Educația pune în valoare talentul

„O altă participantă a proiectului Excepționalii se prezintă! Diana Mărgărit este din Ploiești și are o mulțime de pasiuni, despre care ne povestește din suflet în acest articol.”

„Mă consider un estet, o idealistă din fire, dar și o adolescentă cu apetență pentru cunoaștere, dornică de a învăța și în căutare de soluții. Mă caracterizez drept o artistă, o solistă de muzică ușoară ce interpretează notele de pe portativul vieții și trăiește intens emoțiile generate de undele sonore armonioase.  

Diana Mărgărit

Am pășit în Școala de Valori, devenind un Excepțional, în călătoria spre Pitești, unde am contactat o lume diferită bazată pe educația non-formală, pe educația sufletelor tinere ce pot dispersa idei originale, pe educarea minților dispuse să reprezinte schimbarea pe care o doresc în societate și, nu în ultimul rând, pe abilitățile de comunicare într-o echipă ce va produce inovație prin realizarea unor proiecte palpabile, atingând obiective mărețe.

Drept câștigătoare a numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, am privit Excepționalii ca pe o provocare menită să mă stimuleze intelectual, să-mi formeze încă o latură a caracterului de interpret, să mă ancoreze în realitatea antreprenorială… Am descoperit încă din prima zi că am fost nevoită să mă cunosc, dar și să mă autoeduc prin diverse metode.

Am înțeles esența acestor aspecte la prima întâlnire cu trainerii, aflând semnificația veridică a vieții, respectiv a experienței mele în acest proiect. “Am contactat” personalitatea ce mă reprezintă prin intermediul unui test care mi-a mărit viziunea, drept pentru care am observat că rolul meu pe scenă este setat prin anumite criterii și că nu diferă foarte mult de rolul meu în viața celorlalți.

Drept debater, afirm cu tărie că mrejele comunicării, asbtractizate de mine prin dezbaterile academice, se bazează pe puterea interioară, putere care mi-a fost amănunțit descrisă a doua zi în sesiuni. Am dansat cu fricile, am căutat să esențializez inteligența emoțională și am realizat că, introdusă în acest univers adolescentin, mă pot afirma utilizând autosugestia și prin cunoașterea celor mai importante elemente ale comunicării. Conversațiile profunde, contactul vizual, dezbaterea ideilor pro și contra – toate reprezintă un plus în palmaresul emoțional pe care nu-l voi uita prea curând.

Drept deținătoare a peste 100 de diplome în diferite domenii ce mă pasionează, parcurg

Diana Mărgărit

cu entuziasm această călătorie în care, odată găsită echipa potrivită, devin zilnic mai motivată să aplic toate cunoștințele acumulate în ramurile preferate cu scopul de a întemeia un proiect, cu speranța de a avea un impact evident asupra comunității. Am căutat idei, soluții, am dezvoltat moduri de a interacționa și învăț în continuare să dezvolt tot ce mi se propune și tot ce propun, pentru a îndeplini scopul concret stabilit.

Școala de Valori constituie un început pe care suntem datori să-l conducem spre ascensiune, ca Excepționalii să reprezinte un model real și un simbol al adolescentului activ, implicat, inteligent, bogat în cunoștințe utile și conectat cu cei din jur.

Drept membru al Trupei de Teatru Moft Ploiești, jonglez cu abilitățile de artist, întrucât acest proiect promite să revoluționeze tinerii valoroși prin aplicarea celor asimilate prin intermediul trainerilor calificați ce mă inspiră să mă perfecționez zilnic. Sunt nerăbdătoare să continui drumeția la superlativ, lăsând amprenta unei opinii cugetate care, asociată altora, poate deveni o schimbare a viziunii asupra vieții, dar și a mentalității.

Cred în puterea destinului, iar faptul că Excepționalii m-a atras nu reprezintă decât un semn că trebuie să mă alătur oamenilor preocupați de inovație și învățare, aspecte bazate pe puterea lăuntrică de a mă atașa grupurilor de tineri ce doresc perfecționarea educației. Vreau cu ardoare să adaug încă un pas în lumea descrisă, pentru a adăuga o experiență unică, bazată pe motivație și gestiune, ce unește adolescenți încrezători în forțele proprii, printre care mă aflu și eu, bucurându-mă de fiecare moment pe care îl găsesc provocator.”

http://scoaladevalori.ro/diana-margarit-ma-consider-un-estet-dar-si-o-adolescenta-cu-pasiune-pentru-cunoastere/

PRO EDUCAȚIE PENTRU GUVERN: UN PIAN PENTRU LIPATTI

Susțin această campanie și îndemn și pe alții să facă asta fiindcă azi am….

Click pe imagine!

…văzut și auzit  cum, cu mare pompă și bătându-se cu cărămida în piept, guvernul, reprezentat de Victor Ponta și (recent condamnatul) Liviu Dragnea, au mers de urgență să semneze la Târgu Jiu niște contracte cu mulți bani pentru refacerea stadionului pentru „voinicii” de la Pandurii Tg. Jiu.

Doamne, și ce mândru mai era Ponta! Doamne, și cum menționa el că orice țară trebuie să promoveze sportul, cultura și învățământul   – citat aproximativ ! Am observat că oricum învățământul era pe ultimul loc.

Nu mai vorbesc de sta-di-o-nul care se va construi la Craiova! Deși nu mai face săli de sport ca Elena Udrea, guvernul actual se lansează cu avânt în construcția și reparația stadioanelor. Păi ce poate fi mai important?

Eu am găsit că mai important ar fi ca elevii talentați din România să beneficieze măcar de aceleași sume pe care guvernul le pune la dispoziție pentru stadioane. Mai concret: pentru fiecare stadion construit sau reparat să se ridice o școală nouă sau să se aloce fonduri pentru cei care, azi, mâine și poimâine, vor fi mândria noastră: în muzică, în pictură, în balet, în matematică, în fizică, în sporturi lăsate la coadă precum tenis, înnot, patinaj, în …orice, adică nu numai în fotbal.

N-am auzit străini să se extazieze că avem olimpici sau copii excepționali în niște domenii în care se muncește mult și greu ca să iasă la iveală talentul. În schimb am auzit cum străinii ne „gâdilă” plăcut mândria rostind: Mutu, Hagi, Iordănescu sau mai știu eu ce „mari” nume din foooootbal ca și când România se rezumă doar la asta.

Nu știu de ce nu am auzit la Victor Ponta să fi zis, fie măcar și ca încurajare, că susține campania pentru liceul Lipatti și că se gândește să ofere un ajutor din partea guvernului. Oare de ce nu face guvernul și gesturi din astea?

Educația prin sculptură:135 de ani de la nașterea lui Brâncuși

Astăzi, 19 februarie 2011, se împlinesc cei 135 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși.

Între 19 februarie 1876  și 16 martie 1957 se așterne o viață de om excepțională – măreață și modestă în același timp –  și aceasta îi aparține lui Constantin Brâncuși. Cine ar fi crezut că al șaselea copil, născut într-o familie obișnuită și fără pretenții artistice din Hobița – Gorj, ar putea ajunge un sculptor de talie mondială omagiat astăzi la Paris și New – York și nu la fel de prezent sau cunoscut pe meleagurile românești? Poate nimeni.

Constantin Brâncuși - sculptorul din Hobița

Dar el  a existat și există încă prin opera sa și noi, toți, suntem (poate) datori să cunoaștem o astfel de viață de excepție.  Fiindcă suntem români, fiindcă el a fost român, fiindcă a demonstrat că dacă muncești cu talent și pasiune ajungi acolo unde îți dorești, fiindcă poate fi un model, fiindcă oricine altcineva ar putea să aibă în el scânteia artistică și, într-o zi, să o aducă la lumină. Asemeni lui Brâncuși.

DanaideRugăciune

Impresionantele sale lucrări stau mărturie pentru ce a putut gândi și realiza un țăran plecat din inima Gorjului, pentru sculptura secolului al XX – lea. Faptul că se numără printre cei mai mari sculptori ai secolului citat nu cred că l-ar fi impresionat pe Brâncuși dar faptul că ar mai putea exista, azi, români care să nu fi aflat despre „Domnișoara Pogany”, „Măiastra”, „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Muza adormită”, „Rugăciune”etc. ar trebui să îndemne pe oricine să afle. Să afle că Brâncuși există.

Muza adormită

Atelierul lui Brâncuși a rămas acolo unde el a creat, la Paris. Opera lui Brâncuși (o mare parte, aprox. 20 de lucrări) se află într-o țară care a știut dintotdeauna să vadă în viitor: America.  Philadelphia – Museum of Art. deține valoroasele lucrări. Și totuși  ar trebui să sperăm că inima lui Brâncuși se află la ea acasă, în România. Cred că îi suntem datori, fie și numai, pentru  că el  a murit „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea” .

Coloana infinitului

K-POP ROMÂNIA

Cel mai activ site românesc de unde primești informațiile necesare despre idolii și actorii tăi preferați. / Știri, filmări, concerte, bârfe, traduceri și multe altele!

Rare Historical Photos

And the story behind them...

Laboratorul de memorie urbană

Remedii pentru un București amnezic

PACIENTUL POLITIC

”Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice.” – George Orwell

Revista Luceafărul

Revistă de cultură, educaţie şi atitudine

POLITICS

Cum e politica?

Pro Educație News

Informație pentru educație

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Poiana Moșnenilor. Blogul oamenilor liberi

Centrul de Istoria Mosnenilor din Tara Romaneasca. Un proiect initiat de Filip-Lucian Iorga

Serein'Art

From my heart to your heart

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Lili Crăciun

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

România fără Justiție

Fiat justitia, ruat caelum!