Teleșcoala crizei sau homeschooling obligatoriu

Homeschooling

Cu ceva timp în urmă (să tot fie vreo 4 ani) am avut o dispută, aș zice amiabilă, pe blog cu câteva persoane interesate sau neinteresate de homeschooling. Aș zice chiar că unele erau împotrivă total. Pe scurt era vorba de Dana Nălbaru și soțul ei care hotărâseră să-și educe copiii acasă. În alte circumstanțe am scris despre acest homeschooling chiar mai demult. Dar să revenim.

Pandemia de coronavirus ne-a forțat să stăm acasă și consecințele economice vor fi probabil la fel de dramatice ca și cele medicale. Peste toate și peste toți, vorbind de mapamond aici, criza ne-a prins nepregătiți total. Din punct de vedere medical suntem într-un dezastru total și asistăm neputincioși (chiar dacă corpul medical se zbate dramatic oră de oră) la răspândirea virusului și la decesele înregistrate zilnic cu miile.

Fiindcă stăm acasă și copiii stau acasă și, în plus, stau în casă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum stau familiile cu 2-3 copii în casă în vreun apartament de bloc cu 2 camere iar părinții mai sunt ocupați și cu telemunca în cel mai fericit caz.

Școala la laptop

 

În aceste condiții a devenit imperios necesar ca acei copii să nu piardă în totalitate ceea ce făceau la școală. Ce-i drept primele care s-au organizat au fost școlile private fiindcă aveau la dispoziție modalități și ceva experiență de cum să facă asta. Respectiv au început aproape imediat lecțiile online. Progresiv, bineînțeles, fiindcă era dificil să faci școală online dacă nu ai mai făcut-o niciodată. În cele din urmă copiii au început să facă chiar școala acasă dar asta a adus un plus de muncă și pentru părinți. Intrare în clasă, verificarea temelor, exersarea anumitor practici, găsirea unor soluții pentru anumite proiecte, teme…etc. Nimic nu e simplu și presiunea era și este foarte mare pe părinți, mai ales pe cei cu 2-3 copii. Nu spun că, de partea cealaltă profesorii sunt în culmea fericirii fiindcă ei, efectiv, trebuie să se pregătească foarte bine pentru orele de a doua zi și asta înseamnă muncă.

Am aflat că, după câteva tatonări, și școlile de stat au început desfășurarea anumitor ore online. Nu pe toate și nu pentru toți copiii fiindcă (și aici) pandemia ne-a prins nepregătiți. Mediul rural e cel mai afectat. Acolo mulți părinți nu au nici măcar un laptop sau un smartphone și rareori înțeleg modalitățile de lucru online. În mediul urban lucrurile stau ceva mai bine dar, cum citeam deja zilele acestea, copiii care aveau dificultăți de învățare în clasă fiind, acum sunt în pericol să piardă cam 50% din ceea ce se predă online. Un studiu efectuat de mai mulți cercetători .

„Studiul arată că un procent de 77% dintre elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură reușesc să parcurgă curriculumul de trunchi comun conform planificărilor preexistente. În cazul elevilor cu rezultate slabe lucrurile stau altfel. Profesorii spun că aceștia reușesc în proporție de 50% să țină pasul. 2.223 de cadrele didactice participante la cercetare care au ore la clasa terminală a ciclului gimnazial remarcă aceeași diferență între elevi.”

Așa se face că vrând nevrând am devenit o Românie care practică, cu ghilimelele de rigoare, homeschooling de nevoie. Asta nu ne avantajează cine știe ce pentru că, dincolo de ceea ce se face astăzi pentru ca elevii să fie încă la școală, s-ar putea să descoperim că am făcut școală fără o bază legală, că ea nu era prevăzută în nici un act normativ, că decalajele între diverse categorii de elevi sunt foarte mari, că unii elevi nici măcar nu au făcut această teleșcoală, că…multe altele. Întotdeauna am considerat, chiar dacă am fost împotriva sistemului de învățământ românesc, că e bine să-ți faci meseria, mai ales că alt sistem nici nu aveam până acum vreo 10-12 ani. Dar, din momentul în care am început să avem și școli private, nimeni nu a vrut cu adevărat să liberalizeze această piață (să-i zic așa) a învățării. Era bine dacă în legea învățământului ar fi fost expuse și propuse și alte modalități de organizare a învățământului. Acum ar fi fost bune și, în plus, ar fi fost și legale.

Ca o concluzie avem bâlbâiala permanentă a Ministerului Învățământului care, în fiecare zi anunță alte și alte amânări, publică teste pentru eventualii absolvenți ai claselor a VIII -a și a XII -a când ei nici nu știu și nici nu cred că vor exista examene de final de an. Care an școlar rămâne în coadă de pește dacă elevii nu se pot întoarce pe băncile școlii cel mai târziu la 1 mai. După părerea mea, deși e târziu și atunci, ar fi singura dată când se mai poate face ceva pentru ca anul să nu fie total ratat.

Sub deviza optimistă „vom trăi și vom vedea” avem de exersat încă homeschoolingul sau școlirea acasă, ce-i drept cu ajutorul profesorilor. Nu știu cum se descurcă cei care erau total împotrivă.

Se ia în dezbatere „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”

MENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării:

19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

 

OMENCS 5893

Ministrul educației a semnat ordinul referitor la teme.

Poate vă imaginați că ceea ce am scris mai sus nu e un titlu. Vă imaginați  bine: nu e. E un ordin. Un ordin de ministru al învățământului care zice, negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă.

OMENCS 5893 în format .pdf

https://www.edu.ro/sites/default/files/OMENCS%205893%20teme.pdf

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”.

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: „Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

„Și totuși există!”

Adică…Protecția copilului. Mare noroc am avut noi, românii, că familia Columbeanu s-a decis să divorțeze. Altfel n-am fi aflat prea curând de ce e în stare departamentul care se ocupă cu protecția copilului pe la diverse primării. În Voluntari uite că s-a nimerit să funcționeze și „armata” de psihologi și consilieri care toacă o mulțime de bani pentru a face…nimic s-a trezit din somn și a decis să muncească.

N-am văzut așa o agitație și atâția oameni implicați să constate dacă micuța Iri a fost sau nu agresată fizic de mamă, dacă nu cumva a rămas cu traume, dacă se mai poate întoarce în America, dacă a avut pojar sau dacă tatăl e zdravăn la cap. O adevărată desfășurare de forțe dar care nu explică deloc  de ce nu se implică protecția copilului pentru fiecare copil în parte care se află în situație similară sau chiar mai gravă.

Uneori (în România) copiii mor cu zile și protecția copilului află …după. Alteori copiii trăiesc în condiții inumane, sunt supuși chiar la torturi și protecția copilului nici nu dă prin locurile unde se petrec astfel de fapte. Nici când școala sesizează situații ciudate, absenteismul sau abandonul n-am remarcat să se grăbească protecția copilului să consilieze, să analizeze, să monitorizeze, să….

Și totuși există! Acum am aflat cam ce ar trebui să facă protecția copilului.  Cum ar trebui să se comporte psihologii (atâția câți sunt) și consilierii care, teoretic, ar trebui să se ocupe de copiii cu probleme și să-i aducă pe calea cea bună și pe părinții lor.

Dacă li s-ar cere așa ceva psihologilor în alte condiții care nu implică o familie de tip Columbeanu, oare ar proceda la fel? Mă îndoiesc profund.

Până să mă apuc să scriu acest articol am vizitat puțin site-ul A.N.P.D.C. și așa am văzut că actualizările (!) datează din 2010 cu câteva mici excepții. Site-ul nu oferă aproape nimic concret ci afișează legi și proiecte, multe depășite și din care nu prea știu să ne fi ales cu ceva până acum.

Mai târziu dar, ne-am trezit

„Un copil educat e un om câștigat”- proverb

În ultimii 20 de ani  învățământul românesc nu a evoluat, nu a progresat ci poate doar a stagnat. Nimic nu s-a clădit în locul acelui învățământ cenușiu și disciplinat din comunism. Părinții eliberați de constrângeri au înțeles democrația ca pe domnia supremă a copilului. „Așa vrea copilul” este încă un fel de deviză iar autoritățile statului au crezut prostește că profesorii, singuri, trebuie să scoată la iveală generații noi educate democratic din….NIMIC. Cam târziu dar se pare că unele personaje din societatea românească (nicidecum personalități) au înțeles (greu) că nu toate se rezolvă aplicând doar principiile democrației  fără să aplici și constrângeri. Și asta s-a întâmplat numai fiindcă tuturor ne-a fost afișat zi de zi, de  cei care ne-au condus, prost după cum se vede, faptul că aplicabilitatea legii este facultativă ea depinzând de sentimente, grade de rudenie sau…milă.

De aceea cred că au existat foarte multe greșeli și de o parte și de alta a autorităților supreme (din punctul meu de vedere) implicate în viața copilului: autoritatea părintească și cea a școlii.  Autoritatea părintească a ajuns să se dilueze în așa hal încât părinții  declară frecvent: „pe mine nu mă ascultă”, „nu știu ce să mai fac”, „face doar ce vrea el/ea”, etc. iar pe de altă parte autoritatea pedagogului (educator, învățător, profesor) care nu mai avea la îndemână nimic. poate doar o bucată de hârtie – Regulamentului școlar –  (am mai scris depre asta) un fel de apă de ploaie.

De curând, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, am aflat că vor exista și niște pedepse aplicate părinților care nu-și supraveghează copiii, nu-i îndeamnă sau nu-i încurajează să meargă la școală, care nu le oferă condiții să facă asta.

De-a lungul unor decenii de carieră în învățământ cred că pot spune oricând: educația face diferența. Copilul/adolescentul care a mers la școală și a finalizat măcar ciclul obligatoriu poate fi privit ca un educat, un om câștigat. A scris și a citit, a participat la activități extrașcolare sau extracurriculare, a socializat, a fost uneori apreciat, a muncit pentru ceva, a avut chiar  eșecuri (poate prea multe). Toate astea într-o zi pot face diferența.

De partea cealaltă există doar un …vid. Nimic nu face diferența. Copilul nu frecventează școala părinții nu sunt interesați. Nimeni nu le bate la ușă, copilul nu știe să scrie și să citească dar alocația de susținere a familiei  (banul – puterea supremă) merge. De ce să ne stresăm.

„Pentru copiii care au note la purtare mai mici de 8, alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata pana la sfarsitul anului”

Și totuși… De acum (sper că măcar în al 12-lea ceas o lege va fi aplicată așa cum trebuie) acești părinții nu vor mai avea acces nelimitat la acei bani (mulți, puțini) fără nici o restricție. Au de ales între a pierde banii și a se îngriji de educația copilului care trebuie  să frecventeze școala. Orice alte lamentații nu-și au rostul. Nici că alocația  e a copilului, nici că acel copil trebuie să se îmbrace și să mănânce chiar dacă nu merge la școală, nici că părinții se pot scuza „eu n-am știut”. Vrei să primești banii trebuie să ai grijă de educația copilului. Și nu numai pentru că ești responsabil pentru el cât trăiești dar și pentru că viitorul lui va fi mai bun dacă învață. Copilul, părinții, societatea vor avea de câștigat dacă el învață.

Nu-mi fac însă iluzii. S-ar putea ca prevederile legii să fie doar o nouă formă de birocrație și să nu aducă rezultatele scontate. Ar fi însă mare păcat!

 

Technorati Tags: școala, familia, alocații, bani, note scăzute la purtare, abandon