Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul al II -lea

Deși este doar un scurt episod dintr-un cunoscut serial românesc de comedie („Las Fierbinți”), fragmentul ilustrează foarte realist și fără nici un fel de zâmbet, realitatea cruntă existentă în învățământul românesc, reformat și parareformat de zecile de miniștri și partide, dar și distanța enormă care îl separă de alte țări chiar din fostul bloc comunist nu numai din Finlanda.

Fragmentul este preluat de pe pagina de Facebook a serialului. În rest…„No comment”!

„Nu sunt bani, nu sunt bani, nu sunt bani!”

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLasFierbintiRomania%2Fvideos%2F1013723295373258%2F&show_text=0&width=560

Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul I

 

Învățământul nostru sau al lor?

Aflat la început de mandat, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România este, presupun, „vânat” de toți cei interesați de soarta acestui domeniu în următorii 4 ani și nu numai. Din păcate mandatul domniei – sale nu a început sub auspicii tocmai favorabile. Fie datorită CV – ului care nu prea demonstrează mare lucru sau cel puțin nu e impresionant, oricum nu era pentru noi, românii[1], fie datorită unei măsuri socotite controversate, respectiv repunerea pe funcții a directorilor care nu au luat examenul din toamnă.

Pe fondul unei letargii grave instalate în ultimii ani în tot învățământul nostru și din care doar uneori așa-zisele reforme au mai zgâlțîit câte ceva, se pare că nimic bun nu se conturează la orizontul școlar pe viitor. Dar pe mine subiectul mă preocupă (m-a preocupat mereu) fiindcă am fost în el (în sistem) și știu că se pot face și lucruri bune acolo, dar rezistența la schimbare e atât de mare încât se extrem înaintează greu. Cam ca prin viscol, că tot îl avem la îndemână!

Tot studiind internetul în căutarea unor articole despre învățământul din Finlanda, lăudat și paralăudat de oricine a luat contact cu el, direct sau indirect, am început să aprofundez subiectul. După lecturarea a numeroase articole, bloguri, idei sau studii mi-a venit în minte o singură idee: Învățământ ca în Finlanda[2]? O speranță deja pierdută. Pentru noi.

Nu aș face prea multă filozofie referitoare la concluzia la care am ajuns dar cred că e necesară. Un pic.

În primul rând, fiindcă noi suntem acum în urma Europei cu cel puțin 50 de ani, și nu mă refer la aspectele democrației deși și acestea contează, și deja suntem într-o mare întârziere aș spune.

Pentru ca Finlanda să aibă astăzi, în 2017, un sistem de învățământ performant, și nu aș zice ultraperformant[3], cum am citit în diverse articole sau pagini de internet, re-for-ma reală a pornit prin anii ’70 și primele rezultate au început să fie vizibile abia prin anii 2000. Vă dați seama cât timp am pierdut noi cu fiecare reformă pornită și niciodată finalizată? Cel puțin 30 de ani de fiecare dată. Nu mai socotesc că mă ia amețeala!

Dar…să revenim. A pornit (reforma) e puțin spus. Politicienii, dar și societatea (lor) civilă,

Cum să reformezi învățământul?

nu au știut probabil cu mare exactitate cum va arăta învățământul lor în următorii ani dar au știut sigur ce vor în privința copiilor lor. În puține cuvinte asta sună așa: toți copiii au dreptul la educație egală, indiferent de mediul din care provin. Scurt, clar și cuprinzător!

Prin comparație am să citez din legea educației naționale care reglementează învățământul românesc: „Art.2 al. (3)  Idealul  educaţional  al  şcolii  româneşti  constă  în  dezvoltarea  liberă,  integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,  pentru  participarea  cetăţenească  activă  în  societate,  pentru  incluziune  socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Ar rămâne doar să subliniez că, în acest secol, tot articolul pare cam desuet. Oare asta ne dorim de la educație, mai ales în condițiile în care clamăm gratuitatea dar nu o oferim? Sau ne dorim ca toți copiii, nu numai olimpicii, să beneficieze de resursele umane și materiale ale învățământului în totalitate și integralitate ca să ajungă acolo?

Așa încât finandezii au început această reformă cu niște reguli de bază, reguli de la care nu s-au abătut chiar dacă partidele care s-au succedat la putere au urmat normele democratice și și-au impus, rând pe rând, politicile.

