există puține școli (oare există?) unde profesorii își pot permite să rămână peste program pentru a-și planifica lecții, a-și pune în aplicare proiecte, a se documenta în cadrul bibliotecii sau pe internet. Programul „Școală după școală” se va (probabil în viitorul îndepărtat) implementa dar nu cred că ne așteptăm să existe din toamna anului următor. Așa că alergatul pe la școli doar de dragul de a intra în primele locuri într- o eventuală statistică nu cred să ajute pe nimeni. Plecarea suplinitorilor necalificați din sistem poate părea un bun început dar obligarea celor rămași să meargă la 2-3 școli nu cred să fie soluția.

Aproape uitasem: salariile sunt atât de proaste încât nu plătesc munca depusă și nici nu o încurajează. Sunt doar umilința supremă.

 

Technorati Tags: norma de predare, profesori, elevi mulțumiți, statistici, rural, urban, salarii, familie, programe