Frecția la piciorul… educației și „DIPLOMA” de șofer

De câteva zile inima sectorului care trebuia să aducă la suprafață finanțele subterane ale României, chiar ministerul, a intrat spontan în grevă. Cât de spontană a fost greva celor de la finanțe nici nu are prea mare importanță dar faptul că abia acum, în 2010, aflăm de ce ei de ani de zile stăteau liniștiți, e o problemă.

Așa am mai aflat de ce bugetul României nu putea să plătească profesorii și medicii care aveau o facultate, 2 facultăți, un master, un doctorat, etc. Fiindcă trebuia păstrat un fond consistent de gras pentru stimulente, care stimulente, striga o doamnă bine pe holurile finanțelor „nu sunt de la buget, să vă fie clar!”. Am citat cu aproximație.  Dar de unde? O altă doamnă de la finanțe avea 7 mastere  (ce făcea cu ele  nu se știe ) .  Departe de mine gândul de a-i blama pe cei de la finanțe pentru protestul lor. Nimeni nu poate trăi în România cu acele salarii de mizerie dar tot așa de bine stau și mă întreb de ce s-a ajuns ca în 2010  ȘOFERUL  de la ministerul de finanțe să câștige mai mult decât medicul rezident sau decât profesorul debutant.

 

E destul de simplu. Noi, românii, am fost prea naivi ca să vrem să credem asta: toate guvernele ne-au mințit, ne-au furat, ne-au manipulat și noi i-am lăsat. Cei de la finanțe știau de ani de zile cum stăteau treburile cu salariile și stimulentele. Învățământul știa de ani de zile că ar trebui să fie mai bine plătit. Medicii știau că după 17 ani de școală și 5 de rezidențiat nu ar trebui să se mulțumească cu ceva mărunțiș dar toți au …sperat.

Speranța s-a frânt odată cu criza financiară și părerea mea este că nu criza a fost motivul ci doar impulsul. Azi stăm și ne uităm, cam încremeniți, la promisiunile false din start ale unui individ numit  Ialomițianu, ministru printre altele, sau ale liderilor PDL care au ajuns să guverneze singuri, UDMR fiind acolo doar ca să-și ducă la îndeplinire planurile de autonomie, de limbă maghiară în toată România, acoperirea mușamalizantă a tragediei din Ungaria și orice o mai fi.

Și în timp ce românii suportă incompetența unor indivizi numiți ani la rând politicieni, la ministerul educației aflăm că Funeriu fuge sub oblăduirea jandarmilor din minister și face declarații cam ca …frecția la piciorul de lemn. „Ministrul Educaţiei este alături de cadrele didactice autentice şi nu de interesele ilegitime care au parazitat educaţia din România prea mulţi ani” ce-o fi însemnând asta numai ministrul știe. Poate trebuie să căutăm profesorii autentici? Sau „Îi asigur pe români că drumul către modernizarea educaţiei din România este ineluctabil, indiferent de disperarea celor ancoraţi în trecut.” Mi-a plăcut „ineluctabilul” domniei – sale de la plecarea cu jandarmi. E drept că profesorii din România exact de asta aveau nevoie: ca ministrul să le stea „alături” la minister și să le dea asigurări. Restul s-a rezolvat.

Ca să dea impresia de democrație și să se laude cu legea educației,  Funeriu pune profesorii să facă amendamente (în ceasul al 13-lea): „Am cerut inspectoratelor şcolare să solicite consiliilor profesorale din şcoli şi licee amendamente la Legea educaţiei pe care Guvernul – din care cu onoare fac parte – a decis să-şi asume răspunderea. Vom prelua toate amendamentele care se înscriu în coerenţa legii şi în progresul învăţământului românesc. Modernizarea educaţiei se face împreună cu profesorii, pentru profesori, elevi şi părinţi”. Probabil că după adoptarea ei vom afla  că cele vreo 2-3 amendamente prin care profesorii își bat singuri „cuie în talpă” cum se spune pe românește sunt ale lor, iar PDL -ul și-a îndeplinit misiunea ce-i revenea, bla, bla, bla.etc.

