Ca să nu mai așteptați…

D-nul ministru al învățământului, Remus Pricopie, a trecut de la faza „deschiderii” totale pentru „marele dialog” la faza: „Eu nu cred că putem condiţiona un act didactic – simulările – de un anumit tip de solicitări de ordin financiar. Aceste simulări se cunosc de luni de zile, nu e ceva ce a fost introdus săptămâna trecută, am discutat inclusiv cu sindicatele şi am stabilit că persoanele implicate în aceste procese evident vor beneficia de timp liber, de recuperare. Nu s-a pus problema niciodată să discutăm despre o plată după sistemul examenelor naţionale.”

Ce-i drept nici eu nu cred. Nu cred nimic din ceea ce declară vreun ministru sau vreun paralamentar. Cea mai bună dovadă că nu trebuie să ne încredem în ei este recent destrămata USL. Asta doar ca o paranteză.

Ca de fiecare dată,  cadrelor didactice li se promite …muuuult timp liber. Ăsta nu costă bani și ministerul îl preferă fiindcă se confundă, până la contopire,  cu concediul legal al cadrelor didactice, concediu pe care parlamentarii și guvernanții îl petrec în insule exotice, iar ceilalți, prin sindicat la „litoralul pentru toți”. Toți profesorii, se înțelege.

SalariiSe adeverește astfel că ministerul nu vrea să mai dea nimic pe lângă salariile mizerabile (comparativ cu ASF de exemplu), ci vrea să tot ia. A luat sporurile unor angajați din administratia școlilor (aici poate avea dreptate fiindcă nu poți să fii șef atunci când stai singur pe post), dar se urmărește și mărirea normei directorilor și reducerea, obligatoriu nu?, a sporului pentru această funcție.

În curând, sper să nu am dreptate, examenle vor intra în norma didactică și nu vor mai fi plătite deloc, fiindcă ministrul a declarat deja că în alte țări, Franța de exemplu, ele sunt încadrate într-o lege: „Noi plătim examenele reale, de evaluare naţională şi bacalaureat. În Franţa, aceste examene se desfăşoară după un regulament aprobat în 1934 şi fac parte din sarcina didactică.” Cred că a uitat să precizeze „încă plătim” și să specifice diferențele de salariu între un profesor francez și unul român.

„Potrivit raportului OECD „Education at a Glance, 2013”, salariul mediu lunar primit de un profesor din Luxemburg se ridică la 5.800 euro, iar în Germania la 3.600 euro. Conform publicaţiei Daily Mail, profesorii englezi de şcoală primară primesc 2.700 euro pe lună, mai mult decât cei din Franţa (2.100 euro) sau Italia (2.080 euro)…. Un profesor din România din învăţământul preuniversitar, cu gradul I, peste 15 ani de vechime şi normă întreagă nu câştigă mai mult de 1.700 lei pe lună – sub 380 euro”

Am citat dintr-un articol publicat pe realitatea.net : „Meseria de profesor face toţii banii în Europa.”Sublinierea și fontul mărit, îmi aparțin. Poate guvernanții au miopie.

Deși recunoaște că: „Este cel mai complicat semestru din ultimii 25 de ani pentru profesori. Sigur, şi pentru elevi, dar pentru profesori, directori şi inspectorii şcolari este cel mai complicat an. Eu cred că trebuie să avem două lucruri diferite care, la un moment dat, se unesc între ele. Pe de-o parte este munca de zi cu zi a unui profesor, iar munca lui nu înseamnă numai ce predă, înseamnă şi ce corectează acasă, inclusiv această pregătire pentru examen”, ministrul nu are timp de analize complicate. Nu îl interesează cum, când și cu ce eforturi, fac profesorii acele ore suplimentare. Nu contează dacă sunt ziua, noaptea, în week-end sau rupte din timpul pe care fiecare ar trebui să-l dedice familiei sau pur și simplu propriei persoane. Nu, asta nu contează. Contează doar că profesorii trebuie să muncească pentru salariul de mizerie (de la buget) în timp ce mulți alți angajați ai statului au prevăzute în lege salarii și sporuri (plătite și de profesori) care depășesc limita imaginației în România.

