ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic.

Umilirea profesorilor, elevilor și părinților la un examen important: Evaluarea Națională

UPDATE pe site-ul Admitere 2013 la ora 14.30:

5 iulie 2013:
Stimaţi părinţi,
Respectând calendarul oficial al admiterii în învățământul liceal de stat , ierarhia elevilor de clasa a VIII-a, la nivelul județelor/municipiului București, va fi afișată pe site-ul http://admitere.edu.ro în cursul zilei de azi, 5 iulie. Vă recomandăm să completați fișele cu optiuni numai după consultarea ierarhiei pentru județul la care doriți înscrierea (respectiv pentru municipiul București).
Vă mulțumim pentru înțelegere.

Să reamintim ministerului că, dacă se respecta calendarul, la această oră, 14.30, ierarhia ar fi trebuit publicată fiindcă de azi se completează fișele cu opțiuni. Dacă există școli, și există multe, care și-au programat deja ședințele cu elevii și părinții, acestea nu vor putea să demareze această acțiune  fiindcă Bucureștiul ….lucrează. Mult și prost.

---

Ministerul Educației nu a făcut aproape nimic în acest an școlar pentru ca examenul de Evaluare Națională (și nu de Capacitate cum tot afișează niște neaveniți de vreo câteva zile pe mai multe site-uri) să decurgă cum trebuie.

Elevii, părinții și profesorii au fost mințiți și puși în situații delicate, ca să mă exprim politicos. Mai întâi cu simulările care au fost deosebit de dificile, apoi cu publicarea ghidului candidatului care nu a respectat termenul și a apărut cu o lună mai târziu. După toate astea au urmat (în unele județe) probele de limbi și aptitudini care s-au susținut haotic sau fără bareme: de exemplu unor elevi li s-a pus o singură întrebare la oral limbi străine și au fost admiși cu note mari în timp ce alți elevi n-au avut același noroc fiindcă au fost examinați foarte sever. Probabil că depindea de școala de proveniență (sau cel puțin așa s-a speculat).

Acum, la adevăratul examen, am aflat că subiectele pot fi foarte ușoare  și să doboare orice ierarhie „construită” în 4 ani de gimnaziu: că elevii buni nu mai sunt buni iar cei slabi se pot lăuda că au fost persecutați de profesori și de-asta nu au luat note mari în gimnaziu.

Mai nou „ministerul face eforturi să publice rezultatele” pe http://admitere.edu.ro/, eforturi, se pare, inutile. Astăzi elevii se prezintă la completarea fișelor și ierarhiile nu au fost publicate în multe județe și în București deși trebuiau publicate de ieri, 4 iulie 2013. Și umilirea continuă cu faptul că diriginții și directorii de școli nu vor ști cum să-i îndrume pe părinții și copiii disperați, care trebuie să completeze fișele ținând cont că au (la o medie de 9,26) cel puțin 1300 de candidați înainte. Câte opțiuni să facă? Singura indicație pe care o pot primi de la cei de mai sus este: „cât mai multe”.

Dacă la final mulți elevi nu vor intra la liceul și profilul dorit sau vor rata prima repartiție computerizată, vina va fi, nu a părinților, nu a elevilor, nu a ministerului ci, desigur, a dirigintelui care nu a știut să-i îndrume. Așa se spală pe mâini MEN de toate problemele sistemului.

Ca să nu mai vorbim de prevederile metodologiei de Evaluare națională care nu explică ci doar stabilesc că, dacă un elev obține la contestație 45 de sutimi la notă dar are sub 9,50, el pierde cele 45 de sutimi și nota îi rămâne la fel ca la prima corectare. Dacă ar avea 50 de sutimi situația s-ar schimba: le-ar primi și nota i-ar crește semnificativ.

O întrebare pertinentă: de ce nu primește elevul fie și 5 – 10 sutimi dacă profesorul care recorectează constată că s-a greșit? De ce pierde elevul acele sutimi?

„(6) Pentru lucrarile care au primit initial o nota finala mai mica decât 9,50, nota definitiva a lucrarii este cea acordata de comisia de contestatii, daca între nota initiala si nota obtinuta la reevaluare este o diferenta de cel putin 0,50 puncte.

Daca diferenta dintre cele doua note este mai mica de 0,50 puncte, nota definitiva a lucrarii este nota initiala, acordata în centrul zonal de evaluare.

(7) Pentru lucrarile care au primit initial o nota finala cel putin egala cu 9,50, nota definitiva este nota acordata de comisia de contestatii, în urma reevaluarii.[1]”

---

[1] Anexa nr. 2 la ordinul MECTS. nr. 4801/ 31.08.2010, cu privire la organizarea si desfasurarea Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul scolar 2010-2011 din Metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul scolar 2010-2011

Clasa I – înscrieri în sistem informatic

Din 5 martie 2012 încep înscrierile la clasa I în toată țara. Acesta este doar prima etapă care va dura până la data de 16 martie. În această etapă părinții își vor înscrie copiii la școala de circumscripție dacă doresc.

Înscrierea se face pe baza completării unei fișe și ea se va regăsi într-o bază de date informatică. Baza de date va funcționa atât pentru corectitudinea înscrierilor cât și pentru evitarea înscrierilor multiple. Părinții trebuie să urmărească atent calendarul înscrierilor și să se hotărască unde doresc să-și înscrie copilul.

Iată un articol în care se pot găsi informații mai multe despre înscrierea copiilor în clasa I: ”Inscrierile multiple in clasa I, blocate de un program informatic”

Programe școlare pentru clasa pregătitoare

După ce ordinul ministrului în legătură cu clasa pregătitoare a pus pe jar mii de părinți din toată țara, ministerul încearcă să „dreagă busuiocul” informând pe toți cei interesați despre conținutul programelor pe care ar trebui să le studieze copiii la clasa pregătitoare. Începe chiar dezbaterea lor, ceea ce poate fi „vestea bună”.

Programele școlare petnru clasa pregătitoare au fost publicate, miercuri, 29 februarie 2012, pe www.edu.ro . Ele vor fi supuse dezbaterii publice timp de două săptămâni începând cu 1 martie 2012. Există și o adresă  de mail pe care se pot trimite propunerile: clasapregatitoare@medu.edu.ro  sau pe adresa MECTS, str. General Berthelot nr. 28-30, Bucureşti, sector 1, cod 010168, în scris.

Publicarea rapidă a fost probabil impulsionată și de faptul că magistrații au decis că existența clasei pregătitoare este legală. Cum n-ar fi legală dacă legea educației a fost asumată și nu dezbătută și votată?

Iată mai jos conținutul programelor supuse dezbaterii:

1. Programa şcolară – Comunicare în limba română
2. Programa şcolară – Educaţie pentru societate
3. Programa şcolară – Religie
4. Programa şcolară – Matematică şi explorarea mediului
5. Programa şcolară – Muzică şi mişcare
6. Tehnologii de informare şi comunicare
7. Programa şcolară – Educaţie fizică şi sport
8. Programa şcolară – Consiliere
9. Programa şcolară – Arte vizuale şi lucru manual

Cum ar trebui să progreseze copiii pe parcursul ciclului de achiziții fundamentale – clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II –a  – se poate observa din documentul următor:

Progresia competentelor in ciclul achizitiilor fundamentale

Nota privind elaborarea planului-cadru pentru invatamantul primar pentru clasa pregatitoare si clasele I și a II -a

România 2012. Experimentul perpetuu: „Învățământul”

Toată lumea strigă prin toată mass – media despre era haotică făcută nouă cadou (vezi calul troian) de PDL prin asumarea legii educației. Efectele perverse ale asumării încep să-și arate colții și probabil sunt doar „cei de lapte”.

În fiecare zi fel și fel de personaje se afișează pe micile ecrane și încearcă să lămurească ceea ce nu e de lămurit fiindcă prevederile respective sunt așezate, beton, într-o lege.

Cineva spunea zilele trecute că-l vom regreta pe Funeriu. Încep să cred că avea dreptate, dar nu din motivul că ar fi fost mai bun decât actualul ministru Baba, ci doar pentru că aparițiile acestuia încep să semene cu „Omul din lună”.

Explicațiile date de mai – marii sau mai – micii învățământului românesc nu sunt nici pe departe menite să rezolve ceva ci doar să aplaneze stările de enervare ale miilor de părinți care se văd obligați să-și înscrie copiii acolo unde nu-și doresc sau să-i înscrie obligat în clasa I doar ca să nu-i mai plimbe prin clasa pregătitoare care (cred sincer) e egală cu ZERO. Cum poate fi altfel când cu doar 6 luni înainte de începerea ei nu există: curriculum, profesori specializați, săli de clasă (efectiv), spații amenajate corespunzător (utilități), etc.?

Dintre zecile de aberații pe care le-am tot auzit în ultimele zile una mă frapează încontinuu și aș vrea să o explic.

Li se spune părinților că-și pot înscrie copiii unde vor. O minciună. Pentru clasa I părinții trebuie să se prezinte mai întâi la școala unde sunt arondați și să se înscrie. Chiar dacă s-ar prezenta la altă școală, acea școală nu are dreptul să-i înscrie până nu termină înscrierile celor arondați acolo. După ce s-au înscris trebuie să aștepte. Ce? La școala pe care și-ar dori-o e aproape sigur că locurile se vor ocupa din prima zi. Și chiar dacă nu s-ar ocupa, există o lungă listă de criterii după care părinții ar trebui să alerge prin oraș, pe la școli, să-și ia concediu sau mai știu eu ce să inventeze. Pe scurt: toate explicațiile nu fac nici cât o ceapă degerată.

Din calendarul de mai jos se poate ușor observa că înscrierea în clasa I are mai multe etape decât admiterea la liceu sau facultate (martie – mai) și nu prea există șanse (zero?) să ajungi cu copilul acolo unde îți dorești.

**********************************************************************************************

Calendarul înscrierii

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare și în clasa I

2 martie 2012 Afișarea programului de înscriere la clasa pregătitoare, respectiv clasa I a copiilor ai căror părinți doresc înscrierea în școală de circumscripție

5-16 martie 2012 Depunerea cererilor de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala de circumscripție.

Depunerea cererilor de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.

Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unități de învățământ și a bazei de date județene/a municipiului București, cuprinzând informațiile privind copiii ai căror părinți solicită înscrierea în prima etapă de înscriere.

Transmiterea către unitățile de învățământ a criteriilor specifice de departajare, aprobate de comisia județeană/a municipiului București.

19 martie 2012 Afișarea în unitățile de învățământ a listelor copiilor înmatriculați în prima etapă.

A două etapă de înscriere în clasă pregătitoare și în clasa I

19 martie 2012 Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a locurilor rămase libere.

Afișarea în unitățile de învățământ a programului de completare a cererilor-tip de înscriere de către părinții care au domiciliul în altă circumscripție școlară.

Afișarea în unitățile de învățământ a criteriilor specifice unității de învățământ care vor fi folosite pentru departajare în cazul în care există mai multe cereri din afara circumscripției decât locuri libere.

20-27 martie 2012 Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care au domiciliul în altă circumscripție școlară, pe locurile rămase libere.

Completarea bazei de date create la nivelul fiecărei unități de învățământ cu informațiile privind copiii ai căror părinți solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școală de circumscripție.

2 aprilie 2012 Afișarea la unitățile de învățământ a listelor cu copiii din alte circumscripții școlare înscriși în conformitate cu opțiunile exprimate de părinți în a doua etapă de înscriere.

Afișarea la unitățile de învățământ a listelor cu copiii din alte circumscripții școlare ai căror părinți au optat pentru înscrierea în școala, dar care nu au fost admiși din lipsă de locuri.

4 aprilie 2012 Afișarea la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului școlar al Municipiului București a numărului de copii care au fost repartizați la școala de circumscripție, a numărului de copii care au fost înscriși la altă școală decât cea de circumscripție și a numărului de locuri libere de la fiecare unitate de învățământ.

A treia etapă de înscriere în clasă pregătitoare și în clasă I

23-25 aprilie 2012 înscrierea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat, în etapă a doua, înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar care nu au fost admiși și solicită înscrierea la școală de circumscripție.

Înscrierea copiilor ai căror părinți solicită înscrierea la școala de circumscripție, dar care nu au participat la prima etapă de înscriere.

26-27 aprilie 2012 Afișarea la unitățile de învățământ a listei copiilor înscriși în urma celei de-a treia etape de înscriere.

Afișarea la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a numărului de locuri disponibile pentru a patra etapă de înscriere pentru fiecare unitate de învățământ.

Afișarea la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a numărului copiilor neînscriși după primele 3 etape.

A patra etapă de înscriere în clasa pregătitoare și în clasă I

2-9 mai 2012 înscrierea pe locurile disponibile, la unitățile dorite, a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la altă școală decât școala de circumscripție, dar au fost respinși inițial, din lipsă de locuri.

11-18 mai 2012 înscrierea copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapele anterioare.

21 mai 2012 Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasă pregătitoare sau în clasa I.

**********************************************************************************************

După toată nebunia înscrierilor să presupunem că un părinte se întoarce la școala de circumscripție. Unde va fi înscris copilul său dacă locuri nu mai sunt? Situația și mai neagră: se întorc aproximativ 30 de copii. Unde se înscriu? Clase noi nu se formează fiindcă ele trebuie aprobate cu un an înainte pentru a fi finanțate.

Partidul aflat la putere, coalizat cu UDMR –ul și-a asumat această lege din următorul motiv. E foarte ușor să manipulezi oamenii care aleargă înebuniți să rezolve o situație de care depinde viitorul copilului/copiilor și nu mai poți fi atent la mișcările politice, la austeritatea care se plimbă prin țară, la situațiile reale și nu inventate pe care trebuie să le rezolve.

Și mai cred că UDMR-ului îi convine de minune această situație fiindcă dacă mai existau școli cu predare doar în limba română în județele transilvănene acum se vor putea înființa secții maghiare peste tot, adică acolo unde există 1-2-3 copii maghiari în clasa I. Și asta doar pentru că majoritarii, în teorie, nu pot fi discriminați fiind foarte mulți. Cu minoritarii (deveniți) majoritari e o altă poveste.

„Și totuși există!”

Adică…Protecția copilului. Mare noroc am avut noi, românii, că familia Columbeanu s-a decis să divorțeze. Altfel n-am fi aflat prea curând de ce e în stare departamentul care se ocupă cu protecția copilului pe la diverse primării. În Voluntari uite că s-a nimerit să funcționeze și „armata” de psihologi și consilieri care toacă o mulțime de bani pentru a face…nimic s-a trezit din somn și a decis să muncească.

N-am văzut așa o agitație și atâția oameni implicați să constate dacă micuța Iri a fost sau nu agresată fizic de mamă, dacă nu cumva a rămas cu traume, dacă se mai poate întoarce în America, dacă a avut pojar sau dacă tatăl e zdravăn la cap. O adevărată desfășurare de forțe dar care nu explică deloc  de ce nu se implică protecția copilului pentru fiecare copil în parte care se află în situație similară sau chiar mai gravă.

Uneori (în România) copiii mor cu zile și protecția copilului află …după. Alteori copiii trăiesc în condiții inumane, sunt supuși chiar la torturi și protecția copilului nici nu dă prin locurile unde se petrec astfel de fapte. Nici când școala sesizează situații ciudate, absenteismul sau abandonul n-am remarcat să se grăbească protecția copilului să consilieze, să analizeze, să monitorizeze, să….

Și totuși există! Acum am aflat cam ce ar trebui să facă protecția copilului.  Cum ar trebui să se comporte psihologii (atâția câți sunt) și consilierii care, teoretic, ar trebui să se ocupe de copiii cu probleme și să-i aducă pe calea cea bună și pe părinții lor.

Dacă li s-ar cere așa ceva psihologilor în alte condiții care nu implică o familie de tip Columbeanu, oare ar proceda la fel? Mă îndoiesc profund.

Până să mă apuc să scriu acest articol am vizitat puțin site-ul A.N.P.D.C. și așa am văzut că actualizările (!) datează din 2010 cu câteva mici excepții. Site-ul nu oferă aproape nimic concret ci afișează legi și proiecte, multe depășite și din care nu prea știu să ne fi ales cu ceva până acum.

Boală de …sistem

                                       Sistemul de învățământ din România este bolnav. Și este bolnav, nu numai fiindcă nu mai face față noilor realități din societatea modernă ci, fiindcă nimeni nu i-a pus un diagnostic și nu crede că trebuie să-l trateze. Este bolnav fiindcă nimeni nu vede suferința și fiindcă toți cred că, dacă se vor face că nu observă, poate se va vindeca. Este bolnav fiindcă „părinții” săi au „altă treabă” și nu observă că lucrurile merg din ce în ce mai prost.

Toate diplomele și premiile elevilor olimpici (cu care ne lăudăm pe drept noi, românii) nu vor mai însemna la un moment dat nimic dacă restul sistemului nu va reuși să se pună pe picioare. Și după părerea mea nici acum nu înseamnă decât atât: că avem minți strălucite dar ele sunt…excepții. Oricât de sănătos a fost vreodată (demult?), boala poate să-l doboare.

Și boala are multe, foarte multe simptome pe care cei responsabili, se fac permanent că nu le observă: un minister (MECT) înțepenit și prăfuit care nu sprijină și nu îndrumă eficient nimic, nici (măcar) examenele naționale; un corp didactic alcătuit din sute de mii de oameni (și totuși insuficient) care an de an trăiește sub limita decenței (promovată asiduu de orice partid + guvern ce s-a succedat la putere) așteptând „pomenile” electorale și nu un salariu motivant, elevi aproape total neinteresați de școală și plictisiți în același timp de vechimea metodelor, materialelor, abordărilor pur teoretice și de materii inutile; părinți disperați și exasperați de alergatul pe la grădinițe/școli pentru înscrieri, de stresul permanent între îngrijirea  copiilor și  prezența la serviciu sau, mai rău, șomeri.

La toate acestea se adaugă încet și pe neobservate tarele societății capitaliste și a unei „democrații originale”, cum ne explica tovarășul Iliescu în urmă cu câțiva ani:

·         Fuga de școală. (mii de absențe motivate sau nu, reale sau nu, de la ciclul primar până la finalul liceului ) Ce să faci cu școala dacă exemplele din viața reală „spun” copiilor că nu au nevoie de ea?

·         Violența verbală și fizică, de nedescris,  între copii și chiar crime inimaginabile, la vârste inimaginabile…fiindcă mass-media și faimosul „rating” trebuie să „cucerească” publicul plătitor, uitând că nimeni n-a făcut vreo educație în acest sens adulților sau copiilor.

·         Copii cu copii sau fete devenite mame până să aibă înțelegerea responsabilității ce decurge din aducerea pe lume a unui copil. Ca să nu mai vorbim de sănătatea unui copil născut dintr-o mamă de 12,13,14 ani.

·         Lipsa acelui bun – simț care înlocuia cândva chiar cei 7 ani de acasă. Asta este valabil, din păcate, nu numai pentru mulți copii dar și pentru unele cadre didactice sau părinți.

·         Lipsa competiției la indiferent ce nivel de școlarizare și acesta nu ar fi răul cel mai mare. Lipsa imboldului de a învăța, pierderea curiozității, a dorinței de a ști. Și toate acestea sunt „omorâte”devreme, la grădiniță. Copilul învață să scrie și să citescă pe la 3-4 ani. În clasa I se plictisește groaznic și este diagnosticat frecvent, cu ADHD. Prin clasa a IV –a nu mai face față sarcinilor școlare fiindcă are de făcut acasă atâtea teme încât îi răpesc plăcerea de a merge la școală. Tema la matematică poate avea și câte 10 probleme din culegere iar la limba română depășește imaginația noastră de adulți.