Cu legea salarizării stăm foarte bine și nici nu mai avem nevoie de salarii calculate fiindcă noii coeficienți de ierarhizare consfințesc ceea ce se vede în tabelul de mai sus de la finanțe: PROFSORUL, MEDICUL și , să zicem, VIOLONISTUL  vor avea salarii mai mici decât ȘOFERUL, PAZNICUL, MUNCITORUL CALIFICAT sau NECALIFICAT  și nici măcar nu contează cu cât, atât timp cât sunt mai mici.

Ministrul nu s-a culcat pe laurii victoriei ci și-a păstrat  vigilența dând explicații liniștitoare la televiziune: este în permanentă discuţie cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, pe grila de salarizare. Am răsuflat ușurați!  De acum putem să ne liniștim  fiindcă ministrul veghează. Veghează ca, de la 1 ianuarie 2011, profesorii cu salarii mici să ia mai mulți bani iar cei cu salarii mari, mai puțini. Că așa se fac legile salarizării: pe ajutoare sociale, nu pe competență. Un om care a muncit în sistem 30-35 de ani nu mai merită procente la salariu fiindcă el are salariu mare. În mintea ministrului și a guvernului Boc salariul mare e de vreo 1000-1500 lei și omul respectiv nu mai merită.

Ca să pună capac la toate D-nul Funeriu a dat din nou dovadă de un real simț al manipulării, simț (o fi al șaselea?) care l-a scos basma curată la ultima grevă preconizată în învățământ: „Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, vineri, într-o declaraţie de presă, că peste 99,9 la sută dintre cadrele didactice ale României au participat la cursuri, subliniind totodată că a solicitat consiliilor profesorale din şcoli şi licee amendamente la Legea educaţiei.”

Deși pe toate posturile se dădeau reportaje de la minister și declarații ale sindicaliștilor din învățământ, deși tot mai mulți profesori se solidarizau cu cei de la finanțe și anunțau asta, ministrul fugar a făcut gestul din nou: a ieșit cu o declarație care contrazicea tot ceea ce se vedea la televizor. Curat manipulare! Și nu a făcut-o degeaba ci ca să arate că e …alături, că se preocupă, că nu poate dormi noaptea de grija profesorilor și că protestele profesorilor sunt …apă de ploaie. Și i-a reușit. Se va vedea curând, cel mai probabil, la începutul săptămânii următoare.

Concluzia ar fi una singură: ca să ai salariu mare în România îți trebuie „DIPLOMĂ DE ȘOFER”. Eventual și un master pe probleme de …manivelă. Diplomele de medici și de profesori nu valorează mai nimic, n-au valorat niciodată și nu aduc coeficienți de ierarhizare în grilele de salarizare. Aici ne-a adus guvernul care stă toată ziua cu contributivitatea în gură.

Etichete Technorati: profesori,medici,diplome,finanțe,salariu,stimulente.

De ce funcționează sistemul american

De câte ori constatăm că ceva nu merge bine în România facem imediat referire la ceea ce se întâmplă în Occident sau în America. Până și Boc ne-a dat de curând exemplu de justiție care funcționează, ce-i drept luat din filmele americane, dar care exprimă o realitate ce se regăsește concret în aproape 90 -95% din cazuri.

Nici în Occident sau în America nu merg toate ca pe roate dar, acolo, momentele în care nu merg așa cum ar trebui sunt excepțiile și nu regula.

De ce oare funcționează sistemul american, ca să luăm doar acest exemplu? Răspunsuri sunt destule începând cu: America nu a avut o breșă de 50 de ani de comunism care să-i pervertească valorile; America e o țară pragmatică și nu face 10 ședințe lungi până ia o măsură ci face una bună și scurtă și decide măsura cu cea mai mare  eficiență; în America educația în spiritul sistemului începe de la grădiniță dacă nu cumva mai devreme.

Aici ar fi calea care a dus America așa de departe  și aici ar fi și motivul pentru care nu orice român se poate adapta acolo. În America principiul „Time is money” nu-și va încheia probabil niciodată carierea.

Să revenim la educație. În America totul se construiește în jurul a ceea ce statul dorește. Dorește statul niște, hai să zicem, funcționari de nădejde? Atunci statul îndreaptă educația acestora către această componentă. Americanul, copilul  de azi, care va deveni funcționarul de nădejde de mâine  este educat special pentru asta. Nu numai că este patriot dar i se sugerează (e puțin spus sugerează) permanent că statul se bazează pe loialitatea lui, pe cinstea lui, pe capacitatea lui de a lua decizii care să nu fie împotriva statului, care să fie legale, care să nu-i aducă prejudicii, etc. Și funcționarul își face un  titlu de mândrie din asta și îl afișează fără falsă modestie fiindcă, prin el, statul funcționează.

Prin comparație vedem clar, zi de zi,  că România nu-i America și nici nu va fi vreodată. Fiecare dintre noi a auzit sau văzut chiar, nu odată, cum oameni sănătoși se pensionează de boală fiindcă nu mai vor să muncească; cum alții devin peste noapte handicapați fiindcă „munca-i grea”; cum părinții aduc scutiri medicale elevilor la școală deși aceștia au chiulit; cum funcționarul își ia concediu medical fiindcă trebuie să …culeagă părinții via; cum pacienții cu boli închipuite beneficiază de medicamente scumpe fiindcă sunt gratis, etc. Unii chiar ne-am înfuriat pe tema asta dar nu ne-a folosit la nimic fiindcă dacă te-ai (fi) dus undeva să reclami ai ( fi )  fost luat de prost: Comisia l-a pensionat și ea știe ce face, medicul și-a pus parafa și asta-i mai ceva ca LEGEA, etc.

Și toate astea fiindcă în România nu ne educăm viitorii cetățeni în spirit cetățenesc. Îndopăm copiii, elevii și chiar studenții cu…informații. Care informații nu se încheagă într-o conduită de viață. Copilul are pile chiar de la grădiniță. Un pat mai bun, o îngrijitoare care se ocupă mai mult de el, o educatoare care îl favorizează, etc.

La școală lucrurile stau cam la fel. În România cei 4 ani petrecuți în ciclul primar devin un fel de a doua casă a elevului iar învățătoarea (rareori învățătorul) a doua mamă. Așa se face că la începutul clasei a V – a   elevii fac un fel de „salt mortal” iar părinții, cei mai mulți, devin disperați când copilul ia un 9. Dacă  ia un 5 situația se apropie de dezastru. La liceu  elevii devin mici (oare?) teroriști: chiulesc nestingheriți, fumează prin toalete, își bat joc mai pe față, mai pe ascuns de profesori, își ignoră părinții etc.

Nimic nu se concentrează în jurul ideii de a crea un cetățean dedicat societății, un om care să-și valorifice potențialul propriu, un copil care să fie mândru de posibilitățile lui, de capacitățile lui, de calitățile lui. A luat fetița doctorului X  un 10 la biologie? Răspunsul părintelui cu copil de 5 la biologie vine imediat: „Tatăl e medic ”. Rareori părinții privesc în ochi realitatea: copilul meu atât poate sau nu-i place biologia. Ce-i drept nici sistemul de învățământ nu-i ajută. Nu există nimic care să-i dea părintelui sau copilului încredere că el va deveni, nu medic fiindcă  nu-i place biologia sau IQ-ul lui nu-i permite, ci funcționar model. Cum să aspire copilul sau părintele la a deveni funcționar model când de vreo câțiva ani buni (să tot fie 10) toții liceenii care iau Bac-ul devin aproape automat studenți și în 3-4 ani sunt deja cu diploma în buzunar? Urmează masteratele și mai știu eu ce studii care le permit să „ingurgiteze” calupuri și mai mari de informații dar îi lasă absolut repetenți la capitolul: morală, etică, comportament, civilizație, cultură, loialitate, comunicare, etc.

Cu ce rămân românii din noianul  de informații s-a văzut din recentul studiu despre cultura științifică a românilor.

Statul a încurajat, cel puțin până acum, nemunca. A dat la liber ajutoare, pensii îndemnizații, alocații,etc. Suntem o țară de asistați. Acum s-a trezit că i se scurg șuvoaiele de bani printre degete și începe să ia măsuri. Nu va ajunge însă prea departe fiindcă educația nu se schimbă prin legi. Ca să schimbi ceva ai nevoie de acei oameni care, din convingere, să aplice legile și să nu se mai lase momiți să le ocolească. Noi nu avem încă așa ceva (acei oameni) fiindcă noi nu suntem  America. Și nu spun asta fiindcă aș fi o admiratoare a Americii. Sunt însă o admiratoare a educației pe care trebuie să o începi de la cea mai fragedă vârstă.

Vrei ca cetățeanul de mâine să fie devotat statului din care face parte? Atunci trebuie să-i demonstrezi timp de vreo 18 – 20 de ani că: dacă învață poate deveni orice își dorește ținând cont de posibilitățile sale dar, probabil, nu va deveni medic; la școală va obține notele pe meritul lui și se va bucura de nota 7 fiindcă a muncit pentru ea; munca îi va aduce satisfacții și nu pensia obținută nemeritat; nu va dori ajutor de handicap pentru că nu va dori să fie în locul celui cu handicap și pentru că acela are mai multă nevoie de bani decât el care poate munci.

Cred că ar trebui să coborâm cu educația până la nivelul gunoierilor, vânzătoarelor, șoferilor. Adică să facem, măcar acum, ceea ce n-am făcut în 20  de ani. Educație pentru cetățenii noștri. Educația este ceva ce nu se vinde la colț de stradă dar dacă aș fi patronul unui mic magazin cu, să zicem vreo 3 vânzătoare, primul lucru pe care l-aș face ar fi: cursuri de bună purtare, de politețe, de comunicare, de …cum să te îmbraci și chiar cum să te speli. Cine nu le-ar „absolvi” ar trebui concediat imediat. Același lucru ar trebui făcut cam în fiecare sector pe care îl gestionează (prost) statul.

Și toate astea sigur ar crește vânzările  și mi-ar aduce clienți noi ca să numesc doar 2 efecte vizibile. Poți să vinzi oricât de ieftin dacă nu știi cum să o faci totul se reduce la iau marfa, dau banii și altă dată  nu mai vin.

Concluzia tristă și albastră ar fi că: România nu-și educă proprii cetățeni. Lasă asta pe seama televiziunilor, a tabloidelor, a emisiunilor deocheate, a maneliștilor, a site-urilor dubioase dând exemple proaste în fiecare zi de la cel mai înalt nivel. Un Președinte care nu știe să vorbească, un prim – ministru care se contrazice de la o zi la alta, partide care promit una și fac alta,  oameni de afaceri prosperi care conduc  țara mai prost decât un cizmar, membrii de partid care nu-și pun problema principiilor când migrează de la un partid la altul, parlamentari care dorm la serviciu, primari analfabeți, etc.

P.S.

”Art. 3 din actuala lege a învățământului românesc:

(1) Învățământul urmărește realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, și contribuie la păstrarea identității naționale.

(2) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.”

Nu-i așa că idealul educațional propus de lege nu rămâne decât un ideal? Omul real, „educat” în sistem, devine cu totul altceva.

Etichete Technorati: America,democrație,educație în România,funcționar model,minciuni,cursuri,statul,cetățean

 

 

 

Brand de țară: Polițistul Zaharia

Cam așa ar trebui să arate un brand: un om  pe care să poți conta, care știi că va face exact ceea ce trebuie să facă. Care va fi în acord cu legea sau va aplica legea indiferent de situație. Care  va avea constant aceeași atitudine, numai și numai, fiindcă ea depinde de principiile sale (solide, morale, etice și de bun simț) după care se conduce și nu în funcție de cum bate vântul sau interesul. Care va ști să se comporte obiectiv și detașat,  numai și numai,  fiindcă face distincția între amiciție, prietenie și serviciu. Care știe că prietenia, dacă nu se bazează pe sinceritate și încredere nu e prietenie ci complicitate. Și de care, de ce nu?, chiar să te temi. Să te temi fiindcă știi că nu-l vei putea mitui.

Așa se construiește un brand. El nu se poate… cumpăra. Sau mai bine zis: se poate cumpăra cu condiția ca  logo-ul pe care dorești să ți-l asumi  să fie  chiar expresia a ceea ce ai devenit  sau să se fi identificat   cu ceea ce ai construit și oferit, să fi devenit parte integrantă din tine: om sau firmă. Sau se mai poate construi. Îți fixezi de la început obiectivele și mijloacele prin care vrei să le atingi și le urmărești constant (chiar dacă asta ar dura ani) până ajungi acolo unde simpla rostire a numelui (om sau firmă) devine egală cu încredere, sinceritate, onestitate, forță, etc. Brand-ul este ceva ce conferă o identitate unică doar dacă are aceste atribute și nu invers. Fac un logo, îl declar brand și gata.

Cu ceva timp în urmă am urmărit un documentar despre cei care fac afaceri cu diamante. Mă refer la oamenii de afaceri cinstiți și corecți. De acolo am aflat că în lumea afacerilor cu diamante, undeva prin Olanda parcă, cei care încheie o astfel de afacere nu au nevoie de contracte și hârtii în momentul încheierii afacerii ci doar de (n-o să vă vină să credeți !) o strângere de mână și cuvântul celuilalt. Chiar dacă afacerea încheiată se dovedește a fi una proastă cel care a încheiat-o își asumă riscurile dar nu-și ia niciodată, adică niciodată, niciodată, cuvântul înapoi. Într-o lume dominată de interese (perverse de multe ori) m-a frapat această idee: forța pe care poate să o aibă cuvântul celuilalt. 

Scriu toate acestea pentru că astfel oameni  ar trebui să reprezinte România (adică ei să fie majoritatea și nu excepțiile) și atunci n-am mai avea nevoie să cumpărăm logo-uri și branduri cu bani europeni, nici să păzim  elevii la Bacalaureat, nici să dăm examene de titularizare la care profesorii să fie dați afară fiindcă au copiat, nici să vedem miniștri care se declară profesioniști și prosperi oameni de afaceri dar duc România de râpă, etc.

Etichete Technorati: brand de țară,polițistul Zaharia,logo

„Șoferii și profesorii” sau degeaba ai carte dacă nu paralizezi nimic.

Șoferii

"Nu li se va tăia nimic din salariu. Veniturille lor au scăzut pe fondul scăderii orelor suplimentare. Nu s-au mai putut da anul trecut ore suplimentare la nivelul la care se dădeau. Nu li se ia niciun spor de muncă grea, nu li se iau orele suplimentare. Am semnat protocolul propus", a declarat Sorin Oprescu, la ieşire.

Profesorii

Profesorii din Buzău au organizat şi joi un miting în faţa sediului PDL din oraş.
Profesorii buzoieni se află în cea de-a treia săptămână de grevă, nemulţumiţi că au primit doar 30% din salariul pe luna februarie şi că nu au fost respectate hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la mărirea salariilor. Sindicaliştii spun că vor renunţa la protest doar atunci când va exista dovada că există banii pentru plata integrală a salariilor profesorilor.

Protestele dascălilor buzoieni au început pe 16 martie, de atunci activitatea în peste 160 de şcoli din judeţ fiind suspendată, iar peste 50.000 de elevi au stat acasă.

Cam așa stau lucrurile în România. Probabil că ar fi multe de spus și despre RATB: că nu toți șoferii sunt profesioniști, că foarte mulți sunt plătiți degeaba, că chiulesc de la serviciu, că pun în pericol viața călătorilor, etc. fiindcă pădure fără uscături nu se poate. Cam în stilul ăsta li se reproșează profesorilor faptul că unii nu-și fac treaba. Și ce dacă?

Șoferii au paralizat o zi, doar o zi, Bucureștiul și toate autoritățile au fost acolo ca să poate mânca liniștite mielul de Paști iar guvernul și Parlamentul să poată pleca în vacanța binemeritată. Și-au promis de toate, și-au semnat tot.

Probabil că vor plăti șoferii din economiile pe care le fac la Buzău cu greva profesorilor. Adică: aceștia să mai stea în grevă ca să nu mai primească chiar nimic anul acesta iar elevii să mai stea pe acasă ca să se reducă ( aproape de zero) cheltuielile cu utilitățile din școli. Ați văzut vreo autoritate, vreun primar, vreun ministru să se îngrijoreze de situația de la Buzău? Nu, că doar le trebuie liniște în București și le mai trebuie și transport în comun de Paști. 

Școala? Ce să faci cu ea? Poți „paraliza” ceva? Răspuns categoric: NU.

Etichete Technorati: scoala,soferi,greva,RATB,primar,elevi,Buzau,Bucuresti