Noul ministru (desemnat) al educației este…

pavel-nastase

Pavel Năstase

…Pavel Năstase.

Adică domnul profesor din fotografia alăturată. Pentru o documentare cât mai amănunțită avem la dispoziție CV -ul d-nului profesor, foarte bogat de altfel. După relatările din presă, domnul este destul de bogat și la propriu.

cv-pavel-nastase

Momentan, d-nul profesor e tot la ASE, adică între 2012 și 2016 a fost rector al ASE, iar în ianuarie 2016, Pavel Năstase a fost ales preşedinte al Senatului Universitar al ASE pentru mandatul 2016-2020.

Nu ne vom da seama de pe acum de acțiunile d-nului viitor ministru în domeniul educației dar …speranțele noastre pentru învățământ se leagă totuși de ceea ce va face sau nu va face d-nul profesor Pavel Năstase. Chiar așa: oare ce va face?

Minister sub umbra plagiatului..

Plagiat_umbra.png

O fi sau nu o fi plagiat?

Adică ministerul, învățământului prin reprezentantul său de la vârf. Nici nu s-a așezat bine pe scaun ministrul Pavel Năstase că presa a și început să-i scormonească trecutul în aflarea unei biografii complete. Nu știu cât vom mai afla din biografia domniei-sale, dar am aflat deja că există suspiciuni de plagiat, și nu oricum ci fifty-fifty, exact la d-nul ministru. O jurnalistă foarte curioasă, Emilia Șercan, a scris deja pe facebook despre plagiatul lui Pavel Năstase. 

Emilia Șercan pe facebook :

„Primul plagiator al guvernului Sorin Grindeanu este Pavel Năstase, ministrul Educație. Am început să-i verific opera domnului Năstase și la primul articol pe care am vrut să-l caut am descoperit că fusese deja declarat plagiat de către cei de la România Curată-dovezile sunt în link-ul de mai jos. Acum sper că înțelege toată lumea de ce domnul Năstase susținea ieri că plagiatorii ar trebui să fie anchetați de către universități și de ce își dorește o schimbare a legislației. Îl va verifică vreodată corect Academia de Studii Economice, acolo unde a fost rector și mai apoi președintele Senatului, pe Pavel Năstase, de exemplu?  Și că tot veni vorba, abia aștept verdictul Universității de Vest din Timișoara în cazul rectorului plagiator Marilen Pirtea pentru a vedea cât de dispuse sunt unele universități să-și curețe impostura ”

Textul analizat poate fi citit pe www.romaniacurata.ro. 

Eu tot mai sper că există în țara asta oameni care au doctorate „pe bune”, oameni care scriu articole fiindcă ei sunt niște cercetători „pe bune”, oameni care au idei „pe bune”, oameni care nu falsifică nimic pentru a se da drept ceea ce nu sunt „pe bune”, și tot așa dar…pe bune. Și mai sper ca d-nul Pavel Năstase să ne spună clar și răspicat dacă e sau nu plagiat articolul, ca să știm de azi, nu peste 3-4 ani că educația s-a ales cu un ministru incorect.

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

klaus-iohannis_discurs-timisoara

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici? Citește în continuare

Radu Stroe și așa – zisa „demisie de onoare”…

…sau de ce ar trebui ca noi, cetățenii României, să ne revoltăm când aflăm cum sunt folosiții banii (din taxe și impozite) pentru „propășirea” miniștrilor, secretarilor de stat, directorilor generali, mai –marilor sau mai-micilor funcționari.

În cei 50 de ani de comunism, liderii politici de atunci, conduși cu succes de Moscova și de învățăturile lui Lenin, au „făcut totul” (ce-i drept că au reușit doar parțial, dar îndeajuns de mult) pentru ca orice urmă de cinste, onoare, moralitate, etică, să dispară din principiile oricărui om crescut și educat într-o o societate care, (culmea!) le clama pe toate drumurile și în toate documentele de partid. Nu vorbim aici de excepții sau de cei care au refuzat tacit să se încadreze în „linia” partidului.

…Cum altfel ar fi putut să conducă?

Și aud/văd ieri un efect întârziat al acestor ani: Radu Stroe  care dă declarații presei cum își pune el pe masa guvernului „demisia de onoare” și mai are timp și să mulțumească (tipic comunist) celor care l-au ajutat, dar și celor care l-au criticat.  Care demisie de onoare? Care onoare?

Ca să citez DEX-ul: ONOAREA = „Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.” sau „Reputație, prestigiu, faimă, vază. ”

N-am văzut nicăieri la d-nul ministru cele de mai sus și ca să nu mai lungesc vorba n-am văzut la nici un ministru toate astea adunate.

Politicienii noștri oricum nu înțeleg sensul onoarei. Nu înțeleg esența principiului onoarei. Ca să poți spune „îmi dau demisia de onoare” trebuie să fi probat înainte că onoarea ta e mai presus de orice, e un principiu de viață, e ceva ce nu ai putea să încalci nici dacă ți-ar sta „cuțitul la gât”, e ceva pentru care te-ai lupta pe viață și pe moarte și aș putea continua.

Revenind strict la accidentul aviatic care a pus capăt vieții unor oameni care mai puteau să trăiască, d-nul ministru m-ar fi convins, oarecum, că-și dă demisia de onoare dacă ar fi anunțat-o după ce salvatorii[1] au spus, aproape plângând, că au găsit epava, dar „domnișoara”și pilotul muriseră.

Demisia de onoare ar fi însemnat că d-nul ministru și-a făcut rapid un examen de conștiință și a constatat că vina de a nu-i fi găsit la timp îi aparține, chiar dacă aceasta era împărțită cu alți oameni și alte instituții care acționaseră haotic întreaga noapte. Și asta nu fiindcă i-a repetat-o mass-media timp de 3 zile în ureche ci, fiindcă el nu se mai consideră un ministru bun. El e ministrul în al cărui mandat[2] a fost posibilă moartea cu zile a unor cetățeni pentru care el a jurat:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului României, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să îmi ajute Dumnezeu.”

După cum se observă cu ochiul liber n-a respectat nimic, n-a adus nicio „propășire”, legile țării au fost aleatorii pentru el și pentru mulți alții, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor au fost aruncate într-o secundă pe fereastra cabinetului. Așa a fost posibil ca nimeni (din cei plătiți să facă asta) să nu se zbată, pe viață și pe moarte, pentru ca oamenii aceia disperați, plini de răni, aproape înghețați, obosiți și fără speranță, să aibă parte de cel mai bun tratament pe care li-l putea oferi țara într-un astfel de moment.

Așa a fost posibil ca, la 4 zile de la accident, medicul Zamfir să fie acuzat că nu a oferit informații clare, că ROMATSA e singura vinovată, că STS ar fi făcut, dar nu au fost condiții, etc.

Toți cei care lucrează într-un post plătit de stat și au fost implicați în această acțiune ar trebui să-și facă rapid acel examen de conștiință. Încă mai au timp. Singura problemă care i-ar împiedica să facă asta e existența CONȘTIINȚEI.[3]

PS. Sau ar mai putea să ia lecții de simplitate de la țăranii din Apuseni. Vreo 5 ani.


[1] Țărani simpli din munții Apuseni și nu vreo instituție a statului român pentru care și eu plătesc și am plătit taxe grele și impozite.

[2] …care n-a fost numai „lapte și miere”

[3] CONȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia Sursa: NODEX (2002)

Omagiu Didiei Saint – Georges la 125 de ani de la nașterea sa.

Deși acest articol ar fi trebuit să apară chiar pe data de 24 septembrie 2013, consider că nu e târziu nici acum. Și asta pentru că trebuie să ne cunoaștem personalitățile, trebuie să știm cum anume au contribuit la cultura românească, trebuie să le așezăm la locul lor în istorie, în orice istorie. În cazul de față într-o istorie a muzicii românești.

Pe 24 septembrie 2013,  s-au împlinit 125 de ani de la nașterea compozitoarei și pianistei Maria Alexandrina Saint – Georges cunoscută sub numele de alint Didia Saint – Georges.

Născută la Botoșani în 24 septembrie 1888, Didia Saint – Georges, provenea dintr-o familie ai ale cărei origini coboară din vechi familii nobiliare germane/austriece, statornicite mai întâi în Transilvania ( trecând prin Ungaria) și ajunse apoi, în diverse împrejurări, în Moldova.

Tatăl său, Alexandru (zis Alecu) Saint – Georges[1] (1854 – 1904), născut la Vârfu-Câmpului/Ionășeni, a făcut liceul la Cernăuți și Școala Politehnică (arhitectura) la Praga. A fost inginer șef al Botoșaniului în 1890 și președinte al Secției Muzicale a Ateneului Român din Botoșani. A înființat societatea „Armonia” din care va evolua Filarmonica din Botoșani.

Mama, Maria Stroici sau Maricica, născută la 1860 în comuna Manoleasa, moare la 2 februarie 1947 la Botoșani după o viață închinată familiei. Era  fiica lui Emanoil (Manolache) Stroici și a Mariei Stroici născută Codrescu, vară de gradul doi cu Zulnia Iorga (mama lui Nicolae Iorga).

Didia Saint – Georges era prima născută în familia Alexandru Saint – Georges și Maria Stroici. Va primi o educație aleasă în care muzica va ocupa un loc excepțional și, încă din copilărie, va studia pianul. Mai întâi sub îndrumarea tatălui său iar mai târziu la celebrul pension „Humpel” din Iași. Examenele le-a susținut în particular la Conservatorul din Iași cu Enrico Mezzetti (pian). În 1907 se înscrie la „Königliche Konservatorium der Musik” din Leipzig unde îl va avea pe Emil Pohl la teorie, Stephan Krell (din 1907 era chiar rector) la compoziție și Robert Teichmüller la pian. Diploma o obține în 1910.

Prietenă bună cu personalități ilustre ale epocii (Oscar Kokoschka, Emanoil Ciomac, Mihail Jora, Mariana Dumitrescu, Lisette Georgescu, Ilinca Dumitrescu, etc), Didia Saint – Georges s-a remarcat în epocă în calitate de compozitoare, pianistă și traducătoare. O strânsă și frumoasă prietenie a legat-o de poeta Alice Soare, dar nimic nu se compară cu extraordinara relație muzicală (i-aș spune) pe care a avut-o cu marele Enescu pe care l-a cunoscut în casa  Cristea Ciomac din Botoșani și care a încurajat-o să compună.

Creația sa nu este nici pe departe atât de mare pe cât ar fi putut fi. VicisPagină din liedul „Dragă codrule”. Documente personale.itudinile vremii, proveniența dintr-o familie care-i impunea anumite norme, condiția femei în prima jumătate a secolului al XX- lea dar și propria viață prin care a trecut destul de greu, n-au fost de natură să îi lase timp să compună. Creația Didiei Saint – Georges este totuși valoroasă în muzica românească și ea numără lucrări pentru pian și lieduri (inspirate din poezii românești sau germane).

Într-o cronică publicată în „Universul literar” al acelor ani, Emanoil Ciomac remarca: „…Şi melodiile din Bihor sunt pline de caracter. Mai recente, ceva mai complicate ca mijloace, pot fi preţuite, fără a avea emoţionanta desăvârşire a „Dorurilor mele”, ce rămân ca o nestemată în literatura noastră vocală”.

Laureată a premiului de compoziție George Enescu, Didia Saint – Georges a fost membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a fost inclusă în „Lexiconul compozitorilor români” al lui Viorel Cosma  (muzicolog, lexicograf, critic muzical şi profesor, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler) și ne-a lăsat și câteva admirabile pagini memorialistice în „Enescu m’a dit!” dar și altele, publicate în „Caietele botoșănene”. Maestrul Viorel Cosma, referindu-se la creația Didiei Saint – Georges spunea: „creatoarea unoer lieduri și piese instrumentale pentru pian, de un farmec românesc aparte, cuceritor.” – în „Caiete botoșănene” – august, 1985.

În viitorul apropiat cartea „Am cunoscut-o pe Didia Saint – Georges”, aflată încă pe masa mea de lucru, sper să apară cu multe și inedite informații. Cu prilejul celor 125 de ani de la naștere, Societatea Filatelică din Botoșani a emis o impresiune digitală care s-a ștanțat pe toate scrisorile trimise din Botoșani în ziua de 24 septembrie.

Impresiune digitală Didia Saint - Georges

„Ne-a părăsit Didia Saint – Georges, contemporană cu o epocă strălucitoare în frunte cu George Enescu, Jora, Kiriac, Brăiloiu, Caragiale, Zarifopol, care a prețuit-o pentru autenticul talent componistic, pentru inteligența și originalitatea ei atât de interesantă….” – fragment din ferparul[2] scris de Lisette Georgescu la moartea Didiei și trimis fiicei ei, Monica Mihalcea.

Multe ar fi de spus dar vom lăsa cartea să vorbească.


[1] Apare în „Istoria muzicei la români. De la renaștere până-n epoca de consolidare a culturii artistice”, apărută la editura Cartea Românească în 1928 a lui Mihail Gr. Poslușnicu.

[2] Ferpar aflat în corespondența pe care o dețin și care va fi inclus în cartea dedicată D-nei Saint – Georges.

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: