Bani-navetă-elevi, ministru indiferent și „circuitul interministerial”

„Ministerul Educaţiei a semnat mai demult această OUG, împreună cu Vasile Dîncu din partea MDRAP-ului, şi așteptăm acum. Documentul se află pe circuitul acesta interministerial”, explică Mircea Dumitru, ministrul Educației pentru o televiziune.

Naveta elevilor s-a împotmolit pe circuitul interministerial.

Din nefericire l-am văzut și auzit. Nimic empatic în vocea ministrului care nu părea deloc interesat de faptul că peste 100.000 (mai precis 130.000) de elevi navetiști, fără posibilități materiale, de-abia ajung la școală (sau  nu mai ajung) în timp ce părinții lor fac eforturi disperate să plătească 1,2,3 abonamente în valoare de 100, 200, 300  sau mai multe sute de lei.

Nuuuuuuu! Domnia – sa, ministrul, era foarte …nedumerit

Mircea Dumitru, ministrul educației și învățământului.

și explica indiferent că această OUG se află pe „circuitul interministerial” de parcă era la formula 1 de la Monaco. „…și așteptăm acum”, mai zice d-nul ministru cu ton plat. Ce așteptăm? Să pice niște bani de la d-nul Dâncu, de la MDRAP (că nici nu știam ce e asta), de oriunde. Sper că OUG-ul acesta să nu rămână pe „circuit” până după alegeri când se vor fi cheltuit deja toți banii de pe toate …„circuitele”.

Eu cred că în momentul urcării pe scaunul de ministru, orice ministru (că nu s-a întâmplat încă să văd și altfel), uită să mai fie om, uită să mai fie preocupat de misiunea lui acolo, aceea că, cetățenilor care depind de el trebuie să le fie mai bine, nu mai rău.

Se întreabă oare d-nul ministru cât de greu îi vine unui părinte să plătească dintr-un salariu de mizerie, dintr-un ajutor de șomaj sau dintr-o pensie mică un abonament de transport? Mai are părintele acela bani să îl mai și hrănească pe copil? Mai  are resurse să îi cumpere uniformă, încălțăminte, cărți? Asta și în condițiile în care transportul elevilor nu se decontează integral fiindcă….nu știm de ce. Poate din cauza președintelui sau din cauza poluării? Altfel, niciodată nu ni se explică de ce se întâmplă sau nu se întâmplă ceva. Pardon! Se explică pe scurt: nu sunt bani! Unde sunt (ar fi) bani, aceștia sunt, pur și simplu, aruncați pe pixuri, parfumuri scumpe, stick-uri de memorie sau vacanțe exotice…. Ca să vezi potrivire! Aici nu e nevoie de OUG și nici nu se blochează pe „circuitul interministerial”.

Guvernul pare că nu vrea să adopte OUG drept pentru care ea stă pe „circuitul interministerial”.

Justiția o fi într-adevăr oarbă?

Bună ziua, stimați cititori vremelnici sau constanți ai acestui blog! Am cam lipsit în ultima vreme de pe aici dar n-am pierdut contactul cu ceea ce se face, se spune, se preconizează, nu se realizează în educație și învățământ.

Justiția o fi oarbă?

De exemplu citeam ieri de dimineață o știre pe care nu am asimilat-o bine. Reiau cititul știrii azi și aflu că Melania (Mandas) Vergu, pe care eu o știam condamnată în 2014 (și așa era) a fost condamnată din nou: „Melania Vergu, care a deținut funcția de consilier personal al fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene”, zice http://www.agerpres.ro.

 

Pentru că dreptatea se face fragmentar (și nu cred că doar la noi), în timp luuuuung (fraudarea Melaniei Vergu se petrecuse undeva prin 2008) și fără a se ține seama cu adevărat de păgubiți, am aflat, tot de la Agerpres, și că…„Inițial, în noiembrie 2014, Melania Vergu a primit o condamnare de 4 ani închisoare cu executare la Curtea de Apel București, însă magistrații de la ÎCCJ i-au admis apelul și au scăzut pedeapsa la un an cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani.” Cel mai important, după cum bine observați, e acel „însă”.

Reiau citatul „Mai mult, în timp ce Curtea de Apel București a dispus confiscarea a 6.492.653 lei de la Melania Vergu, instanța supremă a dispus acum ca suma confiscată să fie de 8.650 lei, fiind redus și cuantumul cheltuielilor judiciare de la 8.000 lei la 6.000 lei. Decizia este definitivă.”

 

Și mă gândeam: ce valoare morală sau reparatorie are această condamnare? Pentru cine, mai ales? La ce mai folosește celor păgubiți „condamnarea” d-nei? După cum se vede cu ochiul liber d-na Vergu nu plătește mai nimic, nu execută nici măcar un an de închisoare, că doar e „la modă” suspendarea, iar banii nici măcar nu știm unde au ajuns. Fonduri europene, adică.  

 

Să reluăm: fonduri europene de 1.432.541,27 euro (un milion și vreo jumătate de euro) pentru cine nu stă bine cu transformările …că nici eu nu stau, dar avem programe de conversie pe net. Mai aflăm că d-nei i s-a dispus și confiscarea a vreo 14.000 lei respectiv vreo 3000 de euro (cu tot cu cheltuieli judiciare reduse). Din păcate comunicatul nu ne spune deloc dacă confiscarea s-a și produs sau doar s-a dispus.

I se mai pare cumva…și…altcuiva o bătaie de joc toată această condamnare cu suspendare cu confiscare? Întreb și eu fiindcă așa s-au „scurs” de-a lungul anilor fondurile europene în buzunare lungi și largi și doar unii au fost condamnați. De fațadă. Nu m-ar deranja deloc dacă măcar banii ar fi fost recuperați în totalitate și chiar cu dobândă.

După toate astea d-na Vergu se poate declara foarte mulțumită. Programul ei „Practică să înveţi, învaţă să practici” a dat rezultate nesperate tocmai în cazul ei. A fraudat, au condamnat-o, a făcut apel, i s-a redus pedeapsa și suma. Cred că poate să o ia de la început. A practicat și a învățat.

Trimiterea în judecată în 14 decembrie 2012: dosar-24 

Și ne mai întrebăm uneori de ce învățământul merge așa de rău! Iar eu mă întreb: Ce i-o fi trebuit acestei doamne să se „ocupe” de fraudarea fondurilor europene? Fiindcă mă îndoiesc profund că nu știa ce face, mai ales că CV -ul domniei sale arată destul de bine.

Extras din  „Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică” de Petcu Marian

 

 

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

PRO EDUCAȚIE PENTRU GUVERN: UN PIAN PENTRU LIPATTI

Susțin această campanie și îndemn și pe alții să facă asta fiindcă azi am….

…văzut și auzit  cum, cu mare pompă și bătându-se cu cărămida în piept, guvernul, reprezentat de Victor Ponta și (recent condamnatul) Liviu Dragnea, au mers de urgență să semneze la Târgu Jiu niște contracte cu mulți bani pentru refacerea stadionului pentru „voinicii” de la Pandurii Tg. Jiu.

Doamne, și ce mândru mai era Ponta! Doamne, și cum menționa el că orice țară trebuie să promoveze sportul, cultura și învățământul   – citat aproximativ ! Am observat că oricum învățământul era pe ultimul loc.

Nu mai vorbesc de sta-di-o-nul care se va construi la Craiova! Deși nu mai face săli de sport ca Elena Udrea, guvernul actual se lansează cu avânt în construcția și reparația stadioanelor. Păi ce poate fi mai important?