·         Abandonul formal sau real al părinților. Părinții, preocupați de grija zilei de mâine, transferă, aproape inconștient și total, grija copilului, către școală. Așa ajung copiii să stea zile în șir singuri acasă în condițiile în care părinții muncesc de dimineață până seara. În acest timp ei se „îngrijesc” singuri și o fac cum cred de cuviință. Iau decizii de unii singuri și de cele mai multe ori, proaste. Vin la școală dar nimeni din familie nu-i întreabă ce fac acolo. Au grijă de ceilalți copii, frați sau surori. Rămân singuri acasă când părinții pleacă din localitate. O zi, o săptămână, mai mult, lăsând doar câte o vecină „să se mai uite ce fac”.

·       Abandonul real pune și mai multe probleme. Plecarea părinților la muncă în străinătate sau divorțul înseamnă traume de nedescris pentru copii, care ajung în situații critice și ajung chiar să se sinucidă. Iarăși…la vârste inimaginabile. Culmea este că, cei mai mulți părinți, nu ajung să înțeleagă cu ce se confruntă copilul lor, și nu realizează de ce acesta, la rândul său, nu e mai înțelegător, înțelept, nu vede consecințele faptelor sale etc.

Reversul medaliei nu va întârzia să apară în condițiile în care ceea ce (nu?) se face  an de an pentru învățământ, este derizoriu. Nici pentru părinți sau familie în general, statul nu face aproape nimic.

Dacă învățământul are nevoie de o schimbare totală de optică și de o reformă reală, pentru familie aceste schimbări ar trebui să înceapă cu sprijinul necondiționat al statului încă de la întemeierea ei. Probabil că una din cauzele principale ale divorțurilor este și faptul că, cele mai multe tinere familii, nu au unde să locuiască, nu au venituri suficiente, nu au speranțe pentru viitor. Când devin părinți, aceștia  ar trebui să nu mai aibă grija că, pe perioada cât stau acasă pentru îngrijirea copilului, nu vor avea cu ce să-și crească copiii și să ajungă prin tribunale (vezi legile strâmbe votate de parlamentarii noștri). Mai târziu, tinerii  părinți, ar trebui să-și știe copiii în siguranță, la grădiniță și la școală, să beneficieze în mod real și gratuit de sfatul unui psiholog, să poată alege chiar și forma de învățământ pe care să o urmeze copilul (de stat sau particular), copilul să poată trece într-o clasă superioară dacă are o inteligență peste medie, excepțională chiar, etc.  Statul să se preocupe de înființarea cabinetelor psihologice în școli și de existența unui consilier la care orice copil, părinte sau cadru didactic să poată apela.

Cred că există foarte multe de spus în acest domeniu și mai cred că subiectul este inepuizabil. De asemenea cred că nici măcar nu realizăm dimensiunile dezastrului ce se prefigurează. Cineva, un jurnalist, vorbea de colapsul sistemului de învățământ. Cred că este adevărat și mai cred că, actualmente, sistemul merge înainte doar din inerție.

Mă îngrozesc alegerile din noiembrie pentru că, de ani de zile, toți așteptăm ceva pentru fiecare domeniu. Ceva important ce ar fi trebuit să se întâmple și nu s-a întâmplat fiindcă, deși am avut încredere în promisiunile electorale, votul nostru a fost doar rampa de lansare pentru politicieni de 2 bani. Pe cine să votezi? Nici un partid nu și-a propus oamenii în Parlament ca să se impună pentru principiile sale, principii care ar trebui să-l definească.  Nimeni nu s-a zbătut pentru cei care au votat. Nimeni nu s-a arătat interesat de încrederea pe care noi am investit-o în ei.  Așteptările s-au dovedit deșarte. De 20 de ani.

În România, și dacă ar vota toți cei ce au acest drept, nu se va schimba nimic. Fiindcă nu avem opțiuni.

