Teleșcoala crizei sau homeschooling obligatoriu

girl in blue short sleeve t shirt reading book

Homeschooling

Cu ceva timp în urmă (să tot fie vreo 4 ani) am avut o dispută, aș zice amiabilă, pe blog cu câteva persoane interesate sau neinteresate de homeschooling. Aș zice chiar că unele erau împotrivă total. Pe scurt era vorba de Dana Nălbaru și soțul ei care hotărâseră să-și educe copiii acasă. În alte circumstanțe am scris despre acest homeschooling chiar mai demult. Dar să revenim.

Pandemia de coronavirus ne-a forțat să stăm acasă și consecințele economice vor fi probabil la fel de dramatice ca și cele medicale. Peste toate și peste toți, vorbind de mapamond aici, criza ne-a prins nepregătiți total. Din punct de vedere medical suntem într-un dezastru total și asistăm neputincioși (chiar dacă corpul medical se zbate dramatic oră de oră) la răspândirea virusului și la decesele înregistrate zilnic cu miile.

Fiindcă stăm acasă și copiii stau acasă și, în plus, stau în casă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum stau familiile cu 2-3 copii în casă în vreun apartament de bloc cu 2 camere iar părinții mai sunt ocupați și cu telemunca în cel mai fericit caz.

Școala la laptop

 

În aceste condiții a devenit imperios necesar ca acei copii să nu piardă în totalitate ceea ce făceau la școală. Ce-i drept primele care s-au organizat au fost școlile private fiindcă aveau la dispoziție modalități și ceva experiență de cum să facă asta. Respectiv au început aproape imediat lecțiile online. Progresiv, bineînțeles, fiindcă era dificil să faci școală online dacă nu ai mai făcut-o niciodată. În cele din urmă copiii au început să facă chiar școala acasă dar asta a adus un plus de muncă și pentru părinți. Intrare în clasă, verificarea temelor, exersarea anumitor practici, găsirea unor soluții pentru anumite proiecte, teme…etc. Nimic nu e simplu și presiunea era și este foarte mare pe părinți, mai ales pe cei cu 2-3 copii. Nu spun că, de partea cealaltă profesorii sunt în culmea fericirii fiindcă ei, efectiv, trebuie să se pregătească foarte bine pentru orele de a doua zi și asta înseamnă muncă.

Am aflat că, după câteva tatonări, și școlile de stat au început desfășurarea anumitor ore online. Nu pe toate și nu pentru toți copiii fiindcă (și aici) pandemia ne-a prins nepregătiți. Mediul rural e cel mai afectat. Acolo mulți părinți nu au nici măcar un laptop sau un smartphone și rareori înțeleg modalitățile de lucru online. În mediul urban lucrurile stau ceva mai bine dar, cum citeam deja zilele acestea, copiii care aveau dificultăți de învățare în clasă fiind, acum sunt în pericol să piardă cam 50% din ceea ce se predă online. Un studiu efectuat de mai mulți cercetători .

„Studiul arată că un procent de 77% dintre elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură reușesc să parcurgă curriculumul de trunchi comun conform planificărilor preexistente. În cazul elevilor cu rezultate slabe lucrurile stau altfel. Profesorii spun că aceștia reușesc în proporție de 50% să țină pasul. 2.223 de cadrele didactice participante la cercetare care au ore la clasa terminală a ciclului gimnazial remarcă aceeași diferență între elevi.”

Așa se face că vrând nevrând am devenit o Românie care practică, cu ghilimelele de rigoare, homeschooling de nevoie. Asta nu ne avantajează cine știe ce pentru că, dincolo de ceea ce se face astăzi pentru ca elevii să fie încă la școală, s-ar putea să descoperim că am făcut școală fără o bază legală, că ea nu era prevăzută în nici un act normativ, că decalajele între diverse categorii de elevi sunt foarte mari, că unii elevi nici măcar nu au făcut această teleșcoală, că…multe altele. Întotdeauna am considerat, chiar dacă am fost împotriva sistemului de învățământ românesc, că e bine să-ți faci meseria, mai ales că alt sistem nici nu aveam până acum vreo 10-12 ani. Dar, din momentul în care am început să avem și școli private, nimeni nu a vrut cu adevărat să liberalizeze această piață (să-i zic așa) a învățării. Era bine dacă în legea învățământului ar fi fost expuse și propuse și alte modalități de organizare a învățământului. Acum ar fi fost bune și, în plus, ar fi fost și legale.

Ca o concluzie avem bâlbâiala permanentă a Ministerului Învățământului care, în fiecare zi anunță alte și alte amânări, publică teste pentru eventualii absolvenți ai claselor a VIII -a și a XII -a când ei nici nu știu și nici nu cred că vor exista examene de final de an. Care an școlar rămâne în coadă de pește dacă elevii nu se pot întoarce pe băncile școlii cel mai târziu la 1 mai. După părerea mea, deși e târziu și atunci, ar fi singura dată când se mai poate face ceva pentru ca anul să nu fie total ratat.

Sub deviza optimistă „vom trăi și vom vedea” avem de exersat încă homeschoolingul sau școlirea acasă, ce-i drept cu ajutorul profesorilor. Nu știu cum se descurcă cei care erau total împotrivă.

Educația „cu”, „despre” și „prin” muzică sau „Concertul copilăriei”

În urmă cu vreo 6 ani scriam, pe un alt blog de-al meu, un mic articol despre Concertul de la Viena. Astăzi urmărind, a nu știu câta oară, concertul mi-am dat seama că asta a însemnat, în tot atâția ani, câte o „porție” de educație, nu numai muzicală. Ce păcat că există copii, elevi și adulți care nici nu știu că acest concert există, care nu rezonează cu muzica, atât de luminoasă, a familiei Strauss, care nu pot primi această mică porție de educație în fiecare an!

Iată articolul:

Concertul copilăriei

Johann StraussComunismul s-a terminat sau cel puțin așa pare. Mai răzbat pe ici pe colo idei și principii de care nu ne putem dezbăra dar…societatea progresează. Trăim alte vremuri, avem alte pretenții, dorim alte lucruri, încercăm altceva aproape în fiecare zi, dar, dacă ne gândim bine, nu mai simțim la fel sau nu mai putem aduce până la noi acel „ceva” care ne însuflețea copilăria sau tinerețea. Uneori a fost casa bunicilor, alteori a fost vreun bâlci care ne colora existența monotonă, de multe ori a fost doar casa în care am trăit alături de cei dragi.

Pentru noi, cei care am fost elevi ai unei școli de muzică, viața de elev s-a deschis în acordurile lui Mozart și Beethoven. Clasa I a însemnat, într-o vreme în care nimic nu prea avea semnificație, un alt univers. În timp ce învățam alfabetul, notele muzicale deveneau prietenele noastre. Audițiile de la sfârșitul fiecărei clase ne transformau. Publicul era  juriul nostru suprem și nu era ușor să mulțumești părinți și frați, bunici sau cunoscuți, într-o vreme când arta supraviețuia printr-un fel de milă a autorităților centrale de partid și de stat. De fapt noi, pianiștii și violoniștii, coriștii și flautișii, noi, cei ce studiam un instrument sau cântam în cor, intrasem într-o altă lume.

Pentru noi, muzica devenea o a doua natură. Programul nostru nu era deloc obișnuit. În timp ce alți elevi plecau acasă după ore noi începeam studiul: orele de cor, orele de pian sau vioară, mai târziu orele de orchestră. Nici aici nu se termina programul nostru fiindcă urmau orele de studiu acasă sau dacă nu aveam instrumentul, la școală. Școala de muzică, fiindcă așa s-a numit la început, era singura din oraș care se închidea la ora 20, iar când se apropia sfârșitul anului școlar, chiar mai târziu. Studiul ne răpea, într-un fel, copilăria. Ore în șir studiam pentru a cânta perfect un pasaj sau pentru a învăța digitația corectă, ore în șir descifram punctele transformate în optimi sau doimi. Ore în șir reluam pasajele dificile sau cântam studiile care  ne transformau în mici virtuozi. Și mulți credeam pe atunci că ne-am jucat prea puțin și am studiat fără folos, că am fi putut să facem și altceva sau că părinții nu prea s-au gândit mult când ne-au înscris la Școala de muzică.

Dar….greșeam. Universul nostru nu se închidea lumii exterioare ci se deschidea sufletelor noastre. Înțelegeam esența lucrurilor într-un mod cu totul aparte și poate mai profund decât alți copii. Nu eram diferiți dar devenisem poate puțin mai „speciali”. Când reușeam ceva, când lucrarea sau concertul pe care-l aveam de interpretat lăsa asistența mută de uimire, atunci ne simțeam și noi speciali. Părinții ne priveau ca pe niște mici genii iar profesorii ne lăudau cu măsură. Pentru restul lumii eram cineva și începeam să fim dați de exemplu.

Lumea copilăriei noastre, a celor de la Școala de muzică, începea să capete alte contururi. Radioul nu era un aparat comun în vremea copilăriei mele iar televizoarele se numărau pe degetele de la o mână pe strada mea. Puteam totuși să mă număr printre privilegiați: aveam și radio și televizor într-o vreme când ele erau considerate un lux. Trăind în lumea muzicii la școală și acasă, televiziunea a intrat în viața mea și mai apoi și a colegilor mei, într-un fel cu totul aparte. Pe lângă faimosul Robin Hood, aproape singurul serial care aducea copiii în fața ecranului, emisiunile muzicale ne atrăgeau în fața radioului și, mai târziu, în fața televizorului.

Un an întreg așteptam Concertul de Anul Nou de la Viena și mulți ani a trebuit să-l ascultăm la radio. Televiziunea română nu-l prelua pe atunci. Dar asta nu ne împiedica să ne facem programul în așa fel încât, pe 1 ianuarie, să ne așezăm cuminți pe lângă radio și, timp de 2 ore, să ascultăm celebrele valsuri, polci, mazurci sau fragmente din operete ale faimoasei familii Strauss.  Era un moment extraordinar când uitam de toți și toate, când ne simțeam liberi deși nu eram, când nimic nu mai avea importanță fiindcă universul era al nostru și el era muzica.

Ne credeam speciali numai fiindcă ascultam concertul și aveam ce povesti la începerea școlii. Știam cine l-a dirijat, știam ce s-a cântat, știam să fredonăm „Dunărea Albastră” sau „Marșul lui Radezki”, polca „Tritch Tratch” sau „Viață de artist”,  ”Sânge vienez” sau  ”Valsul împăratului” și, cu fiecare an, știam mai multe. Începusem să le învățăm singuri, căutam partiturile și dădeam mici concerte în pauze. Când l-am putut urmări la televizor nu ne venea să credem cum arăta sala de concerte a Filarmonicii din Viena. Impunătoare și strălucitoare, cu candelabre de cristal și cu o arhitectură deosebită, plină de flori și plină de spectatori. Spectatorii păreau că joacă într-un film despre înalta societate: doamnele elegante în rochii superbe nu păreau deloc tovarășele din România iar domnii în fracuri impecabile afișau o eleganță care nouă ne era străină. Cu zâmbetul pe buze și fericiți că se aflau acolo cântau cu orchestra sau ascultau în liniște, aplaudau în ritmul muzicii sau fredonau Dunărea albastră. Așa o strălucire în niște vremuri care pentru noi erau cenușii! Și să nu uităm: ne aflam în Epoca de aur!(ceaușistă)

Copilăria a trecut, amintirile au rămas. Anii comunismului ne-au adus din ce în ce mai multe constrângeri. Nimeni și niciodată n-a mai putut  să ne ia înapoi concertul de Anul Nou. L-am urmărit și încă îl mai urmăresc și astăzi. Este un fel de „În căutarea timpului pierdut” a lui Proust. Este un fel de întoarcere la copilărie.

Tot despre acest concert  <<„Destinații” de vacanță: un concert faimos>>

Puteți urmări Concertul de Anul Nou din 2014 în format video  full HD:

Era digitală în învățământul românesc

Dați click aici pentru a accesa site-ul cu manuale digitale!Chiar dacă a sosit târziu și s-a „născut” cu greu, era digitală a învățământului românesc este aici. O adeptă, din fire, a noilor tehnologii și a utiilizării  calculatorului în predare și învățare, visam la această eră în școlile românești. Chiar acum câțiva ani obișnuiam să le spun elevilor mei că abia aștept ziua în care ei toți vor avea pe bănci un laptop sau o tabletă și vom face o oră de muzică „ca-n povești”.  Elevii, bineînțeles, nu credeau că ziua asta va sosi vreodată și, drept să spun, nici eu nu prea credeam cu ritmul de melc pe care învățământul nostru îl avea și încă îl mai are.

Încă de pe atunci studiam site-urile altor ministere ale învățământului și educației din alte țări și descopeream că acolo, elevii, părinții, educatorii sau oricine altcineva puteau accesa manuale, auxiliare, cărți sau informații pentru școală.

TabletaNu pot decât să mă bucur că elevii noștri ajung la aceste tehnologii și că studiază la școală pe manuale care sunt și vor fi mult mai aproape de un învățământ  performant.  Ce-i drept „cu o floare nu se face primăvară” și manualele digitale nu au „sosit” încă la toți elevii și probabil mai sunt mulți care nu vor avea acces la ele, dar au apărut semne bune. Nici celelalte manuale nu au sosit dar să sperăm că editurile și MEN nu vor mai fi într-o permanentă „gâlceavă” din care păgubiți să fie elevii.

Am răsfoit câteva din aceste manuale (la  http://www.manuale.edu.ro/) și cred că elevilor le va fi mult mai ușor să învețe după ele, ca să nu mai vorbim despre ușurința cu care, sper curând, își vor transporta ghiozdanul. Cel mai mult mă bucur că toți cei implicați în procesul educativ, direct sau indirect, vor putea avea acces la aceste manuale și cărți pentru că cel mai dificil se dovedea a fi în trecut accesul la informația cu care puteai să-l ajuți pe copil, atunci când nu înțelegea ceva.

Azi mă declar optimistă și aștept să apară cât mai curând astfel de manuale pentru toți anii de studiu.

„A doua (tristă) zi de școală” – II

Cuvintele de mai jos aparțin unei mame care i-a scris ministrului  învățământului, d-nului Remus Pricopie. Scrisoarea a fost publicată de site-ul http://smartwoman.hotnews.ro/  la

http://smartwoman.hotnews.ro/Domnule-Remus-Pricopie-va-multumesc

Scrisoare poate fi doar continuarea, nedorită, a articolului pe care l-am publicat în 16 septembrie, adică a doua zi de școală. Mai mult ca sigur că nu e singurul părinte care privește cu dezamăgire și neputință la sistemul de învățământ românesc, sistem în care, vrând/nevrând, fiecare copil va intra.

 

image

„Domnule Remus Pricopie, va multumesc!

Vă mulţumesc pentru că înainte de începerea anului şcolar trebuie să spăl pe jos, să şterg praful, să spăl geamurile clasei unde va învăţa copilul. Pentru diversitatea perspectivei de la fereastră, această clasă se schimbă în fiecare an.

Vă mulţumesc pentru condiţiile deosebite oferite împreună cu primăriile, de trebuie să plătesc aproape orice din clasă. Mulţumesc pentru scaunele de bancă din care ies cuie, în acest fel se învaţă copilul cu greutăţile vieţii. După cum observaţi, poţi găsi un scop educativ în tot ce nu funcţionează. Numai persoanele rău intenţionate ar putea crede că legea sau siguranţa copiilor contează.

Vă mulţumesc pentru cadre didactice deosebite. Unul ales pe sprânceană alături de o figură luminată şi înalt prea sfinţită. Este cel care le-a povestit din prima oră cum e cu iadul şi răul care se vor abate asupra celor răi, adică asupra copiilor care nu învaţă o rugăciune. Clar, cu o rugăciune învăţată ajungi direct în rai, unde mai pui că eşti considerat şi un copil bun.

O profesoară de engleză aflată permanent în „pragul unei crize de nervi”, că altfel nu ştiu cum să numesc o femeie care ţipa la toţi copiii, fără excepţie. Dacă nu ar urla, chiar nu s-ar face înţeleasă de copii, iar pedeapsa aplicată la comun este revoluţionară. „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Să sufere obraznicii în tăcere, poate aşa s-or învăţa toţi minte să nu mai deschidă gura în veci.

Lista poate continua cu cadre didactice care nu vorbesc corect gramatical, care folosesc „care” în loc de „pe care”, dar acest lucru e un moft, ştiu prea bine. Aşa că propun să trecem la o chestiune arzătoare: banii.

Vă mulţumesc că în fiecare an în septembrie nu mai am problema banilor. Dispar fără să-mi dau seama. Anul trecut, de exemplu, s-a ajuns, cu toate fondurile şi manualele, la aproximativ 500 lei. Bani pentru manuale? Da, aţi auzit bine. Am întrebat la serviciu şi un singur coleg nu a plătit pentru ele anul trecut. Aş vrea să faceţi ceva în privinţa aceasta. Mă simt discriminata, ce şcoala e aia care nu cere bani pentru manuale?

Vă mulţumesc pentru toate lucrurile utile pe care le plătesc la fiecare început de an. Cămăşile albe sunt în top, acelea care nu se calcă sau cele care costă peste 50 de lei bucată sunt cele mai bune.

Urmează video proiectoarele, laptopurile, calculatoarele, imprimantele şi multă, multă hârtie de toate felurile şi în toate formele. Ştiu, nu sunt necesare, dar trebuie să le oferim copiilor cele mai bune condiţii de studiu, nu?

Anul acesta vă mulţumesc în special pentru manuale, mai precis pentru lipsa lor. Nici nu vă imaginaţi câtă bucurie pe învăţătoare şi învăţători. Este printre puţinele momente în care pot spune cu mâna pe inimă că nu e vina lor şi că nu pot face nimic să rezolve problema. Vă mulţumesc că m-aţi scăpat de o grijă în plus şi de nişte bani daţi de pomană.

Vă mulţumesc pentru că aţi făcut din şcoală un loc mai bun. Acum nu mai există bătăi sau făcut de râs în faţa şcolii la careu. Sistemul s-a perfecţionat, bineînţeles cu ajutorul părinţilor binevoitori. „Dai bani pentru binele copiilor, că altfel… taci din gură şi nu te revolţi pentru binele copilului, că altfel…” Nici măcar la şantaj nu se poate încadra.

V-am scris ca să nu mai plecaţi urechea la zvonurile care circulă cum că sistemul e defect. Eu zic că mai are mult până să ajungă la nivelul maxim de stricăciune.

Cam aceasta e realitatea pe teren. Nu pentru toate descrise mai sus sunteţi responsabil în mod direct, dar aceasta e atmosfera. Nu e nici un haos pentru că nu există manuale. Staţi fără grijă! Sistemul s-a repliat, se cer bani pentru diverse caiete pe care să se lucreze, bineînţeles conform programei. Eu zic să mai amânaţi treaba cu manualele, pentru că, sincer, am rămas fără bani.

Vă mulţumesc şi vă urez succes în noul an şcolar!”

Era de așteptat

image

Sub titlul de mai jos, realitatea.net  publica ieri, 5 februarie 2014, un articol prin care 5000 de cadre didactice din Galați anunță că nu mai vor să se implice în  programul ȘCOALA ALTFEL.  Profesorii nu mai vor „ŞCOALA ALTFEL”.

O astfel de reacție era de așteptat chiar de la începutul programului fiindcă activitățile pe care le presupune acest proiect nu pot fi realizate, oricât de multă bunăvoință ar avea profesorii și învățătorii, decât cu anumite fonduri și cu o serie de materiale pentru care trebuie BANI. Bani care nu au de unde să vină fiindcă STATUL e sărac, zice ministerul. Așa că se iau de la (ghici?) părinți și, fiindcă apar multe situații neprevăzute, de la profesori.

Problema necesarului de materiale nici măcar nu s-a pus la începuturile  „Școlii altfel”, ministerul și inspectoratele crezând că acestea vor fi, de la sine înțeles, suportate de cadre didactice și părinți. Și așa a și fost. În primul an nimeni nu a realizat ce înseamnă asta prinși de entuziasmul organizării unor altfel de activități în afară de clasicele, și de multe ori, plicticoasele, lecții.  Abia după teminarea săptămânii respective, părinții și cadrele didactice au avut prilejul să constate că au cheltuit o mulțime de bani: în excursii, la muzee, la cinematograf, pentru organizarea unor evenimente, pentru cumpărarea de diverse materiale – hârtie, lut, decorațiuni, acuarele, plastilină, etc.

Așa stând lucrurile, în anul următor, programul Școlii altfel s-a mai ajustat. S-au căutat soluții, dar cam fără succes. Multe școli au optat să cam stea prin sălile de clasă și să vizioneze pe video filme care nu costă, să realizeze mici proiecte cu hârtie reciclabilă, să facă curățenie în curtea școlii sau să meargă la un singur muzeu cu intrare gratis. (Doar câteva exemple.)

Nu înțeleg de ce acum ministrul Remus Pricopie face apel la profesori pe Facebook, https://www.facebook.com/remus.pricopie, „Îi rog pe profesori să nu-i facă pe copii să sufere” și nu ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
Inițiativa celor din Galați, de a înainta referate cu necesarul de materiale și fonduri, e o inițiativă lăudabilă. Așa se pot vedea costurile și cadrele didactice nu vor fi acuzate, ulterior și eventual, că iau mită.

Pe de altă parte implicarea comitetelor și asociațiilor de părinți în realizarea acestui proiect este un fel de muncă de Sisif, pentru că:

  • cineva responsabil trebuie să adune banii pe care, eventual, alții îi donează;
  • cineva responsabil trebuie să distribuie banii acolo unde sunt necesari (imaginați-vă școlile mari cu 30 – 40 de clase sau mai mult, deci mulți bani, sau școlile mici, din mediul rural, unde nu ai ce distribui);
  • cineva responsabil trebui să stea zilnic cu mâna pe cecuri și la bancă, să dea semnături, să alerge, să explice, etc.
  • cineva responsabil trebuie apoi să justifice pe ce s-au cheltuit banii. În tot acest timp elevii și cadrele didactice trebuie să aștepte plățile.
  • …și uitam: toate acestea trebuie făcute cu luni de zile înainte și aprobate de consiliul profesoral, consiliul de administrație, asociația părinților și comitetele de părinți, trecute prin Consiliul elevilor, etc.;
  • pentru a realiza cele de mai sus mai e nevoie de ceva: întâlniri, ședințe, consilii pentru ca toți cei implicați să se pună de acord, întâlniri la care, aproape de la sine înțeles, nu pot participa toți, întotdeauna.

A nu se înțelege că programul nu e de apreciat și că cineva ar vrea cu tot dinadinsul să-i facă pe copii să sufere. Nu. Programul e  bun, e relaxant pentru copii și mai puțin pentru cei responsabili de copii, dar, una peste alta, ministerul doar a stabilit că se va face, iar programul s-a mutat cu totul în „curtea” școlilor care, au/n-au, trebuie să-l realizeze.

Pilat din Pont s-a mai spălat o dată pe mâini, liniștit.

P.S. La ultimele 2 ediții ale programului chletuielile mele, personale, au fost semnificative deoarece îmi place să fac ceva diferit și să-i învăț și pe copii. Asta nu   înseamnă că alții sunt obligați să – și cheltuie banii din salariu pentru „Școala altfel”.

Fraudă continuă și șpagă în învățământ…

imageCitesc cu stupoare, aproape în fiecare zi, noi vești de pe „frontul” învățământului românesc. Ultima știre ne informează, alb și sec, cum s-a făcut de învățământul ialomițean s-a transformat în mafie de Bac, în frunte cu inspectorul general, Otilia Dumitru. 96 de oameni (profesori, părinți și elevi) sunt cercetați (de DNA) în această problemă mafiotă. Poate n-ar fi un capăt de țară fiindcă, nu-i așa?, justiția trebuie să-și spună cuvântul dar, mă întreb:

  • cine va intra la catedră după terminarea cercetărilor, în toamna anului viitor?
  • câți dintre cei acuzați vor mai fi la catedră anul viitor?
  • câți dintre ei, dintre profesori, au copii care, la rândul lor, au învățat că așa se „promovează” Bac-ul?
  • mai pot fi ei numiți profesori?
  • cu cine vor fi ei înlocuiți? Cu cei care iau examenele (grade, titularizare) copiind la rândul lor?
  • cum arată profilul moral al copiilor deja „educați” de cei care au organizat rețeaua de șpagă la Bac? Ce i-au învățat? Ce le-au spus la ore? Cum au trecut clasa?
  • ce fel de părinte își dorește ca propriul copil să obțină note de trecere la Bac nu prin propriile cunoștințe ci prin faimoasa deja „ȘPAGĂ”
  • câți dintre copiii care au promovat astfel Bac-ul vor deveni studenții și absolvenții de facultăți de mâine?
  • de ce să mai învețe ceilalți elevi?
  • …las multe locuri libere pentru alte întrebări care, sper, nu se vor dovedi retorice…și cineva va lua acele măsuri care să departă „grâul” de „neghină”

Umilirea profesorilor, elevilor și părinților la un examen important: Evaluarea Națională

UPDATE pe site-ul Admitere 2013 la ora 14.30:

5 iulie 2013:
Stimaţi părinţi,
Respectând
calendarul oficial al admiterii în învățământul liceal de stat , ierarhia elevilor de clasa a VIII-a, la nivelul județelor/municipiului București, va fi afișată pe site-ul http://admitere.edu.ro în cursul zilei de azi, 5 iulie. Vă recomandăm să completați fișele cu optiuni numai după consultarea ierarhiei pentru județul la care doriți înscrierea (respectiv pentru municipiul București).
Vă mulțumim pentru înțelegere.

image

Să reamintim ministerului că, dacă se respecta calendarul, la această oră, 14.30, ierarhia ar fi trebuit publicată fiindcă de azi se completează fișele cu opțiuni. Dacă există școli, și există multe, care și-au programat deja ședințele cu elevii și părinții, acestea nu vor putea să demareze această acțiune  fiindcă Bucureștiul ….lucrează. Mult și prost.


Ministerul Educației nu a făcut aproape nimic în acest an școlar pentru ca examenul de Evaluare Națională (și nu de Capacitate cum tot afișează niște neaveniți de vreo câteva zile pe mai multe site-uri) să decurgă cum trebuie.

Elevii, părinții și profesorii au fost mințiți și puși în situații delicate, ca să mă exprim politicos. Mai întâi cu simulările care au fost deosebit de dificile, apoi cu publicarea ghidului candidatului care nu a respectat termenul și a apărut cu o lună mai târziu. După toate astea au urmat (în unele județe) probele de limbi și aptitudini care s-au susținut haotic sau fără bareme: de exemplu unor elevi li s-a pus o singură întrebare la oral limbi străine și au fost admiși cu note mari în timp ce alți elevi n-au avut același noroc fiindcă au fost examinați foarte sever. Probabil că depindea de școala de proveniență (sau cel puțin așa s-a speculat).

Acum, la adevăratul examen, am aflat că subiectele pot fi foarte ușoare  și să doboare orice ierarhie „construită” în 4 ani de gimnaziu: că elevii buni nu mai sunt buni iar cei slabi se pot lăuda că au fost persecutați de profesori și de-asta nu au luat note mari în gimnaziu.

Mai nou „ministerul face eforturi să publice rezultatele” pe http://admitere.edu.ro/, eforturi, se pare, inutile. Astăzi elevii se prezintă la completarea fișelor și ierarhiile nu au fost publicate în multe județe și în București deși trebuiau publicate de ieri, 4 iulie 2013. Și umilirea continuă cu faptul că diriginții și directorii de școli nu vor ști cum să-i îndrume pe părinții și copiii disperați, care trebuie să completeze fișele ținând cont că au (la o medie de 9,26) cel puțin 1300 de candidați înainte. Câte opțiuni să facă? Singura indicație pe care o pot primi de la cei de mai sus este: „cât mai multe”.

image

Dacă la final mulți elevi nu vor intra la liceul și profilul dorit sau vor rata prima repartiție computerizată, vina va fi, nu a părinților, nu a elevilor, nu a ministerului ci, desigur, a dirigintelui care nu a știut să-i îndrume. Așa se spală pe mâini MEN de toate problemele sistemului.

Ca să nu mai vorbim de prevederile metodologiei de Evaluare națională care nu explică ci doar stabilesc că, dacă un elev obține la contestație 45 de sutimi la notă dar are sub 9,50, el pierde cele 45 de sutimi și nota îi rămâne la fel ca la prima corectare. Dacă ar avea 50 de sutimi situația s-ar schimba: le-ar primi și nota i-ar crește semnificativ.

O întrebare pertinentă: de ce nu primește elevul fie și 5 – 10 sutimi dacă profesorul care recorectează constată că s-a greșit? De ce pierde elevul acele sutimi?

„(6) Pentru lucrarile care au primit initial o nota finala mai mica decât 9,50, nota definitiva a lucrarii este cea acordata de comisia de contestatii, daca între nota initiala si nota obtinuta la reevaluare este o diferenta de cel putin 0,50 puncte.

Daca diferenta dintre cele doua note este mai mica de 0,50 puncte, nota definitiva a lucrarii este nota initiala, acordata în centrul zonal de evaluare.

(7) Pentru lucrarile care au primit initial o nota finala cel putin egala cu 9,50, nota definitiva este nota acordata de comisia de contestatii, în urma reevaluarii.[1]


[1] Anexa nr. 2 la ordinul MECTS. nr. 4801/ 31.08.2010, cu privire la organizarea si desfasurarea Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul scolar 2010-2011 din Metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul scolar 2010-2011

Pleonasmul lui Băsescu

„Multe valori lipsesc sistemului de educație. Prima si cea mai importanta este  eficienta. Foarte multi absolventi, in mod deosebit de invatamant tehnic, au nevoie de cu totul altceva decat ce au invatat in facultate. Cursurile sunt extrem de vechi, neaduse la zi. Se citeste foarte putin la nivelul dascalilor. Al doilea lucru fundamental gresit este lipsa de exigenta in sistemul de educatie romanesc. In goana de a obtine studenti peste numarul de locuri pe care il au, au coborat nivelul de exigenta la admitere dincolo de orice limita admisibila. Un alt lucru care ne lipseste este moralitatea. Exista coruptie foarte multa: de la scoala generala la liceu si pe urma la universitate„, a spus Președintele la o întâlnire cu fanii săi.

Nu prea înțeleg noțiunea de „fan” în legătură cu Președintele dar să trecem peste acest amănunt. Mă voi lămuri probabil când voi vedea vreun „fan” leșinând la  „spectacolele” televizate ale domniei-sale.

Trebuie să spun că, în mare parte, președintele are dreptate. Cu toate acestea, tot ceea ce a declarat  se poate încadra perefect la categoria lingvistică: pleonasm. Cu toții știm că epitetele de mai sus se pot aplica sistemului (nu era nevoie de nici o repetiție), dar președintele uită că la fel de bine ar putea să declare: „sistemul acesta sunt eu”. De vreo 8 ani de zile îl patronează cu un succes nesperat făcând doar… valuri din când în când.

image

Sistemul de învățământ a fost lăsat intenționat în această stare de 23 de ani pentru ca o populație (și nu un popor) să poată fi ușor manipulată. În timp ce vârfurile puterii de orice  culoare   politică furau tot ce se putea fura, profesorii aflau că nu există bani de salarii  decente  pentru  ei.  În timp ce nimeni nu-i judeca pe cei care și-au construit vile și palate din banii de la buget, școlile aflau că nu există bani de …lemne, gaze, instalații sanitare, burse, abonamente pentru elevi….de nimic.

Din când  în când mai venea și câte un politician analfabet și-și dădea cu presupusul că nu avem nevoie de învățămând dacă găsești totul pe Google sau se dădea exemplu de cum ar trebui să înveți ca să ajungi sus de tot. Poate președinte?

Ce-i drept că la asta a contribuit mult și lipsa de reacție a sistemului dar și multele sindicate ale învățământului care acum, de exemplu, se „inflamează” doar pe internet: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ trage un semnal de alarmă în ceea ce privește problemele din sistemul de învățământ! sau  de Ziua învățătorului dând comunicate în urma vreunei comisii paritare.

Concluzia e una singură: reforma sistemului de învățământ ar trebui începută cu…președintele pentru că, dacă nu ai exemple de excepție, de ce să mai vorbești? Fapte, nu vorbe.

P.S. Și ce dacă trage Federația un semnal de alarmă? Se alarmează cineva? Există măcar vreo măsură luată? Nu doarme noaptea ministrul din pricina asta? S-a întrunit guvernul în ședință de urgență? NU. Ministrul a cerut profesorilor, după 4 ore de dezbateri, inutile,  un singur lucru: RĂBDARE. Și să mai zică cineva că  ministrul nu are soluții pentru învățământ ! Cred că trebuie să-i trimitem o scrisoare președintelui cu rezultatul discuțiilor pleonastice.

Calendarul înscrierilor în învățământul primar 2013

image

Înscrierile în clasa pregătitoare şi clasa I încep pe data de  2 aprilie şi vor avea loc în două etape.

  • La etapa a doua participa doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o şcoală în prima etapă, când se desfăşoară înscrierile şi la şcolile de circumscripţie şi la celelalte.
  • A doua etapă are loc în perioada 8-17 mai. Părinţii pot merge la şcoală pentru înscrierea copiilor de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00, precum şi sâmbăta, între orele 08.00 – 13.00.
  • Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, se pot înscrie în clasa I dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea lor corespunzătoare, informează Ministerul Educaţiei. Pentru mai multe informații poate fi consultată chiar pagina de pe site-ul ministerului.image

 

 

Alte informații se pot accesa pe site-urile inspectoratelor școlare județene aici.

 

Calendarul înscrierii pentru anul şcolar 2013-2014:

  • 28 martie 2013: Afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare scoală, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar.
  • 28 martie 2013: Afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, acolo unde părinţii o solicita, precum şi a unităţilor/ instituţiilor în care se realizează această evaluare.
  • 28 martie: Anunţarea, prin afişare la sediul şcolii, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unităţile de învăţământ, în urma consultării cadrelor didactice şi a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinţilor, avizate, din punct de vedere al legalităţii, de către consilierul juridic şi aprobate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare.
  • 30 martie – 7 aprilie 2013: Organizarea, în fiecare unitate de învăţământ în care se desfăşoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei Zile a porţilor deschise„, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate.
  • 01 – 12 aprilie 2013: Organizarea întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2013 – 2014, în învăţământul primar.
  • 02 – 19 aprilie 2013: Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 prevede această evaluare.
  • 02 – 19 aprilie 2013: Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.
  • 19 aprilie 2013: Transmiterea, de către CJRAE/CMBRAE, a procesului-verbal în care este înscris rezultatul dezvoltării psihosomatice a copiilor din judeţ/municipiul Bucureşti, comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

  • 01 aprilie 2013: Afişarea, la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar.
  • 02 – 22 aprilie 2013: Completarea, de către părinţi, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 08-20 (luni-vineri), respectiv 08-13 (sâmbătă). Depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoală specială.
  • 23 aprilie 2013: Procesarea, de către comisia naţională, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
  • 24 – 26 aprilie 2013: Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât scoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare şi validarea, de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, a listei candidaţilor admişi în această fază.
  • Marcarea, în aplicaţia informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această fază.
  • 29 aprilie 2013: Procesarea, de către comisia naţională, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât scoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi, din lipsă de locuri şi care au exprimat opţiunea pentru înscrierea în şcoala de circumscripţie în această fază.
  • 29 aprilie 2013: Afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

  • 07 mai 2013: Comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul şcolar.
  • Informarea MEN, de către Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
  • 08 – 17 mai 2013: Depunerea cererii-tip de înscriere, la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
  • Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.
  • 20 – 23 mai 2013: Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
  • Marcarea, în aplicaţia informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această etapă.
  • 24 mai 2013: Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
  • 27 – 31 mai 2013: Centralizarea şi soluţionarea, de către inspectoratul şcolar, a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
  • Soluţionarea, de către inspectoratul şcolar, a oricărei alte situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.

Calendarul înscrierii în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani şi ai căror părinţi solicita înscrierea direct în clasa I

  • 02 – 22 aprilie 2013: Depunerea solicitărilor de înscriere, de către părinţii care solicită înscrierea copilului la şcoala de circumscripţie, la sediul unităţii de învăţământ respective.
  • 23 – 29 aprilie 2013: Soluţionarea, de către unităţile de învăţământ şi, după caz, cu acordul ISJ/ISMB pentru suplimentarea numărului de locuri/clase, a cererilor de înscriere depuse de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala de circumscripţie, prin aplicarea prevederilor metodologiei de înscriere în învăţământul primar.
  • 08 – 17 mai 2013: Depunerea solicitărilor de înscriere, de către părinţii care solicită înscrierea în altă şcoală decât scoala de circumscripţie, la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea.
  • 20 – 23 mai 2013: Soluţionarea, de către unităţile de învăţământ, respectiv comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti, a cererilor de înscriere depuse de părinţii care solicită înscrierea în altă şcoală decât scoala de circumscripţie, prin aplicarea prevederilor metodologiei de înscriere în învăţământul primar şi a procedurii specifice elaborate de către comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti.
  • 24 mai 2013: Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa I.

Cercul mare și vicios al învățământului românesc

Scriam  nu demult că bacalaureatul olimpicilor anunța cu litere negre dezastrul de la bacalaureatul  obișnuit. Din păcate tot ce am scris acolo s-a adeverit și constat cu stupoare că adoptăm stilul  să ne „dăm după pom” în loc să analizăm clar situația după acest dezastru.

Toată lumea, în frunte cu actualul ministru, bate toba cât e ziua de mare că se va face și se va drege, se vor lua măsuri că liceele „rușinii” vor fi monitorizate, analizate, incluse în programe și mai știu eu ce. În realitate totul nu-i decât …apă de ploaie.

N-am să încep cu situația dezastrului de la bacalaureat fiindcă celor din afara sistemului de învățământ poate le-ar fi greu să înțeleagă. Am să încep cu o situație de acum  vreo 3 – 4 ani ivită în școala mea.

Într-un septembrie a venit la post o tânără profesoară de desen foarte activă și interesată de profesia ei. Ca orice plastician avea și alte preocupări în afara școlii: picta, realiza colaje, felicitări, etc. Începuse chiar să-i îndrume pe elevi în această direcție și avem și acum lucrările realizate de ei într-o expoziție. Totul bine și frumos până când profesoara a primit primul ei salariu și primul fluturaș de salariu. Mi-amintesc că a venit în cancelarie și ne-a întrebat dacă nu cumva secretara greșise calculele. Răspunsul a fost promt: nu. Noi, ceilalți, nici nu înțelegeam prea bine de ce ne întreabă asta. Replica  ei, încă stupefiată de situație, a fost că nu poate fi adevărată suma de 700 de lei pentru o lună de muncă. Atât era salariul de debutant cu care pleca în mână acasă profesoara noastră. Culmea că, dacă priveai fluturașul, suma brută era grotesc de mare: ajungea pe la vreo 1500 de lei. Din brutul acesta se scădeau toate dările și rămânea cu cei 700 de lei. Nu și-a revenit timp de câteva zile din starea de șoc în care a intrat citind și răscitind fluturașul de salariu și încercând să facă calcule de supraviețuire, că de altceva nu putea fi vorba.

Și acum să revenim la bacalaureat. E aceeași situație ca și la evaluarea națională dar pe aceea nimeni nu o vede, fiindcă nimeni nu e interesat să o „vadă”. Miza bacalaureatului e enormă fiindcă acești copii, pe care-i creștem să devină oameni care să-și ia soarta în mâini, se dovedesc chiar din momentul în care ar trebui să-și facă planuri de viitor, de carieră…nimic. Să fim foarte bine înțeleși: nu e cazul să vedem vinovatul. Nu ne ajută cu nimic dacă facem acuzații, luăm măsuri reparatorii, medităm copiii o lună de zile, schimbăm directorii sau ne lamentăm de zor prin ziare și pe la televiziuni.

image

Trebuie să vedem realitatea și să înțelegem esența fenomenului. Corpul profesoral e total dezamăgit de situația școlii. Nu știu de ce toată lumea care vorbește pe la televiziuni (bine că a tăcut d-na Tatoiu!) ține morțiș să arate că profesorii ar trebui să muncească oricum, ba chiar și gratis.Cine mai face asta în România și de ce-ar face-o?  Nu scot din calcul aici profesorii cu rezultate slabe (cum vedem în fiecare an la titularizări sau la alte examene) fiindcă acelor profesori STATUL român le-a dat dreptul să profeseze atunci când ei au obținut o diplomă și le dă în continuare dreptul să profeseze atunci când îi cheamă la catedră an de an fiindcă nu are alți profesori (excelenți sau excepționali) pe care să – i așeze acolo și ei să predea. Între noi fie vorba în „mercurialul” MECTS  nu e nici o diferență  de salariu între un profesor excelent și unul slab. Și atunci?

Dacă într-un domeniu ai nevoie de oameni ca să-l faci să funcționeze primul lucru de bun simț pe care l-ar face cineva ar fi să aibă grijă de oamenii care să ducă la performanță sistemul în care vor lucra. Pentru asta ce faci? Le dai salarii cu care nu pot nici măcar să supraviețuiască? Le promiți marea cu sarea după ce vor munci vreo 10 ani gratis? 

În învățământ situația se prezintă cam așa: dacă nu ai nici un profesor la o disciplină de învățământ te mulțumești cu profesorul pe care îl găsești și care are dreptul să predea. Dacă nu te mulțumești cu acesta din urmă nu poți decât să apelezi la cei pe care îi ai, să-i plătești mizerabil (adică plata cu ora) și să ai pretenția ca profesorul care are 26-28 de ore să predea la fel de bine ca atunci când avea 18 ore. Ar mai fi și varianta profesorilor pensionari care nu degeaba au ieșit la  pensie. E o vârstă la care e nevoie să te odihnești.  Foarte mulți dintre ei acceptă să predea și chiar solicită ore dar efortul pe care îl depun pentru a se adapta timpurilor moderne e foarte mare și rezultatul rareori e cel scontat.

Așa se naște un fel de înverșunare care ia forma cercului vicios: profesorii sunt dezamăgiți de școală, de salarii, de părinți, de elevi, de tot. Părinții sunt dezamăgiți de școală, de profesori, de examene, faptul că proprii lor copii nu se aleg cu nimic în urma parcurgerii a 8 sau 12 ani de școală. Și elevii sunt la fel de dezamăgiți. Nu mai vor să depună eforturi pentru a învăța, nu doresc să obțină rezultate foarte bune fiindcă modelele lor nu sunt oamenii cu carte, ci VIP-urile promovate deșănțat de ziare și televiziuni: Daniela Crudu, Simona Senzual, eleva porno, Gigi Becali, Nichita și mai știu eu ce alte fețe. Ministerul educației e singurul care mi se pare doar suspect de aerian în această situație.

Școala nu are oameni, școala nu are regulamente, școala nu are finalități, școala nu e respectată, școala nu e privită ca o etapă importantă din viață, școala nu îi pune copilului în „bagaj” nimic din ceea ce el are nevoie la lungul drum care-l așteaptă ci doar îl informatizează masiv se miră că nu înțelege nimic. De ce nu face școala asta? Fiindcă politicul stă degeaba de 22 de ani și fiindcă nimeni n-a creat o lege clară și valabilă pentru 10-20-30 de ani în care părinți și copii, profesori și inspectori, angajatori și angajați să aibă încredere. Fiindcă profesorii sunt plătiți foarte prost, atât de prost încât copiii de bani gata își bat joc de ei. Atât de prost încât părinții îi jignesc și-i amenință. Atât de prost încât se întreabă probabil în fiecare zi „de ce să mă mai străduiesc?” Atât de prost încât părăsesc cu miile sistemul în fiecare septembrie iar președintele (sper plecat definitiv) îi trimite să facă alte munci. Parlamentarii s-au bătut ani de zile pentru propriile salarii și pensii, pentru proprii copii și nepoți, pentru legi inutile în ședințe sterile.

Generația din care fac parte a fost crescută și educată în alte timpuri și încă ministerul se mai poate baza pe ea. Vreo 4-5 ani. Din păcate sau din fericire, generația tânără nu e dispusă să accepte asta: adică un salariu de mizerie pe care statul ți-l dă și tu ar trebui să fii în culmea fericirii că ți-l dă. Tinerii nu se revoltă însă. Dacă s-ar revolta poate s-ar mișca ceva. Nu. Tinerii pleacă.

PS1 Profesoara de care vorbeam a părăsit învățământul chiar la finalul anului școlar după ce și-a mai temperat mult din entuziasmul cu care venise.

PS2 Vreau să- i spun președintelui că mi-am găsit și un al doilea job. Am însă o dilemă: când aș putea să mă duc la al doilea job, în timpul meu liber, e posibil să apară situații în care să trebuiască să fiu la școală deși n-am ore, fiindcă e consiliu profesoral, fiindcă trebuie să asist la examene, fiindcă trebuie să particip la un cerc, la o ședință, la consultații cu părinții care nu vin, etc. Cum să fac să împac cele 2 job-uri? Să-mi spună președintele (sper definitiv suspendat) !

Pro Educație News

Informație pentru educație

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Poiana Moșnenilor. Blogul oamenilor liberi

Centrul de Istoria Mosnenilor din Tara Romaneasca. Un proiect initiat de Filip-Lucian Iorga

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

%d blogeri au apreciat: