Educația prin sculptură:135 de ani de la nașterea lui Brâncuși

Astăzi, 19 februarie 2011, se împlinesc cei 135 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși.

Între 19 februarie 1876  și 16 martie 1957 se așterne o viață de om excepțională – măreață și modestă în același timp –  și aceasta îi aparține lui Constantin Brâncuși. Cine ar fi crezut că al șaselea copil, născut într-o familie obișnuită și fără pretenții artistice din Hobița – Gorj, ar putea ajunge un sculptor de talie mondială omagiat astăzi la Paris și New – York și nu la fel de prezent sau cunoscut pe meleagurile românești? Poate nimeni.

Dar el  a existat și există încă prin opera sa și noi, toți, suntem (poate) datori să cunoaștem o astfel de viață de excepție.  Fiindcă suntem români, fiindcă el a fost român, fiindcă a demonstrat că dacă muncești cu talent și pasiune ajungi acolo unde îți dorești, fiindcă poate fi un model, fiindcă oricine altcineva ar putea să aibă în el scânteia artistică și, într-o zi, să o aducă la lumină. Asemeni lui Brâncuși.

Impresionantele sale lucrări stau mărturie pentru ce a putut gândi și realiza un țăran plecat din inima Gorjului, pentru sculptura secolului al XX – lea. Faptul că se numără printre cei mai mari sculptori ai secolului citat nu cred că l-ar fi impresionat pe Brâncuși dar faptul că ar mai putea exista, azi, români care să nu fi aflat despre „Domnișoara Pogany”, „Măiastra”, „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Muza adormită”, „Rugăciune”etc. ar trebui să îndemne pe oricine să afle. Să afle că Brâncuși există.

Atelierul lui Brâncuși a rămas acolo unde el a creat, la Paris. Opera lui Brâncuși (o mare parte, aprox. 20 de lucrări) se află într-o țară care a știut dintotdeauna să vadă în viitor: America.  Philadelphia – Museum of Art. deține valoroasele lucrări. Și totuși  ar trebui să sperăm că inima lui Brâncuși se află la ea acasă, în România. Cred că îi suntem datori, fie și numai, pentru  că el  a murit „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea” .