 

Am găsit vinovații

„Mamele nu au o educaţie corespunzătoare şi, tocmai de aceea, nu sunt capabile să îşi educe eficient copiii în legătură cu metodele de contracepţie. Discuţiile legate de sex sunt considerate ruşinoase şi de aceea sunt evitate de către părinţi”, a precizat, dr. Ruxandra Dumitrescu, specialist în obstetrică-ginecologie.

Știrea de mai sus  a apărut pe data de 27 septembrie pe site-ul Realitatea.net  și este în strânsă legătură cu statisticile apărute în zilele anterioare, statistici îngrijorătoare în legătură cu numărul tot mai mare de adolescente care devin mame. Fenomenul devine mult mai îngrijorător și privind vârsta acestor fete: 12,13,14 ani și chiar mai puțin.

29.000 de adolescente devenite mame au situat România pe un loc pe care nu ni l-am dorit  în ierarhia țărilor care se confruntă și ele cu un astfel de fenomen.

Afirmațiile de mai sus demonstrează însă de ce în România nu se poate face nimic. Un medic, specialist în obstetrică – ginecologie, face precizări în legătură cu vinovații. Adică să se știe sigur de ce au devenit mame cele 29.000 de adolescente. Ministerul Sănătății nu are vreo vină, nici medicii de familie care ar trebui să acorde mai mult timp adolescentelor care se prezintă, cel puțin o dată pe an la ei, nici faptul că nu există cabinete de contracepție care să vină cu sfaturi medicale pentru astfel de situații.

În fiecare septembrie, când începe școala, elevii claselor gimnaziale și de liceu trebuie să treacă pe la medicul de familie pentru a primi o adeverință care să ateste că sunt apți pentru a face educație fizică. Atunci ar fi cazul ca elevele să fie măcar informate, întrebate, sfătuite de  medic.

Cabinetele medicale școlare există degeaba în școli. Au în evidență toți elevii școlii și mai dau câte o pastilă, mai fac câte o injecție, și se trezesc că au mult de muncă doar în perioadele de campanie de vaccinări. Adică de vreo 2 ori pe an. Normal ar fi ca Ministerul Sănătății să semneze un protocol (dacă mai e nevoie de hârtii) cu MECT prin care să stabilească un program obligatoriu de educație sexuală pentru elevii școlilor. Cabinetele să fie dotate cu materiale, pliante, chiar pastile contraceptive, și medicul sau asistenta să discute cu elevele. Faptul că dirigintele trebuie să discute aceste aspecte cu elevii la orele prevăzute în programă este mult prea puțin și mult prea vag. (El trebuie să discute despre o mulțime de alte lucruri în vreo 35 de ore). Este important ca astfel de informații să vină de la specialist, adică de la medic.

Stabilirea de vinovați nu prea are darul să miște lucruruile din loc ba chiar mi se pare că se aplică principiul „ne-am spălat frumos pe mâini ” de acestă poveste. Vinovați există și mulți, nu numai părinții. Să nu uităm că actualele generații de părinți au crescut în timpul regimului comunist, au fost educate în acel regim în care educația sexuală a copilului nu intra nicidecum (sau rareori) în vederile părinților. Discuțiile de acest fel erau  considerate, nu rușinoase, ci chiar pornografie și nicidecum educație. Sigur că unii părinți au depășit (probabil cu greu) bariera și astfel de prejudecăți și au făcut ceea ce trebuie pentru copiii lor. Alții însă nu au știut cum să facă asta.

Pare aberant într-o lume a informației, internetului, televiziunii etc. să nu știi, ca mamă, ce sunt acelea anticoncepționale. Am întâlnit totuși acestă situație. Inițial m-am mirat foarte tare dar, după citirea statisticilor referitoare la mamele adolescente, am realizat că soluția trebuie să vină dintr-o colaborare a unor instituții cu școala și familia, cu părinții și copiii și nu din găsirea de vinovați. Asta nu va îndrepta lucrurile.