Educația pune în valoare talentul

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

Pro educație: „Școala de valori” sau cum să construiești caractere

De curând am fost invitată la o colaborare cu o organizație nonguvernamentală care se ocupă de tineri. Organizația se numește „Școala de valori”, un nume foarte potrivit pentru România zilelor noastre care a uitat total să promveze, să admire, să ajute, să arate că are valori chiar și acolo unde cuvântul acesta pare lipsit de sens. Când spun că a uitat mă refer la partea oficială a României care se zbate cu zădărnicie, în fiecare zi, între politică și scandaluri, între declarații și măsuri populiste, între 2 alegeri care aduc speranțe într-o viață normală și prăbușirea speranțelor după alegeri, între un învățământ clamat modern și testele PISA care ne situează mereu pe ultimele locuri în Europa.

Am acceptat colaborarea și voi promova „Școala de valori” pentru ca toți cei intersați să știe și să aibă acces la informații sau la programe care îi pot ajuta să meargă înainte, să aibă succes, să acceadă la cealaltă Românie, cea care are valori, care le promovează, care le susține. Speranța mea este aceea ca, într-un viitor cât mai apropiat, să avem o singură Românie care pune accentul pe valoarea tinerilor ei (oricare dintre tinerii ei), îi susține și îi promovează fiindcă merită. 

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă, non-profit, a cărei viziune este transformarea României într-o societate care generează încredere, echilibru şi curaj. De aceea, ghidaţi de valori, ne propunem să construim caractere puternice pentru viitor prin crearea unei comunităţi de tineri autonomi, care acţionează colaborativ, responsabil şi etic.

Unul dintre proiectele celor de la Școala de valori este „Excepționalii”. Este actual și există mai multe ediții anterioare. De curând a început „Excepționalii 2017”.

Ce este „Excepționalii”? Simplu: „Pentru o săptămână, adunăm la București 50 de tineri activi între 16 și 19 ani, dornici să schimbe lumea. Le aducem alături antreprenori de succes, oameni model din comunitatea business, traineri cu experiență din Școala de Valori și o parte din absolvenții proiectului Excepționalii din edițiile anterioare, pentru a crește împreună. Din 2014, am început să formăm o comunitate de tineri activi cu inițiativă și curaj, care dezvoltă proiecte sau activități educative și stimulează astfel spiritul de inițiativă și dorința de acțiune a colegilor de generație din orașele în care locuiesc.” Am citat de pe site-ul proiectului care poate fi accesat aici sau puteți deschide documentul următor pentru toate informațiile de care aveți nevoie.

60-de-tineri-din-romania-duc-mai-departe-schimbarea-in-educatie-prin-proiectul-exceptionalii

60-de-tineri-din-romania

Extras din document.

Cei 60 de tineri se vor reuni într-o tabără unde vor avea loc activități și proiecte menite a pune în valoare potențialul lor.  

tabara-exceptionalii-pitesti-5-8-februarie

Tabăra Excepționalii

colaborare-scoala-de-valori

Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

debateMENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:
19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

PDF icon proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

Educația, informația și învățământul

1379522935_college_3D.pngSe pare că nu ne-a fost dat, nouă românilor, să mai avem vreodată (azi sau în viitor), printre noi, niște minți luminate care să pună înaintea intereselor personale, de partid sau de luptă politică, interesul național. Așa se face că educația (formală, nonformală sau informală), ajunge la beneficiarii ei pe cele mai diverse căi, dar e total neadecvată tinerelor generații. Pendulând între internetul fără limite, televizotrul fără program și restricții, revistele de adulți vândute peste tot, o școală depășită și televiziuni bazate pe rating și bani în loc de principii, copiii, adolescenții și tinerii trebuie să se adapteze. Și se adaptează instinctual refuzând să mai învețe, să mai respecte ceva, să mai încerce lucruri noi, să mai muncească din greu (poate nici nu trebuie!) pentru rezultate. Satisfacția unui 9 sau 10 luat pe copy/paste la școală (sau un 5 sau 6 pentru cei nepretențioși) nu e atât de mare dar elevului îi rămâne destul timp să stea pe facebook, pe mess, pe la cafenea sau în locuri mai dubioase.

ZeroDin punctul meu de vedere nici nu sunt de blamat. Deloc. Ce îi învață școala și/sau societatea pe acești tineri? De 26 de ani îi învață (la propriu) că școala nu mai e școală. Nu mai e gratis (păcat!, fiindcă în lege scrie că e). Nu se adaptează timpurilor moderne și nu îi învață (aproape) nimic din ceea ce le-ar folosi. Nu îi învață să învețe, nu îi pregătește pentru societatea care îi așteaptă (sau oare nu îi așteaptă?). Nimic. Zero. Cei care, din fericire, mai reușesc, au pur și simplu noroc. Ori au nimerit la școli particulare, ori au învățat în niște școli cu profesori care-și mai respectă profesia, ori au avut familii care au înțeles importanța învățăturii și educației. În rest, generații întregi de elevi nu pot să mulțumească parlamentarilor, miniștrilor sau președintelui țării, oricare o fi fost el, fiindcă nu au de ce. Deloc. Niciunul nu s-a gândit la ELEVUL român. Au fost ocupați cu pensiile, indemnizațiile speciale, concedii în locuri de vis sau îngroșarea conturilor în lei, dolari sau euro.

Pe de altă parte, „educația” din afara școlii, a avut și are grave deficiențe. Avem o Curte constituțională care se „ocupă” frecvent de …treburi constituționale. Ce-i drept nu-și „depășește atribuțiile” verificând și dacă se pun în practică deciziile sale. Avem un CNA mai corupt decât alte instituții care nu „vede” destrăbălările din media, avem fel și fel de alte instituții (Avocatul Poporului ar fi una fără rost de care am auzit doar de vreo câteva ori în 10 ani) care nu-și fac treaba sau nu au nici o treabă. Doar salarii. Așa că educația nonformală a rămas pe mâna: analfabeților, maneliștilor, dansatoarelor topless, intimităților deșucheate prezentate cu titlu de „viața adevărată”, scandalurilor de divorț și amantlâcuri prezentate cu lux de amănunte sexuale, indivizilor putrezi de bogați prezentați cu titlul de oameni de afaceri sau al fotbaliștilor care răstoarnă banii cu lopata fără să aibă prea multă școală…Și această „educație” a prins. Mult mai repede decât școala. 

Și ne-am ales cu generații de elevi care înțeleg imediat cum stă treaba cu banii, soția, amanta sau iubita, cu meciurile de fotbal sau gelozia femeilor dar nu înțeleg „în ruptul capului” de ce trebuie să înveți. Motivația lor – zero.

P.S. Acest articol era o schiță  mai veche dar, în contextul scandalului național (că dezbatere nu o pot numi) legat de homeschooling versus sistemul românesc de învățământ, cred că este un răspuns (culmea!) anterior întrebării.

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

dana_nc483lbaru_1

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

family-960452_1920

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Mare dezbatere, maaaareeeeeeeee!

Mare dezbatere, mare, în învățământ. Ce să fie? Ce să fie? Păi …ca de obicei în învățământ ne ocupăm cu pusul carului înaintea boilor și vrem, a mia oară, să constatăm pe viu dacă funcționează. Nu contează dacă aceste experimente se fac pe elevi generații la rând.

 

Cei care se ocupă cu facerea, refacerea sau desfacerea curriculei în sistemul românesc de învățământ au întotdeuna multă treabă, din care la final iese …nimic. Ca să dea impresia că muncesc lansează false dezbateri:

  • cum ar fi aceea de introduce încă 2 ore de educație fizică la anumite clase de gimnaziu
  • sau eterna, deja,
  • să fie sau să nu fie religia obiect de studiu în școlile din România?
  • Mie amândouă mi se par la fel de inutile și mă refer aici ca subiect de dezbatere. Prima idee pare destul de bună la prima vedere dar nu ia în calcul aproape nici o realitate din școlile românești. Deși există solide argumente pentru introducerea mai multor ore de educație fizică, în realitate, introducerea lor nu va face decât să sporească problemele. Și există câteva argumente care nu pot fi neglijate:

    • la orice clasă, dar mai ales la clasa a V- a, elevii care vor face 2 ore de educație fizică una după alta, vor fi categoric atât de obosiți încât cu greu vor mai putea face față programului școlar care, să zicem, va mai presupune încă 2 –4 ore;
    • condițiile în care vor face orele de educație fizică sunt, în multe școli, improprii: nu există săli de sport, nu există vestiare, nu pot face duș după orele în care au alergat, au transpirat, s-au jucat, etc.
    • mulți profesori de educație fizică nu consideră disciplina educație fizică sub aspectul de a educa elevii în spiritul unei condiții fizice zilnice ci transformă pur și simplu orele de educație fizică în ore specializate de: handbal, fotbal, baschet, etc.
    • mai mult chiar, probele impuse de minister la această disciplină, cu bareme uneori imposibile (eu le-aș numi, pe alocuri, draconice), transformă elevii în victime sigure pentru note extrem de mici care, în opinia părinților, le strică mediile. Și de multe ori au dreptate.
    • În nici o școală, fiindcă n-am aflat până acum să existe vreuna prin România, profesorii  de educație fizică nu lucrează cu elevii supraponderali, obezi sau cu cei care au alte diverse probleme de sănătate. Acești copii sunt lăsați întotdeauna „pe margine”.
    • ar mai fi un mic amănunt: în actualele condiții, sălile de sport din școli (acolo unde există) abia fac față să cuprindă actualul număr de ore de educație fizică. Cum se vor încadra ele pe viitor cu un program dublu? Cine va face ora în sala de sport și cine pe culoar? Cine va sta în curtea școlii și cine în clasă?

    În ceea ce privește cealaltă dezbatere, referitoare la orele de religie, cred sincer că o mare parte din vină ni se datorează, și aici mă refer la toți cei implicați: părinți, profesori, elevi, etc.

    image

    Asta în condițiile în care  fiecare ar trebui să-și pună problema dacă ceea ce se face la școală prin curriculă corespunde principiilor în care dorim să ne educăm viitoarele generații. După cum se observă (din toată tevatura că parcă nici dezbatere nu e) COMUNITATEA nu are nici un cuvânt de spus.

    Atâta vreme cât statul român nu este definit ca unul religios prin constituție, de ce să existe religia peste tot (pe parcursul a 13 clase) în curriculă?  Eu aș proceda cu totul altfel: aș lăsa la alegerea părinților să decidă dacă elevii studiază sau nu studiază religia, în condițiile în care religia să existe ca opțiune. Ea să se studieze în afara orarului, să fie patronată de biserică și chiar cei care fac religia (preoții sau profesorii) să fie plătiți de biserică.

    Lucrurile s-ar așeza astfel mult mai bine: familiile care ar dori să-și educe copii în spiritul religiei ortodoxe, catolice sau al unei alte confesiuni ar avea astfel posibilitatea s-o facă. Trebuie spus că în actualele condiții elevii care nu fac religie sunt obligați prin orar să asiste la aceste ore, neavând o alternativă dacă ele nu sunt în program prima sau ultima.

    Așa că eu cred că întâi ar trebui să ne ocupăm de realitățile din școlile românești și abia apoi să ne preocupe falsele dezbateri. Dezbateri care, bineînțeles, se vor dovedi fără obiect și subiect când se vor introduce 2 ore de sport în orar  (fiindă și premierul a zis că e bine) sau când religia va sta frumos în curriculă fiindcă preoții și profesorii nu sunt plătiți de biserică, ci de stat și e oricum „mai bine” să stea elevul la o oră chiar dacă nu-l interesează sau nu-i place decât să stea …pe străzi.

    Moartea vine în tabere și excursii școlare

    Un motto plin de viață, o viață sfârșită tragic: motto-ul Dianei, (eleva decedată la Bușteni): «Viaţa e frumoasă! Iubesc viaţa!»

    Comentam acum vreo două zile pe blogul unei cunoscute jurnaliste și editoar cunoscut, Carmen Mușat Coman, detaliile tragice ale morții adolescentei olimpice din așa – zisa tabără organizată la Bușteni. În concordanță cu ideile pe care Carmen Mușat Coman le exprima în articol, n-am putut decât să constat și eu (a câta mia oară?), lipsa totală de responsabilitate și implicare a ierarhiilor superioare din învățământul românesc în tot ceea ce se cheamă siguranța copiilor noștri aflați în sistem.

    Alege viața!De fiecare dată când se întâmplă astfel de evenimente, toți cei aflați de la ministru în jos până pe la nivelul învățător/profesor/diriginte constată că „n-aveau nici o responsabilitate”, adică nici măcar morală. Profesorul trebuia să…, învățătorul nu a luat măsuri…, dirigintele nu s-a asigurat, …eventual directorul trebuia…etc.

    Teoretic și practic TOȚI aceștia și-au luat măsuri de siguranță pentru astfel de evenimente. Cine ar dori (nu-i așa?) să ajungă după gratii pentru un copil teribilist? Ultimele (măsuri) sunt cele luate în urma căderii din tren a elevei plecate în excursia pe Valea Prahovei. De fiecare dată măsurile/pedepsele prevăzute acolo sunt, la modul concret, „draconice” pentru …ghici (?) însoțitor.

    Cu toate regulamentele și măsurile propuse și aflate în vigoare, cu toate indicațiile prețioase date de mai marii ierarhici de pe la inspectorate și minister, cu toate procesele – verbale încheiate și hârtiile în 3-5 exemplare adunate sub formă de munți de maculatură prin dosarele școlilor, atunci când organizezi o acțiune cu elevii, nimic, niciodată nu te pregătește pentru situațiile neprevăzute fiindcă niciodată nu știi/și nu vei ști ce-ți rezervă locul, timpul, spațiul, anturajul, colectivul de elevi cu care faci activitatea, vârsta acestora, educația primită, starea de spirit, starea de sănătate, etc. La momentul producerii evenimentului grav sau tragic totul e anulat.

    Analizând puțin ceea ce s-a întâmplat la Bușteni vom constata însă că profesorul coordonator (pasionat de matematică, conducător de editură și pensionar) se va alege cu dosar penal și va trebui să trăiască cu această tragică moarte pe conștiință până la sfârșitul zilelor sale.

    Eleva moartă în urma căderii de la etajul 2 sau 3, având o alcoolemie mare în sânge și probabil o criză de teribilism datorată vârstei și împrejurărilor (se simțea probabil mai liberă, era dispusă să abordeze noi experiențe nefiind în cadrul mai strict controlat al casei sau școlii, nu se gândea la consecințe, etc.), avea un mare dezavantaj: nimeni nu o cunoștea cu adevărat, nimeni, probabil, nu știa ce fel de comportament manifestă, nimeni nu lua în calcul o abordare agresivă a situației în care s-a aflat, etc.

    Așa se întâmplă mai mereu în cadrul unor astfel de acțiuni: elevii veniți din toată țara se adună acolo doar pe criterii de performanță, performanță care nu le aduce neapărat și o abordare matură a împrejurărilor în care se află sau un control (strict) al comportamentului. Aș spune chiar că totul se manifestă (majoritar) în contra, de cele mai multe ori.

    Mă gândesc că părinții fetei sunt devastați. Cum să afli că ți-ai trimis copilul într-o tabără de pregătire și să să-l primești acasă într-un sicriu? Un adevărat coșmar! Pe cine să acuzi? Ce să faci? Cum să te împaci cu moartea prematură a propriului copil? Și nici nu pot enumera toate traumele prin care sunt convinsă că trec.

    Aici intervine însă (i)responsabilitatea globală a sistemului de învățământ (în esență a politicilor proaste promovate în acest domeniu) care nu înțelege că regulamentele, legile și procesele – verbale sunt egale cu zero dacă oamenii pe care-i desemnezi să aibă grijă de copiii plecați în astfel de acțiuni, nu trebuie doar „responsabilizați” ci și  plătiți. Și nu oricum, ci foarte bine. Și nu numai plătiți ci și stimulați  să se preocupe minut de minut de acei copii ca și cum ar fi ai lor. Alergând după organizarea taberei și făcând demersuri pentru sponsorizări, preocupându-se de corespondență, de administrare (cazare, masă, condiții de transport), pregătind cursurile sau sesiunile, când să se mai preocupe și de copii? Toate astea (și altele) ar trebui să vină din partea sistemului și cu organizator desemnat. Gratis. Și se întâmplă chiar în taberele școlare din sistemul de stat și situațiile nu sunt puține.

    Eu am încetat să mai organizez tabere cu elevii cam de acum vreo 10-12 ani în urma unor împrejurări care s-ar fi putut transforma în tragedii și observând că cele 10 zile de tabără mă îmbătrâneau cam cu 5 ani, psihic vorbind.

    Atunci am constatat că directorul unei tabere făcea chiolhanuri , zilnice,  cu administratorul și se declara în favoarea unor bătăuși din localitatea unde era organizată tabăra; atunci am aflat că pentru a trata un copil bolnav eu trebuie să iau rețeta pe banii mei și să scol asistentele din 6 în 6 ore ca eleva bolnavă să poată fi tratată, ba trebuia să stau și la căpătâiul ei să încerc să-i scad febra; atunci am constatat că era posibil ca vreun elev să fie atacat în tabără și nimeni să nu aibă nici o responsabilitate fiindcă până și portarul avea „dreptul la somn”, în post fiind, bineînțeles; atunci am constatat că nu dormeam niciodată nopțile de grija ca vreun elev să nu cumva să facă un gest teribilist, și enumerările ar putea continua.

    Constat acum că nimic nu s-a schimbat. Cadrele didactice de azi nu mai sunt dispuse, pe bună dreptate, să facă astfel de sacrificii într-o tabără. Oricum azi aceste plecări nu sunt privite cred, cu toată responsabilitatea. De nimeni.

    Cândva un profesor care plecase într-o acțiune cu fiul meu s-a întors din localitatea unde-i instalase pe elevi și mi-a dat un telefon. La telefon mi-a spus textual: << Fiul dumneavoastră a insistat să vă sun și să vă spun ce face, precizând: „Am o mamă disperată. Dacă nu o sunați nu veți avea liniște toată noaptea”>>. Asta era starea mea de spirit în orice tabără, numai că eram disperată pentru fiecare copil pe care-l avem în îndrumarea mea.

    Libertatea (de foarte multe ori, prost înțeleasă, dar nu neapărat) de care se bucură azi elevii acasă, în școli și licee face ca aceste responsabilități să se estompeze mult, până la diluția totală în derizoriu. Atât  din partea părinților, cât și din partea profesorilor sau conducerii școlilor. Nu știu de ce se consideră că elevul poate judeca corect și bine în toate împrejurările în care va fi pus.

    În concluzie cred că ar trebui ca lucrurile să o ia pe un făgaș normal în domeniul educației și învățământului, punând mai presus de orice ELEVUL, pe care îl dorim inteligent, bun, corect, cu caracter, cu educație adecvată, responsabil, etc., nu doar la modul ideal marcat în legea învățământului. Și asta nu se poate face cu corpul profesoral actual ținut și menținut într-o stare de mizerie financiară, de umilință, de marginalizare față de alte categorii sociale sau chiar batjocorit (de la politicieni până la maneliști, de la parlamentari până la părinții care-i jignesc sau chiar agresează în școli).

    Ce-i drept pentru asta ne-ar trebui niște minți cu adevărat luminate care să treacă peste guvernările de tip politic și să se pună de acord în toate doar spre binele celui educat: copil în România de azi și adult în cea de mâine.

    Și ne-ar mai trebui ceva: un psiholog în fiecare școală. Timpurile moderne presupun alte situații, uneori total neprevăzute și nemaiîntâlnite, și acolo unde familia și profesorii nu mai fac față, locul lor trebuie suplinit printr-o altă abordare care să nu lase copilul/elevul la în voia sorții sau a propriilor deciziilor, prea adeseori, imature.

    Justiție Oarbă

    Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

    EDUCAȚIA ZI DE ZI

    Nici o zi fără educație...

    Lia Muresan

    *Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

    Sfaturi cosmetice

    Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

    Chirurg Pediatru Cluj

    Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

    No Justice

    Fiat justitia, ruat caelum!

    Dezvăluiri învăluite

    FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

    Gimnaziul Bassarabescu

    „Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

    MON FRANÇAIS

    Apprendre autrement

    CRONICA [R]

    If you're walking through hell, keep walking.

    Aquarelles

    ...din pasiune pentru pictură

    PRO MUSIC

    Educația muzicală în România

    bassarabescu2en.wordpress.com/

    Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

    Pro Educație Blog

    Informație pentru educație

    Viva,viva la musica!

    ...doar muzica

    Totul E Relativ

    ...blogul despre orice

    %d blogeri au apreciat asta: