Brand de țară: Polițistul Zaharia

Cam așa ar trebui să arate un brand: un om  pe care să poți conta, care știi că va face exact ceea ce trebuie să facă. Care va fi în acord cu legea sau va aplica legea indiferent de situație. Care  va avea constant aceeași atitudine, numai și numai, fiindcă ea depinde de principiile sale (solide, morale, etice și de bun simț) după care se conduce și nu în funcție de cum bate vântul sau interesul. Care va ști să se comporte obiectiv și detașat,  numai și numai,  fiindcă face distincția între amiciție, prietenie și serviciu. Care știe că prietenia, dacă nu se bazează pe sinceritate și încredere nu e prietenie ci complicitate. Și de care, de ce nu?, chiar să te temi. Să te temi fiindcă știi că nu-l vei putea mitui.

Așa se construiește un brand. El nu se poate… cumpăra. Sau mai bine zis: se poate cumpăra cu condiția ca  logo-ul pe care dorești să ți-l asumi  să fie  chiar expresia a ceea ce ai devenit  sau să se fi identificat   cu ceea ce ai construit și oferit, să fi devenit parte integrantă din tine: om sau firmă. Sau se mai poate construi. Îți fixezi de la început obiectivele și mijloacele prin care vrei să le atingi și le urmărești constant (chiar dacă asta ar dura ani) până ajungi acolo unde simpla rostire a numelui (om sau firmă) devine egală cu încredere, sinceritate, onestitate, forță, etc. Brand-ul este ceva ce conferă o identitate unică doar dacă are aceste atribute și nu invers. Fac un logo, îl declar brand și gata.

Cu ceva timp în urmă am urmărit un documentar despre cei care fac afaceri cu diamante. Mă refer la oamenii de afaceri cinstiți și corecți. De acolo am aflat că în lumea afacerilor cu diamante, undeva prin Olanda parcă, cei care încheie o astfel de afacere nu au nevoie de contracte și hârtii în momentul încheierii afacerii ci doar de (n-o să vă vină să credeți !) o strângere de mână și cuvântul celuilalt. Chiar dacă afacerea încheiată se dovedește a fi una proastă cel care a încheiat-o își asumă riscurile dar nu-și ia niciodată, adică niciodată, niciodată, cuvântul înapoi. Într-o lume dominată de interese (perverse de multe ori) m-a frapat această idee: forța pe care poate să o aibă cuvântul celuilalt. 

Scriu toate acestea pentru că astfel oameni  ar trebui să reprezinte România (adică ei să fie majoritatea și nu excepțiile) și atunci n-am mai avea nevoie să cumpărăm logo-uri și branduri cu bani europeni, nici să păzim  elevii la Bacalaureat, nici să dăm examene de titularizare la care profesorii să fie dați afară fiindcă au copiat, nici să vedem miniștri care se declară profesioniști și prosperi oameni de afaceri dar duc România de râpă, etc.

Etichete Technorati: brand de țară,polițistul Zaharia,logo