Eu am găsit că mai important ar fi ca elevii talentați din România să beneficieze măcar de aceleași sume pe care guvernul le pune la dispoziție pentru stadioane. Mai concret: pentru fiecare stadion construit sau reparat să se ridice o școală nouă sau să se aloce fonduri pentru cei care, azi, mâine și poimâine, vor fi mândria noastră: în muzică, în pictură, în balet, în matematică, în fizică, în sporturi lăsate la coadă precum tenis, înnot, patinaj, în …orice, adică nu numai în fotbal.

N-am auzit străini să se extazieze că avem olimpici sau copii excepționali în niște domenii în care se muncește mult și greu ca să iasă la iveală talentul. În schimb am auzit cum străinii ne „gâdilă” plăcut mândria rostind: Mutu, Hagi, Iordănescu sau mai știu eu ce „mari” nume din foooootbal ca și când România se rezumă doar la asta.

Nu știu de ce nu am auzit la Victor Ponta să fi zis, fie măcar și ca încurajare, că susține campania pentru liceul Lipatti și că se gândește să ofere un ajutor din partea guvernului. Oare de ce nu face guvernul și gesturi din astea?

Mesaje șocante de la DNA: supraveghem evaziunea

„Procurorii DNA au ajuns la concluzia că gruparea din care făceau parte Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu s-a constituit în perioada mai 2010 – martie 2011, la nivelul autorităţilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa. Scopul grupării era acela de a controla instituţiile statului cu atribuţii în activităţile de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti.

Toate persoanele implicate în această activitate infracţională acţionau în mod coordonat în scopul facilitării contrabandei cu mărfuri din afara graniţelor UE. În schimbul primirii unor şpăgi, funcţionarii vamali trebuiau să închidă ochii la transporturile de mărfuri care urmau să aibă loc prin Vama Constanţa, potrivit anchetatorilor.
Procurorii mai spun că sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 1.000 şi 7.000 dolari pentru fiecare transport. În acest mod, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal.” Toate astea începând cu martie 2006.

Asta scrie România Liberă în ediția de azi. Adică procurorilor le-au trebuit 5 ani să ajungă la această concluzie fiindcă între timp am aflat ce face de fapt DNA –ul: supraveghează, cu strictețe probabil,  din anul 2006 cam de prin luna martie, această grupare. Care grupare a prejudiciat, prejudiciază și probabil nu se va opri prea curând, statul român, deci și pe mine, și pe alții cu sumele de mai sus, zilnic.

Oamenii aceștia și-au îndesat în conturile personale și au vărsat și în conturile altora sute, mii, milioane, miliarde de lei, euro, dolari, ce vreți, că puteți să alegeți, în perioada în care erau SUPRAVEGHEAȚI permanent. De toate miliardele acestea nu a beneficiat decât gruparea de mafioți versați. Restul de români (vreo 19-20 de milioane) și-au văzut de muncă, de șomaj, de copii, de căpșunile din Spania.

Acum vreun an a venit un președinte destul de supărat, se pare că era Băsescu, să spună românilor: sunteți leneși, nu sunteți competenți, nu produceți așa că vă tai salariile cu 25% și pensiile cu 15%. Și așa a fost.

Între timp banii se scurgeau în buzunarele grupării din portul Constanța și românii fericiți cumpărau mărfuri de la 38. Tot de atunci Băsescu îmi spune că eu, profesor, trebuie să fiu foarte mulțumit că mai primesc salariu fiindcă dacă statul nu mai are bani eu voi fi obligat să muncesc dar statul nu mai e obligat să mă plătească. Că așa e în criză: DNA supraveghează grupările mafiote care evazionează miliardele timp de „n” ani și românii TREBUIE să se mulțumească, în aceeași perioadă, cu un salariu… nici măcar cât bacșișul mafioților.

De ce îl plătim?

Cum văd eu școala

„Pentru fiecare om, preocupat de viitorul său şi al societăţii, şcoala reprezintă o prioritate, cu atât mai mult pentru mine. În calitate de deputat în Parlament, îmi revine o mare răspundere în iniţierea şi aprobarea legilor referitoare la învăţământ. De aceea mă voi bate pentru ca legile care privesc acest imprtant domeniu să fie în ton cu cerinţele modernizării societăţii, ale formării unor generaţii cu pregătire solidă.

Apreciez că este nevoie de modificare structurii învăţământului în sensul ca acesta să devină obligatoriu 10 ani, iar clasa a IX-a să devină clasă de gimnaziu.

Se impune, de asemenea, îmbunătăţirea programelor şcolare, pentru a se asigura astfel dezvoltarea părţii de cultură generală, deci o deschidere mai largă a tineretului către lume şi viaţă.

În ceea ce ma priveşte, pe lângă aceste preocupări de ansamblu, voi sprijini organizarea de noi săli de lectură în şcoli, pentru a da posibilitatea studierii în condiţii optime, mai ales în cazul elevilor care nu-şi permit să cumpere cărţi.

Mă voi implica în organizarea de expoziţii în şcoli, în scopul de a educa gustul estetic, de a contribui astfel la dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului creativ al tinerei generaţii.

Voi milita pentru reactivarea cercurilor artistice, sportive şi educaţionale în şcoli, pentru a da elevilor alternative la tentaţiile dăunătoare ale străzii. În acelaşi timp, mă voi preocupa de implicarea în acest program a unor personalităţi recunoscute şi apreciate, în care tinerii pot să vadă adevărate modele de viaţă.

Pentru protecţia copiilor, doresc să limitez amenajarea şi funcţionarea în vecinătatea unităţilor de învăţământ nu numai a barurilor şi a restaurantelor, ci şi a sălilor de jocuri de tip cazino sau a sex-shop-urilor.”

Cele de mai sus apar pe www.zatreanu.ro la pagina „Elevi și profesori”. D-nul deputat Zătreanu Dan – Radu, pedelist convins și fără prea mare activitate în Parlament, încearcă să pară ceva ce nu este. E atât de procupat de școala românească încât a uitat să trimită tuturor profesorilor cum s-a preocupat PDL-ul de ei. A uitat să le scrie că li s-a luat 25% din salariu iar veniturile le-au scăzut cu 60%.

Nu de alta dar,  pe pensionari  i-a anunțat cât de grijuliu este PDL-ul față de ei, fiindcă le-a dat ceva ce nici un partid n-a reușit: niște mărunțiș. Bani care li se cuveneau de câțiva ani de zile au ajuns la ei, pardon, la o parte din ei, fiindcă aveau grupe de muncă grele. Sau nu au ajuns deloc și pensionarii au trebuit să se mulțumească doar cu hârtiile din plicuri.

În rest numai de …bine. D-nul deputat care consumă hârtia degeaba nu face nimic nici prin Parlament. E membru în comisia parlamentară pentru învățământ, a fost în comisia de anchetă pentru D-na Monica Iacob Ritzi de care s-a ales prafu’ și mai e membru în vreo 3 grupuri de prietenie. Muncă multă pentru un singur om! Pentru dumnealui e bine.

Dacă exclud din ecuație faptul că acest Zătreanu este din PDL, încep să cred că avem tot felul de neaveniți prin Parlament care se preocupă de a-și face site-uri/bloguri  în care să ne spună ce bine o ducem și cât de mult se procupă de ei de noi, poporul.  Și sunt mulți „ei”.

Ar fi cazul să-l întrebăm:

• Câte săli de lectură a reînființat?
• Câte expoziții a deschis de când e deputat?
• Câte cercuri artistice a reînființat?
• Câte personalități a implicat în programul pentru învățământ, așa subțirel cum este?
• Care e contribuția dumnealui la programele școlare?
• Cum a limitat amenajarea barurilor, restaurantelor, sălilor de joc sau cazinourilor pe lângă școli?
• Și, în fond: de ce îl plătim?

Mai târziu dar, ne-am trezit

„Un copil educat e un om câștigat”- proverb

În ultimii 20 de ani  învățământul românesc nu a evoluat, nu a progresat ci poate doar a stagnat. Nimic nu s-a clădit în locul acelui învățământ cenușiu și disciplinat din comunism. Părinții eliberați de constrângeri au înțeles democrația ca pe domnia supremă a copilului. „Așa vrea copilul” este încă un fel de deviză iar autoritățile statului au crezut prostește că profesorii, singuri, trebuie să scoată la iveală generații noi educate democratic din….NIMIC. Cam târziu dar se pare că unele personaje din societatea românească (nicidecum personalități) au înțeles (greu) că nu toate se rezolvă aplicând doar principiile democrației  fără să aplici și constrângeri. Și asta s-a întâmplat numai fiindcă tuturor ne-a fost afișat zi de zi, de  cei care ne-au condus, prost după cum se vede, faptul că aplicabilitatea legii este facultativă ea depinzând de sentimente, grade de rudenie sau…milă.

De aceea cred că au existat foarte multe greșeli și de o parte și de alta a autorităților supreme (din punctul meu de vedere) implicate în viața copilului: autoritatea părintească și cea a școlii.  Autoritatea părintească a ajuns să se dilueze în așa hal încât părinții  declară frecvent: „pe mine nu mă ascultă”, „nu știu ce să mai fac”, „face doar ce vrea el/ea”, etc. iar pe de altă parte autoritatea pedagogului (educator, învățător, profesor) care nu mai avea la îndemână nimic. poate doar o bucată de hârtie – Regulamentului școlar –  (am mai scris depre asta) un fel de apă de ploaie.

De curând, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, am aflat că vor exista și niște pedepse aplicate părinților care nu-și supraveghează copiii, nu-i îndeamnă sau nu-i încurajează să meargă la școală, care nu le oferă condiții să facă asta.

De-a lungul unor decenii de carieră în învățământ cred că pot spune oricând: educația face diferența. Copilul/adolescentul care a mers la școală și a finalizat măcar ciclul obligatoriu poate fi privit ca un educat, un om câștigat. A scris și a citit, a participat la activități extrașcolare sau extracurriculare, a socializat, a fost uneori apreciat, a muncit pentru ceva, a avut chiar  eșecuri (poate prea multe). Toate astea într-o zi pot face diferența.

De partea cealaltă există doar un …vid. Nimic nu face diferența. Copilul nu frecventează școala părinții nu sunt interesați. Nimeni nu le bate la ușă, copilul nu știe să scrie și să citească dar alocația de susținere a familiei  (banul – puterea supremă) merge. De ce să ne stresăm.

„Pentru copiii care au note la purtare mai mici de 8, alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata pana la sfarsitul anului”

Și totuși… De acum (sper că măcar în al 12-lea ceas o lege va fi aplicată așa cum trebuie) acești părinții nu vor mai avea acces nelimitat la acei bani (mulți, puțini) fără nici o restricție. Au de ales între a pierde banii și a se îngriji de educația copilului care trebuie  să frecventeze școala. Orice alte lamentații nu-și au rostul. Nici că alocația  e a copilului, nici că acel copil trebuie să se îmbrace și să mănânce chiar dacă nu merge la școală, nici că părinții se pot scuza „eu n-am știut”. Vrei să primești banii trebuie să ai grijă de educația copilului. Și nu numai pentru că ești responsabil pentru el cât trăiești dar și pentru că viitorul lui va fi mai bun dacă învață. Copilul, părinții, societatea vor avea de câștigat dacă el învață.

Nu-mi fac însă iluzii. S-ar putea ca prevederile legii să fie doar o nouă formă de birocrație și să nu aducă rezultatele scontate. Ar fi însă mare păcat!

 

Technorati Tags: școala, familia, alocații, bani, note scăzute la purtare, abandon