Ca de obicei profesorii trebuie să se „hrănească” cu …SPERANȚE. „Cealaltă problemă, a bugetului Educaţiei, este una preluată de Guvernul Ponta în termeni realişti. S-a plecat de la 2,7% din PIB pentru educaţie în 2011, în 2012 am avut aproape 3% din PIB, în 2013 a fost 3,24%. În 2014, am ajuns la 3,4%. Am avut mai multe discuţii cu premierul, cu Ministerul Finanţelor şi sperăm ca direcţia să meargă în sus, iar salariile profesorilor să crească, nu ca urmare a introducerii unor simulări sau evaluări naţionale, ci ca urmare a unei politici coerente a Guvernului de creştere a creşte salariile cadrelor didactice”

Deci, după atât de multe discuții, direcția s-a stabilit: există speranțe să meargă în sus. E vorba de salarii.

Anunțuri

Nerușinare poleită în vorbe. Doar vorbe.

Sub titlul „Remus Pricopie, veşti bune pentru toţi profesorii” pe realitatea.net apare un articol din care numai vești bune nu aflăm.

imageedit_4_6552837070Iată articolul:

„Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că s-au efectuat mai multe simulări legate de creșterea salariilor și nu este exclus ca în viitorul apropiat acest lucru să devină realitate.

Aflat la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice, Pricopie a declarat că salariile din învățământ nu vor scădea, ba dimpotrivă.

“Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie, potrivit EVZ.ro

Uitasem să vă spun că site-ul realitatea nu a făcut altceva decât să citeze „Evenimentul zilei”. Probabil nu are la îndemână agenții de presă și nici reporteri specializați, așa că citează de pe unde apucă.

Citind așa – zisul articol n-am remarcat, practic, nici o veste bună pentru profesori fiindcă, după ce ne informează că „salariile nu vor scădea, ba dimpotrivă” d-nul ministru, preocupat de evitarea discrepanțelor ne ajută să ne facem o idee despre salariul unei educatoare debutante: 560 lei. O oroare! De ce ar mai veni debutanta aceea la serviciu? Ce s-o motiveze? Ce să facă cu mărunțișul acesta?

Pe de altă parte, după ani și ani de muncă, o educatoare cu vechime în profesie ajunge să câștige „fabuloasa” sumă de 900 lei. Să ne imaginăm că are 2 copii și un soț care muncește tot în învățământ, că a făcut multe cursuri și și-a dat gradele didactice. Oare pe ea ce-o motivează să mai vină zilnic la serviciu? Trăiește doar cu pasiunea profesională? Este „îndrăgostită” de învățământul românesc și  n-o mai interesează banii? Face voluntariat?

Probabil că vestea bună este aceea că salariile din învățământ nu se vor mări pentru debutanți ca să nu-i ajungă pe cei cu vechime, pe principiul „să moară și capra vecinului”. Vestea proastă este aceea că vechimea oricum nu e plătită bine dar, doar ea e plătită. Vestea și mai proastă este aceea că nu se plătește gradul de profesionalism al cadrelor didactice, calitatea actului didactic sau orice ține de inovație, experiență profesională, etc. Nu. Fiecare tranșă de salariu se adaugă doar în funcție de vechime. Se mai „dă” câte ceva și atunci când profesorul obține vreun grad didactic. Și cam atât. În rest nu se plătește nimic și profesorii trăiesc doar cu niște salarii atât de mici că ar putea fi numite ajutor de șomaj.

Și, ca de obicei în învățământ, se fac muuuulte simulări. Acum se simulează salariiile. Până acum se simulau doar examenele. În curând profesorii vor simula doar că muncesc iar ministerul va simula niște ștate de plată. Ori totul o fi doar o simulare?

http://www.realitatea.net/remus-pricopie-vesti-bune-pentru-toti-profesorii_1287237.html

Deschideți larg toate ușile pe care le găsiți…

…vine dialogul, vin consultările, ne așezăm la masa rotundă, negociem. Oare?

De curând, ministrul educației în permanentă schimbare, Remus Pricopie, declara cu hotărâre că „este deschis oricărui dialog cu sindicatele şi că va stabili împreună cu liderii cadrelor didactice calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”. Asta se întâmpla în contextul în care sindicatele (care or mai acelea (?) fiindcă eu n-am mai auzit de sindicat cam din momentul în care cotizația a trecut din nou pe statul de plată al salariului) din învățământ au pus problema salariilor cadrelor didactice prin vreo discuție pe la televizor. Era vorba de sindicatul „Spiru Haret”.

 

image

Ca să pară deschis dialogului d-nul Pricopie s-a declarat imediat în favoarea…oricăror discuții. De acum porțile, ușile și orice intrări (sau ieșiri) sunt total deschise. Să intre cine vrea, să discute ce vrea, să stabilească ce se va face, să, să, să…

O clipă! nu dați năvală fiindcă, citez din R. Pricopie: „Am spus, încă de la preluarea mandatului, că vom avea un continuu dialog cu toţi actorii din sistem, în elaborarea strategiilor din educaţie. În acest sens, am stabilit parteneriate cu sindicatele, cu asociaţia de părinţi, cu organizaţiile studenţeşti, cu cele ale elevilor, iar lista rămâne deschisă. Vom stabili cu sindicatele calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”, adică nu putem să ne grăbim, nu-i așa? Să ne facem bine treaba.

Întrucât suntem în faza „vom stabili” bănuiesc că prima întâlnire ar putea să fie prin…mai, fiindcă până atunci avem treabă: simulări, ghidul candidatului, vacanță de Paști+1 Mai, etc. După stabilirea calendarului și agendei discuțiilor vine luna iunie când, nu-i așa, ne pregătim de încheierea anului școlar. Cine are timp de întrevenderi?

Încheierea anului școlar deschide sesiunea de examene. Lideri sindicali sau ministru și alți secretari de stat de pe acolo vor avea timp să urmeze agenda (încă nerealizată)? Și apoi vine vacanța (binemeritată) de vară în care profesorii se vor duce în concediu prin sindicatele care mai au/dau bilete ieftine (sau nu) și corpul ministerial va pleca în alte țări  pentru un concediu …de vis.

Și vine din nou toamna. Un nou an școlar. Agenda și dialogul rezistă. Nu s-a luat nici o hotărâre dar putem să mai dăm (guvernul propune) vreo indexare, așa să aibă și profesorii cu ce-și duce zilele. …și mai vorbim.

Între timp Marius Nistor zice apăsat: „Nu cerem majorări salariale începând de mâine” dar „vrem să stabilim de comun acord un plan de acţiune pentru anii următori” și cred că se referea la tot mandatul de 4 ani al guvernării USL-iste.
Optimiști cum îi știm, reprezentanții sindicatelor vor un proiect de lege privind salarizarea personalului din educaţie  care ar trebui elaborat „de urgenţă” (nu știm ce protocoale are urgența când e vorba de învățământ), astfel încât în iulie să fie trimis în Parlament.
PS. „Personalul din educaţie a rămas în treimea inferioară a grilei de salarizare” – declară „Spiru Haret” – sindicatul.

Școlile vor organiza concurs pentru ocuparea posturilor vacante

image

De curând MECTS a emis  o instrucțiune privind ocuparea posturilor care se vacantează în acest an școlar. Prin această instrucțiune se dă dreptul școlilor să-și organizeze concurs pentru aceste catedre vacante. Oare s-a mai întâmplat vreodată asta?

Situația  devine extrem de dificilă în condițiile în care tot mai mulți profesori renunță la post după începutul anului școlar. Se pare că statisticile sunt nu doar albastre ci de-a dreptul negre și nu seamănă deloc cu prezentările în roz ale d-nei Oana Badea care dădea asigurări peste asigurări (mai ales părinților) că toți elevii vor avea profesori bine pregătiți la clasă.

Nici înainte de aceste vacantări nu stăteam prea bine fiindcă în școli au ajuns, ce-i drept, profesori cu note mari la examenele date cu camere video dar fără experiență pedagogică. Și nu sunt puțini.

Salariile foarte mici, naveta extrem de costisitoare, stresul indus prin orice nouă măsură așa-zis reformistă, legi peste legi care se adaugă unei legi a educației asumată și nu dezbătută, cred că sunt doar vreo câteva motive dintr-o lungă listă de supermotive (cum ar zice liceeni noștri) de demisie pur și simplu.

Aștept cu nerăbdare să văd cine se va prezenta la vreun concurs organizat de vreo școală din România dacă deja se hotărâse să plece din învățământ.

Legea „Apoi după…”

„După ce vom avea răspunsul de la ICCJ la recursul procurorului general, vom discuta eşalonarea, deoarece recursul va da o unificare, va da un răspuns indicat sentinţelor pentru toată lumea. Apoi vom vedea cum va fi făcută eşalonarea, în funcţie de modul în care va fi unificarea. Când venim cu o lege, nu va mai fi posibil să existe interpretări, aşa cum au fost în trecut”, a spus Daniel Funeriu comentând faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie.

Justiție În urma acestui recurs cadrele didactice au astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

Încercând să citesc cât mai atent și corect spusele d-nului care n-a reușit să-și echivaleze studiile  dar a devenit ministrul educației din România, aș avea câteva observații de făcut:

  • d-nul respectiv e foarte confuz fiindcă „după ce vine recursul discutăm eșalonarea care trebuie să fie unificatoare pentru toată lumea”.  Mai întortocheat de atât nici că se putea! Ce nevoie aveam de niște explicații anapoda la o sentință cât se poate de clară? Profesorii au dreptul la plata diferențelor și, aș adăuga, chiar mai mult decât atât: plata dobânzilor.
  • „apoi vom vedea” …Păi cam așa au făcut guvernanții și cu legea: au ales să o aplice  …mai apoi. Și le-a ieșit fiindcă s-au substituit justiției.
  • „când vom mai veni cu o lege să nu mai existe interpretări”. Pentru nici o persoană normală la cap n-a fost nici o interpretare. Legea spunea că salariile se măresc cu 50% și guvernul a ales să o …intepreteze așa că d-nul Funeriu mai bine tăcea. Vorbitul în gol e semn că incompetența are niște nume precise și poate, persoanele care le poartă, ar trebui să-și dea demisia. Cât mai grabnic.

Statistici înșelătoare și …zacusca din educație

Statistici înșelătoareTot citind presa românească în căutarea unor informații despre învățământul care se cam duce de râpă dau peste o serie de statistici publicate de „Adevărul”.

În anul școlar 2008-2009 statisticile, după care probabil a făcut PDL – ul asumarea și reforma în educație, arată că fiecărui profesor i-au revenit 15 elevi. Având așa de puțini elevi de instruit nici un profesor nu trebuia să mai ia un salariu care, teoretic, depășea posibilitățile statului pedelist (român) de a-l plăti. Și s-a rezolvat: Președintele și PDL-ul (sau invers) le-au tăiat salariile „nesimțite” fiindcă în nici o țară nu mai există o astfel de statistică. Suntem mult sub UE.

Realitatea (din școli) ne spune că profesorilor români le revin mult mai mulți elevi, mai ales în mediul urban. Le revin și mult mai multe sarcini, mai ales în mediul rural. Le revin și mult mai puțini bani, în toate mediile. Și astea nu se spune în nici o statistică fiindcă nu e de bun augur să faci comparații în statistici. Le spui doar cât de bine stau.

Ceea ce spun bine statisticile, fiindcă nu se poate modifica un astfel de parametru, este vârsta medie  a profesorilor și învățătorilor din învățământul românesc. În timp ce există un procent de 10% profesori care au sub 25 de ani, ponderea celor între 40 și 60 de ani  este de peste 55%. Și probabil așa va rămâne până când generațiile celor care și-au început cariera în urmă cu aprox. 30-35 de ani  vor ieși la pensie. Dacă vor  mai ieși și dacă vor avea pensie!

După care situația se va schimba, probabil dramatic, ținând cont că doar 10 % tineri se îndreaptă (dar nu prea rămân) către învățământ. Chiar și în situația în care ponderea femeilor în învățământul preuniversitar este de peste 80-90% nu se prefigurează vreun boom imediat al absolvenților de facultăți care să fie dispuși să se muleze pe aceste statistici – 15 elevi/profesor- și având în vedere salariile „nesimțite” (în jos) pe care guvernul portocaliu le oferă în viitor și le crește cu procente virtuale.

Funeriu

Pe de altă parte nu avem nevoie de statistici. Ce să facem cu ele când studenții îi trimit papuci și zacuscă ministrului educației ? Ce-i drept studenții români sunt puțin… poetici. Ei încă mai cred că un om care n-a catadicsit să-și echivaleze studiile (pe care eu cred că nu le poate echivala) are vreun dram de regret, conștiință, vreo urmă de remușcare sau respect că s-ar putea totuși ca altcineva în țara asta să aibă dreptate și nu PDL-ul, Ministerul, Funeriu, etc.

Suntem cu toții destul de creduli și, mai mult, credulitatea ne este masiv parazitată de vechea noastră meteahnă: nu se poate face nimic. Studenții cred că se poate. Dar, în această zacuscă educațională, trebuie remarcat faptul că nu se întâmplă  absolut nimic. Școlile lâncezesc, inspectorii din inspectorate se fac cât mai invizibili,  profesorii predau, elevii mai învață pe ici pe colo. Nu cred totuși că este vreun profesor care să nu se gândească, zi de zi, că salariul lui a fost tăiat fiindcă vameșii sifonau mi-li-oa-ne sau mi-li-ar-de de euroșpăgi. Și asta de ani de zile. Singura certitudine este cea  pe care ne-a confirmat-o chiar președintele: din cauza șpăgilor din vămi ni s-au tăiat salariile. Tuturor.

Norma de predare văzută statistic. Fără oameni.

Să urcăm în statistici!Citesc de câtva timp tot felul de analize despre cum ar trebui să fie învățământul românesc și cum este de fapt. Avem ARACIP și ARACIS doar pentru a autoriza niște instituții de învățământ pentru care, anterior, nu s-au elaborat la nivel național nici un fel de criterii. Mai avem și alte instituții care ar trebui să se ocupe de sistemul educațional dar nu o fac. Și atunci când o fac rapoartele lor sunt …apă de ploaie. Nu le ia nimeni în serios sau în considerare. Tot timpul ne uităm în „curțile vecinilor europeni” și comparăm sistemele de învățământ. Uităm sau nici nu ne interesează că învățământul românesc a stat 50 de ani în comunism la un loc cu profesorii, cu prejudecățile, cu metodele învechite, cu tot.

Într-adevăr, în învățământul din România, multe lucruri nu sunt așa cum ar trebui să fie. Cu toate acestea, comparațiile cu alte state, mai ales cele occidentale și SUA, nu-și au rostul. La noi nu s-a reformat nimic iar sistemul este îngrozitor de învechit. Suntem în continuare dominați quasi-total de un învățământ informațional iar competențele enunțate la fiecare disciplină școlară rămân la stadiul de deziderat sau doar la nivel abstract. Elevul care termină gimnaziul este aproape un „analfabet” din multe puncte de vedere chiar dacă îl termină cu o medie …bună. În fond cam acesta e unicul criteriu (media foarte bună sau bună) pentru care este apreciat sau nu. Nu stăpânește arta comunicării, nu știe să inițieze și să realizeze un proiect, nu știe să se implice cu adevărat în acțiuni cu caracter de voluntariat, social, caritabil, etc. Pentru a urma un liceu sau un profil ascultă cel mai des de sfaturile părinților și nu prea are opțiuni personale. La ieșirea din liceu nu se poate angaja fiindcă nu deține, în fond, nici un fel de competențe reale. Dar…ne lăudăm în continuare că avem olimpici. Și-i avem.

Mai mult nu e niciodată sinonim cu mai bunȘi pentru profesori lucrurile stau cam la fel. Ani de zile s-a presupus că tot ceea ce vine …toamna de la minister profesorul poate să pună  în aplicare. Fără documentare, fără cursuri, fără să fie instruiți, profesorii s-au trezit de multe ori în situația de a învăța din mers și nu întotdeauna au reușit.

Actualmente ne îndreptăm cu pași repezi spre  mărirea normei didactice. Și probabil (sigur) că se va  realiza dar, sunt convinsă, ea nu va aduce nici un fel de câștig nici școlii, nici profesorilor și nici elevilor. Un profesor care, nemaiavând ore într-o școală, ar fi obligat să plece pentru completarea normei în 2-3 școli, este aproape sigur că nu va avea același randament iar uzura zilnică îi va afecta calitatea lecțiilor și poate chiar calitatea vieții. Pe mine mă îngrozește pur și simplu ușurința cu care guvernanții iau măsuri într-un domeniu atât de important cum este educația. Toți se uită doar la cum să mai storci niște bani de acolo de unde „nu se produce nimic”. Adică nu faci cuie, nu faci tablă, nu faci mașini, nu faci cârnați sau mai știu eu ce,  tăiem.

În ceea ce privește norma didactică de 22 sau chiar de 24 de ore situația este dramatică fiindcă învățământul românesc a făcut deja acest experiment cu 25-30 de ani în urmă. Condițiile de astăzi sunt însă total schimbate: profesorul sau învățătorul se află zilnic în fața a 25-30 de elevi câte 3-4-5 sau chiar 6 ore. Nu e vorba de a sta în fața strungului și a finisa o piesă sau de a introduce date statistice în calculator, e vorba de a – ți menține tonusul, de a oferi tuturor și în egală măsură aceleași cunoștințe, de a avea materialul didactic ajutător, de a avea acces la internet și informația actualizată de a avea banii necesari și aș putea să mă pierd în enumerări. Dacă în mediul urban cele de mai sus se mai pot realiza pentru mediul rural un profesor va trebui să meargă la 3, chiar 4, școli  în vreo 3 sate fără nimic din cele de mai sus fiindcă înțeleg că problema microbuzelor școlare nu s-a rezolvat. Elevii, la rândul lor, nu sunt toți la fel. La sat copiii încă mai muncesc, încă mai lipsesc de la școală (chiar abandonează școala), încă mai mânâncă prost, etc. Așa că profesorul nostru ar urma să plece dimineața devreme și să ajungă seara târziu la casa unde îl așteaptă o familie și copii. Cam cât va putea face asta?

În România există puține școli (oare există?) unde profesorii își pot permite să rămână peste program pentru a-și planifica lecții, a-și pune în aplicare proiecte, a se documenta în cadrul bibliotecii sau pe internet. Programul „Școală după școală” se va (probabil în viitorul îndepărtat) implementa dar nu cred că ne așteptăm să existe din toamna anului următor. Așa că alergatul pe la școli doar de dragul de a intra în primele locuri într- o eventuală statistică nu cred să ajute pe nimeni. Plecarea suplinitorilor necalificați din sistem poate părea un bun început dar obligarea celor rămași să meargă la 2-3 școli nu cred să fie soluția.

Aproape uitasem: salariile sunt atât de proaste încât nu plătesc munca depusă și nici nu o încurajează. Sunt doar umilința supremă.

 

Serein'Art

From my heart to your heart

Yoga & me

Mintea nu are limite. Nici trupul.

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

%d blogeri au apreciat asta: