Educația pune în valoare talentul

Următorul articol, dedicat unei tinere participante la proiectul „Excepționalii”, este preluat în întregime de pe site-ul „Școala de valori”. Am ales să public articolul pe acest blog din mai multe motive.

Un prim motiv ar fi acela că am cunoscut-o bine pe Diana Mărgărit încă de pe băncile școlii și este minunat ce fel de tânără a devenit urmându-și pasiunea pentru muzică, pentru artă și nu numai.

Al doilea motiv ar fi că educația și îndrumarea tinerilor trebuie să fie constante și să înceapă de timpuriu. Copiii și tinerii trebuie ajutați și ghidați către ceea ce le face plăcere, către cultivarea pasiunilor, dar, mai ales, să fie liberi să le practice, să aleagă. Părinții și profesorii sunt în egală măsură primii care pot face asta.

Un al treile motiv dar nu ultimul este acela că sunt implicată într-o colaborare cu „Școala de valori” care mi se pare o organizație benefică pentru tineri.

Iată articolul.

„Diana Mărgărit: Mă consider un estet, dar și o adolescentă cu pasiune pentru cunoaștere”

Posted in Proiecte, Testimoniale and tagged Excepţionalii, Excepționalii 2017

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

MENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:

19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

OMENCS 5893

Ministrul educației a semnat ordinul referitor la teme.

Poate vă imaginați că ceea ce am scris mai sus nu e un titlu. Vă imaginați  bine: nu e. E un ordin. Un ordin de ministru al învățământului care zice, negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă.

OMENCS 5893 în format .pdf

https://www.edu.ro/sites/default/files/OMENCS%205893%20teme.pdf

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”.

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: „Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic.

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Inscrieri clasa pregatitoare 2016 Ministrul Educatiei: Din 29 februarie parintii vor putea face optiuni / Copiii vor intra in clasa I doar daca au terminat clasa pregatitoare, fara exceptii

Inscrieri clasa pregatitoare 2016 Ministrul Educatiei: Din 29 februarie parintii vor putea face optiuni / Copiii vor intra in clasa I doar daca au terminat clasa pregatitoare, fara exceptii http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20727436-a.htm

Înscrierea în clasa pregătitoare 2015 -2016

Zice-o vorbă românească „Doar mâine nu-i poimâine”. Cam așa stă treaba și cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice care a catadicsit să dea publicității metodologia și calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru 2015-2016 doar sub formă de proiecte.

Dar ce să vezi? În teoria (aflată în proiecte) încrierea în clasa pregătitoare ar urma să înceapă pe 16 februarie dar, pe 9 februarie 2015 (adică o săptămână înainte), școlile trebuie sa afiseze circumscriptiile scolare si numarul de clase pregatitoare, daca exista „posibilitatea organizarii procesului de invatamant in cadrul unei gradinite aflate in structura scolii sau in consortiu cu scoala”, daca scoala organizeaza programul Scoala dupa scoala si fotografii cu clasele pregatitoare” . Adică „poimânie”. 

Și totuși, ca să nu „sperie” părinții (altă explicație nu găsesc), MECS publică proiecte la data de 28 ianuarie 2015. Mă întreb de ce le publică în proiect și când are ministerul de gând să le definitiveze? La toamnă?

Fiindcă subiectul este unul de interes major, părinții sau persoanele interesate pot accesa aceste proiecte pe SCRIBD  sau pe site-ul MECS:

SCRIBD:

https://www.scribd.com/doc/253965365/Proiect-Metodologie-Inscriere-Clasa-Pregatitoare-2015-2016

https://www.scribd.com/doc/253965073/Proiect-Calendarul-Inscrierii-in-clasa-pregatitoare-2015-2016

MECS:

Proiect_Metodologie inscriere invatamant primar 2015-2016.pdf

Proiect_Calendarul inscrierii in invatamantul primar 2015-2016.pdf

Era digitală în învățământul românesc

Chiar dacă a sosit târziu și s-a „născut” cu greu, era digitală a învățământului românesc este aici. O adeptă, din fire, a noilor tehnologii și a utiilizării  calculatorului în predare și învățare, visam la această eră în școlile românești. Chiar acum câțiva ani obișnuiam să le spun elevilor mei că abia aștept ziua în care ei toți vor avea pe bănci un laptop sau o tabletă și vom face o oră de muzică „ca-n povești”.  Elevii, bineînțeles, nu credeau că ziua asta va sosi vreodată și, drept să spun, nici eu nu prea credeam cu ritmul de melc pe care învățământul nostru îl avea și încă îl mai are.

Încă de pe atunci studiam site-urile altor ministere ale învățământului și educației din alte țări și descopeream că acolo, elevii, părinții, educatorii sau oricine altcineva puteau accesa manuale, auxiliare, cărți sau informații pentru școală.

Nu pot decât să mă bucur că elevii noștri ajung la aceste tehnologii și că studiază la școală pe manuale care sunt și vor fi mult mai aproape de un învățământ  performant.  Ce-i drept „cu o floare nu se face primăvară” și manualele digitale nu au „sosit” încă la toți elevii și probabil mai sunt mulți care nu vor avea acces la ele, dar au apărut semne bune. Nici celelalte manuale nu au sosit dar să sperăm că editurile și MEN nu vor mai fi într-o permanentă „gâlceavă” din care păgubiți să fie elevii.

Am răsfoit câteva din aceste manuale (la  http://www.manuale.edu.ro/) și cred că elevilor le va fi mult mai ușor să învețe după ele, ca să nu mai vorbim despre ușurința cu care, sper curând, își vor transporta ghiozdanul. Cel mai mult mă bucur că toți cei implicați în procesul educativ, direct sau indirect, vor putea avea acces la aceste manuale și cărți pentru că cel mai dificil se dovedea a fi în trecut accesul la informația cu care puteai să-l ajuți pe copil, atunci când nu înțelegea ceva.

Azi mă declar optimistă și aștept să apară cât mai curând astfel de manuale pentru toți anii de studiu.

„A doua (tristă) zi de școală” – II

Cuvintele de mai jos aparțin unei mame care i-a scris ministrului  învățământului, d-nului Remus Pricopie. Scrisoarea a fost publicată de site-ul http://smartwoman.hotnews.ro/  la

http://smartwoman.hotnews.ro/Domnule-Remus-Pricopie-va-multumesc

Scrisoare poate fi doar continuarea, nedorită, a articolului pe care l-am publicat în 16 septembrie, adică a doua zi de școală. Mai mult ca sigur că nu e singurul părinte care privește cu dezamăgire și neputință la sistemul de învățământ românesc, sistem în care, vrând/nevrând, fiecare copil va intra.

 

„Domnule Remus Pricopie, va multumesc!

Vă mulţumesc pentru că înainte de începerea anului şcolar trebuie să spăl pe jos, să şterg praful, să spăl geamurile clasei unde va învăţa copilul. Pentru diversitatea perspectivei de la fereastră, această clasă se schimbă în fiecare an.

Vă mulţumesc pentru condiţiile deosebite oferite împreună cu primăriile, de trebuie să plătesc aproape orice din clasă. Mulţumesc pentru scaunele de bancă din care ies cuie, în acest fel se învaţă copilul cu greutăţile vieţii. După cum observaţi, poţi găsi un scop educativ în tot ce nu funcţionează. Numai persoanele rău intenţionate ar putea crede că legea sau siguranţa copiilor contează.

Vă mulţumesc pentru cadre didactice deosebite. Unul ales pe sprânceană alături de o figură luminată şi înalt prea sfinţită. Este cel care le-a povestit din prima oră cum e cu iadul şi răul care se vor abate asupra celor răi, adică asupra copiilor care nu învaţă o rugăciune. Clar, cu o rugăciune învăţată ajungi direct în rai, unde mai pui că eşti considerat şi un copil bun.

O profesoară de engleză aflată permanent în „pragul unei crize de nervi”, că altfel nu ştiu cum să numesc o femeie care ţipa la toţi copiii, fără excepţie. Dacă nu ar urla, chiar nu s-ar face înţeleasă de copii, iar pedeapsa aplicată la comun este revoluţionară. „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Să sufere obraznicii în tăcere, poate aşa s-or învăţa toţi minte să nu mai deschidă gura în veci.

Lista poate continua cu cadre didactice care nu vorbesc corect gramatical, care folosesc „care” în loc de „pe care”, dar acest lucru e un moft, ştiu prea bine. Aşa că propun să trecem la o chestiune arzătoare: banii.

Vă mulţumesc că în fiecare an în septembrie nu mai am problema banilor. Dispar fără să-mi dau seama. Anul trecut, de exemplu, s-a ajuns, cu toate fondurile şi manualele, la aproximativ 500 lei. Bani pentru manuale? Da, aţi auzit bine. Am întrebat la serviciu şi un singur coleg nu a plătit pentru ele anul trecut. Aş vrea să faceţi ceva în privinţa aceasta. Mă simt discriminata, ce şcoala e aia care nu cere bani pentru manuale?

Vă mulţumesc pentru toate lucrurile utile pe care le plătesc la fiecare început de an. Cămăşile albe sunt în top, acelea care nu se calcă sau cele care costă peste 50 de lei bucată sunt cele mai bune.

Urmează video proiectoarele, laptopurile, calculatoarele, imprimantele şi multă, multă hârtie de toate felurile şi în toate formele. Ştiu, nu sunt necesare, dar trebuie să le oferim copiilor cele mai bune condiţii de studiu, nu?

Anul acesta vă mulţumesc în special pentru manuale, mai precis pentru lipsa lor. Nici nu vă imaginaţi câtă bucurie pe învăţătoare şi învăţători. Este printre puţinele momente în care pot spune cu mâna pe inimă că nu e vina lor şi că nu pot face nimic să rezolve problema. Vă mulţumesc că m-aţi scăpat de o grijă în plus şi de nişte bani daţi de pomană.

Vă mulţumesc pentru că aţi făcut din şcoală un loc mai bun. Acum nu mai există bătăi sau făcut de râs în faţa şcolii la careu. Sistemul s-a perfecţionat, bineînţeles cu ajutorul părinţilor binevoitori. „Dai bani pentru binele copiilor, că altfel… taci din gură şi nu te revolţi pentru binele copilului, că altfel…” Nici măcar la şantaj nu se poate încadra.

V-am scris ca să nu mai plecaţi urechea la zvonurile care circulă cum că sistemul e defect. Eu zic că mai are mult până să ajungă la nivelul maxim de stricăciune.

Cam aceasta e realitatea pe teren. Nu pentru toate descrise mai sus sunteţi responsabil în mod direct, dar aceasta e atmosfera. Nu e nici un haos pentru că nu există manuale. Staţi fără grijă! Sistemul s-a repliat, se cer bani pentru diverse caiete pe care să se lucreze, bineînţeles conform programei. Eu zic să mai amânaţi treaba cu manualele, pentru că, sincer, am rămas fără bani.

Vă mulţumesc şi vă urez succes în noul an şcolar!”

A doua (tristă) zi de școală

Am constatat de-a lungul anilor că a doua zi de școală e mult mai  importantă decât prima fiindcă abia  de a doua zi începe cu adevărat școala. Entuziasmul și emoțiile primei zile trec și rămân doar problemele.

Ca în fiecare an, școala românească începe (și va continua ) cu…probleme. Ea nu stă sub semnul bucuriei sau sub cel al entuziasmului decât în prima zi și nici atunci. Cum ar putea? Cei mai mici școlari au fost primiți și anul acesta în școli dărăpănate sau fără autorizații sanitare (situație care se perpetuează de ani buni), cu băncile goale fiindcă manualele n-au sosit, cu promisiuni că vor avea manuale digitale fiindcă, nu-i așa?, tot elevul are un…smartphone: „Nu știu dacă mai e vreun copil, chiar și de clasa I, care să nu știe să umble pe computer, să nu aibă telefon cu internet” (l-am citat pe Victor Ponta).

„Starea învățământului românesc”  nu se află nici pe masa de lucru a ministrului învățământului, d-nul Remus Pricopie, altfel, „s-ar fi dat peste cap”, cum zice o vorbă românească, să nu-i dezamăgească pe cei mici. Cu cei mari nu mai e o problemă pentru că oricum sunt dezamăgiți. Pe măsură ce înaintează în sistemul de învățământ află că, de fapt, un parcurs de 12-13 ani de învățământ nu le va folosi la mai nimic în viață.

Iată ce declara Remus Pricopie cu doar o zi înainte de începerea anului școlar: „Ce se va întâmpla de mâine cu elevii de clasa I? Clasa a II-a o scoatem din calcul pentru că, repet, manualele există în şcoli (prima zi de școală a arătat că nu există n.n.). Toate cadrele didactice din toată ţara pentru ciclul primar au fost pregătite pe noua programa şcolară. Pentru clasa pregătitoare s-a lucrat fără manuale, pe bază de fișe. Prin urmare pentru clasa I, în următoarele săptămâni, se va lucra în acelaşi sistem ca la clasa pregătitoare. Adică, fiecare cadru didactic îşi pregăteşte, conform programei şcolare, fişele corespunzătoare pentru a putea parcurge programa”.

Cu alte cuvinte d-nul Pricopie e prea puțin interesat de domeniul pe care îl păstorește. Aruncă cu ușurință totul în curtea învățătorilor și profesorilor, a părinților și elevilor. Ce dacă nu au manuale? Să și le facă! Să facă rost! Să facă fișe! Să scoată bani din buzunar! Iar elevii de 6-7 ani să învețe! Ce dacă nu înțeleg cum e cu licitația de manuale, cu editurile și cu reforma? Câteva săptămâni pot să mai aștepte venirea manualelor. Poate între timp sosește Moș Crăciun cu manuale și nu mai e nevoie să scoată STATUL bani din buzunar ca să le editeze. Trebui să recunoaștem că în următoarele săptămâni …STATUL are programate alegeri și nu prea are timp de manuale.

Pe de altă parte și această situație arată, încă o dată, totala lipsă de respect și considerație față de cadrele didactice. Cum să ceri acestor oameni să sacrifice, din nou (a câta oară?), viața personală, viața de familie și orice altceva ca să stea să facă fișe peste fișe pentru micuții care nu au primit manuale. Manuale cu pagini frumos colorate, cu miros proaspăt de hârtie, cu „promisiunea” unui drum frumos prin lumea cunoașterii? Simplu: CU NEPĂSARE. Ce dacă își vor cheltui banii? Ce dacă își vor pierde nopțile? Ce dacă nu vor avea timp pentru propriii lor copii? Ce dacă nu vor primi un leu în plus la salariu? Toate astea nu contează fiindcă ei, dascălii, trebuie să suplinească incompetența, ineficiența și nepăsarea politicienilor și a miniștrilor.

Povestea cu „învățământul e prioritatea noastră” e îmbrățișată de fiecare guvern înscăunat și uitată apoi 4 ani în sertare. Oricum guvernul și miniștrii direct implicați în realizarea unui învățământ „de calitate” cred că s-au felicitat îndelung pentru modul cum au promis cadrelor didactice  bani mai mulți:  „Programul 100 de euro pentru profesori va fi reintrodus într-o formă mai bună. S-a luat această hotărâre şi urmează să o formalizăm în săptămânile viitoare, este vorba de aproximativ 150 de euro ca sumă forfetară, adică profesorii vor avea decizia finală pentru folosirea acestor fonduri. Profesorii vor putea folosi aceşti bani pentru a-şi cumpăra cărţi sau vor putea merge la conferinţe sau programe de formare profesională.” (Remus Pricopie)

De remarcat că în învățământ toate se fac în „săptămânile viitoare”, care pot fi și luni, și cu precădere după începerea anului școlar. Aproape niciodată înainte. 

Și tot ca în fiecare an sper ca ceva bun să se întâmple în învățământul românesc,  dar speranțele mele sunt „omorâte” an de an. Mă opresc totuși aici și urez tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților, un an bun!