O regulă simplă (și foarte eficientă) a fost aceea ca, indiferent ce partid politic ar veni la putere, ministerul educației să fie întotdeauna condus de un tehnocrat (adică, neimplicat politic!) care să nu se schimbe mai devreme de 4 ani, acesta fiind doar unul din cele 3 ministere considerate esențiale și care au beneficiat de aceeași măsură. Măsura, coroborată cu un set de legi și regulamente a mai avut o componentă, aș zice chiar mai bună decât prima: orice nou ministru al educației nu avea voie să schimbe nimic ci doar să continue/completeze reforma. Mai bine zis: fiecare nou ministru nu „făcea și dregea” în educație tot ce-i trecea prin cap. Să ne gândim puțin la toți miniștrii noștri[4] care exact asta au făcut: ce le-a trecut prin cap în materie de reformă educațională. Nici legea educației (sau cum s-o fi numind acolo) nu se poate schimba cum vor miniștri și probabil e destul de greu de făcut așa ceva atâta timp cât ea a asigurat învățământului și educației un parcurs atât de bun.

La finlandezi toate acestea au asigurat un succes, poate nesperat la început, într-un domeniu în care alte țări europene încă se chinuie să găsească calea. Nu mai (re)amintesc de învățământul românesc!

Va urma…

_________________________________________________________________

[1] Ați observat că nu ne mai impresionează nici un titlu? Poate de când cu doctoratele astea pe …bandă.

[2] Adică în România.

[3] Voi reveni asupra ideii mai târziu

[4] Ai învățământului, bineînțeles.

Cât de greu e să fii… sindicat?

Răspunsul? E foarte ușor. Aduni niște membri, dai un nume, faci o înregistrare și gata! După asta faci…valuri și hârtii. Eventual mai compătimești cu profesorii, fiindcă despre sindicatul lor vorbim, pe la posturile TV care te solicită, mai dai câteva bilete de tratament și restul , 99%, comunicate pe hârtie. S-a rezolvat! Avem sindicat.

Am uitat esențialul: fondurile din cotizații nu trebuie să lipsească. Altfel din ce să se „rezolve” problemele curente?

Iată mai jos modelul perfect de luptă sindicală.

Solicitarile membrilor de sindicat afiliati FSLI

Partea finală a documentului cu solicitările cuprinde un fel de ultimatum:

Declanșarea „procedurilor” precede întotdeauna declanșarea protestelor pentru că, dacă procedurile durează suficient de mult, protestele ulterioare intră în derizoriu.

Păi cum de nu s-a așezat sindicatul la masa tratativelor, cu ministrul, așa cum promitea (ministrul) prin luna aprilie și cum scriam că nu se va întâmpla? „Deschideți larg toate ușile…”  De ce nu s-a respectat „calendarul” consultărilor cu ministrul/ministerul ca sindicatul să nu mai „dea” acum un ultimatum?  Din document reiese că guvernul trebuie să manifeste expres intenția nu să ia și vreo măsură. Cu cine s-a consultat sindicatul ca să demareze procedurile de protest?

Care sunt acțiunile de protest în timp ce iarna se instalează în țară? Mitinguri în frig și ploaie? Greve japoneze în care nu crede nimeni? Proteste în fața primăriilor din care primarii nu ies și în care profesorii nu intră? Înmânarea de petiții la guvern și Parlament care se pierd imediat, aruncate, probabil, la primul coș de gunoi?

Între timp mai trece o iarnă, o primăvară și ministrul se arată din nou dispus să se așeze la masa rotundă cu sindicatul/sindicatele pentru că, nu-i așa?, dă bine la imagine și se apropie sfârșitul guvernării în care „n-am reușit să facem mai nimic pentru învățământ, dar ne-am străduit foarte tare”. Cam asta cred că va declara ministrul la finalul celor 4 ani de mandat dacă totul merge „bine” și nu este înlocuit din funcție cu altcineva care să aibă o altă strategie de reformă.

Și sindicatele vor face o analiză a tuturor acțiunilor desfășurate în cei 4 ani și vor ajunge la concluzia că „doar atât s-a putut”.

PS. Ce spune ministrul acum: „Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România.” O listuță scurtă și la obiect. Nu știm care e listuța sindicatului.

Reforma reformelor pe placul miniștrilor

Pe fondul crizei care continuă în toată Europa dar și al austerității care se mai „înmoaie” fiindcă n-a dat roadele așteptate de politicieni, în România apare, neanunțată și nedezbătută, o nouă reformă a învățământului. Cum ar fi putut noul ministru să lase să treacă pe lângă el așa o oportunitate? Ce învățământ am mai avea dacă un ministru ar „dormi în front”?

Întrucât nu-mi amintesc ca în campania electorală a USL-ului să se fi vorbit despre învățământul românesc reformat în viitorii 4 ani, înseamnă că acum ne aflăm în fața reformei neanunțate. Cum locul de unde poți afla informații noi despre învățământ nu e nicidecum site-ul Ministerului Educației și Învățământului sau vreun site asociat, aflăm veștile din interviurile date de ministru pe unde e invitat, respectiv la Pro TV, la emisiunea  „După 20 de ani”.

Așa că, doar cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, ministrul Pricopie ne anunță scurt că din anul școlar 2013 – 2014 s-a terminat cu statul degeaba prin școli fiindcă elevii vor fi verificați la finalul a câte doi ani de studiu: la finalul claselor a II –a, a IV-a, a VI-a și a VIII –a. Și asta doar în interesul elevilor ca să nu mai fie surprinși de examenul de la finalul clasei a VIII –a. Deși domnia –sa constată că elevii sunt tot mai slab pregătiți nu propune luarea în considerare a acestor examene ci doar …examinarea de dragul examinării, adică aceste evaluări nu vor conta pentru nota elevului. Sau cel puțin nu vor conta deocamdată, ca să nu se sperie părinții și elevii și să protesteze la atâtea evaluări (presupun).

Ceea ce nu ne spune ministrul este că s-ar putea să conteze pentru „nota profesorului”. Dacă se va constata, anual, că rezultatele elevilor sunt slabe, foarte slabe sau „atât de slabe”, de ce nu s-ar recurge în viitor la penalizări salariale?

În rest numai de bine….

• clasa pregătitoare rămâne acolo unde e;
• abecedarul va fi împărțit în două, nu se știe de ce sau pe ce principii;
• simulările se vor organiza la nivel național, asta însemnând că se vor da, de fapt, mai multe examene de evaluare națională și de bacalaureat într-un an fiindcă simulările se vor face exact în aceleaşi condiţii în care au loc şi examenele naţionale. Probabil că experiențele triste și neplăcute de până acum, în care unele inspectorate școlare s-au trezit făcând subiecte pentru evaluarea națională cu grad de dificultate de tip olimpiadă, l-au adus pe ministru cu picioarele pe pământ.
• manualele vor avea și format digital, dar numai pe site-ul ministerului;
• elevii vor face mai mult sport fiindcă s-a constatat că nu fac mișcare și se scutesc cu miile de la aceste ore (aproape 50%), așa, pur și simplu. Nimic nu spune ministrul însă de baremele stabilite de ani de zile pentru probele pe care elevii le dau și care, scriam și într-un articol anterior, sunt de-a dreptul draconice.

• doar cu câteva zile înainte ministrul făcuse un program „special” de mișcare elevilor într-o altă intervenție: la începutul anului școlar viitor vor avea o zi în care toți vor face mișcare și în Școala altfel vor avea două zile dedicate sportului și mișcării. Și nu va conta dacă elevul e scutit sau nu, normal sau având dizabilități.

profesorii se vor pregăti în continuare, mai ales cei de la clasele pregătitoare și, probabil (presupun), tot „nepregătiți” vor fi dacă în fiecare an se face o nouă reformă a învățământului;

Fiind atât de hotărât să reformeze învățământul din România, noul ministru a dat publicității și noua curriculă pentru învățământul primar.

Planul Cadru final pentru invatamantul primar

Viitorul sună bine! Probabil vom avea parte de astfel de anunțuri lunar ca să ne obișnuim cu …reforma.

Reforma…sistemului

 

În data de 20 octombrie 2008  pe site-ul Președinției României a fost publicată strategia de modernizare a educației  sub titlul: „Educație și cercetare pentru societatea cunoașterii”. Acest document propune o nouă reformă în domeniul învățământului românesc. Documentul are cca. 40 de pagini și poate fi consultat la adresa: http://www.presidency.ro/sau http://www.presidency.ro/static/ordine/Educatie_si_Cercetare_pentru_Societatea_Cunoasterii.pdf

 

 

Citez din partea introductivă a documentului :

 

„În baza analizelor efectuate, afirmăm că, printr-un efort susţinut, până în 2015, putem şi trebuie să atingem următoarele obiective specifice:

 

1. Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS,TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale lumii;

2. Plasarea a cel puţin 3 universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume;

3. Creşterea de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori;

4. Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este de 23,6%);

5. Eliminarea diferenţelor esenţiale dintre învăţământul rural şi cel urban, dintre oportunităţile de învăţare oferite grupurilor dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc.) şi cele oferite majorităţii;

6. Transformarea educaţiei permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituţii, publice sau private. Creşterea până la 20% a ratei de participare a adulţilor la educaţia permanentă;

7. Transformarea corpului didactic într-o elită profesională a naţiunii;

8. Centrarea şcolii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenţi, angajatori, comunitate);

9. Alocarea a cel puţin 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare şi condiţionarea cuantumului resurselor alocate unităţilor din sistem de rezultatele efectiv obţinute.”