Protestul ca formă de educație

in+democratie+thumbnail.jpg

Afis preluat de pe site-ul http://www.artofprotest.ro 

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

_______________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

Înființări și desființări

drept-online

Drept online

Acum câteva zile s-a publicat în Monitorul oficial Partea I nr. 12 din 5 ianuarie 2017  OUG 1/2017 pentru stabilirea unor masuri in domeniul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative. Ordonanta de urgenta nr. 1/2017. În afara faptului că se înființează prin desființare sau se înființează, pur și simplu, o serie de noi ministere, tot în această OUG, la art. 10 noul guvern anunță că se înființează Ministerul Educației Naționale, adică MENCȘ se transformă din nou în MEN. Nimic nou sub soare!

„Art. 10
Se infiinteaza Ministerul Educatiei Nationale prin reorganizarea Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice.”

Să sperăm că toată eficiența ministerelor s-a rezolvat deodată cu denumirile. Nu am înțeles nicodată care e rostul acestor schimbări. Ce are a face denumirea unui minister de nu poate rămâne așa? E o chestiune de orgolii? Că altfel, oricât m-aș strădui, nu înțeleg.

Oricum pentru cei care vor să afle toată lista schimbărilor de ministere recomand link-ul către Monitorul oficial.

Învățământ ca în Finlanda? O speranță deja pierdută. Episodul I

 

balanta

Învățământul nostru sau al lor?

Aflat la început de mandat, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România este, presupun, „vânat” de toți cei interesați de soarta acestui domeniu în următorii 4 ani și nu numai. Din păcate mandatul domniei – sale nu a început sub auspicii tocmai favorabile. Fie datorită CV – ului care nu prea demonstrează mare lucru sau cel puțin nu e impresionant, oricum nu era pentru noi, românii[1], fie datorită unei măsuri socotite controversate, respectiv repunerea pe funcții a directorilor care nu au luat examenul din toamnă.

Pe fondul unei letargii grave instalate în ultimii ani în tot învățământul nostru și din care doar uneori așa-zisele reforme au mai zgâlțîit câte ceva, se pare că nimic bun nu se conturează la orizontul școlar pe viitor. Dar pe mine subiectul mă preocupă (m-a preocupat mereu) fiindcă am fost în el (în sistem) și știu că se pot face și lucruri bune acolo, dar rezistența la schimbare e atât de mare încât se extrem înaintează greu. Cam ca prin viscol, că tot îl avem la îndemână!

Tot studiind internetul în căutarea unor articole despre învățământul din Finlanda, lăudat și paralăudat de oricine a luat contact cu el, direct sau indirect, am început să aprofundez subiectul. După lecturarea a numeroase articole, bloguri, idei sau studii mi-a venit în minte o singură idee: Învățământ ca în Finlanda[2]? O speranță deja pierdută. Pentru noi.

Nu aș face prea multă filozofie referitoare la concluzia la care am ajuns dar cred că e necesară. Un pic.

În primul rând, fiindcă noi suntem acum în urma Europei cu cel puțin 50 de ani, și nu mă refer la aspectele democrației deși și acestea contează, și deja suntem într-o mare întârziere aș spune.

Pentru ca Finlanda să aibă astăzi, în 2017, un sistem de învățământ performant, și nu aș zice ultraperformant[3], cum am citit în diverse articole sau pagini de internet, re-for-ma reală a pornit prin anii ’70 și primele rezultate au început să fie vizibile abia prin anii 2000. Vă dați seama cât timp am pierdut noi cu fiecare reformă pornită și niciodată finalizată? Cel puțin 30 de ani de fiecare dată. Nu mai socotesc că mă ia amețeala!

Dar…să revenim. A pornit (reforma) e puțin spus. Politicienii, dar și societatea (lor) civilă,

pentru-finlanda

Cum să reformezi învățământul?

nu au știut probabil cu mare exactitate cum va arăta învățământul lor în următorii ani dar au știut sigur ce vor în privința copiilor lor. În puține cuvinte asta sună așa: toți copiii au dreptul la educație egală, indiferent de mediul din care provin. Scurt, clar și cuprinzător!

Prin comparație am să citez din legea educației naționale care reglementează învățământul românesc: „Art.2 al. (3)  Idealul  educaţional  al  şcolii  româneşti  constă  în  dezvoltarea  liberă,  integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,  pentru  participarea  cetăţenească  activă  în  societate,  pentru  incluziune  socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.” Ar rămâne doar să subliniez că, în acest secol, tot articolul pare cam desuet. Oare asta ne dorim de la educație, mai ales în condițiile în care clamăm gratuitatea dar nu o oferim? Sau ne dorim ca toți copiii, nu numai olimpicii, să beneficieze de resursele umane și materiale ale învățământului în totalitate și integralitate ca să ajungă acolo?

Așa încât finandezii au început această reformă cu niște reguli de bază, reguli de la care nu s-au abătut chiar dacă partidele care s-au succedat la putere au urmat normele democratice și și-au impus, rând pe rând, politicile.

O regulă simplă (și foarte eficientă) a fost aceea ca, indiferent ce partid politic ar veni la putere, ministerul educației să fie întotdeauna condus de un tehnocrat (adică, neimplicat politic!) care să nu se schimbe mai devreme de 4 ani, acesta fiind doar unul din cele 3 ministere considerate esențiale și care au beneficiat de aceeași măsură. Măsura, coroborată cu un set de legi și regulamente a mai avut o componentă, aș zice chiar mai bună decât prima: orice nou ministru al educației nu avea voie să schimbe nimic ci doar să continue/completeze reforma. Mai bine zis: fiecare nou ministru nu „făcea și dregea” în educație tot ce-i trecea prin cap. Să ne gândim puțin la toți miniștrii noștri[4] care exact asta au făcut: ce le-a trecut prin cap în materie de reformă educațională. Nici legea educației (sau cum s-o fi numind acolo) nu se poate schimba cum vor miniștri și probabil e destul de greu de făcut așa ceva atâta timp cât ea a asigurat învățământului și educației un parcurs atât de bun.

La finlandezi toate acestea au asigurat un succes, poate nesperat la început, într-un domeniu în care alte țări europene încă se chinuie să găsească calea. Nu mai (re)amintesc de învățământul românesc!

Va urma…

_________________________________________________________________

[1] Ați observat că nu ne mai impresionează nici un titlu? Poate de când cu doctoratele astea pe …bandă.

[2] Adică în România.

[3] Voi reveni asupra ideii mai târziu

[4] Ai învățământului, bineînțeles.

ZIUA NAȚIONALĂ în 2016 sau patriotismul se (și) educă

ba-blue-red-fireworks-colorful-pretty-gif-pic.gifla-multi-ani-romania

2016. Au trecut 98 de ani de înfăptuirea Marii Uniri.

Extras din stenograma ședinței desfășurate la 1 decembrie 1918 a Adunării Naționale de la Alba Iulia. 

 

proclamatia-de-la-alba-iulia

Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iuliaalba_iulia_resolution

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

klaus-iohannis_discurs-timisoara

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici? Citește în continuare

„To be or not to be,… ” plagiat?

Titlul e o parafrază  „To be or not to be,...”[1] 

De ani buni societatea românească se „luptă” la propriu și la figurat cu plagiatul. Plagiatul e ca o plagă și foarte probabil că și originea comună a numelui ne spune multe.

Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“. Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furthttps://ro.wikipedia.org/wiki/Plagiat

Definițiile din DEX nu lasă loc de interpretări dar cei care au plagiat au întotdeauna explicații. Oricum am da-o plagiatul e o „pacoste, calamitate, o nenorocire, un flagel” fiindcă cei care nu pot emite idei originale se afișează fără pic de rușine (oare ce-o mai fi și asta?) cu ideile altora și doar că nu ne obligă să îi considerăm niște artiști sau savanți. Culmea e că au și reușit mulți ani și în fața multora!

Din DEX:

PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier. Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PLÁGĂ,plăgi,s. f.1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat.plaga. Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

De când cu moda masterelor făcute după facultate, pentru unii doar de dragul de a mai sta vreo 4-5 ani „studenți” la facultăți multe (crezând într-o sporire a inteligenței atestată de diplome), s-au înmulțit și plagiatele mai ceva ca ciupercile după ploaie. Înmulțirea asta are legătură și cu doctoratele unor politicieni, primari, ofițeri sau generali sau mai știu eu ce indivizi care nu se simțeau „împliniți” fără doctoratul din CV. Exemplul lor a fost „farul călăuzitor” pentru sutele (să zic miile?) de discipoli.

 

plagiat

Exemplificare personală a plagiatului.

 

Ar fi nedrept să-i judcăm pe toți cei cu diverse lucrări de licență sau de doctorat, articole științifice sau lucrări în colaborare după metoda că au plagiat fiindcă voiau să termine mai repede sau se apropia termenul limită și ei nu aveau lucrarea gata. Nuuuuuuu! Nici vorbă!

Originea plagiatului se află adânc, în școală, în toate referatele mai mari sau mai mici, mai superficiale sau mai documentate, prezentate de elevi la îndemnul unor profesori începând chiar cu clasele gimnaziale. La liceu treaba merge deja strună fiindcă elevii au învățat metoda copy/paste avansată: scriu, pardon!, copiază paragrafe din diverse surse, strecoară greșeli minore, schimbă titlul, inserează câteva cuvinte care par comentarii personale, etc. La facultate nu cred că mai insistă nimeni ca lucrarea sau referatul să fie originale fiindcă mulți (nu toți) studenți, nu-i așa?, nu au timp.

La vârste înaintate treaba cu plagiatul stă altfel. Omul hotărât să meargă și să „câștige” titlul de doctor în …ceva (nu prea contează în ce!) se pune pe treabă și își „ia” un conducător de doctorat (un fel de șofer care răspunde dacă mașina, scuze!, doctoratul nu merge bine). El trebuie să știe tot, inclusiv de unde a scris autorul, de unde ar fi citit (la o adică), dacă există niște legi care îi dau voie la plagiat sau nu (deși astea, legile, nu par a fi foarte importante), dacă …tot.

Citește în continuare

Simulare și cârpeală

imageCa în fiecare an, de vreo câțiva ani încoace, se dau simulări. Se simulează, adică, ce ar face sau ce ar trebui să facă elevii, puși în situația de examen. Pentru asta se cheltuie bani, timp și nervi. Bani, timp și nervi ai tuturor: elevi, părinți, profesori, inspectori, etc., „cheltuială” cam fără nici un folos, fiindcă, aflăm după simulări, că părinții sunt nemulțumiți, că elevilor aproape nu le-a păsat de simulare, că profesorii constată, a mia oară, slaba pregătire a elevilor, că inspectorii țin ședințe cu directorii de școli despre cum să înceapă pregătirea suplimentară neplătită, în timp ce ministrul e OPTIMIST: „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări” , a declarat d-nul ministru Remus Pricopie și a completat „deși şapte din zece elevi au obţinut note sub 5 la simularea evaluării naţionale, nu trebuie să fie luate decizii pripite.”

Eu nu înțeleg deloc, dar deloc, optimismul ministrului a cărui treabă nu este aceea de a fi optimist, ci de a găsi soluții pragmatice pentru un învățământ aflat în derivă și în  care elevii, cei mai mulți după cum s-a văzut și de această dată ( 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la limba română şi 30,4 la sută la matematică), nu sunt deloc interesați de învățătură.

image

Simulările evaluării naționale (și ale bacalaureatului ) din fiecare an demonstrează o realitate cruntă pe care nimeni nu o analizează la justa valoare.

  • Pe de o parte există elevii care nu au reușit să treacă de nota 4,99 obținând note între 1 și 4,99, note pe care nimeni nu e dispus să le contabilizeze, fiindcă abia atunci s-ar vedea (tot statistic și procentual)  numărul elevilor de clasa a VIII  – a care nu cunosc noțiuni elementare de limba română și matematică.
  • Pe de altă parte sunt elevii care au obținut acel 5, demonstrând ministrului că „se poate”. Rămâne de văzut dacă acest 5 reflectă într-adevăr o serie de competențe minime la limba română și matematică, fiindcă, de multe ori, 5 este o notă subiectivă, o demonstrează chiar studii făcute de-a lungul timpului. Și 4,99 este o notă suficient de subiectivă ca să ne pună pe gânduri.
  • Elevii care se încadrează în segmentul notelor de la 6 la 10 rămâne astfel extrem de mic. Sigur că nu am o statistică, dar cât de mare poate fi procentul celor cu 8, de exemplu? Aceste statistici nu sunt date publicității (poate nici nu le face nimeni de frică, dar mă îndoiesc) fiindcă ar îngrijora foarte tare pe toată lumea dacă s-ar afla că elevii învață 8 ani de zile și la final nu pot face față unui examen cu probe de dificultate medie sau ușoară.

În altă ordine de idei, personal, cred că simulările testează nivelul de pregătire al elevilor la un grad mai mare de dificultate și, dacă se constată că elevii nu fac față, examenul va avea probe cu grad redus de dificultate (vezi simulare și examen în 2013). Așa încât, după examenul real, toată lumea este mulțumită: părinții, elevii, profesorii, inspectorii, statisticile (!?) și ministrul fiindcă a avut dreptate când a recomandat ore suplimentare de pregătire. Neplătite. Cârpeala a funcționat deși ea se numește „a-ți fura singur căciula”.

P.S. Ministrul Educaţiei a avut o videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari şi i-a rugat să înceapă discuţiile cu directorii de şcoli, anunță toate site – urile de știri. Discuții despre ce?

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: